BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ "V. VOICULESCU" BUZĂU

AcasăContactAdreseBuzău în imagini
 
Prezentare
Structura
Servicii
Calendar
Program secţii
Donaţii
Informaţii publice
Anunţuri
Achiziţii publice

 

 

 

 Calendarul evenimentelor judeţene | Calendarul evenimentelor şi aniversărilor cultural naţionale

Calendarul evenimentelor şi aniversărilor cultural naţionale

MOMENTE IMPORTANTE DIN ISTORIA, ŞTIINŢA ŞI CULTURA ROMÂNIEI

horizontal rule

113 Anul 113 d. Hr. - anul inaugurării Columnei lui Traian

După cum precizează inscripţia de la baza monumentului, în anul 113 d. Hr. a avut loc la Roma, în Forul lui Traian, inaugurarea Columnei. Construcţia a fost începută în anul 107 d. Hr. sub îndrumarea renumitului arhitect Apollodor din Damasc. Înaltă de 29,78 m, ea are o bandă de sculpturi lungă de 200 m pe care este transpus în imagini textul comentariilor Dacica, scrise de însuşi împăratul Traian, text care, în formă scrisă, nu s-a păstrat până la noi. Pe Columnă este înfăţişată dramatica epopee de la originile neamului nostru : istoria războaielor purtate de împăratul Traian cu regele dac, Decebal. Scenele se succed în spirală de la prima trecere a Dunării de către armata romană şi până la cucerirea definitivă a Daciei. În acţiunile narate sunt sculptate 2500 de persoane, personajul principal fiind împăratul Traian, înfăţişat de 57 de ori, fie în ţinută militară, fie în toga sacerdotală sau în veşminte de călătorie, având întotdeauna capul descoperit, fără a fi implicat în vreo bătălie, cu sabia la brâu nu în mână, încadrat de doi generali. Între dacii înfăţişaţi pe Columnă, figura regelui Decebal apare de 7 ori ca fiind implicat în diferite episoade ale războiului, şi o dată, numai capul desprins de pe trup, după sinuciderea sa. Columna se află în Forul lui Traian exact în locul unde a fost construită, fiind unicul monument roman din Roma rămas neclintit de la construirea sa şi până în prezent. Ref. : Enciclopedia copiilor : 100 de? monumente istorice. Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1998, p. 154. Mitru, Al. Cântecul Columnei, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1988, p. 5.

ian. 1830 Bucureşti - se naşte PETRE ISPIRESCU, scriitor, tipograf

La vârsta de 14 ani intră lucrător la tipografia lui Carcalechi, iar mai târziu ajunge director al Tipografiei Naţionalul, iar în 1864 al Tipografiei Românul. În asociere cu Walter şi Fr. Gobl deschide o tipografie cu firma Lucrătorii asociaţi. Asocierea nu durează mult timp şi Ispirescu rămâne cu un stabiliment propriu în care se tipăresc Analele Academiei Române. În calitate de culegător de folclor, Ispirescu a debutat în anul 1862 la Ţăranul român. A colaborat şi la Columna lui Traian. A tipărit mai multe volume de snoave, ghicitori, basme : Snoave sau Poveşti populare adunate din gurile celor care nu ştiu multe; Din poveştile unchiaşului sfătos; Pilde şi ghicitori; Jucării şi jocuri de copii; Basme, snoave şi glume. A mai scris naraţiuni de popularizare despre Mihai Viteazul, pe toate sunt semnate <>. Postum, în anul 1969 a apărut şi un interesant Jurnal al său. Scrierile lui Petre Ispirescu au atras aprecierea lui B.P. Hasdeu, V. Alecsandri şi A. Odobescu. Moare la 27 nov. 1887 la Bucureşti.

01.01.1847 Bălcescu la Paris : Starea patriei, unitatea politică a românilor.

Nicolae Bălcescu rosteşte la Paris, la adunarea din noaptea de Revelion, discursul Privire asupra stării de faţă, asupra trecutului şi viitorului Patriei. Reafirmând drepturile şi libertăţile poporului român, Bălcescu subliniază, printre altele, că "Ţinta noastră socotesc că nu poate fi alta decât unitatea naţională a românilor. Unitate mai intâi în idei şi simţăminte, care să aducă cu vremea unitatea politică". 01.01.1861 Conferinţa Naţională a Românilor din Transilvania Întrunită la Sibiu, Conferinţa naţională a fruntaşilor români din Transilvania adoptă două rezoluţii privind recunoaşterea românilor "ca naţiune politică şi independentă faţă cu celelalte naţiuni, precum şi folosirea limbii române în viaţa publică ca limbă egal îndreptăţită, alături de limbile maghiară şi germană". Se întocmeşte un proiect de lege electorală (care prevede drept criterii pentru dreptul de vot în primul rând proprietatea de pământ, apoi venitul din comerţ, industrie sau capital etc.), care să contribuie la crearea unei reprezentanţe politice corespunzătoare numărului populaţiei naţionalităţilor din Transilvania (înaintat Vienei, într-un memorandum la 15 / 27 nov. 1861).

01.01.1894 Apare revista "Vatra" : "Foaie ilustrată pentru familie", publicaţie culturală şi literară de orientare tradiţionalistă

Apare la Bucureşti, bilunar (01 ian. 1894 - aug. 1896), în total 41 numere, nedatate. Editează suplimentul Hazul. Directorii publicaţiei au fost : I. Slavici, I.L. Caragiale, G. Coşbuc. Din articolul program intitulat Vorba de-acasă şi semnat de I. Slavici, se vede intenţia celor trei fondatori de a îndruma creaţia literară spre tradiţiile comune ale vetrei strămoşeşti, cu scopul mărturisit discret de a contribui la unificarea spirituală a culturii naţionale peste vremelnicele frontiere politice. Directorii îşi propun să facă din revistă "un organ pentru toţi românii, un mijloc pentru propagarea aceluiaşi bust şi aceluiaşi fel de a simţi şi de a gândi în toate părţile poporului românesc". Între colaboratori s-au aflat : Şt. Basarabeanu, Traian Demetrescu, P. Dulfu, N. Iorga, Sextil Puşcariu, S. Fl. Marian.

02.01.1891 ARON COTRUŞ, poet

S-a născut în comuna Hăşag (azi Lumaneş), judeţul Sibiu. Debutează în revista Luceafărul (1908) şi editorial, cu vol. Poezii (1911). Poezie austeră, cu accente expresioniste, inspirată din realitatea violentă a războiului în sărbătoarea morţii (1915); energetism şi revoltă socială în Neguri albe (1920), Versuri (1924), în Robia lor (1926), Cuvinte către ţărani (1928), Mâine (1928), Printre oameni în mers (1933). Perspectiva eroică, începută cu poemul Horia (1935), se accentuează în Peste prăpăstii de potrivnicie (1938) şi Rapsodie valahă (1940). Stabilit în Spania (1945-1946), publică aici vol. în limba spaniolă Poemas de Montserrat (1951); în limba română, Drumuri în furtună (1951), Între Volga şi Mississippi (1956). În 1957 se stabileşte în S.U.A., unde, tot mai bolnav, izolat, moare într-un spital din Long Beach, la 1 nov. 1961. Într-o panoramă vast-generalizatoare, Aron Cotruş este un poet al suferinţei, al chinului, un poet al infernului.

02.01.1859 Deschiderea Institutului Pedagogic Naţional Român din Năsăud

03.01.1853 "Telegraful Român" - Florian Aaron

Ziar de informaţii sociale, politice şi culturale. Apare la Sibiu, bisăptămânal (3 ian. 1853 - 30 dec. 1857; 4 ian. 1862 - 30 dec. 1872), săptămânal (2 ian. 1858 - 30 dec. 1861), bilunar (4 ian. 1873). Redactor responsabil este Aaron Florian. Ziarul este tipărit între anii 1853-1859, cu alfabet chirilic, iar după 1860, cu litere latine şi cu ortografie neinfluenţată de etimologism. Apărut din iniţiativa Mitropolitului Andrei Şaguna, ca publicaţie oficială a Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului. A îndeplinit un rol important în viaţa culturală a românilor ardeleni de până la Unirea cu România din 1918. Partea politică a ziarului conţine articole în care sunt susţinute, cu argumente istorice şi lingvistice, drepturile naţionale ale românilor ardeleni, contestate de unii istorici ai imperiului Austro-Ungar.

04.01.1877 SEXTIL PUŞCARIU, renumit lingvist şi filolog. Academician

Se naşte la Braşov. A cultivat schiţa narativă (Schiţe, 1896) şi poezia (Juvenilia, 1898), a publicat articole de critică şi istorie literară (5 ani de mişcare literară, 1909); a condus revista Dacoromania (10 vol., 1921-1943), precum şi lucrări lingvistice de amploare : Dicţionarul limbii române (1913-1940) şi Atlasul lingvistic Român (1929-1938). Călare pe două veacuri (1968), operă memorialistică de valoare, cuprinde informaţii despre mulţi scriitori transilvăneni. Alte opere : Rumanische Litteratur (1905); Istoria literaturii române. Epoca veche (ediţia a 2-a, 1930); Limba română (2 vol., 1940). A murit pe 5 mai 1948, Bran.

04.01.1926 Recunoaşterea lui Mihai I ca principe moştenitor

Parlamentul ratifică, cu 231 voturi pentru şi 3 contra, hotărârea Consiliului de Coroană privind aprobarea renunţării principelui Carol la Tronul României (Actul de la 4 ianuarie) şi recunoaşterea prinţului Mihai (pe atunci în vârstă de numai 4 ani ca principe moştenitor al României, coborâtorul direct şi legitim în ordinea de primogenitură bărbătească a regelui domnitor. Pe timpul minoratului lui Mihai se instituie o Regenţă, aflată sub influenţa liberalilor şi formată din Patriarhul Miron Cristea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buzdugan (din 1 oct. 1929, în urma decesului său a fost numit Constantin Sărăţeanu) şi principele Nicolae, fratele lui Carol.

1700 Apare la Padova, în tipografia seminarului grec, harta Ţării Româneşti alcătuită de Constantin Cantacuzino stolnicul şi tipărită prin grija lui Hrisant Notara.

05.01.1716 Instaurarea regimului fanariot în Ţara Românească. Nicolae Mavrocordat este numit domn al Ţării Româneşti

Face parte dintr-o familie bogată, numeroasă, care a dat în veacurile XVII-XVIII numeroşi oameni de seamă, câţiva din ei şi domni în Ţările Române. Domn fanariot al Moldovei (1709-1710; 1711-1715) a înfiinţat Academia Domnească de la Iaşi, unde frecventau şi elevi veniţi din alte ţări. Domn al Ţării Româneşti (1715-1716; 1719-1730), Nicolae Mavrocordat a reformat modul de percepere al dărilor, restrângând abuzurile pe care le făceau arendaşii, contribuind astfel la redresarea economică a păturilor sărace. A sprijinit învăţământul şi a înfiinţat o şcoală pe lângă Episcopia Buzăului, şcoală care a fiinţat până în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. Şederea lui N. Mavrocordat în scaunul Ţării Româneşti se leagă de înălţarea ansamblului arhitectural de la Văcăreşti, ridicat între anii 1716-1722, una dintre cele mai frumoase monumente medievale româneşti.

05.01.1828 Deschiderea cursurilor şcolii "de româneşte şi latineşte" la Mănăstirea "Trei Ierarhi" din Iaşi, sub conducerea lui Gheorghe Săulescu.

05.01.1859 Adunarea electivă a Moldovei alege în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza

A făcut parte din partida unionistă, fost participant la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova. După alegere, Al. I. Cuza rosteşte în faţa Adunării următorul jurământ : "Jur în faţa ţărei mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă pe cei ce m-au iubit şi pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Entuziasmul popular a fost atât de mare, încât trei zile populaţia Iaşiului străbătea străzile purtând torţe şi pancarde alegorice, strigând : "Trăiască Domnul !"

06.01.1760 ION BUDAI-DELEANU, poet

S-a născut în comuna Cigmău, jud. Hunedoara. Prin opera sa istorică şi lingvistică subordonată ideii de unitate naţională, împlineşte, modernizându-l, programul cultural iluminist al Şcolii Ardelene, prin opera sa poetică (poemul Trei Viteji) şi, mai ales, Ţiganiada. El depăşeşte acest program şi dă literaturii române, prima ei capodoperă, comparabilă cu creaţii europene de valoare universală. "Pus-am temeiul culturii", mărturisea Budai-Deleanu la Lexicon românesc-nemţesc. Opera sa literară constituie un moment extrem de important în evoluţia culturii române. Într-un mod original, poetul ardelean participă la evoluţia ideii de poezie, înscriindu-se printre spiritele de elită ale epocii sale, nu numai în provinciile româneşti, dar şi în Europa. Capodopera sa, Ţiganiada, a fost terminată în prima variantă în jurul anului 1800. A doua variantă a fost încheiată în 1812. Este un poem eroic-comico-satiric, după cum îl caracterizează autorul său. Printre primii autori găseşte modalităţi de încorporare a culturii şi tradiţiei europene în cultura românească, dar şi de legitimare a specificului naţional românesc. Iată, de ce, textul lui Budai-Deleanu poate fi socotit o piatră de hotar, semnalând începutul unei noi epoci în cultura română. Alte lucrări de referinţă : Trei viteji, 1927; Scrieri inedite, 1970; Scrieri lingvistice, 1970; Exceptum ex opera manuscripto Temistocle, în Manuscriptum, 4, 1979. A murit la 24 aug. 1820, Lemberg, Polonia.

06.01.1802 ION HELIADE-RĂDULESCU, scriitor

S-a născut la Târgovişte. După studii greceşti, ajunge la Şcoala de la Sf. Sava înfiinţată de Gh. Lazăr, pe care-l va continua ca profesor şi conducător al şcolii. Debutează ca lingvist cu Gramatica românească (1828). Desfăşoară şi o bogată activitate jurnalistică la Curierul Românesc, Curier de ambe sexe, Gazeta Teatrului Naţional, Muzeu Naţional, al căror întemeietor este, şi de traducător din clasici şi romantici. Membru al Societăţii literare (1827), al Societăţii filarmonice (1833), întemeietor al presei Ţara Românească, tipograf, editor, poet, prozator, teoretician şi critic literar. Deţine un rol de primă mărime în timpul Revoluţiei de la 1848. A publicat lucrări literare, lingvistice, istorice, politice, filosofice şi de teoria literaturii. Creaţiile poetice cele mai realizate pornesc de la îmbinarea filonului romantic cu cel mitologic popular, detaşându-se Zburătorul (1843), capodopera sa. Alte lucrări : Paralelism între dialectul român şi italian sau Forma ori gramatica acestor două dialecte (1841), Curs întreg de poezie generală, vol. I-V (1868-1870, 1880); postum : Satirele şi fabulele (1883), Scrisori din exil (1891), Historia critică universală (1892-1893). Scriitorul a fost un întemeietor de cultură românească însufleţit de idealurile romantismului, dar şi o existenţă dramatică. A murit la 27 aprilie 1872, Bucureşti.

06.01.1897 IONEL TEODOREANU, scriitor

S-a născut la Iaşi şi a aparţinut unei familii de intelectuali. A studiat dreptul. A debutat în literatură cu vol. Jucării pentru Lilly (1919), în revista Însemnări literare. Primul volum Uliţa copilăriei (1923), evocă lumea copilăriei, la graniţa către adolescenţă, cu amestecul de vis şi realitate, de graţie şi stângăcie. Acelaşi univers apare şi în ciclul La Medeleni (Hotarul nestatornic, 1925; Drumuri, 1926 şi Între vânturi, 1927), opera cea mai valoroasă a lui Ionel Teodoreanu. Succesul de public este imens, neobişnuit în istoria romanului românesc până atunci. Trilogia a cunoscut, de-a lungul anilor, un tiraj impresionant, apărând într-un număr mare de ediţii. Alte opere : Turnul Milenei (1928), roman de atmosferă fantastică; Bal mascat (1929), imagine amplă a Iaşiului din timpul primului război mondial; Fata din Zlataust (1931); Golia (1933); Lorelei (1935), roman de dragoste cu accente melodramatice; Arca lui Noe (1936). Se remarcă şi volumele de memorialistică : În casa bunicilor (1938); Masa umbrelor (1942). A murit pe 3 februarie 1951, Bucureşti.

07.01.1981 ION MINULESCU, scriitor

S-a născut la Bucureşti, în familia unui negustor. Studii liceale la Piteşti şi Bucureşti, terminate în anul 1899. Între anii 1904 se află la Paris, unde intră în contact cu mediul simbolist francez. A făcut parte din cenaclul patronat de Mihail Dragomirescu, a publicat în Convorbirile critice conduse de acelaşi. Este el însuşi autor de reviste simboliste : Revista celorlalţi (1908), Insula (1912), Citiţi-mă (1922). A lucrat în Ministerul Cultelor şi Artelor, director al Teatrului Naţional (1926). Debutează cu vol. Romanţe pentru mai târziu (1908) şi impune formula unui original înclinat către extravaganţă şi comportament ludic, atunci când reconstituie temele simbolismului francez. Alte lucrări de referinţă : De vorbă cu mine însumi (1913); Strofe pentru toată lumea (1930) şi Nu sunt ce par a fi (1936), culegeri de versuri cu efecte parodice din sublinierea propriei maniere anterioare. Romancier : Roşu, galben şi albastru, 1924; 3 şi cu Rezeda 4, 1933, sau autor dramatic : Manechinul sentimenatal (1926); Amantul anonim (1928) în care cultivă o literatură a reducerii personajelor şi situaţiei la schemă, ignoră voluntar tehnica iluziei realiste. În anul 1928 este laureat cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români. A decedat la 11 aprilie 1944, Bucureşti.

08.01.1892 Conferinţa Extraordinară a P.N.R. - Memorandum către Franz Joseph I

Are loc la Sibiu o conferinţă extraordinară a Partidului Naţional Român, care hotărăşte alcătuirea unui Memorandum către împăratul Franz Joseph I (cuprinzând o expunere a revendicărilor celor peste 3 milioane de români din monarhia austro-ungară şi o critică sistematică a politicii naţionale intolerante a guvernului ungar). Dr. Ioan Raţiu, legat de cercurile "tribuniştilor" este ales preşedinte al partidului, Gheorghe Pop de Băseşti, prim-vicepreşedinte şi Eugen Brote, vicepreşedinte. Conferinţa marchează un moment deosebit de important în istoria mişcării naţionale a românilor transilvăneni, punând capăt multor ani de şovăieli şi inaugurând o etapă de luptă susţinută pentru victoria revendicărilor româneşti.

08.01.1919 Adunarea saşilor de la Mediaş recunoaşte Unirea Transilvaniei cu România

09.01.1900 HENRIETTE YVONNE STAHL, prozatoare

Se naşte la St. Avald (Franţa). Tatăl, profesor şi modest scriitor, era fiul lui Joseph Stahl, bavarez, luptător alături de Byron pentru eliberarea Greciei, ulterior naturalizat în România. Face liceul în particular, apoi Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Este soră cu sociologul şi etnologul Henri H. Stahl. Debutează la Viaţa Românească cu micuţul roman Voica (1924). Ibrăileanu îi face o primire entuziastă şi-o propune pentru Premiul Societăţii Scriitorilor Români. Cu acelaşi roman va debuta şi în volum în anul 1929, după care va urma culegerea de nuvele Mătuşa Matilda (1931). Se consacră apoi romanului de analiză : Steaua robilor; Între zi şi noapte; Marea bucurie; Fratele meu, omul. Spre sfârşitul carierei scriitoriceşti a revenit la nuvelistică publicând volumul Nu mă călca pe umbră. Perfectă cunoscătoare a limbii franceze, şi-a tradus singură o parte din romane, iar pe altele le-a scris direct în franceză şi le-a publicat în Franţa. A tradus La răscrusce de vânturi de Emily Brönte, Forsyte Saga a lui Galsworthy, Misterele Parisului de Eugene Sue ş.a. În anul 1981 a primit Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Moare în noaptea de 25-26 mai 1984. În anul 1996, Mihaela Cristea a publicat o interesantă carte de convorbiri cu H.I. Stahl, intitulată despre realitatea iluziei.

09.01.1954 Inaugurarea Teatrului de Operă şi Balet (azi Opera Română) din Bucureşti

Inaugurarea clădirii Teatrului de Operă şi Balet, azi Opera Română din Bucureşti. Arhitect : Octav Doicescu.

10.01.1475 Lupta de la Vaslui

Armata Moldovei, formată din circa 40.000 de ostaşi români, 5.000 secui, 1.800 unguri, aproximativ 2.000 de poloni şi 20 de tunuri, condusă de Ştefan cel Mare, atacă la sud de Lipovăţ, pe o zi ceţoasă, într-un loc mlăştinos mărginit de păduri şi înfrânge zdrobitor armata turcească compusă din peste 120.000 de ostaşi comandaţi de "Hadîm" Suleyman paşa. Turcii erau ajutaţi şi de tătari şi de un corp de oaste din Ţara Românească în frunte cu Radu cel Frumos.

10.01.1493 NICOLAE OLAHUS, primul umanist român, istoric, om politic, diplomat eclesiast, scriitor, ctitor de şcoală şi de aşezământ tipografic

S-a născut la Sibiu. Era originar din Muntenia şi după tată era coborâtor din domnii Basarabi, Drăculeşti şi rudă apropiată Huniazilor. În 1510 se află la curtea regelui Ungariei, Vladislav al II-lea, ca aprod. În 1522 ajunge canonic la Strigoniu, având ca protector pe Mitropolitul Szatmari. Este chemat de Ludovic al II-lea ca sfetnic al său şi al reginei Maria (1524-1542). Este preţuit pentru cultura sa şi cunoaşterea limbilor română, germană, franceză, maghiară, latină, greacă. Mitropolit de Strigoniu şi primat al Ungariei (7 mai 1553), trebuia să apere catolicismul, împotriva reformaţiilor. În 1558, Ferdinand îi dă rangul de Baron al Imperiului, apoi locţiitor (revent) al Ungariei (1562). Moare la 14 ianuarie 1568, în Bratislava. Personalitatea de excepţie a lui Olahus reiese în primul rând din opera sa scrisă, dar şi din locul pe care îl ocupă în cultura românească şi apuseană. Deşi a trăit printre străini, el nu a uitat că este român. Înscrierile sale se intitulează Olahul (Românul). S-a mândrit întotdeauna cu originea sa nobilă românească. În lucrările sale scrise în latineşte Hungaria (1735) şi vol. de poezii Satire, Elegii, Olahus oferă o amplă descriere a Munteniei, Moldovei, Transilvaniei şi Banatului. Este primul umanist român care face cunoscute peste hotare istoria şi cultura neamului românesc. Este una din figurile proeminente ale umanismului european, protector neîntrecut al tuturor învăţaţilor.

1500 Radu cel Mare intervine pe lângă sultan pentru a-l scăpa de surghiun pe patriarhul Constantinopolului Nifon al II-lea şi îl aduce în Ţara Românească, unde acesta va contribui la reorganizarea bisericii şi va înfiinţa Episcopia de la Buzău.

10.01.1545 "Molitvelnicul" - în slavonă tipărit la Târgovişte

Este prima carte de legi din spaţiul românesc. Se reia activitatea tipografică în Ţara Românească, de călugărul Moise, cu matricele lui Dimitrie Liubabic. Meşterii tipografi au desenat litere, le-au tăiat în poansoane, le-au turnat în matriţe, ei au fost în acelaşi timp zeţari, corectori, lucrători la presă, au dirijat legătoria de cărţi, au pregătit cernelurile, au gravat în lemn ornamentele tipografice şi ilustraţia xilografică. Într-un cuvânt, ei au pus temelia meseriei româneşti de tipograf.

1650 Iviria - s-a născut ANTIM IVIREANUL, mitropolit, tipograf, desenator, xilograf, caligraf, pictor, sculptor orator ecleziastic, om politic

Georgian de origine, robit de turci, ajunge la Istanbul, de unde este adus în Ţara Românească de Constantin Brâncoveanu pentru a fi utilizat la realizarea planurilor sale culturale. Se călugăreşte şi ajunge egumen de Snagov, episcop de Rîmnic, mitropolit al Ungrovlahiei. Desfăşoară activităţi multiple : îndrumător al tiparniţelor, traducător şi luptător pentru introducerea limbii române în biserică, educator al clerului, ctitor, patriot. Amestecul în politica Ţării Româneşti declanşează conflictul cu Brâncoveanu; intervenţia la patriarhul ecumenic împotriva imixtiunilor abuzive ale lui Hrisant Notara, patriarhul Ierusalimului, în treburile bisericii române îi agravează situaţia. Bănuielile şi intrigile ţesute în jurul său, acutizate sub Nicolae Macrovordat, precipită sfârşitul tragic al mitropolitului. Tot ce a agonisit într-un sfert de secol cât a trăit în Ţara Românească, a investit în monumentul de arhitectură din Bucureşti, mănăstirea Antim, unde ar fi vrut să se odihnească după trecerea la "veşnicele lăcaşuri". În drum spre locul exilului, măcelărit de garda domnitorului, în sep. 1716, trupul fiindu-i aruncat într-un afluent al râului Mariţa, aproape de Adrianopol. Faima acestui "Aldo Manuzio" al românilor a depăşit frontierele ţării pătrunzând în lumea savantă a Occidentului. Lucrări tipărite de el sunt menţionate de Bernard de Montfaucon în Paleografia graeca, după cum un exemplar al Didahiilor este semnalat la Londra.

10.01.1906 GRIGORE C. MOISIL, matematician, academician, profesor universitar

S-a născut la Tulcea. A fost fiul profesorului de istorie Constantin Moisil, cunoscut numismat, care a devenit academician şi al institutoarei Elena Moisil. A fost profesor la universităţile din Iaşi şi Bucureşti. A scris lucrări de sinteză în domeniul matematicilor pure şi aplicate : algebră, analiză funcţională, geometrie diferenţială, lingvistică matematică, mecanica ondulatorie a câmpurilor de undă. Contribuţii în logica matematică şi teoria algebrică a mecanismelor automate. Se ocupă de lingvistica matematică, abordând traducerea automată dintr-o limbă în alta, indexarea şi rezumarea lucrărilor. Este citat în Enciclopedia delle matematiche elementari. A murit în anul 1973.

10.01.1920 Liga Naţiunilor. România devine membru fondator

Intră în vigoare Pactul Societăţii şi Naţiunilor, cu sediul la Geneva, prima organizaţie cu vocaţie de universalitate. Număra 44 de state fondatoare, între care şi România. A fiinţat formal până în aprilie 1946, dar şi-a încetat activitatea la începutul celui de-al doilea război mondial.

12.01.1878 Victoria de la Smârdan

Are loc atacul şi cucerirea Smârdanului de către trupele române din divizia a II-a, de sub comanda generalului Mihail Cerkez. La ora 7 dimineaţa, în timp ce ceaţa acoperea totul în jur, artileria Regimentului III deschide focul asupra poziţiilor inamice, care sunt supuse unui tir susţinut timp de două ore şi jumătate. La ora 14,30, comandantul trupelor de asalt, locotenent-colonelul Ioan Cotruţ, dă ordinul de atac. Un batalion din Regimentul VI de linie, sub comanda maiorului Grigore Ulescu, pocneşte spre poziţiile inamicului şi dau iureş spre şanţurile turceşti. Inamicul începea să contraatace. Spectacolul era măreţ, trupele înaintând continuu, cu tot focul ucigător. Încep să cadă primii soldaţi, dar ceilalţi continuă drumul plin de jertfe spre reduta inamică. Turcii părăsesc şanţurile şi se retrag, însă asaltul continuă. Înfrânţi, turcii se retrag spre satul Smârdan, lăsând în mâna românilor artileria şi un mare număr de prizonieri. Prin curţi, grădini, case, pe străzi, au loc unele din cele mai crâncene încleştări. Turcia aruncă armele şi se predă împreună cu cele două turnuri ale redutei. Peste 400 de morţi şi răniţi turci presărau câmpul de luptă. Dar şi pierderile românilor au fost mari şi dureroase : 4 ofiţeri morţi şi 6 răniţi, 210 soldaţi morţi şi 303 răniţi. La ora 16,30 lupta era terminată. Strălucita faptă de arme de la Smârdan a fost imortalizată pe pânză de penelul marelui Nicolae Grigorescu (Atacul de la Smârdan).

13.01.1855 "România literară" (săptămânal - V. Alecsandri)

Apare la Iaşi România literară. Foaie periodică sub direcţia d-lui Vasile Alecsandri. Proiectul pentru înfiinţarea revistei data din 1851, iar în februarie 1852, chiar reuşeşte să apară, dar este suprimată de cenzură, astfel că abia în 1855 reapare până la 3 decembrie al aceluiaşi an, în total 47 de numere. Era continuatoarea ideilor promovate de Dacia literară, iar printre colaboratori i-a avut pe C. Negruzzi, Alecu Russo, D. Bolintineanu, M. Kogălniceanu, Al. Odobescu, N. Bălcescu. Apare şi un supliment (3 numere), cuprinzând Cântince poporale ale românilor, din Transilvania şi Banat în nr. 1, din Moldova în nr. 2 şi Valahia în nr. 3, culese de V. Alecsandri.

14.01.1557 "Octoihul" în slavonă - prima carte tipărită de Coresi

Apare la Braşov prima carte tipărită de diaconul Coresi, la porunca lui Hans Benkner, judele Braşovului. Slavona era limba oficială în ţările române, utilizată în cancelaria domnească şi în Biserică. Se începe publicarea cărţilor de slujbă necesare strict ritualului bisericilor. Octoihul coresian este o reeditare a Octoihului lui Macarie din 1510. La Braşov, Coresi ajută la înfiinţarea unei tipografii cu litere chirilice, în care se puteau tipări cărţi slavoneşti. Aici s-a integrat şcolii cărturăreşti a preoţilor de pe lângă Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului. Diaconul Coresi este cel mai mare tipograf de la începuturile noastre cărturăreşti. Alături de el, la Braşov, au activat ca tipografi cunoscuţi, diacul Tudor şi Mănăilă din Şcheii Braşovului.

14.01.1900 "Tosca" - Puccini, premieră cu Hariclea Darclee

Premiera operei în trei acte a avut loc pe scena Teatrului Constanzi din Roma, exact la 100 de ani şi în acelaşi oraş unde se petrece acţiunea. La dorinţa compozitorului, rolul frumoasei Floria Tosca este interpretat de celebra cântăreaţă româncă Hariclea Darclee. Succesul a fost copleşitor în ciuda zvonurilor despre un atentat ce se pregătise chiar în seara premierei. În locul bombelor a explodat succesul unei opere care a rămas de atunci pe afişul tuturor teatrelor lirice de pe glob.

14.01.1954 Decret pentru acordarea asistenţei medicale gratuite şi reglementarea distribuirii medicamentelor

15.01.1850 MIHAI EMINESCU - cel mai mare poet român

S-a născut la Botoşani. Descendent al unei vechi familii româneşti din Moldova de Nord, cu rădăcini rurale din partea ambilor părinţi. Tatăl, Gheorghe Eminovici, era un om instruit, iar mama, Raluca, era fiica stolnicului Vasile Iuraşcu. Copilăreşte în primii ani la Botoşani, din 1856 la Ipoteşti, unde familia îşi cumpărase o mică moşie. Studiile le începe probabil în casă, apoi la Cernăuţi, Viena şi Berlin, de filosofie, dar frecventează un larg cerc de discipline : istoria antică, drept, medicină, sanscrită, mitologie. Debutează în 1866 în revista Familia, cu poezia De-aş avea? salutată de Iosif Vulcan, care îi schimbă numele în Eminescu. Adevărata consacrare a poetului se produce în 1870, când începe să colaboreze la Convorbiri literare (Venere şi Madonă), apărută la 15 aprilie 1870, organ al societăţii Junimea din Iaşi, unde va publica întreaga operă antumă. Autoritatea critică a revistei, Titu Maiorescu, îi acordă o atenţie specială, intuind în el, de la început, un poet neobişnuit. Revenit în ţară, în 1874, ocupă pe rând diverse funcţii : bibliotecar, inspector şcolar, ziarist, mai intâi la Iaşi apoi la Bucureşti. Din octombrie 1877 este redactor la ziarul conservator Timpul, alături de Ion Slavici şi de I.L. Caraghiale, până în vara lui 1883. În decembrie 1883 apare ediţia maioresciană de Poezii (pe copertă, 1884), cuprinzând 61 de poezii (plus 3 variante la Mai am un singur dor). Şi totuşi, opera lui Eminescu este imensă. A publicat şi proză : Sărmanul Dionis, nuvelă fantastică; Cezara, povestire erotică şi romantică; La aniversară, o schiţă erotică ş.a. Poezia de început se încadrează în contextul liricii romantice paşoptiste. La Heliade, Epigonii, Mureşanu indică opţiunile poetului şi concepţia mesianică; Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie; Horia; La Bucovina; Din străinătate, transcriu crezul patriotic, dorul şi nostalgia meleagurilor copilăriei. Tematica socială e prezentă în Junii corupţi. Începând cu Epigonii; Melancolie; Memento mori, se produce o ruptură, o criză a gândirii romantice : universul este lipsit de sens (Scrisoarea I). Eroul este demonic (Demonism; Înger şi demon; Strigoii). Erotica în care analizează lucid dragostea (Scrisorile IV, V, Odă în metru antic, Pe lângă plopii fără soţ) are implicaţii filosofice şi sociale. Armonia iubirii e rareori posibilă, ca în Călin (File din poveste, Povestea codrului, Povestea teiului) şi apare visul de dragoste (Lacul), chemarea (Dorinţa), regretul (Departe sunt de tine?, O rămâi, Pe aceeaşi ulicioară), nostalgia eternei dimineţi (De câte ori, iubito?). Problematica filosofică tradusă alegoric şi simbolic, mitologic, natura, erotica pe care le include fac ca Luceafărul să fie o sinteză a întregii poezii eminesciene. Ca şi în lirică, asimilarea creatoare a folclorului constituie o trăsătură caracteristică a prozei (Făt-Frumos din lacrimă, Călin nebunul, Fata în grădina de aur, Miron şi frumoasa fără corp). Ca ziarist, a scris peste 3.000 de articole privind diverse aspecte ale vieţii contemporane a României. Opera antumă a lui Eminescu este, ca dimensiuni, redusă în raport cu cea postumă. Peste 15.000 de pagini manuscris au fost şi continuă să fie valorificate de către eminescologi. A murit la 15 iunie 1889, Bucureşti.

16.01.1880 Legea pentru înfiinţarea Casei de Economii

Se votează legea pentru înfiinţarea Casei de Economii (ca o anexă a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni) pentru atragerea micilor economii ale populaţiei şi acordarea de împrumuturi statului, pe termen nelimitat, în cont curent sau pe bază de bonuri de tezaur şi alte efecte publice.

18.01.1848 IOAN SLAVICI, scriitor

S-a născut în comuna Şiria din judeţul Arad. După studii liceale, merge la Viena pentru studii universitare (Drept), prilej cu care-l cunoaşte pe Mihai Eminescu, sub influenţa căruia se va orienta către literatură. În România, unde se află din 1874, ocupă diverse funcţii (profesor, director al Azilului Elena Doamna etc.), în cultură, presă (redactor la Curierul de Iaşi şi la Timpul), alături de Eminescu şi Caragiale. A pus bazele (1884) revistei Tribuna din Sibiu. Spirit insurgent, orgolios şi ferm în convingerile sale, Slavici a cunoscut detenţiunea la Vac pentru acţiunile şi articolele sale, vizând emanciparea ţăranilor ardeleni şi la Văcăreşti pentru manifestări progermanice din perioada primului război mondial. Junimist fervent, apreciat de Maiorescu pentru proza compatibilă cu realităţile româneşti. Volumele cu conţinut nuvelistic : Novele din popor (debut editorial, 1884), Novele (I-II, 1892-1896) fixează profilul său de prozator robust axat pe teme rurale. Romanul Mara apare în 1906. La o cotă estetică ridicată se situează şi memorialistica sa (Închisorile mele, 1921; Amintiri, 1924; Lumea prin care am trecut, 1930). Istorisind basme (Păcală în satul lui, 1886; Poveşti, 1908) autorul îmbină limbajul popular cu o disciplină a formei clasice. Romanele istorice (Din bătrâni, 1902; Manea, 1905) sunt mai puţin reuşite. Dramaturgia (Fata de birou, 1871) aduce formula realismului pitoresc legat de existenţa rurală. George Călinescu aprecia "pentru epoca în care a apărut, Mara? apare ca un pas mare în istoria geniului?. Cu mult înaintea lui Rebreanu, Slavici zugrăvise puternic sufletul ţărănesc de peste munţi şi cu atâta dramatism, încât romanul este aproape o capodoperă". Moare în anul 1925.

18.01.1879 "O noapte furtunoasă" - I.L. Caragiale, premieră la Bucureşti

Reprezentarea comediei O noapte furtunoasă sau No. 9 la Teatrul Naţional din Bucureşti a avut caracterul unei adevărate bătălii literare. Piesa a fost anunţată cu ecouri de presă favorabile în ziarele de toate nuanţele politice ale vremii. În Românul lui C.A. Rosetti se dă în vileag numele autorului, care nu figura însă pe afiş. Însuşi autorul, într-o notă anonimă la Timpul, îşi anunţă piesa. Comedia s-a jucat în faţa unei săli aproape pline, cu următoarea distribuţie : Grigore Manolescu (Chiriac), Mihail Mateescu (Rică Venturiano), Ion Panu (Jupân Dumitrache), Ştefan Iulian (I. Pingescu), Ana Dănescu (Veta), Anicuţa Popescu (Ziţa) şi Aristizza Romanescu (Spiridon). S-a consemnat "tracul" autorului la premieră şi masa oferită de Titu Maiorescu, în cinstea tânărului dramaturg, care se bucura de sprijinul autorizat al şefului literar al Junimii. Titu Maiorescu fusese primul căruia i se citise piesa şi era mândru de autorul pe care-l descoperise. La Timpul, Slavici consemnează cu iniţială o cronică oarecum rece, iar Frederic Damé, fostul prieten al dramaturgului, scrie un articol vehement, acuzând piesa de imoralitate, îndemnând pe părinţi să nu-şi aducă fetele la spectacol. Peste trei zile, piesa se joacă din nou, cu modificări aduse de Ion Ghica, fără consultarea autorului. După incidentul ce are loc, la sfârşitul reprezentaţiei, între Ghica şi Caragiale piesa este scoasă de pe afiş (unde, iarăşi nu figura numele autorului) şi din repertoriul activ al Treatrului Naţional din Bucureşti. Iacob Negruzzi mărturisea că această frumoasă comedie a făcut o evoluţie întreagă în teatrul românesc.

18.01.1919 Conferinţa de Pace - I.I.C. Brătianu, Al. Vaida-Voevod, C. Angelescu

Se deschid lucrările Conferinţei de Pace de la Paris, la care participă reprezentanţi ai 32 de state. Istoria nu mai cunoscuse până la această dată o altă conferinţă de pace de o asemenea amploare (erau prezenţi peste 10.000 delegaţi, din care cei mai numeroşi erau reprezentanţii marilor puteri). Delegaţia română avea în frunte pe I.C. Brătianu. Premierul român a avut în vedere includerea colaboratorilor săi apropiaţi, care sprijineau fără rezerve politica Partidului Naţional Liberal, precum şi reprezentanţi ai provinciilor româneşti care se uniseră cu România în anul 1918. Din delegaţie făceau parte : Al. Vaida-Voevod, C. Angelescu, Victor Antonescu, Nicolae Mişu ş.a. Conferinţa elaborează tratatele de pace dintre ţările învingătoare în primul război mondial (27 de state, printre care şi România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia) şi hotărăşte înfiinţarea Societăţii Naţiunilor. Hotărârile le-au luat în cele din urmă "Consiliul celor 4", din care făceau parte reprezentanţii Franţei (primul ministru francez Georges Clemenceau, supranumit "Tigru" pentru politica dură şi ofensivă pe care a promovat-o), Angliei (primul ministru Lloyd George), Statelor Unite ale Americii (preşedintele american Woodrow Wilson) şi Italiei (primul ministru italian Vittorio Emanuele Orlando). I.I. C. Brătianu, şeful delegaţiei române, protestează împotriva tratamentului discriminatoriu al Marilor Puteri faţă de statele mici şi mijlocii obligate să accepte, fără o consultare prealabilă, hotărârile luate.

19.01.1890 ŞTEFAN PROCOPOIU, fizician, membru al Academiei Române

Are contribuţii în electromagnetism, optică, termodinamică, electrochimie şi spectroscopie. Pe baza teoriei cuantelor a calculat (1913) momentul magnetic al electronului (magnetonul Bohr-Procopiu). A descoperit depolarizarea longitudinală a luminii care străbate soluţiile coloidale şi suspensiile cristaline (fenomenul Procopiu). A pus în evidenţă (1929) discontinuitatea magnetizării unui fir feromagnetic străbătut de un curent alternativ (efectul Procopiu). Cercetări privind difuzia electroliţilor, păturilor metalice subţiri, descărcările electrice în gaze, efectul Barkhausen şi spectrele cu arc ale metalelor. A efectuat măsurători asupra magnetismului terestru în România. Pornind de la Efectul Procopiu, după 1970 au fost construite noi tipuri de memorii electronice cu suport din fir feromagnetic, de foarte mare capacitate. A murit în 1972.

20.01.1947 S.U.A. semnează Tratatul de Pace cu România

22.01.1852 VASILE LUCACIU, om politic, preot greco-catolic

Se naşte în localitatea Apa, jud. Satu Mare. Ctitor de biserică din Siseşti, sfinţită la 15 august 1891. Unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni. Ca secretar general al Partidului Naţional Român, a fost unul dintre iniţiatorii şi redactorii "Memorandului". Deputat, în parlamentul de la Budapesta din partea Partidului Naţional Român şi, din 1918, în primul Parlament al României întregite. A organizat o mare adunare la Alba Iulia, în anul 1912, unde a protestat împotriva înfiinţării Episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdudorog. Preşedinte al Ligii pentru unitatea politică a tuturor românilor. Trimis în misiune de guvernul român în Statele Unite, Franţa, Italia, Elveţia, pentru a prezenta opinii publice din ţările respective, revendicările românilor transilvăneni. Cea mai importantă lucrare a sa este Instituţiuni filosofice în 3 vol. Moare în anul 1922.

23.01.1821 Proclamaţia lui Tudor Vladimirescu la Paleş

Ajuns la Paleş, unde îl aşteptau câteva sute de panduri olteni, Tudor Vladimirescu se adresează cu o proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti, prin care cheamă la luptă împotriva "căpeteniilor noastre atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti", indiferent de originea lor socială, "tot norodul cel amărât şi dosăbit din pricina jefuitorilor" să se adune "cu furci şi lănci" pentru a impune desfiinţarea privilegiilor boierimii, a înlătura "pe domnii ce-au stăpânit până acum" şi a înfrânge vrăjmaşul ce se va arăta împotriva drepturilor ţării. Promiţând pandurilor restabilirea privilegiilor, iar clăcaşilor că le va împărţi "averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri" şi tuturor încetarea abuzurilor, slobozenie şi uşurare a sarcinilor, Tudor Vladimirescu reuşeşte să ridice la luptă întreaga ţărănime din Oltenia. Proclamaţia marchează începutul Mişcării din 1821 din Ţara Românească, având un program de revendicări economice, sociale şi politice menite să aducă schimbări înnoitoare în structurile societăţii româneşti.

24.01.1859 Unirea Principatelor

Adunarea Electivă a Ţării Româneşti se pronunţă pentru alegerea ca domn, şi în acest Principat, al lui Alexandru Ioan Cuza, realizându-se astfel unirea de fapt a celor două Principate prin acest act politic, al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris (1858), naţiunea română obţine o certă victorie în realizarea statului modern român.

24.01.1889 VICTOR EFTIMIU, scriitor

Se naşte la Baboştiţa, Macedonia. Era fiul unui negustor albanez. Primele clase le face în comuna natală în limba greacă. Vine în Bucureşti stabilindu-se definitiv aici, în 1905, an în care editează revista Speranţa, în paginile căreia va debuta în poezie. În 1908 colaborează la Sibiu pentru editarea revistei Ţara noastră, cu Octavian Goga şi Ilarie Hendi. Îşi publică prima poezie cu numele lui, în Viaţa literară şi artistică. A fost director al Teatrului Naţional. În 1950 devine membru al Academiei. Publică cca. 100 de volume exprimându-se în mai toate genurile literare, poezie, proză, dramaturgie, publicistică de tot felul, de la cronică plastică şi dramatică la cronică rimată, traduceri de mare prestigiu, cum ar fi Oedipos de Sofocle şi Boris Godunov de Puşkin. Cea mai fertilă activitate literară este desigur dramaturgia. Cele peste 40 de piese de teatru au o problematică şi tematică variată, care abordează legendele româneşti, cum ar fi capodopera feerică Înşir-te mărgărite. În această categorie de legendă şi mit se înscriu Cocoşul negru (1913), Rapsozii (1911), Strămoşii (1912), Meşterul Manole (1925), Ringala (1915), Haiducii (1947), care conţin elemente naţionale de profund patriotism, deoarece reflectă printre altele formele de luptă pentru emanciparea naţională. Miturile antice sunt prezente în dramaturgie : Prometeu (1920), Thebaida (1924) şi Atrizii.

O altă secţiune dramaturgică sunt dramele de inspiraţie medievală, cum ar fi : Poveste spaniolă (1922), Glafira (1926) şi The ochrys. Dintre romane se remarcă Dragomirna, Kimonoul înstelat şi Tragedia unui comediant. Sub îngrijirea autorului a apărut o masivă antologie intitulată Odă limbii române (1957), care cuprinde perioada 1906-1956. Alte lucrări de referinţă : Candele stinse (1915), Lebedele sacre (1920), Soliile ferestre (1961), 701 sonete (1966). Proză : O nuntă aristocratică (1952), Neguţătorul de idei (1971), O dragoste la Viena (1923). Memorialistică : Fum de fantome (1940), Magia cuvintelor (1942), Amintiri şi polemici; Oameni de teatru; Portrete şi amintiri (1965). Literatura pentru copii (domeniu în care Eftimiu a excelat) : Păunaşul codrilor (1952), Prichindel (1953), Legenda lui Prometeu (1956), Poveştile lui Moş Cocoş Cocoloş (1960), Omul de piatră (1966). A murit la 27 noiembrie 1972, Bucureşti.

24.01.1862 Primul Parlament al României. Cuza : "Unirea definitivă a Principatelor"

Are loc deschiderea la Bucureşti a Primului Parlament al României. Domnitorul Al. Ioan Cuza proclamă, în mod solemn, în faţa Adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, "Unirea definitivă a Principatelor", iar oraşul Bucureşti este proclamat capitala ţării. Cele două guverne au demisionat pentru a se alcătui un guvern unic. Primul guvern al României, cum încep să se numească Principatele Unite în interior, era format din reprezentanţi ai grupărilor conservatoare în frunte cu Barbu Catargiu.

24.01.1918 Sfatul Ţării declară independenţa Basarabiei

Basarabia : vechea numire a judeţului Ismail

Basarabia : denumirea veche din secolul XIV a Ţării Româneşti

Basarabia : provincie istorică românească, parte integrantă a Moldovei, situată pe teritoriul dintre Nistru, Prut, Dunăre şi Marea Neagră, denumită astfel prin extinderea numelui atribuit în 1812 doar părţii sale sudice. Basarabia a cunoscut numeroase incursiuni ale populaţiei migratoare. În 1359 s-a întemeiat statul independent Moldova, care, ulterior, a unit în hotarele sale toate teritoriile româneşti cuprinse între Marea Neagră şi Ceremuş pe de o parte, şi Carpaţii Răsăriteni şi fluviul Nistru, pe de altă parte. Prin Tratatul de la Luck (aprilie 1711), încheiat între Petru I şi Dimitrie Cantemir, Rusia a recunoscut suveranitatea şi integritatea Moldovei, obligându-se să o apere împotriva tendinţelor de aservire totală venite din partea Imperiului Otoman.

Prin Tratatul de Pace de la Bucureşti (1812), încheiat în urma războiului Ruso-Turc (1806-1812), Poarta Otomană a cedat Basarabia care număra 500.000 de locuitori, Rusiei. Ulterior, Basarabia a fost transformată în gubernie rusească şi supusă unui proces de deznaţionalizare. În urma frământărilor izbucnite în Rusia după declanşarea Revoluţiei burghezo-democratice din februarie 1917, la 3 aprilie 1917 a fost înfiiţat Partidul Naţional Moldovenesc, iar la 18 aprilie, Comitetul Central Ostăşesc. În oct. 1917 a fost proclamată autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi s-a hotărât alcătuirea Sfatului Ţării pentru cârmuirea Basarabiei. Sfatul Ţării, alcătuit din 84 de români şi 36 reprezentanţi ai minorităţilor etnice, a proclamat la 15 decembrie 1917 Republica Democratică Moldovenească. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării întrunit în şedinţa solemnă, votează în unanimitate, independenţa Republicii Democratice Modoveneşti, etapă importantă pe calea unirii Basarabiei cu Ţara Mamă. Puterea executivă este încredinţată unui Consiliu de Miniştri, sub preşedinţia lui Daniel Ciugureanu.

24.01. 1990 Imnul de Stat al României devine "Deşteaptă-te române !"

Consiliul Frontului Salvării Naţionale emite un Decret-lege privind adoptarea noului imn de stat al României "Deşteaptă-te române", pe versuri de Andrei Mureşanu şi muzica de Anton Pann.

26.01.1869 Bazele P.N.R. - românii din Banat şi Ungaria - Alexandru Mocioni

Are loc Conferinţa Fruntaşilor Politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, la Timişoara, la care se pun bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, în frunte cu Alexandru Mocioni. Adoptând ca tactică politică "activismul" (participarea la viaţa politică), partidul se pronunţă deschis împotriva legilor arbitrare ale monarhiei austro-ungare şi sprijină lupta pentru autonomia Transilvaniei.

27.01.98 MARCUS ULPIUS TRAIANUS devine împărat la Roma

S-a născut la 18 septembrie 53 în colonia Italica din Spania, tatăl fiind cetăţean roman, iar mama o iberică. Se impune ca un încercat militar, devine în 91 consul ordinarius, apoi guvernator al Germaniei şi Superior. La 27 octombrie 97 a fost adoptat, proclamat coregent (Cezar) şi succesor la tron de către Nerva. La 27 ian. 98, la moartea lui Nerva, transmiterea puterii se face fără dificultate. Traian este primul împărat din afara Italiei care ocupă tronul Imperiului Roman. Oficial, s-a numit Imp. Caesar Nerva Traianus Augustus (98-117). Ajunge la Roma, după mai mult de un an. A făcut drumul pe jos până la palatul imperial. Este întâmpinat de prefectorul pretoriului, care îi întinde sabia sa, după obicei, semn că este pusă în slujba noului împărat. Traian i-o restituie şi, în auzul mulţimii care-l urma, îi spuse : "Foloseşte-ţi sabia pentru apărarea mea, dar tot cu ea să fiu pedepsit, dacă nu voi domni cu dreptate". A scris o istorie a luptelor cu dacii, care s-a pierdut. S-au păstrat de la el câteva scrisori în culegerea lui Pliniu cel Tânăr. Traian moare la Selinus, în Asia Mică, în drum spre Roma, la 8 august, în 117 e.n. Cele două războaie dacice al împăratului Traian au transformat Dacia în provincie romană. Memorabilele fapte ale lui Traian l-au determinat pe Dante, în Divina comediae să deschidă porţile purgatoriului, pentru a lăsa să treacă în Paradis un singur împărat roman: Traian.

28.01.1880 CAMIL RESSU, pictor

S-a născut la Galaţi, fiul al unui magistrat. A terminat liceul în 1896 la Sf. Sava din Bucureşti. În 1897 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, în clasa pictorului G. D. Mirea, pe care o termină la Iaşi. Studii la Műnchen şi Paris. În Franţa pictează în Bretagne şi frecventează atelierul lui Brâncuşi. Revine în ţară în 1907 şi se dedică desenului umoristic şi politic. În 1919 se înscrie în Partidul Socialist. La Sala Dalles din Bucureşti i se organizează în 1956 o amplă expoziţie retrospectivă. În acelaşi an este ales Membru al Academiei Române. Camil Ressu este asociat cu evoluţia picturii moderne din România. A fost considerat un clasic al picturii din prima jumătate a secolului XX şi a adus în pictură, faţă de ceea ce realizase pictorul Nicolae Grigorescu, o nouă viziune asupra vieţii ţăranului, o viziune realistă a scenelor înfăţişate, prin maniera picturală expresivă şi de intensă originalitate . Ca portretist, s-a impus prin analiza structurii fizice şi psihologice a personajelor înfăţişate. Ca pictor peisagist a fost preocupat de o construcţie solidă, clară şi de dorinţa de a înfăţişa spaţiile întinse ale naturii, în culori puternice, ferme, luminoase, contrastante şi cu efecte de tonalităţi decorative. A murit la 01.04.1962, la Bucureşti. Lucrări de referinţă : Femei în peisaj; Paris, 1906-1907; Vecernie la Vlaici (1909); Linişte pioasă (1910); Semănători (1910); La arat (1910); În rugăciune (1911); O înmormântare la ţară (1911); Portret: Pictorul Ştefan Luchian (1912); Portret de fată (1917); Ţărani la prânz (1926); Odihna cosaşilor (1925); Odihnă pe câmp (1927); Portretul poetului Octavian Goga (1920); Portretul poetului Tudor Arghezi; Familie de ţărani (1943); Autoportret (1941); Autoportret în roşu (1947).

29.01.1947 U.R.S.S. semnează Tatatul de Pace cu România

Ministerul de Externe al U.R.S.S., Veaceslav Mihailovici Molotov, semnează la Moscova tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda şi Bulgaria.

30.01.1852 ION LUCA CARAGIALE, scriitor

S-a născut în satul Haimanale, astăzi I.L. Caragiale. Şcoala primară o face la Şcoala Domnească din Ploieşti, unde-l are ca învăţător pe Bazil Drăgoşescu, de care se apropie şi căruia îi va păstra amintiri din cele mai bune. Frecventează gimnaziul "Sf. Petru şi Pavel" din acelaşi oraş. În perioada 1868-1870 urmează cursul de mimică şi declamaţie, ţinut la Conservatorul din Bucureşti de Costachi Caragiali, unchiul său, actor şi autor dramatic. După această dată îl aflăm copist la Tribunalul Prahova, apoi sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti. Debutează în Ghimpele (1873-1875) cu diverse cronici semnate Car sau Palicar. În perioada 1876-1878 este pe rând corector, redactor sau numai colaborator la diverse publicaţii ale vremii. De reţinut colaborarea la ziarul Timpul, unde-i are colegi pe Eminescu şi Slavici. La 21 mai 1878, participă pentru prima dată la o întrunire a Junimii, iar la 12 nov. citeşte O noapte furtunoasă, prima sa lucrare dramatică. La 18 ian. 1879 se prezintă pentru prima dată O noapte furtunoasă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. La a doua reprezentaţie, directorul de atunci al teatrului intervine abuziv în textul lui Caragiale, fapt ce-l determină pe autor să-şi retragă piesa. În perioada 1881-1883 este numit revizor şcolar pentru judeţele Neamţ-Suceava, de unde se va transfera în circumscripţia Argeş-Vâlcea. De-a lungul vremii îl vom afla funcţionar la Regia Monopolurilor, profesor suplinitor, director general al teatrelor, editor, împreună cu Anton Bacalbaşa (Moftul român), patron de berării şi restaurante, printre care şi cel din gara Buzău (1894-1895). În perioada cât a locuit la Buzău, a legat numeroase prietenii cu intelectualii urbei, deosebită fiind cea cu Basil Iorgulescu. În anul 1904, Caragiale, împreună cu famila, părăseşte ţara, stabilindu-se la Berlin, unde rămâne până la sfârşitul vieţii (9 iunie 1912). În acelaşi an, Emil Gârleanu, în calitate de preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români îi propusese sărbătorirea, cu prilejul împlinirii a 60 de ani, dar Caragiale a refuzat.

30.01.1898 GHEORGHE ION BRĂTIANU, istoric (universalist al istoriei românilor, bizantinolog, creator de şcoală în istorie - istoria comparată), filosof, om politic

S-a născut în comuna Ruginoasa, jud. Iaşi. Face parte din vestita familie a Brătienilor. Tatăl său a fost Ion I. C. Brătianu (Ionel), iar mama sa a fost prinţesa Maria Moruzi. Studii liceale la Iaşi, universitare - Drept la Iaşi (1919) şi Litere la Paris (1921). Doctor în filosofie la Cernăuţi (1923) şi doctor în litere la Paris (1929). Profesor universitar la catedra de istorie universală a Universităţii din Iaşi (din 1924) şi Bucureşti (1940-1947). În activitatea politică, lider al unei disidenţe liberale (1930). Membru corespondent şi titular (1942) al Academiei Române, membru al Societa Ligure di Storia Patria (1925) din Geneva. Opera lui Gheorghe Ion Brătianu este extrem de bogată şi variată în conţinut, adesea de substanţă filosofică, profundă şi de mare contribuţie la istoria universală şi cea naţională. A urmat cu consecvenţă opera şi liniile directoare ale profesorului său Nicolae Iorga. Plecând de la ea a căutat drumuri originale şi a fost un spirit creator în investigarea trecutului şi în metoda proprie de cercetare. Cercetările sale de istorie naţională s-au concentrat asupra unor probleme majore : formarea şi continuitatea poporului român pe teritoriul pe care îl locuieşte, formarea statelor medievale româneşti. A fost un deschizător de drumuri în domenii ale istoriei universale, cum ar fi Istoria economică şi socială a Bizanţului, sau Istoria comerţului italian în Marea Neagră. Lucrările sale se ridică la valoarea naţională, la nivelul unei ştiinţe istorice europene. Gheorghe Ion Brătianu rămâne unul din marii istorici ai perioadei interbelice. A murit în închisoarea de la Sighetul Marmaţiei, în 1953. Lucrări de referinţă : Adunările de stări în Europa şi în Ţările Române în Evul Mediu; Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană; O enigmă şi un miracol istoric. Poporul român; Origines et formation de l unité roumanine; Privileges et franchises municipales dans l Empire Byzantin.

31.01.1784 Iosif al II-lea - formarea regimentelor de grăniceri români în Transilvania

Pentru a consolida apărarea frontierei Transilvaniei, Iosif al II-lea ordona acceptarea ca voluntari a locuitorilor din satele aflate în apropierea regimentelor de grăniceri. Hotărârea imperială provoacă o puternică agitaţie între ţăranii români, care văd în înscrierea ca grăniceri, mijlocul cel mai sigur de a scăpa de iobăgie. În faţa acestei situaţii, guvernul suspendă conscripţia şi anulează înscrierile făcute.

31.01.1844 Mihai Sturdza decretează emanciparea ţiganilor statului şi mânăstirilor

Mihai Sturdza (1834-1849), domnul regulamentar al Moldovei, a fost o figură reprezentativă şi contestată totodată. Dezrobirea ţiganilor clerului şi statului prin legile din 31 ianuarie 1844, au reprezentat nu un simplu act de caritate, ci o importantă măsură de ordin economic, social, politic şi moral. Pe o adresă redactată şi scrisă de mâna lui Mihail Kogălniceanu, el şi colegii de opinii : Costache Negri, Alexandru Mavrocordat, Vasile Alecsandri ş.a., felicită pe domnitor şi pe membrii Sfatului legiuitor. "S-a statornicit că toţi robii mănăstirilor atât pământeşti, cât şi străine, să fie slobozi pentru totodeauna şi să se bucure de aceleaşi drituiri ce sunt închizăşluite şi celorlalţi moldoveni de potriva lor, adică a cei aşezaţi pe moşii, care se îndeletnicesc cu lucrarea pământului..., iar acei cu meşteşuguri de prin târguri, să se aşeze între negustorii patentari". M. Kogălniceanu arăta "acum patria noastră, dezrobindu-şi ţiganii, sfinţeşte principiul că toţi oamenii se nasc şi sunt slobozi."

feb. 1825 S-a născut DIMITRIE BOLINTINEANU

Bolintineanu s-a născut în satul Bolintinul din Vale, în apropierea Bucureştiului. În legătură cu data naşterii, din lipsa actelor doveditoare, părerile sunt împărţite în funcţie de mărturisirile poetului. Era fiul arendaşului macedo-român Ienache Cosmad, venit din Ohrida şi căsătorit cu o localnică. Dimitrie Bolintineanu a fost unul din participanţii de frunte la revoluţia de la 1848, demnitar în timpul domniei lui Cuza, patriot şi demnitar consecvent, reprezentant al generaţiei sale în literatură. Autor al unei opere deosebit de întinse, dar inegală ca valoare, Bolintineanu rămâne în istoria literaturii prin câteva contribuţii importante. El a introdus şi consacrat în literatura română o serie de specii noi, cum sunt legendele istorice şi poemul de dimensiuni mari epico-lirice, a lărgit problematica poeziei noastre. Poeziei meditative îi dă, prin Sorin, dar mai ales prin Conrad, mai multă adâncime şi o mai largă perspectivă istorico-filosofică, iar celei descriptive, prin Florile Bosforului, mai multă culoare. Romanele sale Manoil (1855) şi Elena (1862), împreună cu alte încercări contemporane, marchează începutul romanului românesc. Un rol important l-a avut Bolintineanu la dezvoltarea simţului muzical în poezie prin ritmicitatea şi sonoritatea versurilor sale. Alături de aceste merite, se mai impune conştiinţei noastre imaginea exemplară a omului şi artistului patriot care a luptat pentru emanciparea poporului său. S-a stins din viaţă la 20 aug. 1872 la Bucureşti.

01.02.1838 NICOLAE GANE, om politic şi scriitor

A fost un om al vremii sale şi o prezenţă notabilă nu numai pentru contemporani, ci şi pentru generaţiile următoare. Dacă activitatea politică (deputat, primar, ministru, senator, preşedinte al Senatului) este astăzi uitată sau judecată sever (pentru greşeli şi inconsecvenţă), cea literară îndreptăţeşte situarea lui într-un capitol distinct al istoriei literaturii române. George Călinescu considera că meritul principal al lui Gane rămâne acela "de a fi deschis drumul nuvelei române cu 30 de ani înainte de apogeul ei". Nuvelele sale mai izbutite îndreptăţesc calificativul de ilustru precursor în istoria acestui gen din literatura noastră. Faptul că a fost strâns legat de "Junimea" şi "Convorbiri literare" (în care şi-a publicat majoritatea scrierilor literare, începând cu cea de debut Fluierul lui Ştefan), a facilitat considerarea lui Gane ca un scriitor junimist. Formula este unilaterală, fiind contrazisă chiar de tematica şi stilul prozei sale. Nuvelistica lui Gane reprezintă un curent de tranziţie, legat de trei importante monumente culturale din istoria românilor : Dacia literară, Convorbiri literare şi Viaţa românească. Indiferent dacă le etichetăm ca istorice, sociale sau sentimentale, nuvelele sale, cele din volume ca : Pagini răzleţe (1901), Păcate mărturisite (1904) şi Spice (1909), au adesea un caracter pur anecdotic, cele mai realizate îl definesc ca un înaintaş al prozei dedicate universului rural. Nicu Gane n-a fost romantic ca junimiştii, ci clasic, ca Alecsandri. La fel ca tatăl său, Postelnicul Matei Gane din Fălticeni, prozatorul avea trăsături definitorii pentru om şi scriitor : demnitate, dârzenie de răzeşi, optimism, generozitate, trainică legătură cu locurile natale. În mod deosebit, el s-a integrat în viaţa boierilor de ţară, legaţi statornic de moşii şi care duceau o viaţă simplă sub semnul respectării tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti. Elogiul traiului patriarhal al boierimii de altă dată se încadrează în atitudinea sentimental-paseistă a autorului. Alegând subiecte din viaţa poporului, scriind simplu şi sobru, folosind o limbă curat românească, Nicu Gane a continuat, prin nuvelele sale, o tradiţie pe care a îmbogăţit-o cu lucrări notabile şi căreia i-a deschis noi perspective. A murit în anul 1916.

01.02.1868 ŞTEFAN LUCHIAN, pictor

1 feb. 1868, Ştefăneşti, Botoşani, se naşte pictorul Ştefan Luchian. Tatăl său a fost aghiotantul prinţului Ioan Cuza. În anul 1873 familia Luchian s-a mutat la Bucureşti, unde Ştefan va urma liceul la "Sf. Sava". Între 1885 şi 1889 urmează Şcoala Belle Arte, unde îi are colegi pe Theodor Aman şi Gheorghe Tătărescu şi, la absolvire, obţine Medalia de Bronz. În paralel urmează şi cursuri pentru flaut. În anul 1889 pleacă la Műnchen şi se înscrie la Academia Regală de Arte Frumoase. Participă la prima expoziţie a "Cercului artistic" la Bucureşti în anul 1890. Anul următor se înscrie la Academia Julian din Paris, iar în anul 1893 participă la o nouă expoziţie a Cercului artistic. Este numit membru al juriului Expoziţiei artiştilor în viaţă (1894), iar în anul următor este ales vicepreşedinte al Cercului artistic. Anul 1896 este foarte important pentru evoluţia artelor, deoarece, în acest an, se organizează Expoziţia Artiştilor Independenţi. În anul următor are o expoziţie personală şi participă la execuţia picturii la catedrala din Tulcea. Înfiinţează Societatea Ileana şi participă cu două pasteluri la Expoziţia universală de la Paris (1900). Se ocupă de fondarea societăţii Tinerimea artistică şi are o expoziţie personală în cadrul acestei societăţi. Participă la Expoziţia internaţională de la Hamburg şi continuă să aibă expoziţii personale în ţară, iar în anul 1915 are loc ultima participare publică la Expoziţia oficială a artiştilor în viaţă. Luchian a introdus o viziune nouă în arta românească şi a avut o atitudine curajoasă, opunându-se tradiţiilor şi practicilor oficiale care frânau dezvoltarea artei. Artist dotat cu mari valenţe artistice şi poetice, Luchian este considerat în pictura românească "înnoitorul" sau "pictorul culorilor". Bolnav, moare la 28 iun. 1916. Lucrări de referinţă : Franceza lucrând, Autoportret, Cioban cu oile, Safta florăreasa, Mahalaua Dracului, La împărţitul porumbului, Un zugrav, Maci, Anemone.

01.02.1885 "Drepturile omului" - ziar

Apare la Bucureşti sub conducerea lui Constantin Mille. În perioada 01.02.-11.12.1885 are apariţie zilnică, apoi săptămânal (15.09.1888-03.04.1889). Editată de Cercul de studii sociale cu acelaşi nume, ziarul militează pentru întemeierea unui partid al muncitorilor. Din redacţie mai făceau parte : C.C. Bacalbaşa, C.A. Filitis, I. Nădejde. În afară de redactori mai colaborează şi Barbu Delavrancea, C. Dobrogeanu-Gherea, V.C. Morţun, Sofia Nădejde.

02.02.1868 CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU, psiholog, filosof, om politic

S-a născut în comuna Buiteieşti, jud. Mehedinţi. Tatăl său, Radu Popescu, a fost un timp secretar al iluministului Eufrosin Poteca, unul dintre primii profesori de filosofie din ţara noastră. Studii la Craiova, după care se înscrie la Facultatea de litere şi filosofie şi de drept la Universitatea din Bucureşti, Titu Maiorescu fiindu-i dascăl şi îndrumător. Şi-a continuat studiile la Műnchen. Reîntors în ţară în 1893, publică articole pe teme de filosofie şi ştiinţă în Convorbiri literare. În 1897 a fost numit conferenţiar de istorie a filosofiei antice şi estetică, unde a predat şi cursuri de logică, metodologie, teoria cunoaşterii, psihologie, acest din urmă domeniu fiind domeniul său predilect. În 1900 a editat Noua revistă română; Studii filosofice. Revista de filosofie (1923). Între anii 1919-1928 a editat Ideea europeană, Analele de psihologie, cea mai de seamă revistă de psihologie din România, care a avut un rol decisiv pentru dezvoltarea cercetărilor de psihologie generală, psihologia muncii, defectologie, istoria psihologiei etc. A fost atât un om politic, cât şi doctrinar. A făcut parte din Partidul Conservator, din Partidul Poporului, al lui Averescu, din Partidul Naţional-Ţărănesc. S-a stins din viaţă în 1957, la Bucureşti. Personalismul energetic, concepţia filosofică elaborată de gânditor, se propune ca filosofie românească, întrucât ar da expresie fondului spiritual al poporului, concentrat în ideea legăturii cu pământul. Personalitatea a fost analizată prin prisma unor multiple raporturi : omenire-individ; eu-conştiinţă; eu-personalitate; muncă-personalitate; personalitate-natură. În sistemul lui, persoana ocupă un loc central. Cultura - admitea filosoful încă din 1904 - este condiţia indispensabilă pentru dezvoltarea popoarelor ieşite din starea de barbarie. "Poporul fără cultură n-are istorie fiindcă n-are un criteriu care să stabilească valoarea evenimentelor petrecute". Tot el a definit românismul ca opus al xenofobiei şi antisemitismului. Lucrări de referinţă : Ştiinţă şi energie (1902); Cultura română şi politicianismul (1904); Puterea sufletească în Studii filosofice, vol. 3 (1908); Curs de psihologie (1923); Personalism energetic (1932); Etnicul românesc (1942); Lecţii de logică. Logica geometrică. Teoria cunoştinţei.

02.02.1919 "Însemnări literare", săptămânal, Sadoveanu, Topîrceanu

Apare la Iaşi. Revista Din constelaţia vieţii româneşti (1906-1945), apare săptămânal până la 21 decembrie 1919, avându-i ca redactori pe Mihail Sadoveanu şi G. Topârceanu. Propunându-şi să fie o publicaţie "independentă de orice curent politic, consacrându-se exclusiv literaturii şi chestiunilor în legătură cu viaţa artistică şi culturală", revista are printre colaboratori pe G. Ibrăileanu, Mihai Codreanu, Ionel Teodoreanu, Hotensia Papadat-Bengescu, M. Sevastos, Otilia Cazimir, B. Fundoianu, M. Ralea. În această revistă debutează Al.A. Philippide cu versuri şi Ionel Teodoreanu cu schiţa Bunicii. Revista polemiza cu Sburătorul şi Viaţa nouă.

02.02.1928 "Bilete de papagal" - T. Arghezi

La început are apariţie zilnică, apoi săptămânal şi din nou zilnic până în februarie 1945, cu unele întreruperi. În format a opta parte dintr-o coală nr. 12, tip universal, îndoit în două în lung şi prezentând patru pagini, iar în anii 1937-1938 are format de carte, indicându-se numărul fără data apariţiei. Revista îşi propune să ofere zilnic cititorilor numere individuale, organizându-şi colaborările în aşa fel ca "fiece număr să fie scris şi semnat în întregime de unul şi acelaşi colaborator, care îşi va lua inspiraţia, în libertate, de oriunde i-o plăcea". Între colaboratori : Otilia Cazimir, Felix Aderca, Ionel Teodoreanu, M. Sadoveanu, Constanţa Marino-Mosco, Gala Galaction.

03.02.1395 Prima menţiune documentară a Cetăţii Neamţ

Vreme îndelungată s-a acreditat părerea că ar fi fost opera unui ordin călugăresc militar germanic, prezumţie bazată pe apelativul de neamţ, sub care sunt desemnaţi cei din neamul teutonilor. După o campanie de tatonare, în anii 1953-1954, s-au făcut pregătiri pentru începerea unor cercetări mai ample. Lucrările au început în anul 1962 şi au durat aproape 10 ani. Urmele de cultură materială constând din ceramică şi obiecte de fier puneau în evidenţă caracterul autohton al celor care au lucrat la zidirea fortăreţei. N-au lipsit nici descoperirile monetare, a căror prezenţă face sigură încadrarea în timp a obiectivului investigat. În cele mai de jos nivele de locuire au fost găsite monede moldovene din argint, emise în anii domniei lui Petru I Muşat. El a reuşit să ridice cetatea într-o conjunctură politică favorabilă lui, şi anume iscarea de înţelegeri politice şi militare dintre regatele Ungariei şi Poloniei, altercaţii intervenite după decesul regelui ungur Ludovic cel Mare. Voievodul din Ţara Moldovei a reuşit să profite de slăbirea interesului celor două regate faţă de situaţia din zona Carpaţilor de Est, pornind la întărirea graniţei apusene a ţării sale. Rezultatul concret este zidirea Marii Cetăţi a Neamţului. Lucrările s-au desfăşurat cu rapiditate, deoarece un document din anul 1387 menţionează faptul că Moldova avea cetăţi. Fortul de la Neamţ, prin planul său aparte, este o creaţie aproape unică în arhitectura medievală europeană. Este o cetate "de creastă" care ocupă întregul spaţiu al vârfului de deal. Are forma dreptunghiulară (47 x 40 m), în cele 4 turnuri există câte un turn pătrat, dar în interiorul zidurilor propriu-zise. Se cunoaşte doar încă o cetate de acest tip în Europa, aceea de la Diosgyor din Ungaria. Este posibil ca voievodul Petru Muşat să fi apelat pentru lucrare de mare însemnătate strategică, la arhitecţi de renume din Europa, poate de neam german sau numai de şcoală germană., ceea ce explică şi numele.

04.02.1909 "Apus de soare". Delavrancea, premieră

Are loc premiera piesei lui Delavrancea, Apus de soare, pe scena Teatrului Naţional bucureştean cu C. Nottara în rolul lui Ştefan cel Mare. Piesa are un succes cu totul deosebit, atât de public, cât şi de presă. "În staluri şi loje asista toată intelectualitatea bucureşteană, galeriile erau pline de liceeni. Ovaţiile nu mai conteneau. Autorul este chemat şi rechemat la rampă, în aplauze frenetice?", aprecia presa vremii. Mihail Dragomirescu îi scria lui Caragiale la Berlin, că piesa lui Delavrancea este o capodoperă.

05.02.1867 Acordul dualist Austro-Ungaria. Transilvania rămâne Ungariei

Se încheie Pactul austro-ungar privind crearea statului dualist Austor-Ungaria. Tratativele inaugurate în anul 1865 între liderii politici maghiari şi austrieci, negocierile cu împăratul s-au încheiat prin compromisul din 1867, care a pus bazele statului dualist austro-ungar. Dificultăţile înregistrate pe plan intern, ca urmare a mişcării naţionalităţilor din Imperii, dintre care cea mai puternică a fost cea a ungurilor, înfrângerile suferite în războiul cu Prusia, determină Casa de Habsburg să opteze pentru o nouă soluţie politică, menită să salveze unitatea şi integritatea Imperiului. La începutul anului 1866 concilierea dintre cele două centre de putere era avansată şi numai războiul cu Prusia a întrerupt pentru moment tratativele, reluate apoi la începutul anului 1867. Guvernul Belcredi, ezitant faţă de noua formulă poetică, a demisionat, fiind înlocuit de Cabinetul Beust. Acesta a definitivat tratativele începute cu Deak Ferenc şi Andrassy Gyula, care a cerut restituirea în parte a legislaţiei de la 1848, în primul rând restituirea integrală a uniunii Transilvaniei cu Ungaria, asigurarea hegemoniei elementului etnic maghiar în ţările care au format regatul Sf. Ştefan. La 5 feb. 1867, împăratul a restabilit Constituţia Ungariei şi legile de la 1848. Prin această lege, Legea XII din 1867, dualismul a fost instalat ca sistem de stat, Cancelaria aulică transilvană de la Viena era desfiinţată.

05.02.1876 "Higiena şi şcoala" - prima revistă românească de medicină din Transilvania

Apare revista Higiena şi şcoala, foaie pentru sănătate, ducaţiune şi instrucţiune. Apare săptămânal la Gherla, până la 1 decembrie 1876, apoi la Timişoara (ian. 1877 - feb. 1880), redactată şi editată de dr. Pavel Vasici, ajutat de N. Negruţiu-Fekete. Este prima revistă românească de medicină din Transilvania.

05.02.1896 NICOLAE BAGDASAR - filosof

S-a născut la Rosieşti, fostul judeţ Fălciu, într-o familie de ţărani. După liceul din Bârlad a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi Berlin. Reîntors în ţară, avea să se ilustreze ca un pasionat dascăl şi cercetător în domeniul disciplinelor filosofice, un strălucit editor, precum şi ca unul dintre cei mai reprezentativi filosofi români implicaţi în conducerea revistei de profil şi a Societăţii române de filosofie în care a prezentat un număr important de conferinţe apreciate pentru noutatea ideilor comunicate, stilul lor şi activitatea esenţială pentru dezvoltarea filosofiei româneşti a timpului. În lucrările sale, a abordat o vastă şi importantă problematică istorico-filosofică, de filosofie a istoriei şi culturii, teoria cunoaşterii, logică şi axiologie. Format la şcoli neokantiene, admirator al fenomenologiei lui Husserl şi profund cunoscător al filosofiei lui Kant, pe care o socotea un moment de răscruce în istoria universală a filosofiei, Bagdasar a întreprins exegeze ale unor variate orientări filosofice mai vechi sau mai noi : pozitivismul, pragmatismul, spiritualismul, psihologismul, filosofia valorilor, filosofia vieţii etc. A realizat o consistentă analiză critică a iraţionalismului, îndeosebi a unor variante ale iraţionalismului contemporan, inclusiv din filosofia românească interbelică. În tot ce a scris, a argumentat necesitatea pentru om şi istorie a valorilor raţionale şi ale raţiunii. Remarcabile sunt ideile lui despre estetica românească, filosofia istoriei, dreptului şi culturii create în spaţiul românesc. A cercetat, de asemenea, fenomenul crizei culturii moderne, relaţia dintre cultură şi civilizaţie. În contextul filosofiei româneşti, a secolului XX, opera lui Bagdasar rămâne ca una care a contribuit la situarea gândirii filosofice româneşti în contemporaneitatea disciplinelor filosofice, a metodelor acestora, a sensurilor pe care le lansau într-o lume bântuită de acute şi variate conflicte. A murit în anul 1971. Lucrări de referinţă : Din problemele culturii europene; Istoria filosofiei româneşti; Scrieri; Teoreticieni ai civilizaţiei (Arnold J. Toynbee, Karl Jaspers, N. Berdiaev).

06.02.1857 "Concordia" - ziar unionist, C.A. Rosetti

Apare la Bucureşti Concordia. Jurnalul, politicul şi literarul. Bisăptămânal (6 feb. - 6 aug. 1857), sub redacţia lui C.A. Kreţulescu, care militează pentru unirea Ţării Româneşti cu Moldova, pentru înlăturarea intereselor de grupare politică în atingerea acestui scop. Articolele politice sunt semnate de C.A. Kreţulescu, P.I. Cernătescu. Ziarul are printre colaboratori pe V. Alecsandri, Grigore Alexandrescu şi D. Bolintineanu. Aici debutează Al. Sihleanu.

06.02.1908 Ploieşti - se naşte GEO BOGZA, poet, prozator, publicist

Fiul lui Alexandru Bogza şi al Elenei Rhea Silvia, fratele scriitorului Radu Tudoran. Şcoala primară la Ploieşti, apoi şcoala de marină din Galaţi şi Constanţa, dar nu va deveni marinar niciodată. Stabilit la Cîmpina, în 1928 editează revista avangardistă Urmuz la care au colaborat Tristan Tzara, Ştefan Roll, Ilarie Voronca, iar desenele aparţin lui Victor Brauner şi Geo Bogza. Colaborează şi la publicaţia Cîmpina editată de un prieten, dar şi la Bilete de papagal; Unu. Debutul editorial se produce în anul 1929 cu placheta Jurnal de sex, urmată, în 1933, de Poemul invectivă, poezie protestatară realizată în mare parte cu procedee suprarealiste. După apariţia Poemului invectivă, scriitorul suportă două detenţii în 1933 şi 1937. În ziarul Tempo din 1937 apare Ioana Maria. 17 poeme. În acelaşi an pleacă în Spania de unde trimite pentru Lumea românească ciclul de reportaje Tragedia poporului basc. Colaborează la Cuvîntul liber; Azi; Revista Fundaţiilor Regale; România liberă; Contemporanul; România literară; Viaţa Românească. La Viaţa Românească publică pagini din Cartea Oltului. În 1945 apare volumul Cîntece de revoltă, de dragoste şi moarte, scrise în epoca haotică şi prerevoluţionară a anilor 30 şi Cartea Oltului. Membru al Academiei Române din 1955, membru în Consiliul Naţional pentru Apărarea Păcii, Geo Bogza a fost distins şi cu titlul de Erou al Muncii Socialiste. Moare 14.09.1993. Geo Bogza a lăsat o bogată moştenire literară din care mai pot fi amintite : Ţări de piatră, de foc şi de pământ; Ţara de piatră; Oameni şi cărbuni în Valea Jiului; Tăbăcarii şi lumea petrolului; Tablou geografic; O sută şaptezeci şi cinci de minute la Mizil; Paznic de far; Orion.

07.02.1869 Adunarea naţională a românilor bănăţeni la Timişoara

Are loc Conferinţa fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria. La iniţiativa lui Al. Mocioni, în ianuarie a fost publicat apelul pentru organizarea unui partid al românilor bănăţeni, în perspectiva apropiatelor alegeri pentru Parlamentul Ungariei, prevăzute pentru martie 1869, iar cu prilejul acestei conferinţe, se pun bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria. La lucrări a participat şi o delegaţie a Partidului Liberal sârb din Voivodina, condusă de Svetozar Miletici. Alexandru Mocioni a susţinut o organizaţie politică modernă, tip partid, conştient că "în viaţa constituţională lupta pentru idei, pentru reforme şi drepturi se mijloceşte prin partide politice". Cei peste 500 de participanţi au aprobat organizarea partidului pe baza unor principii politice generale: solidaritatea cu naţionalităţile din Ungaria, colaborarea cu românii din fostul principat al Transilvaniei, sprijinirea luptei pentru autonomie a croaţilor, susţinerea principiilor liberalismului şi ale democraţiei. Programul recunoştea starea de fapt existentă, dar a combătut dualismul.

07.02.1895 Conducerea "Astrei" decide publicarea "Enciclopediei Române", 3 vol.

Comitetul de conducere al "Astra" decide elaborarea şi publicarea Enciclopediei Române, sub îndrumarea lui C. Diaconovici, primul secretar al Asociaţiei. Lucrarea, apărută în 3 volume, în perioada 1898-1904, a îndeplinit o dublă funcţie culturală şi politică în istoria poporului român. Editura care s-a ocupat de tipărirea lucrării a fost "W. Krafft" din Sibiu. Este o lucrare de amploare, cuprinzând 40.000 de articole.

08.02.1856 Barbu Ştirbei decretează desfiinţarea robiei în Ţara Românească

Se adoptă Legiuirea pentru emanciparea ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti. Potrivit legii, este desfiinţată robia ţiganilor aparţinând proprietarilor particulari, cărora li se acorda o despăgubire de 10 galbeni pentru fiecare individ, plătită eşalonat, în curs de mai mulţi ani. Ţiganii eliberaţi erau obligaţi să se statornicească, fiindu-le interzisă strămutarea timp de două perioade fiscale, câte 5 ani de la promulgarea legii. Prin cele două legi de emancipare a robilor ţigani s-a asigurat astfel unei populaţii de cca. 250.000 de persoane statutul de oameni liberi.

08.02.1859 Primirea entuziastă a lui A.I. Cuza la Bucureşti, proclamaţie

Sentimentul bucureştenilor faţă de noul ales s-a manifestat cu toată puterea cu prilejul sosirii acestuia în Bucureşti, invitat să depună jurământul de credinţă ca domnitor. Este întâmpinat într-un adevărat val de flori, concert de urale, arcuri de triumf, cântece, balcoane împodobite, începând de dincolo de Otopeni şi până la Palatul Domnesc de pe podul Mogoşoaiei. Martor, Dimitrie A. Sturdza scria lui V. Alecsandri, atunci la Paris : "La Bucureşti, el (Cuza) e omul cel mai popular. N-am văzut niciodată salutându-se un suveran cu mai multă dragoste şi serbări publice ca în această primă capitală a României".

08.02.1907 Începutul răscoalelor ţărăneşti

Are loc în satul Flămânzi (jud. Botoşani), un incident care marchează începutul marii răscoale a ţăranilor, desfăşurată sub lozinca "Vrem pământ!". Prin amploarea desfăşurării, ca urmare a cuprinderii majorităţii ţărănimii, ca şi prin revendicările acesteia, răscoala are profunde consecinţe în viaţa economică, socială şi politică a ţării. Repartizarea proprietăţii funciare în ajunul Răscoalei din 1907 se prezenta astfel : până la 10 ha - 40,29% din totalul suprafeţelor cultivate; între 10-50 ha - 8,89%; între 50-100 ha - 2,13%; între 100-500 ha - 10,43%; peste 500 ha - 38,26%; 23,80% din ţărani nu aveau deloc pământ, iar 33,68% stăpâneau doar între 0,5 şi 3 ha. Astfel că, 62% din marile proprietăţi moldovene erau date în arendă, 44% la arendaşi români, 43% la arendaşi evrei, 13% la arendaşi străini creştini. La Bucureşti, numai 40 din cei 180 de mari proprietari îşi lucrau moşiile în regim propriu, restul preferând să le dea în arendă. În Moldova, mai ales, funcţionau adevărate trusturi de arendă, dintre care cel mai cunoscut era trustul Fischer, care, în 1905, deţinea în arendă cca. 159,399 ha.

09.02.1775 S-a născut FARKAS BOLYAI, matematician

(09.02.1775 sat Bolya, azi Buia, comuna Şeica Mare, jud. Sibiu - 21 nov. 1856, Tg. Mureş) Studii universitare la Gottingen (1796-1797), unde se împrieteneşte cu C. Fr. Gauss. Profesor de matematică, fizică şi chimie la Colegiul reformat din Tg. Mureş (1804-1851). Cercetările sale se referă la fundamentele geometriei, în special la teoria paralelelor. Lucrarea sa, Tentomen (2 vol.), scrisă în latină, este prima carte de analiză matematică apărută în Transilvania. Este autorul unor piese de teatru în limba maghiară, a unor lucrări de silvicultură (rămasă în manuscris) şi inventatorul unui tip de sobă economică răspândită atunci în Transilvania.

10.02.1867 "Răzvan şi Vidra" - premieră

Are loc la Bucureşti premiera piesei Răzvan şi Vidra de B.P. Hasdeu, pe scena Teatrului cel Mare din Bucureşti, în interpretarea trupei lui Mihail Pascaly. Marele actor, M. Pascaly, juca în rolul lui Răzvan, iar Matilda Pascaly, în cel al Vidrei. Prima mare dramă istorică românească a avut titlul la început Răzvan Vodă. Dramă istorică. La ediţia a 3-a, apărută în 1869, autorul o intitulează Răzvan şi Vidra. Poemă dramatică. Subiectul dramei este inspirat de studiul lui Bălcescu, Răzvan Vodă, publicat în 1855 în România literară. Drama deschide seria capodoperelor inspirate din trecutul nostru naţional.

10.02.1947 Semnarea Tratatului de pace cu Puterile Aliate şi Asociate, la Paris

Delegaţia României, din care făceau parte Gh. Tătărescu, L. Pătrăşcanu, Şt. Voitec şi D. Dămăceanu, semnează la Paris Tratatul de Pace cu puterile Aliate şi Asociate. Acest Tratat prevedea următoarele: România a încetat operaţiunile militare împotriva Naţiunilor Unite la 24 august 1944 şi a participat activ la războiul împotriva Germaniei; în privinţa frontierelor se stipulează că rămân cele existente la 01 ian. 1941 (prin care se sancţionează astfel ocuparea Basarabiei, ţinutului Herţa şi a Bucovinei de Nord de către U.R.S.S. din iunie 1940, precum şi încorporarea Cadrilaterului la Bulgaria, din septembrie 1940, cu excepţia celei din România şi Ungaria, care rămâne cea existentă la 01 ian. 1938); forţele armate sunt limitate pentru armate de uscat, inclusiv grănicerii - 120.000 de oameni, pentru artileria antiaeriană - 5.000 de oameni, pentru marină - 5.000 de oameni şi un tonaj de 15.000; pentru aviaţia militară, inclusiv aeronautica navală - 150 de avioane şi 8.000 de oameni; retragerea tuturor forţelor aliate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Tratatului de Pace, cu excepţia unor forţe armate ale U.R.S.S., i-ar putea fi necesare pentru menţinerea liniilor de comunicaţie ale Armatei sovietice cu zona sovietică de ocupaţie din Austria; România se obligă să plătească U.R.S.S. drept reparaţii în 8 ani, suma de 300 milioane dolari S.U.A., în bunuri; transferarea către U.R.S.S. a tuturor averilor germane din România; libera navigaţie pe Dunăre pentru statele pe picior de egalitate. După încheierea Conferinţei de Pace de la Paris a început războiul rece între S.U.A. şi Marea Britanie pe de o parte, şi U.R.S.S. pe de alta, la care s-au adăugat statele aflate în zona de influenţă a fiecăreia. Tratatul de Pace cu România a însemnat o nouă recunoaştere a guvernului Petru Groza, "remaniat", după alegerile din 19 nov. 1946.

11.02.1450 Tratate de ajutor între Iancu de Hunedoara şi Bogdan al II-lea

Bogdan al II-lea, domnul Moldovei, emite două acte la Roman, respectiv Suceava, prin care se recunoaşte vasal lui Iancu de Hunedoara, făgăduindu-i acestuia prietenie şi alianţă, fapt care-i va face pe poloni să reacţioneze.

12.02.1862 ALEXANDRU DAVILA, scriitor

S-a născut la Goleşti (locul de baştină al cunoscutei familii a Goleştilor, cărturari luminaţi ai Munteniei). Fiu al doctorului Carol Davila, personalitate marcantă a medicinei româneşti. Mama, Anica Racoviţă, era nepoata directă a lui Dinicu Golescu. Începe liceul la Bucureşti, pe care-l continuă la Paris, unde se înscrie şi la Universitate. Plin de entuziasm, urmăreşte toate evenimentele culturale şi artistice franceze, simţindu-se atras îndeosebi de spiritul înnoitor al vremii. Intră în diplomaţie ca ataşat de legaţie la Roma şi Bruxelles până în 1844. Întors în ţară, se dedică criticii literare şi teatrale. În 1902 are loc premiera piesei Vlaicu Vodă, cu C. Nottara în rolul titular şi Agatha Bârsescu în Doamna Clara, eveniment care-l transformă într-un scriitor de o mare şi autentică originalitate. Între anii 1905-1908 şi 1912-1914 este director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În perioada 1909-1911 este organizator şi animator al Companiei particulare Davila. Ca director, conducător şi regizor cere actorilor un joc veridic, nuanţat, cu motivare psihologică şi realistă a tuturor acţiunilor. Cu toate că este un partizan înfocat al repertoriului contemporan, în special al dramei realiste cu implicaţii psihologice şi sociale, Davila a pus în scenă, mai ales la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi câteva mari spectacole cu piese clasice din dramaturgia universală şi românească. Cunoscutul om de teatru a fost şi un interpret subtil în rolurile lui, prin eleganţă, ironie şi, mai ales, printr-o sclipitoare inteligenţă. Caz foarte rar în cultura noastră, Davila şi-a cucerit un rol important în literatură printr-o singură operă : drama istorică în versuri Vlaicu-Vodă (1902). Piesa evocă un episod al luptelor pentru independenţă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi are ca protagonist pe domnitorul cu acelaşi nume. Conflictul dramatic e puternic, piesa e construită cu siguranţă, iar versurile sunt sclipitoare. A murit pe 20 oct. 1929, Bucureşti.

12.02.1902 "Vlaicu Vodă" - Al. Davila, premieră

Premiera piesei are loc pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Publicul prezent a aplaudat călduros o distribuţie de zile mari, în fruntea căreia străluceau numele lui C.I. Nottara (Vlaicu Vodă), Agatha Băsescu (Doamna Clara), Ion Petrescu (Costea Muşat), Petre Sturdza (Groza Moldoveanul), Aristide Demetriade (Mircea Basarab), Ion Livescu (Baronul Kaliany) şi în care apăreau, modeste, numele câtorva tineri actori care aveau să devină curând stele de primă mărime pe firmamentul scenei româneşti : Tony Bulandra, Marioara Voiculescu, V. Maximilian. Sub conducerea directorului de scenă, Paul Gusty, asistat de autor, Nottara a realizat atunci una dintre creaţiile remarcabile ale carierei sale . Premiera a însemnat un succes categoric. După amintirile lui Paul Gusty, care a semnat regia, Caragiale a urmărit întreg spectacolul stând în picioare, el, care renunţase la fotoliul ce îi fusese rezervat, pentru că nu putea rezista mai mult de un act la celelalte piese.

13.02.1849 Ep. Andrei Şaguna la împ. Fr. Iosif "Petiţiune generală a fruntaşilor români"

Delegaţia Adunării Române de la Sibiu, condusă de Episcopul Ortodox Andrei Şaguna, înfăţişează împăratului Franz Josef I petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina, care cerea legitima constituire a naţiunii române într-un organism statal unitar, de sine stătător, în cadrul monarhiei, administraţie în limba română, reprezentanţă proporţională în parlamentul imperial ş.a.

13.02.1880 Iaşi - se naşte DIMITRIE GUSTI, sociolog, estetician, filosof

Studii liceale la Institutele unite din Iaşi, studii superioare la Facultatea de Litere, drept şi ştiinţe a Universităţii din Iaşi, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Berlin, Institutul de psihologie experimentală din Leipzig, doctoratul în filosofie la Universitatea din Leipzig în anul 1904. Revine la Berlin şi se dedică sociologiei, dreptului şi economiei politice. Aceste studii s-au finalizat cu încă o teză de doctorat în drept în anul 1908. Studiază sociologia la Paris cu E. Durkheim. La 1 aprilie 1910 este numit profesor agregat definitiv la catedra de istoria filosofiei greceşti, etică şi sociologie din cadrul Facultăţii de litere, drept şi ştiinţe a Universităţii din Iaşi. În 1920 este transferat la Catedra de sociologie, etică, politică şi estetică a Facultăţii de litere şi filosofie a Universităţii Bucureşti. Membru al Academiei Române (1919), director al Asociaţiei pentru ştiinţa şi reforma socială, al Institutului Social Român, al Institutului de ştiinţe sociale al României, la a căror întemeiere a contribuit nemijlocit. Ministru al instrucţiunii publice, cultelor şi artelor, a contribuit la dezvoltarea învăţământului sociologic secundar şi superior şi a creat şcoala românească de sociologie. Gusti a editat buletine şi reviste care au jucat un rol imens în cultivarea opiniei publice, a făcut din sociologie o ştiinţă profund legată şi integrată în problematica socială. Este înemeietorul Muzeului satului românesc şi a avut o contribuţie de seamă la editarea Encicliopediei României în 4 volume. Se stinge din viaţă la 30 oct. 1955, la Bucureşti.

13.02.1965 Institutul de Fizică Atomică din România construieşte primele maşini electronice de calcul CET-500 şi CIFA-102.

14.02.1845 "Asociaţia literară a României", relaţii cu "Frăţia"

Se înfiinţează la Bucureşti, Asociaţia literară a României, având strânse legături cu societatea revoluţionară Frăţia, al cărei paravan era de fapt, condusă de un comitet din care făceau parte Iancu Văcărescu, preşedinte, Ion Voinescu II şi Nicolae Bălcescu, secretar. Asociaţia se pronunţă pentru încurajarea literaturii naţionale şi unitatea politică a românilor.

14.02.1888 "Ateneul Român" - inaugurare

Inaugurarea la Bucureşti a edificiului cultural Ateneul Român, construit în stil eclectic între 1886 şi 1888, după planurile arhitectului francez Paul Louis Albert Galleron (ajutat de arhitectul român Constantin Băicoianu), prin stăruinţa lui Constantin Esarcu, care, din lipsă de fonduri, a recurs la contribuţia cetăţenilor ţării, îndemnaţi de apelul : "Daţi un leu pentru Ateneu!". Sala Mare de concerte are o capacitate de 1000 de locuri.

15.02.1840 TITU MAIORESCU, critic, politician

S-a născut la Craiova. A studiat la Braşov, Viena, Berlin, Giessen. La Paris a luat doctoratul în filosofie. La 21 de ani era deja un nume cunoscut în cercurile filosofice germane. Revenit în ţară, parcurge repede treptele ierarhiei intelectuale : profesor la Universitatea din Iaşi, ministru al Instrucţiunii publice, membru al Academiei, deputat în Parlament, iar în 1912 este prim-ministru. În 1863 înfiinţează la Iaşi, împreună cu Iacob Negruzzi, P.. Carp, V. Pogor, Th. Rosetti, societatea Junimea, în cadrul căreia a ţinut un număr de "prelecţiuni populare pe teme de filosofie, psihologie, logică şi literatură". În 1867 ia fiinţă revista Convorbiri literare (cu toate că redactor responsabil este Iacob Negruzzi), conducătorul spiritual al publicaţiei fiind Titu Maiorescu. Revista publică în paginile sale operele literare ale celor mai importanţi scriitori ai vremii : M. Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, I. Slavici, D. Zamfirescu ş.a. în impunerea cărora a avut un rol deosebit. Pe unii dintre ei (Eminescu, I. Slavici, A.D. Xenopol) i-a ajutat să studieze în străinătate, pe I. Creangă, fostul elev, I-a adus la Junimea, lui I.L. Caragiale i-a luat apărare în faţa criticii obtuze. S-a îngrijit de publicarea primei culegeri a poeziilor lui Eminescu. Aproape că nu există scriitor de seamă din epoca 1870-1890 care să nu fi beneficiat de sprijinul lui (exceptând pe B.P. Hasdeu şi Al. Macedonski, adversari declaraţi ai criticului). A dus mari bătălii pentru limba scrisă şi pentru introducerea criteriului estetic în aprecierea literară, elaborând celebra teorie a "formelor fără fond". Problema scrierii limbii române era deosebit de importantă întrucât se luase, în 1860, măsura înlocuirii alfabetului chirilic cu cel latin. După soluţionarea problemelor ortografice (Despre scrierea limbii române, 1866), urmăreşte închegarea unei concepţii estetice unitare, susţinute în Despre poezia română, 1867; Comediile d-lui I.L. Caragiale, 1885; Eminescu şi poeziile lui, 1889. Activitatea critică declanşează campanii polemice : o cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, În contra direcţiei de astăzi, 1868. Un alt studiu, Direcţia nouă în poezia şi proza română, 1872, încearcă o ierarhizare a valorilor afirmate în urma apariţiei Junimii, iar în Eminescu şi poeziile sale, 1889, ne dă prima sinteză asupra poeziei eminesciene, fixând valoarea unică a poetului în poezia românească şi precizând că întreaga dezvoltare a poeziei române se va produce "la lumina geniului său". Ctitor al criticii literare româneşti, îndrumător al vieţii literare, dascăl prestigios, orator, creator de stil în cultură, Titu Maiorescu este una dintre marile personalităţi căreia cultura românească clasică îi datorează enorm. A murit la 01 iul.1917, Bucureşti.

15.02.1851 SPIRU HARET, astronom, matematician, sociolog şi om politic

S-a născut în comuna Hanul Conachi, Putna. Şcoala primară a urmat-o în casa părintească, apoi la Dorohoi şi Iaşi. Vine la Bucureşti şi continuă la Liceul "Sf. Sava". Din anii liceului au rămas două cărţi de matematică redactate de viitorul savant. În 1873 publică Elemente de trigonometrie, care au servit ca manual de liceu până în anul 1928. A urmat Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. În 1874 pleacă la Paris spre a se specializa în matematici, unde obţine titlul de doctor la Sorbona (1878). Teza sa purta titlul Asupra invariabilităţii marilor axe ale orbitelor planetare. Ca un omagiu adus memoriei sale, în 1977, cu ocazia cartografiei suprafeţei nevăzute a Lunii, unei formaţiuni lunare i s-a dat numele de Haret. A fost cel dintâi astronom român cu solide preocupări teoretice, dar şi cu observaţii interesante, privind eclipsele de Soare, pata roşie a planetei Jupiter sau unii meteoriţi. Numele său rămâne legat şi de reorganizarea pe baze moderne a învăţământului din ţara noastră. Supranumit "omul şcolii", are un rol hotărâtor în dezvoltarea învăţământului de toate gradele. A sprijinit cercetarea ştiinţifică originală, încurajând numeroşi inventatori, printre care şi pe Aurel Vlaicu. Una dintre lucrările sale cele mai interesante este monografia Mecanica socială (1910, Paris, Bucureşti), în care încearcă să aplice principiile mecanicii la viaţa socială, fiind astfel un precursor al utilizării metodelor matematice în studiul fenomenelor sociale. În 1892 a devenit membru al Academiei. A murit la 17 dec. 1912, Bucureşti.

16.02.1699 Prima Diplomă Leopoldină (libertăţii clerului român unit cu Roma)

Prima Diplomă Leopoldină privind Unirea cu Roma recunoaşte clerul lui unit, aceleaşi privilegii de care beneficiază clerul catolic, şi confirmă statutul de libertate personală a preoţilor uniţi care nu mai puteau fi trataţi ca iobagi. Diploma Leopoldină : act emis în 4 dec. 1691 de împăratul Leopold I de Habsburg în scopul reglementării raporturilor dintre Transilvania şi Imperiul Habsburgic şi al statuării principiilor de guvernare a provinciei. Completată în 1693, Diploma Leopoldină realizează, în esenţa ei, garanţia necesară obţinută de stările Principatului pentru păstrarea autonomiei Transilvaniei în cadrul Imperiului Habsburgic, îndeplinind funcţia de Constituţie a Transilvaniei până în 1867. Diplomele Leopoldine se mai numesc şi Cele două acte emise de împăratul Leopold I, în 1699 şi 1701.

16.02.1906 TIBERIU POPOVICIU, matematician

S-a născut la Arad. În anul 1923 a publicat primul său articol ştiinţific. La absolvirea Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, activitatea ştiinţifică era deja impresionantă cu lucrări publicate în revista de matematică. Preocupările se referau la teoria numerelor, algebră, analiză combinatorie, geometrie sintetică, analiză matematică. Prin grija lui Gh. Ţiţeica îşi desăvârşeşte studiile la Paris. Deşi doctor în ştiinţe la Sorbona, întors în ţară a ocupat funcţiii modeste. Plecat la Cernăuţi (1940) şi-a pierdut preţioasa bibliotecă împreună cu toate manuscrisele. T. Popoviciu este considerat întemeietorul şcolii româneşti de analiză numerică. Bilanţul activităţii sale ştiinţifice este grandios cuprinzând peste 300 de publicaţii de specialitate. A murit la 29 oct. 1975, Cluj.

16.02.1930 Federaţia Română de Fotbal

S-a constituit Federaţia Română de Fotbal, Asociaţia U.F.S.R. şi în cazul ei, a Comisiei Centrale de Fotbal profesionist. Din 14 martie 1931, Federaţia s-a afiliat la F.I.F.A.

19.02.1878 Pacea de la Sant Stefano - recunoaşterea independenţei României

Prin Tratatul de Pace de la Sant Stefano se pune capăt Războiului ruso-româno-turc (1877-1878). România, Serbia şi Muntenegru nu sunt admise la negocierea şi semnarea Tratatului pe motiv că independenţa proclamată, nefiind încă recunoscută de Marile Puteri, nu pot apărea în calitate de subiect al unui act internaţional. Prin Tratat, Poarta recunoaşte independenţa României, alături de cea a Serbiei şi Muntenegrului, şi autonomia Bulgariei, totodată, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor sunt cedate de către Imperiul Otoman, Rusiei, care-şi rezervă dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei detaşată la 1856.

19.02.1936 Bulzeşti, Dolj - se naşte MARIN SORESCU, poet, dramaturg, eseist, traducător, pictor, ministru

Orfan de tată încă din copilărie, urmează şcoala primară în comuna natală, iar prima clasă liceală în Craiova. În urma reformei învăţământului urmează două clase la şcoala din comuna Murgaş. În anul 1950 este elev al Şcolii Medii Militare Dimtrie Cantemir din Predeal, unde conduce cenaclul literar. Student la Facultatea de Filologie din Iaşi, întâi la secţia de limba şi literatura rusă, apoi la cea de limba română. Debutează în anul 1959 la Viaţa studenţească, iar după absolvire devine redactor al acestei reviste. Redactor la revista Luceafărul. Debutul editorial are loc în anul 1964 cu volumul de parodii Singur printre poeţi. În 1965 îi apare volumul de Poeme distins cu premiul Uniunii Scriitorilor. În anul 1968, pentru piesa de teatru Ioan este distins atât cu Premiul Uniunii Scriitorilor, cât şi cu Premiul Academiei. Continuă să-i apară noi volume de versuri, teatru, eseuri : Unde fugim de-acasă (1966), Tinereţea lui Don Quijote (1968), Teoria sferelor de influenţă (1969), Tuşiţi (1970), Unghi (1970), Paracliserul (1970), Insomnii (1971), Suflete bune la toate (1972), La Lilieci (vol. 1-6, 1972-1995), Setea muntelui de sare; Trei dinţi din faţă (1977), Uşor cu pianul pe scări (1986), Viziunea vizuinii (1982), Vărul Shakespeare şi alte piese (1992). Primul volum din ciclul La Lilieci obţine Premiul Uniunii Scriitorilor, iar al doilea pe cel al Academiei Române. După 1971 este cunoscut şi ca artist plastic şi obţine o bursă din partea Academiei de Arte din Berlinul de Vest. Devine doctor în filologie în anul 1992 şi membru corespondent al Academiei Române. Laureat al Premiului Herder. În anul 1995 devine ministru al culturii pentru scurt timp. Moare la 8 dec. 1996 în Bucureşti. La scurt timp îi urmează şi soţia sa, Virginia, născută Şeitan. Marin Sorescu a fost unul din oaspeţii de seamă ai Buzăului pe care l-a vizitat de nenumărate ori.

20.02.1838 Primul spectacol de operă în limba română, "Norma" - Bellini, la Iaşi

Are loc primul spectacol de operă reprezentat în limba română, cu Norma de Bellini, în interpretarea elevilor Conservatorului din Iaşi (primul Conservator filarmonic dramatic din localitate, care fusese înfiinţat la 15 nov. 1836 de Leon Asachievici - tatăl poetului Gh. Asachi -, Ştefan Catargiu şi Vasile Alecsandri).

20.02.1926 "Viaţa literară" - lunar, G. Murnu

Apare la Bucureşti revista Viaţa literară. Revistă de informaţie, critică literară şi artistică. Publicaţie eclectică, până la nr. din 15 august 1930 are apariţie săptămânală, apoi lunară până la 15 iun. 1941. Director G. Murnu, redactor I. Valerian. De la nr. 26 / 1926, apare sub îndrumarea unui comitet, conducătorul revistei fiind I. Valerian, care descindea de la cenaclul revistei Sburătorul. Viaţa literară nu este nici tradiţionalistă, nici modernistă, urmărind "recunoaşterea valorilor de artă şi încurajarea talentelor". Printre colaboratori se află nume bine cunoscute în perioada interbelică şi recunoscute şi mai târziu : M. Sadoveanu, Lucian Blaga, Ion Barbu, T. Arghezi, Eugen Jebeleanu, Vlaicu Bârna, Mircea Eliade, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, G. Băiculescu.

20.02.1932 Apare România literară. Gazetă săptămânală de critică şi informaţie literară, artistică şi culturală

Apare la Bucureşti până la 6 ian. 1934, sub direcţia lui Liviu Rebreanu. Colaboratorii revistei erau aproape toţi tineri, căci "al tineretului este viitorul în care stau toate tainele, toate cuceririle şi surprizele", scrie Liviu Rebreanu. Între colaboratori : G. Călinescu, Camil Petrescu, M. Sebastian, Eugen Ionescu, Camil Baltazar, Tudor Arghezi. Ref. : Antonescu, Nae. Reviste literare conduse de Liviu Rebreanu. Bucureşti, Minerva, 1985, 410 p.

20.02.1938 Instaurarea dictaturii regale

Se decretează o nouă constituţie (promulgată la 27 feb.) care interzicea, printre altele, propovăduirea prin viu grai, schimbarea formei de guvernământ a statului, introducea pedeapsa cu moartea şi pe timp de pace punea capăt separării puterilor în stat, regele atribuindu-şi atât puterea executivă, cât şi pe cea legislativă, lipsind Senatul, Adunarea Deputaţilor de orice atribut semnificativ, acestea întrunindu-se numai din iniţiativa Suveranului, "cel puţin o dată pe an" etc., legiferând instaurarea autorităţii regale şi sfârşitul regimului parlamentar. Ref. : Enciclopedia de istorie a României. Bucureşti, Meronia, 2001. p. 17-23.

1805 Bucureşti - s-a născut ANA IPĂTESCU - eroină a Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, a participat la eliberarea guvernului revoluţionar

Fiică a cârc-serdarului Athanasie şi a Catincăi, învăţase carte, scrisul ei dezvăluind o pregătire intelectuală. Căsătorită cu Nicolae Ipătescu, arendaş, dar şi funcţionar al statului, om cu vederi înaintate. Împărtăşind dorinţa arzătoare de progres a soţului şi fraţilor ei, Grigore şi Constantin, tânăra femeie s-a pus, ca şi ei, în slujba revoluţiei. La 16 iunie 1848 când membrii Guvernului provizoriu de la Islaz sosesc în Bucureşti, Ana era în fruntea poporului. Câteva zile mai târziu, la 19 iunie, avea loc acţiunea contra revoluţionară a coloneilor Odobescu şi Solomon, care au încercat să înlăture guvernul provizoriu, arestând la palat pe membrii acestuia. Atunci, Ana Ipătescu s-a aşezat în fruntea poporului, cu două pistoale în mână, încurajându-l la luptă. Poporul a reuşit să elibereze pe membrii conducerii revoluţiei. Când revoluţia a fost înăbuşită, Nicolae Ipătescu şi Grigore au fost condamnaţi de exil. În 1849 Ana obţine îngăduinţa să-şi viziteze soţul în Turcia, iar în 1850, prin stăruinţele soţiei, se întoarce în patrie. În schimb, fratele Grigore Ipătescu moare în 1852 în exil, la Brusa. Restul vieţii, Ana Ipătescu a trăit retrasă dar atentă la evenimentele vremii. Astfel, în 1863, a fost printre primele contribuabile la subscripţia publică menită a veni în ajutorul ţăranilor arestaţi în ianuarie 1862 pentru participarea la mişcarea condusă de Mircea Mălăeru. A murit la 13 martie 1875.

21.02.1805 S-a născut TIMOTEI CIPARIO, lingvist (21.02.1805, Pănade, jud. Alba - 03.09.1877, Blaj)

Mare cărturar şi filolog, redactor al Organului luminării (între 1847 - 1848), şi al Arhivului pentru filologie şi istorie (1867 - 1872), membru al Academiei de la înfiinţare. T. Cipariu se numără printre luptătorii pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania, fiind unul dintre autorii programului adoptat la Blaj în 3-15 mai 1848. Om de o rară putere de muncă şi energie intelectuală, a învăţat singur 12 limbi vechi şi moderne, între care ebraica, turca şi persana, afirmându-se ca orientalist de reputaţie internaţională. Marele său merit e că a publicat monumente vechi de limbă română şi că a fundamentat principiile gramaticii istorice a limbii noastre. A preconizat etimologismul în ortografie şi în înlăturarea cuvintelor neromanice (purismul). În literatură, important este micul său tratat Elemente de poetică. Metrica şi versificaţiunea (1860). Alexandru Odobescu îi caracteriza admirativ personalitatea : "?scrutătorul cel mai erudit, cel mai adânc şi cel mai scrupulos al cunoştinţelor clasice? investigatorul cel mai ager, cel mai logic şi cel mai convins al arcanelor istorice ale limbii româneşti". Alte opere : Elemente de limbă română după dialecte şi monumente vechi (1841); Gramatica limbii române : Analitica, Sintactica şi Supleant la Sintactica (1869-1877); Jurnal (1972); Poezii (1976).

21.02.1876 S-a născut CONSTANTIN BRÂNCUŞI, sculptor, pictor

(21.02.1876, Peştişani, Tg. Jiu - 16.03.1957, Paris) Între 1885 - 1895 a urmat Şcoala de arte şi meserii din Craiova. În 1897 este trimis la Viena pentru lucrări decorative în lemn, comandate pentru Castelul Peleş. În 1898 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. În 1904 a sosit la Paris, unde expune prima dată, în anul 1906. A refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, alăturându-se lui Modigliani, Henri Russeau, Apollinaire şi Marcel Duchamp, care-i vor deveni prieteni. Este momentul în care Brâncuşi refuză dominaţia modelului şi a modelajului realist după natură. Schimbarea concepţiei sculpturale îl apropie de acei artişti care preferă puritatea formei. În atelierul său sunt prezenţi acum James Joyce, Jean Cocteau, Henry Moore, figuri ce reprezentau sau susţineau noile curente artistice. În aceeaşi perioadă expune şi la Bucureşti, la Tinerimea artistică unde este premiat (1809). Continuă să expună şi la Paris la Salonul de Toamnă. Participă la Expoziţia Internaţională de Artă modernă din New York şi apoi la Chicago şi Boston. În tot ce va crea după lucrările : Rugăciunea; Cuminţenia pământului; Sărutul; Muza adormită, realizate în această perioadă, se va simţi atras de misterioasele forţe ale Universului, de formele primordiale şi de forma pură fără să se desprindă total de sursele de inspiraţie autohtonă. Brâncuşi spunea că a venit la Paris purtând în traistă legendele străbune româneşti. În 1922 expune la Expoziţia de Artă Contemporană Franceză la New York. Are o expoziţie personală la Brummer Gallery din New York, cu 37 de sculpturi, 5 socluri, o pictură şi 27 desene. În 1927 expune la Chicago, Paris şi New York, Amsterdam şi Londra (1948), Zurich (1954). Cu lucrarea Muza adormită, Brâncuşi împingea sculptura spre abstractizare. În 1938 termină ridicarea Coloanei fără sfârşit de la Tg. Jiu. Sculptura Prometeu e o reprezentare modernă a începutului eliberării gândirii; Măiastra are o legătură specială cu miturile româneşti şi universale reprezentate de Pasărea Phoenix; Pasărea în spaţiu a devenit simbolul zborului, al ascensiunii, al lejerităţii spiritului. Opera sa se înscrie ca o pagină în istoria culturii, ocupând centrul artei contemporane mondiale. Recunoscut ca un simbol al artei moderne a secolului s-a reconstruit atelierul său la Centrul Pompidou din Paris. Lucrări de referinţă : Cuminţenia pămîntului; Rugăciunea; Sărutul; Muza adormită; Prometeu; Măiastra; Tors de fată; Spiritul lui Buda; Peştele; Broasca ţestoasă zburând; Coloana fără sfârşit; Masa tăcerii şi Poarta sărutului. Ref. : Brâncuşi : [album]. Bucureşti, meridiane, 1965. Comarnescu, Petru. Brâncuşi : mit şi metamorfoză în sculptura contemporană: Meridiane, 1972. Grigorescu, Dan. Brâncuşi şi arta modernă. Universal Dalsi, 2001. Pogorilovschi, Ion. Brâncuşiana et Brâncuşiada. Editura Eminescu, 2000.

22.02.1810 S-a născut GRIGORE ALEXANDRESCU, scriitor (22.02.1810, Târgovişte - 25.09.1885, Bucureşti)

A început studiile în limba greacă, familiarizându-se cu textele clasice. Rămas orfan, ajunge la Bucureşti, mai întâi elev eminent la şcoala lui J. A. Vaillant, apoi la Colegiul Sf. Sava. Trăieşte sub protecţia mai multor familii boiereşti, inclusiv a domnitorului Gh. Bibescu. Împreună cu Ion Ghica, prieten din anii de şcoală, ori însoţind pe Gh. Bibescu, a făcut călătorii prin ţară, importante pentru geneza câtorva din operele sale. A publicat 5 volume de versuri (1832-1863), un Memorial de călătorie, câteva traduceri ori imitaţii după Florian, Voltaire, Tasso etc. S-a impus ca poet. În 1842 publică la Iaşi un volum de poezii, iar în 1847, la Bucureşti Suvenire şi impresii, epistole şi fabule. La 1848 e alături de N. Bălcescu, de Bolintineanu, C. Golliac ş.a., redactor al ziarului Poporul suveran, organ al revoluţiei. A fost, pe de o parte, un liric elegiat cultivând meditaţia, pe motive preromantice ori romantice, iar pe de altă parte, un poet satiric, important autor de epistole, satire, dar mai cu seamă de fabule. E socotit până astăzi cel mai mare fabulist din literatura română. S-a spus că fabulele lui alcătuiesc o "comedie umană în miniatură". Multe din fabulele lui (Câinele şi căţelul; Boul şi viţelul; Toporul şi pădurea; Dreptatea leului; Vulpea liberală ş.a.) au devenit aproape populare, citându-se ca maxime. Grigore Alexandrescu e o sinteză de romantism şi clasicism, după moda vremii, dar şi reflex al culturii sale. Ref. : Lovinescu, E. Gr. M. Alexandrescu. Omul şi opera (1908); Călinescu, G. Gr. M. Alexandrescu (1962); Angelescu Mircea. Introducere în opera lui Gr. Alexandrescu (1973).

22.02.1900 "Prima audiţie la Paris a Sonatei nr. 2 pentru vioară şi pian, de George Enescu"

În capitala Franţei, Enescu debutase încă de la vârsta de 15 ani ca excepţional compozitor, printr-un recital de autor, după care, la vârsta de 17 ani, debuta ca simfonist cu Poema română. La Asociaţia Concertelor "Colonne" la Paris, are loc prima audiţie a Sonatei a 2-a pentru pian şi vioară în Fa minor (op. 6), dedicată lui Joseph şi Jacques Thibaud, cu Jacques Thibaud la vioară şi compozitorul la pian.

22.02.1903 S-a născut TUDOR MUŞATESCU, scriitor

(22.02.1903, Câmpulung-Muscel - 04.11.1970, Bucureşti)

Poet, prozator, dramaturg şi umorist, debutează editorial cu volumul de versuri Vitrinele toamnei (1926). Volumele de schiţe Nudul lui Gogu (1927) şi Ale vieţii valuri (1932), îi asigură reputaţia unui prozator spiritual. Adevărata sa vocaţie se dovedeşte însă teatrul, în special comedia. În 1923 debutează pe scenă la Paris, cu o piesă scrisă în limba franceză, Focurile de pe comori. Prin Panţarola (1928) şi Sosesc deseară (1931) încearcă o reabilitare a vodevilului. În 1932 i se reprezintă piesa Titanic vals, care îi asigură o reputaţie strălucită la Bucureşti şi în multe oraşe europene. Comedia schiţează viaţa unei familii dintr-un târg provincial, cu monotonia şi meschinăriile ei, cu oameni amestecaţi, buni şi mai ales răi şi ridicoli. Comedia următoare ?Escu (1933) este o satiră la adresa vieţii politice a lumii din capitală. Alte piese: Visul unei nopţi de iarnă (1937); Între noi, femeile (1940); Ţara fericirii (1945); Geamandura (1950). A scris şi un roman Mica publicitate (1935). Dramaturg fecund şi virtuos, T. Muşatescu este cel mai însemnat discipol al lui I.L. Caragiale. Alte lucrări de referinţă : Scrieri; Teatru scurt; Fantezii şi realităţi, scrise ori găsite; Ale vieţii valuri; Doresc ca micile mele rânduleţe? (1945); Fiecare cu părerea lui; Vitrinele toamnei : poezii (1926).

25.02.1866 Debutul lui M. Eminescu în revista Familia cu poezia "De-aş avea?"

Pe la mijlocul lunii februarie (1866), Iosif Vulcan, redactorul-proprietar al revistei Familia, subintitulată Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni, ce apărea la Pesta, a primit o scrisoare însoţită de câteva poezii de la un elev din Cernăuţi. Acesta se numea Mihail Eminovici şi formula, stângaci, rugămintea de a i se publica în revistă primele încercări poetice cu care îndrăznea să se prezinte cititorilor. Poezia De-aş avea? este publicată în nr. 6 al revistei Familia. Iosif Vulcan insera şi această notă de recomandare : "Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trămise nouă, ne-a surprins plăcut". Redactorul revistei şi-a permis o modificare a numelui autorului. I s-a părut că Eminovici(u) nu avea o sonoritate românească; de aceea, şi-a îngăduit să-l românizeze şi l-a schimbat în Eminescu, adoptat din acel moment şi de poet. Pentru că i-a dat numele acesta, dar şi datorită faptului că I-a publicat în Familia, primele încercări poetice, Iosif Vulcan a fost şi este considerat naşul literar al poetului de la Ipoteşti şi a fost întotdeauna mândru că a deschis drumul afirmării geniului eminescian. Ref. : Drimba, Lucian. Eminescu la "Familia", Ediţie nouă, revăzută. Oradea, Editura Cogito, 1994, 372 p.

25.02.1925 Înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române

Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei se ridică la rangul de Scaun Patriarhal. Miron Cristea, episcop de Caransebeş, devine, în calitatea sa Mitropolit Primat al României, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Investitura şi înscăunarea primului patriarh a avut loc la 1 noiembrie. I-a urmat în scaun Nicodim Munteanu. Sub aceşti doi patriarhi s-au creat câteva noi eparhii : Oradea, Cluj, Constanţa, Maramureş, Timişoara, precum şi o Episcopie misionară pentru românii ortodocşi din America.

26.02.1838 S-a născut BOGDAN PETRICEICU HASDEU, scriitor

(26.02.1838, Cristineştii Hotinului - 25.08.1907, Câmpina)

Poet, prozator, dramaturg, istoric. Îşi face studiile liceale la Chişinău, iar pe cele universitare la Harkov. În 1860, cu sprijinul lui Al. Cuza este numit profesor de istorie şi statistică la liceul din Iaşi. În 1876 este adus la conducerea Arhivelor Statului din Bucureşti şi ales membru al Academiei Române. Spirit enciclopedic, Hasdeu a desfăşurat o multilaterală activitate ştiinţifică şi literară. A asigurat apariţia unor reviste şi ziare, dintre care menţionăm Din Moldova, care îşi schimbă ulterior tilul în Lumina (1862-1863); Aghiuţă (1863-1864); Arhiva istorică (1864-1865); Columna lui Traian (1870-1877; 1882-1883); Revista nouă (1887-1895). În domeniul literaturii apar volumele Poesii (1873) şi Sarcasm şi ideal (1897), în care cultivă o poezie socială "dură" la adresa inechităţilor sociale. Prozatorul este cunoscut prin nuvela Duduca mamuca (1862) şi romanul istoric neterminat Ursita (1864). Reprezentativă este creaţia dramatugului. Răzvan şi Vidra este prima noastră dramă istorică importantă. Mai scrie comedia Trei crai de la Răsărit, tipărită în 1871-1872, premieră în 1879. Din activitatea extinsă a istoricului, alături de Istoria critică a românilor (1871-1874), reţine atenţia Ioan Vodă cel Cumplit (1865), lucrare de mare valoare ştiinţifică, constituită în formula romanului istoric, revendicată în mare măsură şi de literatură pentru calităţile pe care le probează. Lingvistul şi folcloristul elaborează o operă prodigioasă din care se detaşează prin contribuţie ştiinţifică deosebită, lucrările Cuvente den bătrâni (vol. 1, 1878; vol. 1881; vol. 3, 1882) şi Magnum Etymolo-gicum romaniae, un dicţionar enciclopedic al limbii române (1886-1898), în 4 vol. Alte opere : Corespondenţă B.P. Hasdeu - Iulia Hasdeu (1976). Ref. : Munteanu, G. B.P. Hasdeu (1961); Poghirc, Cicerone. B.P. Hasdeu, lingvist şi filolog (1968); Drăgan, Mihai. B.P. Hasdeu: (monografie), 1972; B.P. Hasdeu interpretat de? : antologie (1972).

26.02.1861 Franz Iosif reconfirmă autonomia Transilvaniei

Împăratul Franz Joseph I promulgă o constituţie Patenta imperială din februarie, care reînnoia un fel de autonomie a ţărilor din Imperiu şi stabilea componenţa şi competenţa Parlamentului Central.

27.02.1850 S-a născut ION ANDREESCU, pictor

(27.02.1850, Bucureşti - 22.10.1882, Bucureşti)

După gimnaziu ("Gheorghe Lazăr" din Bucureşti) se înscrie la Colegiul "Sf. Sava" (1868), unde are ca profesor pe pictorul C.I. Stăncescu. Între anii 1869-1870 se înscrie la Şcoala de arte Frumoase din Bucureşti, în clasa pictorului Th. Aman. Debutul artistic îl are prin participarea la Expoziţia artiştilor în viaţă (1874). Pictează în regiunea Buzăului, fiind numit şi profesor la Şocala de meserii. Pleacă la Paris (1879) şi expune la Salonul parizian. Ajunge la Barbizon, alături de N. Grigorescu, G.D. Mirea şi Alexandru Djuvara. Pictorul N. Grigorescu a avut un rol important în formarea lui Andreescu, de la care a deprins autonomia expresiei plastice şi importanţa personalităţii. Un rol important l-a avut pictarea în peisaj la Barbizon, formându-şi o viziune proprie pe o concepţie vizuală, realistă asupra picturii. Culoarea la el are un atribut funcţional, de ritmare plastică a formei. Pictura lui este realistă, dar conţine o tendinţă spre redarea în profunzime şi în esenţă a naturii. Este diversă ca temă, cu tablouri de mici dimensiuni, ca nişte bijuterii cristaline. Destinul său a fost însă dramatic. Şi-a învins suferinţa prin pictură, figura sa se ridică superior şi inimitabil deasupra celorlalţi pictori. Valoarea sa depăşeşte pe cea naţională, dobândind un loc special în ansamblul picturii europene. Dintre cele mai importante picturi, reţinem : Autoportret; Cap de copil; Viaţa la Buzău; Ulcica cu flori; Târg la Drăgaica; Iarna în pădure; Stradă la Barbizon; Iarna la Barbizon; La marginea pădurii; Vincent van Gogh; Cap de fată ş.a. Ref. : Bogdan, Radu. Andreescu. Meridian, 1969. Varga, Vasile; Costescu, Eleonora. Andreescu. Meridiane, 1976.

27.02.1882 Are loc premiera operetei "Crai Nou" de Ciprian Porumbescu

Evenimentul se produce la Gimnaziul Român din Braşov, azi Liceul Andrei Şaguna.

27.02.1903 S-a născut la Preoteşti, Suceava, ION IRIMESCU, sculptor

După absolvirea şcolii la Fălticeni, se înscrie la Belle Arte din Bucureşti (1924), în clasa sculptorului Dimitrie Paciurea. Este numit profesor la Şcoala normală din Fălticeni (1928). Are prima sa participare la Salonul Oficial de pictură şi sculptură (1928), pe care o continuă anual până în 1947. Obţine prin concurs o bursă de studii la Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses. Studiază şi la Academia de Grande Chaumiere de la Paris, cu Joseph Bernand. Expune la Salonul de Toamnă (Paris, 1932). Revenit în ţară în 1933, este profesor de liceu la Bucureşti (1936), Slatina - Olt, Iaşi (1939-1950). Din 1948 participă la toate expoziţiile de artă plastică din România şi din străinătate. În 1964 este distins cu titlul Artist al Poporului şi numit la Institutul "N. Grigorescu" din Bucureşti. Ridică Monumentul Cantemir la Bucureşti şi Milano. La 10 feb. 1975 se inaugurează Muzeul "Ion Irimescu" la Fălticeni. Este sculptorul contemporaneităţii lui, realist în forme sculpturale, reinovate faţă de înaintaşii lui, ajungând la forme sintetizate şi mult mai simplificate. Arta sa cuprinde portretul, compoziţii istorice şi muzicale, figurine şi monumente spaţiale. Portretele sunt fie ale contemporanilor, fie personalităţi ale istoriei (Mircea cel Bătrân, Dimitrie Cantemir). Unele potrete au un caracter pronunţat social : Cap de muncitor; Cap de oţelar; Sudoriţa. Meşteşugul moştenit de la Paciurea îl ajută în ştiinţa modelajului, făcând ca portretul să vibreze emoţional : Sadoveanu, Brâncuşi, Titulescu. A creat un adevărat univers al muzicii în sculptură prin personificări mitologice : Apollo; Orfeu; Euterpe. Sculptura sa este asociată şi de desen sau tuş. În general se desprinde o formă preconceput realistă, care a evoluat continuu, prin stabilizare şi chiar abstractizare, spre modern şi nou. Lucrări de referinţă : sculpturi : Victorie; Pieta; Portret de fată cu struguri; Făt-Frumos omorând balaurul; Tors antic; portrete : Ion Agârbiceanu; P. Tofi; Dinu Lipatti; Ion Jalea; D. Gheaţă; monumente : 1907 (Craiova); Vasile Pârvan (Constanţa); D. Cantemir (Bucureşti şi Biblioteca Ambroziana - Milano); Brâncuşi (Parcul Herăstrău din Bucureşti); I.L. Caragiale (Cluj-Napoca). Ref. : Deac, Mircea. Irimescu. Iaşi, Editura Junimea, 1983. Schileru, Eugen. Ion Irimescu, Meridiane, 1965.

28.02.1754 Se naşte GHEORGHE ŞINCAI, cronicar

(28.02.1754, Samşud - 02.11.1816, Şinca)

Ideolog al Şcolii Ardelene (curentul latinist), cărturar, iluminist român, om politic, istoric, filolog, literat, eclesiast, orator, ctitor al învăţământului românesc din Transilvania. Se trage dintr-o familie de nobili săraci din Şinca Veche (Făgăraş). Începe învăţătura de carte la Sabed şi apoi la Samşud. Este trimis apoi la Odorhei, Mureş, şi peste 2 ani continuă studiile la Cluj. Se stabileşte la Blaj şi se călugăreşte. În acest centru de cultură predă, scurtă vreme, retorica şi poetica. Primeşte o bursă la Roma şi depune jurământul la intrarea în Colegiul De propaganda fide. După 4 ani pleacă la Viena pentru a studia dreptul şi canoanele. După aceea, scoate, împreună cu Samuil Micu, lucrarea Elementa lingue. Revine la Blaj şi este numit director al Şcolii Normale, apoi director al Şcolii Româneşti Unite din Ardeal. Este autorul lucrărilor : Elementa lingue daco-romane sive valachicae; Prima principia latinae gramatices; Alphavit pentru folosul şi procopseala şcolilor normăleşti a neamului românesc; Catehismul cel Mare cu întrebări şi răspunsuri; Îndreptare către aritmetică; Cronica românilor şi a mai multor neamuri.

28.02.1785 Martiriul lui Horea şi Cloşca

Căpeteniile Răscoalei sunt urmărite în ascunzişurile lor. Horea şi Cloşca sunt prinşi la data de 27.12.1784, iar Crişan la 31.01.1785. Închişi în Cetatea de la Alba Iulia, cei trei conducători sunt supuşi unei lungi anchete. Crişan, nerezistând maltratărilor, îşi pune capăt zilelor, iar Horea şi Cloşca sunt frânţi cu roata pe platoul "La Furci" din Alba Iulia, în prezenţa a peste 6000 de spectatori, din care 2515 ţărani români aduşi din 419 comune, sub pretexte mincinoase. Cloşca este primul executat primind cel puţin 20 de lovituri "până-şi dete în cumplite chinuri sufletul". Horea, al doilea, primeşte numai două "una care-i frânse fluerul piciorului drept, a doua, de graţie, peste piept". Ref. : Istoria României : compendiu. Bucureşti, Editura Didactică şi pedagogică, 1974, p. 218.; Giurescu, Constantin. Istoria românilor : vol. 3 : De la moartea lui Mihai Viteazu până la sfârşitul epocii fanariote (1601-1821). Bucureşti, Editura All, 2000. p. 293.

1863-1917 AUREL C. POPOVICI, publicist şi om politic

Unul dintre conducătorii P.N.R. şi ai mişcării memorandiste (1892-1894). Iniţial adept al tezei federaliste pe care ulterior o abandonează, militând pentru unirea Transilvaniei cu România.

28.02.1863 S-a născut GHEORGHE MARINESCU, medic neurolog

(28.02.1863, Bucureşti - 15.05.1938, Bucureşti)

Rămas timpuriu orfan de tată, a urmat studii secundare la Seminarul teologic din Bucureşti (1874-1881), apoi studii inginereşti la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, timp de un an, pentru ca, în 1883, să se înscrie la Facultatea de Medicină. Interesul arătat tehnicii şi-a dovedit din plin utilitatea în cariera sa de medic, prin aplicarea tehnicii celei mai noi în medicină. Susţinut şi îndrumat de Victor Babeş, obţine succese strălucite. În 1890, la numai 27 de ani, descoperă cauza "maladiei lui Friedrich" (aceasta provoacă grave tulburări de echilibru). Susţine doctoratul în medicină la Paris. Revenit în ţară, i se creează o catedră de Boli nervoase şi electroterapie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde a predat timp de 4 decenii (1897-1938). Întemeietor al Şcolii Româneşti de Neurologie, este autorul a peste 1000 de lucrări de mare originalitate. În 1909 a publicat o monografie asupra celulei nervoase, opera sa fundamentală. A folosit pentru prima dată în lume cinematografia în investigaţia ştiinţifică, studiind tulburările mersului în diferite afecţiuni neurologice. Este unul din primii cercetători din lume, care are curs la electroencefalografie, pentru studiul bolilor creierului. A fost cel dintâi savant care a reuşit să vadă la microscop celula nervoasă vie (cultivând ţesut nervos în afara organismului). În problema mecanismelor îmbătrânirii a elaborat o concepţie proprie, ţinând de modificările în biochimia celulelor nervoase. A fost ales membru a 36 de academii şi societăţi ştiinţifice din lume (din 1905, membru al Academiei Române). A fost, fără îndoială, o autoritate mondială în tot ceea ce priveşte celula nervoasă şi în general a sistemului nervos. Lucrări de referinţă : Nevroza traumatică şi accidentele muncii (1907); La cellule nerveuse (2 vol. 1909); Viaţa, sufletul şi opera lui Pasteur (1923); Studii asupra evoluţiei şi involuţia celulei nervoase (1906); Encefalita letargică (1920); Reflexele condiţionate (1936).

28.02.1913 S-a născut VIDA GHEZA, sculptor

Începe să sculpteze ca autodidact. Mai târziu, în anii 1942-1944, studiază sistematic la Budapesta. În opera sa, V.G. se preocupă de cercetarea şi aducerea în lumină a mitologiei populare, a unor reprezentări cu rădăcini în practicile magice. Totodată, artistul creează şi lucrări în care accentul se mută pe notaţia realistă, pe observarea unor crâmpeie din viaţă. Dintre operele cele mai semnificative amintim : Monumentele de la Carei; Moisei; Sfatul bătrânilor de la Baia Mare; Omul apelor; Omul nopţii; Omul pădurii; Vâlva minei; Priculiciul minei. Dintre cele mai realiste mai cunoscute sunt : Buciumaşul; Odihna; Dans din Oaş; Horitoarea; Carnavalul. Ref. : Prut, Constantin. Dicţionar de artă modernă şi contemporană. Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2002, p. 517.

01.03.1788 S-a născut GHEORGHE ASACHI, cronicar

(01.03.1788, Herţa - Hotin - 12.11.1869, Iaşi)

Îşi asumă în Moldova rolul de ctitor cultural şi îndrumător al vieţii literare. Iniţiativele lui în domeniul presei, teatrului şi învăţământului au adus o contribuţie esenţială la reorganizarea şi modernizarea societăţii româneşti. De numele său este legată apariţia uneia dintre primele gazete în limba naţională Albina românească (1829). În sprijinul dezvoltării învăţământului în limba naţională, Gh. Asachi declanşează numeroase iniţiative, din care menţionăm : o şcoală elementară, prima şcoală normală şi un gimnaziu la Trei Ierarhi, Academia Mihăileană (1835) cu trei facultăţi : Filosofie, Drept şi Teologie. Opera de culturalizare pe care o întreprinde acoperă şi alte domenii. Pregăteşte prima reprezentare teatrală în limba română cu piesa Mirtil şi Hloe; înfiinţează un conservator filarmonic-dramatic pentru formarea actorilor (1836); organizează primul spectacol de operă în limba naţională, creează o industrie a cărţii (fabrică de hârtie, tipografie, editură). Ca scriitor, Gh. Asachi a debutat cu sonete în italiană, abordând apoi mai toate speciile poeziei : Sonet; Elegie; Odă; Imn; Fabulă; Meditaţie; Satiră. În proză, a scris nuvele istorice, povestind diferite legende : Rucsandra Doamna; Dragoş; Petru Rareş. Ultimii ani şi-i petrece într-o singurătate orgolioasă uitat şi părăsit, dar nu pregetă să aducă servicii importante culturii naţionale. Astfel, în 1868-1869, recuperează din Lemberg manuscrisele lui I.Budai-Deleanu, inclusiv capodopera acestuia, Ţiganiada. Ref. : Lovinescu, E. Gh. Asachi. Viaţa şi opera sa, Bucureşti, Ediţia a 2-a, 1997.; Sorescu, G. Gh. Asachi, Bucureşti, 1970.

01.03.1842 Primul curs de agronomie la Academia Mihăileană din Iaşi - Ion Ionescu de la Brad

Ion Ionescu de la Brad îşi făcuse studiile agricole în Franţa şi a fost primul profesor titular al unei catedre de agricultură din ţara noastră şi, într-un fel, primul specialist care a iniţiat în România această disciplină. Din perioada cât a fost profesor, datează lucrările : Calendar pentru bunul gospodar, devenit mai târziu Calendar pentru bunul cultivator; Ferma Modelă şi Institutul de agricultură în Moldova; Botanica cu Anatomia şi Fiziologia vegetală; Agronomia după Dobmbasle, precum şi articole în Propăşirea; Foaia sătească; Principatul Moldovei.

01.03.1867 Iaşi - apare revista Convorbiri literare până în martie 1858, la Bucureşti, din 1 apr. 1885 - iun. 1916, 1919-944.

La conducerea acestei publicaţii, scoasă de Societatea Junimea din aparatul redacţional şi din multitudinea de colaboratori fac parte personalităţi din toate domeniile şi din toate ţinuturile locuite de români. Apare bilunar, iar din aprilie 1872, lunar. Redactor şef este Iacob Negruzzi, care semnează şi articolul-program până la 1 mai 1893, când, asociindu-se cu un comitet de redacţie, devine director până la 1 ian. 1895. De la această dată până în 1899 rămâne un comitet alcătuit din Teohari Antonescu, M. Dragomirescu, P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, I.A. Rădulescu-Pogoneanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, I.S. Floru şi D. Evolceanu, cărora li se alătură, de la 1 ian. 1900 - 1 ian. 1902, I. Bogdan, Gr. Antipa, P. Missir, Al. Philippide, Victor Babeş, C. Litzica, D. Bungeţianu, S. Mehedinţi, Ludovic Mrazec, D. Onciul, M. Pangratti, G. Bogdan-Duică, Şt. Orăşanu, A.C. Cuza, G. Murnu. Directori : I. Bogdan (1902-1906), S. Mehedinţi (1907-1921), Al. Tzigara-Samurcaş (până în 1939), I.E. Torouţiu (până în 1944). Colaborează directorii, redactorii şi M. Eminescu, T. Maiorescu, V. Alecsandri, I. Creangă, G. Coşbuc, I. Slavici, I.L. Caragiale, O. Goga, B.P. Hasdeu şi încă mulţi alţi scriitori ai vremii. Pe lângă creaţii originale se publică traduceri din scriitorii antici şi din clasicii literaturii universale, se publică şi mult folclor (texte originale şi studii de la românii de pretutindeni, inclusiv folclorul macedonean). În 1906 revista publică un indice al materiilor pe primii 40 de ani, întocmit de D. Evolceanu, M. Sânzianu, tipăreşte în 1937 un indice bibliografic pe anii 1867-1937. În anul 1970 revista a reapărut la Iaşi, la început lunar, apoi bilunar şi din nou lunar. Editată de Uniunea Scriitorilor din R.S.R., ea era de data aceasta continuarea revistei Iaşul literar ca serie nouă a revistei Convorbiri literare. Din 1990 apare, cu unele întreruperi, şi în prezent. Din conducerea revistei : Liviu Antonesei, Nichita Danilov, Daniel Dimitriu.

01.03.1873 Legea organizării puterii armate în România

Noua lege a armatei este promulgată în perioada marii guvernări conservatoare (1871-1876), prezidată de Lascăr Catargiu. Reprezintă o etapă însemnată în istoria modernă, de consolidare a monarhiei constituţionale.

02.03.1905 Cîmpulung - s-a născut RADU GYR, poet, dramaturg, eseist

Fiul actorului Coco Demetrescu, societar la Teatrul Naţional Craiova, numele adevărat era Radu Demetrescu. Studii liceale la Craiova, Facultatea de Litere şi Filosofie la Universitatea Bucureşti. Doctor în litere, este profesor secundar, asistent şi conferenţiar la Institutul de Literatură şi profesor de franceză la Şcoala de Geniu. Participant la Mişcarea legionară plăteşte cu peste 20 de ani de detenţie această opţiune a sa. După eliberare, în 1963, desfăşoarfă activitate redacţională la revista Glasul Patriei. Debutează la 14 ani, în revista liceului, cu poemul dramatic În munţi, semnând cu pseudonimul Radu Grui. Editorial a debutat în 1924 cu volumul Linişti de schituri. A colaborat la publicaţii ca Cele trei Crişuri; Năzuinţa; Adevărul literar şi artistic; Gândirea; Ramuri; Falanga; Propilee literare; Arhivele Olteniei; Revista Fundaţiilor Regale etc. A frecventat cenaclul lui Mihail Dragomirescu. Până la sfârşitul războiului a publicat volumele de poeme : Plînge Strîmbă-Lemne, 1927; Cerbul de lumină, 1928; Stele pentru leagăn, 1936; Cununi uscate, 1938; Poeme de război, 1943; Balade, 1944, poemul dramatic Corabia cu tufănici, 1939 şi trei studii critice : Învierea de Tosltoi, 1927; Eposul popular iugoslav, 936; Curentele de avangardă, 1937, dar şi volume pentru copii. A fost premiat de Societatea Scriitorilor Români pentru sonet, 1926, Institutul pentru Literatură, 1927, premiul Adamachi al Academiei, 1928, premiul Socec pentru poezie al Societăţii Scriitorilor Români, 1939. S-a stins din viaţă la 29 martie 1975 în Bucureşti. Ca şi Nichifor Crainic, V. Voiculescu, Vasile Militaru, Radu Gyr este un poet martir care a pătimit în închisorile comuniste şi de aceea avem o datorie naţională să-l recuperăm şi să-l comemorăm cum se cuvine.

03.03.1878 Turcia recunoaşte independenţa României

Se încheie Tratatul de Pace ruso-turc de la San Stefano prin care se pune capăt Războiului ruso-româno-turc (1877-1878). România, Serbia şi Muntenegru nu sunt admise la negocierea şi semnarea Tratatului pe motiv că independenţa proclamată nefiind încă recunsocută de Marile Puteri, nu pot apărea în calitate de subiect al unui act internaţional. Prin acest Tratat, Poarta recunoaşte independenţa României alături de cea a Serbiei şi Muntenegrului, şi autonomia Bulgariei. Totodată, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor sunt cedate de către Imperiul Otoman, Rusiei, care-şi rezerva dreptul de a o schimba cu "partea Basarabiei detaşată la 1856".

03.03.1904 S-a născut MIRCEA VULCĂNESCU, filosof, sociolog, economist, profesor de etică

03.03.1904, Bucureşti - 28.10.1952, Aiud)

A urmat cursurile liceale şi universitare de Litere şi Filosofie, Drept în Bucureşti. Ca student, participă la întemeierea Asociaţiei Studenţilor Creştini din România, formându-şi personalitatea sub influenţa profesorilor Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu. În 1924 îşi ia licenţa în filosofie şi participă la prima campanie sociologică organizată la Goicea Mare, jud. Dolj. Un an mai târziu, îşi ia licenţa în drept şi pleacă la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile în sociologie, ştiinţe economice, drept, în 1927 obţinând diploma de studii superioare de doctorat. Revenit în ţară, participă la numeroase campanii sociologice iniţiate de D. Gusti. În 1929 intră în învăţământul superior, deţinând simultan şi diferite funcţii în cadrul Ministerului de Finanţe. Face parte din colectivul de redacţie al Revistei de artă, litere şi filosofie Criterion, alături de Petru Comarnescu, I. Cantacuzino, Mircea Eliade, Constantin Noica ş.a., scriind cronici semnate Veritas şi ţinând conferinţe în cadrul simpozioanelor. Se ocupă, împreună cu C. Noica şi C. Floru de editarea a patru cursuri ale profesorului Nae Ionescu, îngrijind şi Anuarul de filosofie, unde va publica studiul său fundamental Dimensiunea românească a existenţei. La 30 august 1946 este arestat şi închis la Văcăreşti. La procesul politic ce a urmat, ampla sa pledoarie de apărare Ultimul cuvânt, n-a convins complotul de judecată care-l condamnă la 8 ani temniţă grea, degradare civică şi confiscarea averii. Se stinge în închisoarea de la Aiud, lăsând ca testament posterităţii, mesajul cristianic al iertării "Să nu ne răzbunaţi!". Deşi restrânsă, opera lui este substanţială şi semnificativă. Lucrări de referinţă : Dimensiunea românească a existenţei; Chipuri spirituale; Războiul pentru întregirea neamului; publicate după 1989.

04.03.1882 Se naşte NICOLAE TITULESCU, jurist, diplomat, om politic

(04.03.1882, Craiova - 17.03.1941)

Cursurile primare şi Colegiul la Craiova, apoi Facultatea de Drept la Paris. În anul 1903 i se decernează premiul Ernest Beaumont şi obţine titlul de laureat al Facultăţii de Drept din Paris, iar în 1905 devine doctor în drept. Profesor la catedra de drept civil a Facultăţii din Iaşi, apoi la Bucureşti. Membru al Partidului Conservator, condus de Take Ionescu, obţine primul mandat de deputat din partea districtului Romanaţi. În anul 1917 devine ministru de finanţe şi va juca un rol activ în cadrul Consiliului Naţional al Unităţii Românilor constituit la Paris. Face parte din delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris. Este delegat al României la Societatea Naţiunilor, iar în august 1921 îl găsim la Londra în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Numit delegat permanent al României la Societatea Naţiunilor, delegat la Conferinţa Internaţională de la Londra. Este ales vicepreşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale de la Geneva, iar în 1930 devine membru de onoare al Academiei Române. În urma unui schimb de scrisori şi note diplomatice efectuate la Geneva, Titulescu şi M.M. Litvinov stabilesc relaţii diplomatice între România şi U.R.S.S.

05.03.1955 A încetat din viaţă scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu

06.03.1866 Se naşte DUMITRU G. KIRIAC, muzicolog

(06.03.1866, Bucureşti - 08.01.1928, Bucureşti)

Compozitor, dirijor, folclorist, profesor. Numele real era Kiriac-Georgescu Dumitru. Studiile muzicale le-a început ca elev de liceu, apoi urmează Conservatorul din Bucureşti, continuându-le la Conservatoire National de Musique din Paris, paralel audiat la Institut libre de musique şi la Schola Cantorum din Paris, cursuri de compoziţie. A fost dirijor de cor la Biserica Albă din Bucureşti şi la Capela Română din Paris, a condus societatea corală Les enfants de Lutece din Paris, fondator şi dirijor al Societăţii Corale "Carmen" din Bucureşti, dirijor de cor la Biserica Sf. Spiridon-Nou şi Domniţa Bălaşa. A fost profesor de teorie-solfegiu, cor şi armomie, Conservatorul din Bucureşti. A activat ca redactor şi administrator al revistei Doina. S-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Compozitorilor Români (1920) şi a pregătit fondarea Arhivei de folclor a aceleiaşi instituţii, în colaborare cu Constantin Brăiloiu. A întreprins turnee artistice în ţară cu Societatea Corală "Carmen" şi a cules folclor cu fonograful, colaborând cu Bela Bartok. Muzician de larg orizont artistic, ancorat puternic în viaţa muzicală românească, Kiriac s-a bucurat de un enorm prestigiu în cultura noastră, personalitatea sa fiind implicată în multe iniţiative majore (concursuri şi festivaluri naţionale, fondări de instituţii, turnee artistice, culegeri de folclor etc.). De la D.G. Kiriac au rămas : Coruri populare româneşti armonizate pentru cor mixt (1905); Cântările Liturghiei pentru copii şi popor (1926); Liturghia psaltică; Trei melodii populare româneşti pentru canto şi pian (1899); 6 cântece populare. Voce şi pian; Cântece şi coruri şcolare (1902); Colecţiune de coruri pentru usul clasei de ansamblu coral; Solfiatorul; Solfegii în tablouri mobile (1916).

08.03.1848 N. Bălcescu la Paris : Unirea revoluţionarilor munteni şi moldoveni pentru pregătirea Revoluţiei de la 1848

În locuinţa lui Nicolae Bălcescu din Rue de l Université 94 din Paris, are loc o întrunire a revoluţionarilor români munteni şi moldoveni, unde se hotărăşte începerea revoluţiei simultan în cele două Principate şi se redactează un program în care se preconizează, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire. În problema declanşării revoluţiei, divergenţele dintre radicali şi moderaţi, cât şi între moldoveni şi munteni, n-au afectat ţelul comun. Coordonarea celor două revoluţii s-a dovedit mai greu de înfăptuit la faţa locului, evenimentele urmând un curs deosebit în fiecare dintre cele două capitale. Bălcescu a arătat că el considera problema eliberării poporului român în ansamblul ei, dintr-un unghi de vedere unitar, românesc, respingând orice interpretare regionalistă. Câteva zile după întrunirea de la Paris, Bălcescu şi A. G. Goescu-Negru au părăsit capitala Franţei, întorcându-se în patrie. Ref. : Berindei Dan. Pe urmele lui Nicolae Bălcescu. Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1984. Istoria României în date. Coordonare de Dinu C. Giurescu. Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003.

08.03.1870 Se inaugurează Monetăria Statului

Aici se bat primele monede de aur (20 lei) şi de argint (1 leu) - atribut al suveranităţii - cu efigia lui Carol I şi cu legenda Domnul României. Monetăria funcţionează până în anul 1890 şi se reînfiinţează în 1935 cu titulatura Monetăria Naţională. Pe lângă baterea monedelor metalice, este utilată pentru executarea în exclusivitate a medaliilor, decoraţiilor, insignelor, ştampilelor şi a altor lucrări de gravură şi peisaj.

08.03.1910 Blejoi, Prahova - s-a născut RADU TUDORAN, prozator Frate al scriitorului Geo Bogza, numele la naştere Nicolae Bogza. Începe liceul la Ploieşti, dar se transferă la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealul, după care urmează Şcoala militară de ofiţeri de la Sibiu. Ofiţer activ până în 1938, după această dată ziarist, redactor la Lumea românească; Timpul; Curentul; Evenimentul. Din 1942 se dedică exclusiv scrisului. Debutează cu reportajul Oameni care nu au ce face cu viaţa şi oameni care nu au cu ce şi-o ţine, apărut în Lumea românească şi cu nuvela Aerodromul de la Şura Mică, în Azi. Editorial debutează cu volumul de nuvele Oraşul cu fete sărace, în 1940. Colaborează la Azi; Curentul literar; Universul literar; Tomis; România literară etc. A publicat numeroase romane începând cu Un port la răsărit - 1942, Anotimpuri - 1943, Flăcări - 1945, Întoarcerea fiului risipitor, devenit în 1970 Fiul risipitor; Dunărea revărsată - 1961, Al treilea ocol al pământului - 1971, Maria şi marea - 1973, Acea fată frumoasă - 1975, Casa domnului Alcibiade - 1978, Retragerea fără torţe - 1982. A scris şi porză memorialistică, rod al numeroaselor călătorii ale autorului prin Europa şi Statele Unite, dar şi pentru copii şi tineret : Purcelul care a ajuns boier - 1945, Ferma Coţofana veselă - 1946, Ultima poveste - 1956 şi, în sfârşit, capodopera genului, Toate pânzele sus - 1954 care a cunoscut numeroase reeditări şi ecranizări. A avut o importantă activitate ca traducător din Darwin, Faduv, Goncearov, Prus, Jules Verne, A.N. Tolstoi. Distins cu Premiul Academiei pe 1961, iar în 1982 i se decernează Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pe anul 1980. A încetat din viaţă la 19 nov. 1992, la Bucureşti.

09.03.1907 S-a născut MIRCEA ELIADE, scriitor, filosof al religiilor, om de cultură

(09.03.1907, Bucureşti - 1986, Chicago)

Urmează cursurile Liceului Spiru Haret, dar pe lângă preocupările şcolare publică literatură fantastică, se instruieşte în ştiinţele naturii, filosofie, beletristică, învaţă greaca veche, latina, sanscrita, ia contact cu lucrări celebre de istoria religiilor. La 18 ani publicase deja 100 de articole pe diverse teme. Student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde-i are ca profesori pe C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Mircea Florian, Nae Ionescu. Este primit în redacţia ziarului Cuvîntul condus de Nae Ionescu. După absolvirea facultăţii pleacă în India, unde cercetează filosofia şi cultura veche, ajungând să fie considerat ca unul dintre cei mai avizaţi cunoscători ai spiritualităţii acestei ţări Întors în ţară, scrie romane, lucrări ştiinţifice, se face remarcat ca orientalist de prim rang, creează grupul "Criterion". Între 1940-1941 a fost ataşat cultural la Ambasada Română de la Londra, apoi la Legaţia de la Lisabona, continuându-şi activitatea ştiinţifică şi literară. În perioada 1945-1948 s-a aflat în Franţa unde a ţinut prelegeri de istoria religiilor, punând la punct lucrări care aveau să-i aducă faima mondială, ca Tratat de istoria religiilor şi Mitul veşniciei. A plecat apoi în S.U.A. unde a fost profesor, apoi profesor titular de istoria religiilor şi coordonator al acestei catedre, care azi îi poartă numele, a Universităţii din Chicago. Savant, istoric al religiilor, al culturii în general, romancier, eseist, creând în zone în care se intersectează filologia, antropologia, ştiinţa istoriei, metafizica şi istoria filosofiei, a creat o operă care a intrat în circuitul valorilor universale. Din vasta-i operă amintim : Yoga. Eseu asupra misticii indiene; Tratat de istoria religiilor; Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului; Sacru şi profan; De la Zamolxis la Genghis-Han; Domnişoara Cristina; Încercarea Labirintului; Aspecte ale mitului; La Ţigănci şi alte povestiri; Maytrei; Nunta în cer; Huliganii etc.

09.03.1945 Restabilirea administraţiei româneşti în Transilvania de Nord

10.03.1835 Falansterul de la Scăieni

Ia fiinţă la Scăieni, jud. Prahova, pe moşia lui Emanoil (Manolache) Bălăceanu, din iniţiativa lui Teodor Diamant, un falanster de tip Fourierist: "Societatea agronomică şi manufacturieră" (colonia soţilor agronomi). În septembrie 1936 îşi încetează activitatea

.

10.03.1917 "Virtutea militară" pentru Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu

Pentru faptele de vitejie, în prima parte a Campaniei din 1916-1918, Ecaterinei Teodoroiu i-a fost conferită Medalia de război "Virtutea Militară", clasa a II-a. Se născuse la 16.01.1894 în comuna Vădeni, de lângă Târgu Jiu. Venise pe front ca voluntar şi făcea parte din legiunea de cercetare "Domnul Tudor". "Eroina de la Jiu" a căzut la datorie în noaptea de 22 august 1917, pe câmpul de luptă, în marea bătălie de la Mărăşeşti. Era în fruntea plutonului său (avea gradul de sublocotenent), pe care-l îmbărbăta cu comanda energică de "Înainte, băieţi!". Este numită şi Jeanne D`Arc a românilor.

11.03.1291 Români menţionaţi prima oară în Dieta de la Alba Iulia

12.03.1838 "Gazeta de Transilvania", primul ziar politic şi de informaţie al românilor din Transilvania

Apare la Braşov, la început săptămânal, apoi bisăptămânal, de trei ori pe săptămână şi mai apoi zilnic. Iniţiatorul şi primul redactor al acestei publicaţii este George Bariţiu, dar la conducerea gazetei se mai succed şi Iacob Mureşianu, Aureliu Mureşianu, Gregoriu Mario, Traian H. Pop, Victor Branişte, Gavril Pop, iar între colaboratori trebuie menţionaţi Andrei Mureşanu, Timotei Cipariu, Ion Maiorescu, Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C. Negruzzi. Este una din publicaţiile longevive, deoarece a apărut până în anul 1946, uneori cu titulatura modificată : Gazeta transilvană, Gazeta Transilvaniei. Editează suplimentele : Foişoara pentru răspândirea cunoştinţelor folositoare şi a iubirii de carte şi Foaie pentru minte, inimă şi literatură (1838-1865). Gazeta de Transilvania se situează la început pe poziţii democratice şi iluministe, de apărare a intereselor naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania, dar după suspendarea din 1849, tonul articolelor se mai temperează. Ref. : Hangiu, I. Dicţionarul presei literare româneşti : 1790-1990. Ediţia a 2-a revizuită şi completată. Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996, p. 208-209. 130 de ani de la apariţia Gazetei de Transilvania, sub redacţia prof. Mircea Băltescu. Braşov, Muzeul judeţean, 1969. 228 p.

12.03.1925 Ibăneşti, Vaslui - se naşte CONSTANTIN CHIRIŢĂ, prozator şi publicist

Fiul lui Ion Chiriţă şi al Clarei, învăţători. Liceul la Bârlad şi studii politehnice neterminate. După o perioadă biografică neclară este redactor la Scînteia şi Luceafărul, iar după 1970 parcurge treptele ierarhiei administrative scriitoriceşti; secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Debutează editorial în anul 1949 cu volumul de nuvele Matei Ion a cucerit viaţa. Îi urmează alte scrieri cu tematică muncitorească : Întîlnirea - 2 vol., 1959; Oţelul - 1960, republicat în anul 1979 cu titlul Livada; Pasiuni - 1964. În perioada 1956-1968 a creat romanul pentru tineret Cireşarii care l-a scos din anonimat şi i-a adus consacrarea. Reluat, revizuit, romanul are cinci volume : Cavalerii florii de cireş, Castelul fetei în alb, Roata norocului, Aripi de zăpadă, Drum bun, cireşari. Paralel publică şi ciclul de factură poliţistă : Trilogia în alb. Premiat de Uniunea Scriitorilor în 1965, 1966, 1971, 1974. În anul 1988 se stabileşte în Germania, urmându-şi familia. Se stinge din viaţă la 14 nov. 1991, la Bonn.

13.03.1900 Iaşi - se naşte PETRE P. PANAITESCU, istoric medievalist, slavist, editor de texte vechi, literat

Studii secundare la Bucureşti şi Iaşi, Universitatea din Bucureşti şi Cracovia, membru al Şcolii române din Franţa. Licenţiat în litere-istorie este conferenţiar apoi profesor de istoria slavilor la Universitatea din Bucureşti. Membru fondator al Asociaţiei slaviştilor din România şi membru corespondent al Academiei Române. S-a impus ca istoric al culturii noastre vechi. S-a ocupat de editarea critică a documentelor Ţării Româneşti din cele mai vechi timpuri şi până la sfârşitul secolului al XV-lea, a vechilor cronici slavo-române, a scrierilor lui Grigore Ureche, Miron Costin şi, parţial, Dimitrie Cantemir. Ca istoric, dă trei monografii care rămân de referinţă : Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu şi Dimitrie Cantemir. În tot ce a întreprins, P.P. Panaitescu a demonstrat caracterul românesc şi nu slav al culturii noastre vechi. A încetat din viaţă la 14 nov. 1967, la Bucureşti.

13.03.1902 DAVID PRODAN, istoric

Se naşte David Prodan, istoric medievist, creator de problematică istorică, profesor. Studiile secundare le face la Orăştie, apoi urmează Universitatea din Cluj. Ocupă postul de arhivist la Arhivele Statului. Devine doctor în istorie, dar continuă şi activitatea de activist. Lucrează apoi la Biblioteca Centrală Universitară. Paralel este şef de lucrări la Institutul de Istorie Naţională Cluj - Sibiu, apoi profesor la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii Cluj. Este membru corespondent, apoi titular al Academiei Române. Opera lui are la bază calitatea sa de istoric al Evului Mediu, unde este recunoscut pe plan internaţional prin lucrările : Teoria imigraţiei românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul al XVIII-lea; Iobăgia în domeniul Băii de Arieş la 1770; 500 de ani de la moartea lui Iancu de Hunedoara; Boieri şi vecini în Ţara Făgăraşului în sec. XVI-XVIII; Supplex Libellus Valachorum : din istoria făuririi naţiunii române etc.

13.03.1936 "Oedip" - premieră absolută la Opera Mare din Paris

Are loc premiera absolută a tragediei lirice Oedip de George Enescu. Regia : Jacques Rouché Pierre Chervau, decoruri : André Boll; în rolurile principale : André Pernet (Oedip), Maris Ferren (Iocasta), M. Etcheverry (Tiresias), Jeanne Montfort (Sfinxul), M. Froumenty (Creon), Doamna Courtin (Antigona). Ref. : Brâncuşi, Petre. Istoria muzicii româneşti : compendiu. Bucureşti, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din România, 1969, p. 169, 173. Reveria nostalgică ocupă un loc esenţial în această lucrare, redescoperită târziu de către exegeţii muzicii contemporane. Ea s-a cântat şi la Viena în anul 1997, după aproape 60 de ani de la premieră.

14.03.1854 S-a născut ALEXANDRU MACEDONSKI, scriitor

(14.03.1854, Bucureşti - 24.11.1920, Bucureşti)

Poet, prozator şi dramaturg. Îşi petrece copilăria la moşia părintească de lângă Craiova, unde a absolvit gimnaziul. A urmat Facultatea de Litere din Bucureşti, ocupând apoi diverse funcţii administrative. Primul volum de versuri Prima verba apare în 1872. Începe din 1873 o îndelungată campanie antimonarhică în : Telegraful, Familia, Stindardul, Revista contemporană şi în ziare efemere, editate de el însuşi : Oltul (1873), Vestea (1877), Plevna (1878), Tarara (1880), Liga ortodoxă (1896). Conferinţa de la Ateneu "Mişcarea literară din cei din urmă zece ani (1878)" este programul direcţiei literare pe care-l vor urma revista şi cenaclul Literatorul. Apariţia volumului de Poezii (1882) este urmată de primirea medaliei "Bene Merenti", clasa I. Publică însă o epigramă împotriva lui Eminescu, gest nefericit care-i atrage oprobriul public. Prin revista Forţa morală (1901) sprijină atacurile lui Caion împotriva lui I.L. Caragiale. Poetul este tot mai izolat de public, trăind în suferinţă un destin damnat. Se retrage în cenaclul său, căruia îi dă un aer ceremonios de oficiere "sacră" a poeziei. Aici sunt prezenţi : Şt. Petică, M. Demetriad, pictorii Şt. Luchian, Vermont, scurtă vreme T. Arghezi şi Gala Galaction, mai târziu G. Bacovia, I. Pillat, T. Vianu. Antijunimist, publicistica macedonskiană militează pentru o "liberă cugetare", împotriva discriminărilor etnice şi religioase, este antimonarhică şi prorepublicană. Temele şi motivele operei, esenţial romantice, sunt trăite de un spirit însetat de absolut. Poemele nopţilor (1879-1901), închinate unor stări umane fundamentale : iubirea, bucuria, deznădejdea, moartea, sunt de fapt o meditaţie asupra condiţiei omului şi artistului. Capodopera sa rămâne Noaptea de decembrie. Poema rondelurilor (apărută postum, 1927) cultivă beţia olfactivă, de lumină şi sunete celeste. Prin creaţia sa poetică, Al. M. a dat o ultimă strălucire romantismului românesc, eliberându-l de epigramismul eminescian, deschizând orizonturile liricii moderne. Inaugurează proza artistică românească. Scrie nuvele şi romanul Thalasa (1916), operă originală, reprezentativă. Piesele Gemenii (1877), Iadeş, Unchiaşul, Sărăcie, Cuza-Vodă sunt mai puţin realizate. Moartea lui Dante Alighieri, socotită "un testament moral şi literar", compune un autoportret fidel al omului şi creatorului obsedat de ideal. Ref. : Vianu, T. Studiu introductiv la Al. Macedonski, Opere, 1-2, Bucureşti, 1946. Marino, A. Viaţa lui Alexandru Macedonski, 1966 şi Opera lui Alexandru Macedonski, 1967.

15.03.1915 "Simfonia a II-a" - Enescu primă audiţie, la Ateneu

Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice execută, pentru prima dată, Simfonia a II-a (op. 17), scrisă la Cracalia şi Bucureşti (1912-1914) şi dedicată memoriei lui Eduoard Colonne, sub bagheta compozitorului George Enescu.

16.03.1888 S-a născut ALEXEI MATEEVICI, scriitor

(16.03.1888, com. Căinari, jud. Bender - Basarabia - 13.08.1917, Mărăşeşti) Este considerat cel mai mare poet basarabean de la începutul secolului XX. Studiază teologia la Seminarul teologic din Chişinău, după ce mai întâi a urmat Şcoala duhovnicească. Prin Ordinul nr. 15 al Sfântului Sinod, este trimis, pe cheltuiala Eparhiei, la Academia Teologică din Kiev. În acest timp scrie versuri, culege folclor, dar întreprinde şi cercetări ştiinţifice materializate în lucrări ca : Sărbătorile mari şi mici la moldoveni; Sărbători moldoveneşti; Creştinismul în Basarabia; Tipăriturile noastre vechi. Moare în vârstă de numai 29 de ani, ca preot militar la Mărăşeşti.

17.03.1819 Se naşte ALECU RUSSO, scriitor

(17.03.1819, Străşeni - Lăpuşna - Basarabia)

Provine dintr-o veche şi cunoscută familie boierească, fiind fiul cavalerului Iancu Russo, iar dinspre mamă, aparţine familiei Donici. Studiază în Elveţia, apoi la Viena (1829-1935). Revine în Moldova şi funcţionează ca asesor şi avocat la Piatra Neamţ. Urmăreşte evenimentele de la 1848 în Transilvania şi Banat, fiind chiar arestat de autorităţile maghiare. La 11 feb. 1846 are loc premiera piesei sale Bătălia ambiţioasă la Teatrul Naţional din Iaşi. Pentru drama-farsă Jignicerul Vadra este surghiunit la Schitul de la Soveja din Munţii Vrancei. Acolo va auzi şi nota unele poezii populare, între care şi Mioriţa (se pare), celebra baladă. La 8 aug. 1850 este datată scrierea Cântarea României, care apare în româneşte la Paris. Opera lui aduce popularitatea de care se bucură şi azi, fiind un poem în proză care a îmbărbătat spiritele şi spiritul vremii, după înfrângerea Revoluţiei de la 1848. Primele versete ale poemului conţin un elogiu al patriei, pe care o vede cuprinsă de amărăciune şi durere : "Care e mai mândră decât tine dintre toate ţările semănate de Domnul pre pământ? Care alta se împodobeşte în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?? Pentru ce zâmbetul tău e aşa de amar, mândra mea ţară??" Are fericirea să fie martor la evenimentele de la 24 Ianuarie 1859, dar moare la câteva zile după Unire.

18.03.1906 Primul zbor din lume cu mijloace proprii - Traian Vuia

Dată istorică în istoria aviaţiei, pe terenul de la Montesson, lângă Paris, Traian Vuia îşi ia zborul cu primul avion monoplan din lume, care s-a desprins de la sol cu mijloace proprii de bord, fără folosirea unei instalaţii ajutătoare. Avionul, având schelet metalic şi fiind echipat cu un motor cu anhidridă carbonică şi cu un tren de aterizare prevăzut cu roţi pneumatice, a decolat la o înălţime de 0,60 m pe o distanţă de 12 m. Un cunoscut istoric al aviaţiei avea să scrie peste decenii : "Traian Vuia a făcut ca bătrâna Europă să se deştepte. El este primul în timp". (René Chambé)

19.03.1895 S-a născut DAN BARBILIAN - ION BARBU, matematician - poet

(19.03.1895, Câmpulung-Muscel - 11.08.1961, Bucureşti)

În anii de şcoală, înclinaţia lui Barbu era spre matematică. În liceu este remarcat de Gh. Ţiţeica. Poet a ajuns, dacă ar fi să-l credem, dintr-o glumă, după cum mărturiseşte, din ambiţia de a-i demonstra colegului şi prietenului său Tudorianu, că poate să facă şi literatură. În 1914 se înscrie la secţia de matematică a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti şi-şi trece licenţa în 1921. În 1918 debutează la Literatorul lui Al. Macedonski, cu poezia Fiinţa, când semnează prima dată cu pseudonimul "Ion Barbu". Începuturile sale literare se leagă însă de contactul cu cenaclul Sburătorul. Lovinescu îl prezintă elogios în paginile revistei, ca pe "un poet nou" şi-i publică din 1919 un număr însemnat de poezii, de care poetul se va dezice mai târziu. Îşi desăvârşeşte în acelaşi timp formaţia matematică, prin studii în Germania, şi doctoratul la Bucureşti (1929). Între anii 1932, 1938-1959, a funcţionat ca profesor de matematică la Universitatea din Bucureşti. Separat, văd lumina tiparului două volume : în 1921, După melci (o plachetă ilustrată nepotrivit, ceea ce l-a făcut pe poet să ceară retragerea exemplarelor din librării) şi, în 1930, Joc secund, de fapt singura carte de poezie apărută din voinţa proprie. După această dată părăseşte poezia, nerevenind la ea decât foarte rar şi ocazional. Devine un matematician de reputaţie europeană (în geometrie există termenul "spaţiile Barbilian", ca o consacrare a studiilor sale în acest domeniu. Preocupările sale de geometrie elementară sunt de actualitate şi constituie modele ale geniului. Într-un interviu din 1927, Barbu însuşi mărturisea : "Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei". Singular în literatura română şi inimitabil, Ion Barbu rămâne un poet al esenţelor, cu un limbaj criptic, dar un poet dens, profund, tulburător : "Nu există un alt poet român care să spună mai mult în mai puţine cuvinte" (Tudor Vianu). Alte opere : Viaţa şi moartea lui Richard al III-lea de William Shakespeare (1964). Ref. : Vianu, Tudor. Introducere în opera lui Ion Barbu (1935); Pillat, Dinu. Ion Barbu (1969).

19.03.1907 Legea Apponyi - Budapesta

Parlamentul maghiar votează legile şcolare "Legile Apponyi", vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe, şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiară, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor în cuprinsul statului ungar. În baza acestei legi, în perioada anilor 1908-1910, potrivit statisticilor publicate de guvernul ungar sunt desfiinţate 420 de şcoli româneşti. În 1910, numărul neştiutorilor de carte din Transilvania reprezintă 48,9% din populaţie, iar în Maramureş, 73,2%.

19.03.1917 DINU LIPATTI, muzician

(19.03.1917, Bucureşti - 02.12.1950, Chene Bourg, Elveţia)

Studiile muzicale au început în casa părintească, cu părinţii săi, Theodor şi Anna Lipatti, care erau ei înşişi muzicieni, tatăl studiase vioara, iar mama pianul. La vârsta de 6 ani a susţinut primul său recital de compozitor. La 11 ani este înscris la Conservatorul din Bucureşti, după ce aprofundase pianul, teoria şi armonia cu Mihail Jora. După ce s-a afirmat cu formaţia Conservatorului la o producţie şcolară, la absolvire, presa vremii l-a salutat pe virtuosul genial prezicându-i un viitor strălucit. În 1933 participă la Concursul Internaţional de Pian de la Viena, unde obţine locul III. A urmat cursuri de perfecţionare la École Normale de Musique din Paris. La 15 feb. 1938 a debutat în ziarul Libertatea din Bucureşti, în calitate de cronicar muzical. În timpul studiilor de la Paris a făcut şi primele înregistrări particulare. Paralel cu activitatea de pianist concertist, Lipatti a început să compună, să întreprindă turnee de concert cu Madelleine Cantacuzino (viitoarea soţie). În anul 1941 debutează ca dirijor la pupitrul Orchestrei Radio din Bucureşti. În 1943 a părăsit România pentru un turneu în Suedia, Finlanda şi Elveţia, ultima ţară găzduindu-l până la sfârşitul vieţii. Deşi nu a susţinut mai mult de 200 de concerte şi recitaluri, deşi nu a lăsat posterităţii decât un număr restrâns de discuri, totuşi Lipatti continuă să fie unul din cei mai mari pianişti ai secolului XX, mulţi socotindu-l un interpret "legendar" al claviaturii.

20.03.1820 S-a născut ALEXANDRU-IOAN CUZA, domnitor

(20.03.1820, Bîrlad - 15.05.1873, Heidelberg, Germania)

Este Domnul Unirii Principatelor Române (1859-1866), om politic şi de stat, diplomat, fruntaş al Revoluţiei române de la 1848, unificator, reformator, legislator, ctitor de şcoală şi aşezăminte, militar de carieră, începător al instituţiilor României moderne, ultimul domn pământean. Se trage dintr-o familie moldoveană, din părţile Fălticeniului, având reprezentanţi în divanul domnesc încă din secolul al XVIII-lea. Se înrudeşte şi cu vestiţii cronicari ai Moldovei, Costineştii. Se cunosc puţine despre copilăria lui Cuza. Îl aflăm elev (1831) în pensionul francez de la Iaşi al lui Victor Guenim, unde are colegi pe Vasile Alecsandri, M. Kogălniceanu, Matei Milo. Îşi trece bacalaureatul în litere la Paris. A avut un rol important şi mari merite în Revoluţia română de la 1848. Partida Naţională din Moldova reuşeşte să-l impună ca domn la Iaşi (5 ian. 1859) şi la Bucureşti (24 ian. 1859), devenind Domnul Unirii Principatelor Române. În cei şapte ani de domnie a desfăşurat o activitate reformatoare, menită să creeze instituţiile României moderne. La 24 ianuarie 1862, când se împlineau 3 ani de la Unire, adunările reunite într-una singură la Bucureşti hotărăsc măsurile de unificare politică administrativă. Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti se vor numi România. Asigurând cadrul politic necesar, Cuza trece la realizarea celui mai important aspect al operei sale : Reformele şi crearea instituţiilor României moderne. Primul act de mare importanţă socială şi naţională a fost secularizarea averilor mănăstireşti (1863). Au urmat : Legea rurală (1868), decretată anume de domnitor pentru emanciparea clăcaşilor; prin Legea instrucţiunii publice din 25 nov. 1864, se prevedea: "instrucţiunea primară este obligatorie şi gratuită"; în anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei; în anii 1860, 1864 a organizat justiţia, cu întreaga ei ierarhie, a creat armata naţională, a organizat învăţământul militar şi a înfiinţat Arsenalul Armatei. Toate împlinirile lui Alexandru-Ioan Cuza au înăsprit relaţiile dintre domnitor şi adversarii săi declaraţi. Aceştia au urzit un complot şi, în noaptea din 10-11.02.1866 a fost detronat şi silit să abdice. Expulzat din ţară, a rămas în străinătate până la sfârşitul vieţii sale. A murit la Heidelberg în Germania şi a fost înmormântat la moşia sa de la Ruginoasa. Osemintele se află azi la Biserica "Trei Ierarhi" din Iaşi. Cuza a rămas în conştiinţa tuturor ca cel mai strălucit conducător al secolului său. Bibliografie selectivă : Adăniloaie, N.; Berindei, Dan. Reforma agrară din 1864, Bucureşti, 1967; Giurescu, Constantin C. Viaţa şi opera lui Cuza-Vodă. Ediţia a 2-a, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970; Cuza-Vodă în tradiţia populară. Antologie alcătuită de V. Adăscăliţei. Bucureşti, Editura Eminescu, 1970.

20.03.1831 S-a născut THEODOR AMAN, pictor

(20.03.1831, Câmpulung - 19.08.1891, Bucureşti)

Fiul al unor negustori craioveni, urmează cursurile Şcolii Centrale la Craiova. La 12 ani a început să picteze, sub îndrumarea pictorului Constantin Lecca. În 1848 face parte din Clubul revoluţionarilor de la Craiova. În 1850 pleacă la Paris şi expune pentru prima dată la Salonul de la Paris (1853). Călătoreşte în 1854 la Istanbul, unde este primit de Sultan. Revine în ţară în anul 1857 şi se dedică picturii istorice. Este numit director şi, totodată, primul profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (înfiinţată în 1864), post pe care îl păstrează până la moartea sa. Se dedică intens organizării vieţii artistice. În 1865 organizează prima Expoziţie a artiştilor în viaţă, iar în 1873 participă la înfiinţarea Societăţii Amicilor Artelor Frumoase. Prima pictură o realizează la 21 de ani, înfăţişând Atelierul pictorului la Paris. Cel mai important tablou pictat aici este un Autoportret. Opera sa cuprinde trei mari categorii de lucrări : pictura istorică, pictura de gen şi omul şi natura : portrete, peisaje, naturi statice. Picturile i-au adus celebritatea, înfăţişându-i eroic pe Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu. A fost preocupat de a reda poetic viaţa de la ţară, ca şi pe cea de la oraşe. Scenele cu dansatori au devenit celebre şi unicate în pictura românească, prin caracterul lor liric naţional. Un capitol special îl constituie grafica. În ultima perioadă a vieţii are preocupări analoge picturii impresioniste. Remarcându-se în diverse genuri ale artei, Th. Aman a ridicat pictura românească la nivel european. Lucrările sale principale sunt : Atelierul pictorului (1852); Autoportretul (1853); Izgonirea turcilor la Giurgiu; Hora Unirii la Craiova (1867); Hora de la Aninoasa; Izgonirea turcilor la Călugăreni (1872). Ref. : Radu, Bogdan. Theodor Aman. Bucureşti, E.S.P.L.A, 1965; Florea, Vasile. Theodor Aman, 1965; Oprescu, George. Pictura românească în secolul XX, 1937.

20.03.1877 S-a născut TIBERIU BREDICEANU, muzician

(20.03.1877, Lugoj - 1968, Bucureşti)

Compozitor şi folclorist. Studiile şi le începe la Lugoj (1884-1891), continuându-le în Slovacia, Blaj, Sibiu şi Braşov. Contribuie la înfiinţarea Operei Române şi Teatrului Naţional din Cluj (1919), a Conservatorului din Cluj (1920) şi a Societăţii compozitorilor români (1920). Din acest an, devine director al Operei Române din Cluj, ulterior deţinând funcţiile de preşedinte şi director al Conservatorului Astra din Braşov (1934-1940), apoi de director general al Operei Române din Bucureşti (1941-1944). Creaţia sa dedicată scenei a fost gândită pentru Teatrul de amatori, punând în evidenţă un limbaj predominant folcloric : La şezătoare (1908), pantomima după Lucian Blaga Învierea (1932), icoana de la ţară La seceriş (1936) i-au atras compozitorului simpatia publicului. Utilizarea permanentă a citatelor folclorice şi valorificarea muzicii populare sunt prezente şi în muzica simfonică : Patru dansuri simfonice pentru orchestră mare (1951), opt caiete de Jocuri populare româneşti; Colinde pentru voce şi pian sau pian solo; Doine şi cântece poporale; Mioriţa; Şase teme ale baladei pentru cvartet şi pian (1955). Între anii 1927 şi 1930, T.B. a colaborat ca folclorist cu Arhiva fonogramică a Ministerului Artelor din Bucureşti, activând intens în domeniul culegerii de folclor (peste 2000 de melodii în ţară şi peste hotare). Lui îi datorăm descoperirea mai multor variante ale baladei Mioriţa. Dintre volumele de folclor publicate, menţionăm : 170 melodii populare româneşti din Maramureş (1910); 810 melodii populare româneşti din Banat (1921-1925), lucrare premiată de Societatea Compozitorilor Români (1925).

20.03.1886 S-a născut GEORGE TOPÎRCEANU, scriitor

(20.03.1886 - 7 mai 1937, Iaşi)

Poet, prozator şi jurnalist literar. Studii la Bucureşti. În 1911 este angajat ca secretar de redacţie al revistei Viaţa Românească din Iaşi. În timpul primului război mondial, cade prizonier şi petrece doi ani (1916-1918) într-un lagăr. În 1918 scoate la Iaşi, împreună cu M. Sadoveanu, revista Însemnări literare. În anul 1916 a tipărit primul volum, Balade vesele, care, în următoarele ediţii, va purta titlul de Balade vesele şi triste. În acelaşi an, i-a apărut şi o culegere de parodii originale. Volumul de versuri Migdale amare vede lumina tiparului în 1928. Celelalte includ amintiri de pe front şi din prizonierat : Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918); Pirin-Planina (1936), articole diverse : Scrisori fără adresă (1931), traduceri : Visul unei nopţi de vară de Shakespeare (1921), improvizaţii în versuri. Postum i s-a publicat romanul umoristic neterminat Minunile Sfântului Sisoe (1938). Nota definitorie a operei lui G.T. este un aliaj de umor şi sentimentalitate. Poetul e un sentimental care-şi ascunde stările sufleteşti sub vălul umorului, al autoironiei şi autopersiflării. Tot ce e mărunt, nebăgat în seamă, tot ce suferă : oameni, gâze, plante, reţine atenţia tandră a scriitorului. Câteva din poeziile cele mai reprezentative transfigurează zbuciumări ale universului fiinţelor necuvântătoare : Balada unui greier mic şi Rapsodii de toamnă. Spirituală, sclipitoare, proza lui G.T., atât cea epică cât şi cea jurnalistică, posedă darul de a odihni spiritul. Ref. : Ciopraga, Constantin. G. Topîrceanu, 1966.

22.03.1855 Se inaugurează linia telegrafică Bucureşti - Giurgiu

Pentru a face legătura între Bucureşti şi alte localităţi, se începe construirea de noi linii de telegraf electric în ţara noastră. Primele linii au fost : Bucureşti - Giurgiu - Ruse şi Bucureşti - Ploieşti - Braşov.

22.03.1943 Are loc premiera primului film românesc "O noapte furtunoasă", regizor Jean Georgescu

La comemorarea a 30 de ani de la moartea dramaturgului I.L. Caragiale, are loc ecranizarea cunoscutei comedii O noapte furtunoasă. Producţia cinematografică este realizată de regizorul recent întors de la Paris, Jean Georgescu, care-şi începuse cariera ca actor la Teatrul Mic, cu sprijinul lui Ion Cantacuzino, director al Oficiului Naţional al Cinematografiei. Realizatorul filmului propune publicului o nouă abordare a lucrării caragialiene, cea din punct de vedere al umanităţii personajelor. De aceea şi alegerea actorilor din distribuţie a fost dificilă. În final, cei care au corespuns viziunii regizorului au fost : Giugaru, în rolul lui Jupân Dumitrache, Radu Beligan - Rică Venturiano, Ipingescu a fost reprezentat de actorul Iordache Bruno, Chiriac de G. Demetru, Ziţa - de Florica Demian, iar Veta de Maria Maximilian. Tânărul George Ciprian (buzoian) l-a interpretat pe Ţircădău, iar pentru rolul lui Spiridon, regizorul a optat pentru un elev - Ion Ştefan Baroi. Cu toate acestea, cronicile vremii nu au apreciat filmul la adevărata lui valoare, primindu-l mai degrabă cu moderaţie.

24.03.1847 S-a născut A. D. XENOPOL, istoric

(24.03.1847, Iaşi - 27.02.1920

Istoric, filosof, economist, sociolog, pedagog, literat, orator, om politic. S-a născut în mahalaua Păcurari din Iaşi, într-o familie de intelectuali. A fost elev al Şcolii "Trei Ierarhi". În 1866 a absolvit Institutul Academic. Remarcat de Titu Maiorescu, este trimis cu bursă în Germania, pe seama Societăţii Junimea şi a Primăriei Iaşilor. La Berlin studiază filosofia şi dreptul, care-l vor ajuta să-şi inaugureze cariera de istoric. În 1871, studenţimea română, în frunte cu Eminescu şi Slavici, pregăteau sărbătoarea de la Putna la 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii. Prin concurs, Xenopol este desemnat să ţină discursul la mormântul lui Ştefan cel Mare. În cuvintele sale, Ştefan nu este numai domn al Moldovei, ci este domnul întregului neam românesc. În 1883 este profesor titular al catedrei de istoria românilor la Universitatea din Iaşi. Între anii 1884-1893, Xenopol prezintă un curs complet din Istoria românilor, în cinci volume. Istoricul împarte opera sa fundamentală - Istoria românilor din Dacia traiană (după practica curentă) - în patru perioade : antică, medie, modernă şi contemporană. Istoria antică începe odată cu primele ştiri scrise despre spaţiul Carpato-Dunărean şi se încheie cu descălecatul, desfăşurând acel complex de împrejurări care contribuie la făurirea naţionalităţii române; istoria medievală se caracterizează prin domnii strălucitoare, neatârnate, dar şi opresiuni străine, timp în care, până la jumătatea secolului al XVII-lea domină slavonismul; epoca modernă se află sub semnul influenţei greceşti, până la 1821; istoria contemporană, de la Tudor Vladimirescu încoace, reprezintă epoca românismului. Aceasta merge până la 1859, când în concepţia istoricului începe era activă a vieţii noastre politice. Pentru această redutabilă sinteză, Academia Română îi acordă Premiul "Eliade" (30.03.1889). În 1901 este ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris, iar din 1914 devine membru activ al acestei Academii a Institutului Franţei. Opera lui Xenopol este variată şi profundă. El s-a dovedit un universalist în cuprindere, dar un cercetător al istoriei românilor cu mintea şi inima. A izbutit mai bine decât oricare alt istoric să încadreze istoria patriei în context universal. Fostul său elev afirma la înmormântarea magistului său : "Academia pierde nu un colaborator de fiecare moment, ci pe acela dintre membrii ei a cărei largă popularitate ştiinţifică în lumea întreagă n-a putut fi întrecută de a nimănuia". Lucrări de referinţă : Istoria românior din Dacia traiană, ediţia a 4-a. Publicată sub îngrijirea lui Al. Zub. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985; Opere economice.Texte alese. Studiu introductiv de Ion Veverca. Bucureşti, Editura Academiei, 1967; Scrieri sociale şi filosofice. Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967; A.D. Xenopol. Studii privitoare la viaţa şi opera sa. Coord. vol. : L. Boicu. Bucureşti, Editura Academiei Române, 1972.

24.03.1848 S. BĂRNUŢIU - Grănicerii năsăudeni contra alipirii Transilvaniei la Ungaria

Simion Bărnuţiu redactează la Sibiu o proclamaţie răspândită în mai multe centre ale Transilvaniei, prin care cheamă românii transilvăneni să se ridice la luptă pentru recunoaşterea lor ca naţiune politică, pentru convocarea unei adunări naţionale proprii şi pentru desfiinţarea iobăgiei.

25.03.101 Traian pleacă spre Dacia (150.000 soldaţi)

La 25 martie anul 101, Traian a pornit războiul care a fost declarat solemn la Roma, prin rituri tradiţionale. Apoi a plecat spre Dunăre, în fruntea a peste 100.000 de oameni, o masă de soldaţi enormă pentru acele timpuri. Pe unde a trecut Traian Dunărea şi pe ce drum a păstruns în Dacia ? Răspunsul ni-l dau singurele cinci cuvinte care s-au salvat din Comentariile lui Traian : "Inde Berzobriu, deinde Aizim processimus" ("De acolo am înaintat la Berzobis şi pe urmă la Aizis"). Berzobis se afla în Banat, pe locul satului actual, Berzovia, iar Aizis, ceva mai la nord. Era vorba deci de drumul dintre Lederata şi Tibiscum. Este calea cea mai dreaptă pe care armata, venită dinspre provinciile occidentale ale imperiului putea pătrunde în direcţia Sarmizegetusei. Dunărea a fost trecută în acelaşi timp şi de a doua armată a lui Traian, pe la Drobeta, înaintând pe un alt drum, care ducea tot la Tibiscum. Forţele romane proveneau atât din provinciile occidentale, cât şi din cele orientale. Ele au fost concentrate la Dunăre în două armate : una în Vest, alta în Est. Ambele au înaintat spre locul de întâlnire, din direcţii contrare, de-a lungul Dunării, trupele mergând pe şoselele de pe malul drept, iar proviziile, bagajele şi toate materialele grele fiind transportate cu corăbiile. Coloana de vest a armatei romane era comandată direct de împăratul Traian. Ref. : Vulpe, Radu. Columna lui Traian. Monument al etnogenezei românilor. Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1988.

25.03.1813 S-a născut CEZAR BOLLIAC, scriitor

(25.03.1813, Bucureşti - 25.03.1881, Bucureşti)

Poet şi ziarist. Studii cu profesori particulari, apoi la Colegiul Sf. Sava. Iuncăr în armată, pentru scurt timp, se consacra apoi literaturii şi ziaristicii. Colaborează la activitatea Societăţii Filarmonice, pentru care scrie piese originale şi traduse din teatrul lui Hugo. Membru al Frăţiei, fruntaş al revoluţiei de la 1848, secretar al guvernului provizoriu, vornic al Capitalei, e exilat după reprimarea evenimentelor. La Braşov scoate ziarul Expatriatul (849), în care susţine cauza Revoluţiei din Transilvania. Revenit în ţar, în 1857, ia parte la lupta pentru unire prin activitatea publicisticăla ziarele Buciumul şi Trompeta Carpaţilor.Primul volum de poezii, Meditaţii (1835), este influenţat de poetul englez Young. Susţine ideea că poezia trebuie să exprime idealurile societăţii, să contribuie la regenerarea şi înălţarea acesteia. După 1835 evoluează spre o poezie predominant socială, pledând pentru înlăturarea privilegiilor şi abuzurilor din structura societăţii româneşti. Premergător, în poezia socială, al revistei Contemporanul şi al lui Octavian Goga. Ref. : Papadima, Ovidiu. Cezar Bolliaci, 1966.

25.03.1881 BELA BARTOK, muzician

(25.03.1881, Sânnicolaul Mare - 1945, New York)

Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita de dansuri (1923), compusă din două dansuri arabe, unul ungar şi unul românesc. Pleacă în prima lui călătorie în Statele Unite, iar la Philadelphia este premiat pentru al treilea cvartet al său şi scrie două rapsodii pentru vioară şi pian. În 1930, în Cantata Profana, Bartok preia o temă legendară a colindelor româneşti : cei nouă fii ai unui ţăran, transformaţi în cerbi, îşi regăsesc libertatea. În 1933 va cânta el însuşi, în primă audiţie, la Frankfurt, cel de-al doilea concert al său pentru pian, acompaniat fiind de dirijorul Hans Rosbaut.

25.03.1885 Bucureşti - se naşte MATEIU I. CARAGIALE, poet, prozator

Fiul natural al lui I.L. Caragiale, studiază la Colegiul Sf. Gheorghe apoi la Facultatea de Drept din Bucureşti, după care studiază Dreptul la Berlin. Şef de cabinet la Ministerul Lucrărilor Publice şi şef al biroului de presă externă la Ministerul de Interne. Debutează în anul 1912 la Viaţa Românească cu poeme. Editorial debutează în 1924 cu Remember, proză având note memorialistice. În ultimii ani ai vieţii este preocupat de heraldică, domeniu în care scrie două lucrări. Lucrarea emblematică a lui Mateiu Caragiale este romanul Craii de Curtea Veche apărut în anul 1929. În acelaşi an este premiat de Societatea Scriitorilor Români. Moare la 17 ian. 1936 în Bucureşti. În acelaşi an, dar postum, îi apare volumul de poeme Pajere.

26.03.1881 Transformarea României în regat

Parlamentul proclamă România regat. Prinţul Carol primeşte pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de Rege al României, iar moştenitorul tronului va purta titlul de Prinţ de coroană al României. Carol I se va încorona rege la 10 / 22 mai. În urma proclamării Regatului, România îşi consolidează poziţiile în sistemul relaţiilor internaţionale, în special în Europa, dând în acelaşi timp un impuls mişcării de emancipare naţională a românilor de peste Carpaţi.

27.03. 1848 Începe Revoluţia din Moldova. Adunarea revoluţionarilor la Hotel Petersburg din Iaşi

La această mare întrunire au participat cca. 1000 de oameni din toate stările sociale. Marchează începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători direcţi se numără : Alexandru Ioan-Cuza (viitorul Domn), Emanoil (Manolache) Costache Epureanu (viitor ministru şi prim-ministru), Vasile Alecsandri. Se hotărăşte ca un comitet de 16 persoane să redacteze o petiţie către domn.

27.03.1918 Sfatul Ţării - Unirea Basarabiei cu România

Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă la Chişinău, votează, după 106 ani de dominaţie rusă, Unirea Basarabiei cu România. După anunţarea rezultatului votului de către Ion Minculeţ, preşedintele, Alexandru Marghiloman, primul-ministru, aflat la Chişinău, este invitat împreună cu membri ai guvernului român, în sala Sfatului Ţării, unde, în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I declară că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului şi proclamă Basarabia unită cu România, de aici înainte una şi nedespărţită. Regele Ferdinand I, care se afla la Bîrlad, fiind încunoştiinţat telegrafic de primul ministru de proclamarea Unirii, trimite la Chişinău o telegramă de mulţumire şi de felicitare. În declaraţia adoptată cu acest prilej, se arăta : Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile ei graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că "noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama sa, România".

29.03.1879 "Societatea Academică Română" devine Academia Română

Legea privind înfiinţarea Academiei Române. Societatea Academică Română este declarată institut naţional cu denumirea de Academia Română, cu următoarele trei secţii : Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie), Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţele sociale), Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate). Devine cel mai înalt for de cultură şi ştiinţă din ţară. De la preocupări strict filologice la început : elaborarea ortografiei limbii române, a gramaticii şi a unor dicţionare, Academia Română şi-a extins activitatea, îmbrăţişând domeniile ştiinţei, culturii şi artei, cuprinzând în rândurile ei toate personalităţile marcante din aceste domenii.

29.03.1923 Publicarea Constituţiei - 1923

În zilele de 26-27 martie Adunarea Deputaţilor (cu 262 voturi pentru, 9 abţineri şi 8 contra) şi Senatul (cu 137 voturi pentru, 3 abţineri şi 2 contra) votează o nouă Constituţie, promulgată printr-un decret la 28 mart. şi publicată la 29 mart. Noua lege fundamentală a ţării (de fapt revizuirea Constituţiei din 1866 - din cele 168 de articole 76 sunt preluate fără modificări), adaptată la realităţile postbelice, în spiritul adunărilor plebiscitare de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, stabileşte că "Regatul României este un stat naţional, unitar şi indivizibil, iar teritoriul României este nealienabil şi proclamă caracterul independent şi suveran al statului". Ca formă de guvernământ, România este proclamată monarhie constituţională, "puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăsii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin Ordinul de primogenitură şi cu exclusiunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor". În problema drepturilor şi libertăţilor omului, Constituţia din 1923 prevedea că "românii, fără deosebire de origine etnică, limbă sau religie, se bucură de libertatea conştiinţei, a învăţământului, a presei, a întrunirilor, a asociaţiilor şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi". În privinţa minorităţilor naţionale, se stipulează că "deosebirea de credinţe religioase şi confesiuni de origine etnică şi de limbă, nu constituie în România o piedică spre a dobândi drepturile civile şi politice şi a le exercita". Noua lege fundamentală garantează proprietatea de orice natură, precum şi creanţele asupra statului. Constituţia are la bază principiul democratic al separării puterilor în stat. Puterea legislativă este excercitată colectiv de către Rege şi Reprezentanţa Naţională (Parlamentul), formată din Senat şi Adunarea Deputaţilor. Putetera executivă este încredinţată Regelui prin intermediul Guvernului, cu precizarea că nici un act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act. Puterea judecătorească se exercită de către organele ei, iar hotărârile lor se pronunţă în virtutea legii şi se execută în numele Regelui.

30.03.1633 S-a născut MIRON COSTIN, cronicar

(30.03.1633, probabil Iaşi - dec. 1691, Roman)

Cronicar moldovean, cea mai luminată minte a literaturii române din Moldova secolului al XVII-lea. A studiat limba, literatura şi istoria Poloniei, latina, retorica, geografia şi teologia. Sub diferiţi domnitori, îndeplineşte misiuni diplomatice în Polonia (1674-1677). Cronicile realizează cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre. În seria celor moldoveneşti intră Letopiseţul Ţării Moldovei scris în ordine de Grigore Ureche (de la 1359 la 1594), de Miron Costin (de la 1594 la 1661), de Ion Neculce (de la 1661 la 1743). Miron Costin a scris Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron Vodă încoace şi cuprinde evenimentele petrecute până la 1661. Spre sfârşitul vieţii, cronicarul scrie De neamul moldovenilor; Din ce ţară au ieşit strămoşii lor (lucrare neterminată), mărturisire dramatică a unui cărturar patriot. Textul Predosloviei este zbuciumul unei conştiinţe care tratează despre romanitatea, unitate etnică şi lingvistică a românilor în trei ţări separate politic şi administrativ.

30.03.1830 Regulamentele Organice

Comisiile de redactare ale Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti, formate din reprezentanţii marii boierimi, sub preşidinţia consulului general rus Matvei Lvovici, încheie elaborarea Regulamentelor Organice, adevărate constituţii care înzestrau Principatele cu instituţii menite să răspundă cerinţelor de modernizare a structurii societăţii româneşti. Prevederile Regulemantelor Organice favorizează tendinţa domeniului boieresc de a se transforma în proprietate de tip capitalist, întărită de libertatea comerţului, consolidează regimul clăcii prin introducerea unei norme de lucru foarte ridicată, dezvoltarea producţiei prin desfiinţarea monopolului breslelor, introducerea unui impozit unic prin care regimul fiscal capătă mai multă stabilitate, ţiganii statului ca şi oamenii liberi, sunt obligaţi să plătească capitaţia, iar ţiganii statului de la oraşe şi târguri care practică vreo meserie, patenta. Regulamentele Organice urmăreau lichidarea nomadismului şi legarea ţiganilor nomazi de o ocupaţie agricolă sau meşteşugărească. Se urmărea modernizarea justiţiei prin înfiinţarea de tribunale judeţene şi a unui Înalt Divan; crearea unei miliţii pentru paza statului, graniţelor şi ordinii interne. Potrivit Regulamentelor Organice, organizarea de stat se bazează pe principiul separării puterilor : puterea executivă este exercitată de domn, ales pe viaţă dintre marii boieri de Adunarea Obştească Extraordinară, ajutat de Sfatul Administrativ Extraordinar, format din şase miniştri; cea legislativă de Adunarea Obştească şi cea judecătorească. Regulamentele Organice au servit celor două ţări române drept lege fundalentală până la 1858.

31.03.1841 S-a născut IOSIF VULCAN, scriitor

(31.03.1841, Holod, jud. Bihor - 08.09.1907, Oradea)

Poet, prozator şi dramaturg. Animator şi organizator al vieţii literare şi culturale din Transilvania, prin revistele conduse de el : Familia (1865-1906), Şezătoarea (1875-1882) editate la Oradea. Membru al Academiei. Scriitor umorist (revista Umoristul, 1863-1866). Poet : vol. Poesii (1866), Lira mea (1882), autor dramatic : Comedii populare (1894), prozator : Novele, 3 vol. (1872-1873) ş.a. Alte opere : Panteonul român : biografii (1869). Ref. Drimba, Lucian. Iosif Vulcan. Bucureşti, 1974.

31.03.1891 Se naşte ION PILLAT, poet, eseist, traducător, publicist

(31.03.1891, Bucureşti - 17.04.1945, Bucureşti)

Descendent al unei vechi familii menţionată şi de Cantemir în Descrierea Moldovei, dinspre tată, şi al Brătienilor dinspre mamă (a doua fiică a lui I.C. Brătianu). Termină gimnaziul la Sf. Sava din Bucureşti, continuând la Liceul "Henry 4" din Paris, ca elev extern. După ce-şi satisface stagiul militar în ţară, se înscrie la Sorbona, unde studiază istoria, geografia şi dreptul. În 1911, Titu Maiorescu îi publică poeme în Convorbiri literare. Frecventează şi cenaclul lui Macedonski care îi editează, în 1912, vol. Flori sacre. Îşi ia licenţa în litere şi drept la Paris, apoi participă ca sublocotenent la campania din Bulgaria. Revenit definitiv în ţară, publică volumul de versuri intitulat Eternităţi de-o clipă. În anul 1916 preia conducerea revistei Flacăra, împreună cu Adrian Maniu şi Horia Furtună. După terminarea Primului Război Mondial, la care a participat ca ofiţer de legătură pe lângă misiunea franceză, este secretar al lui Al. Vaida-Voevod şi în această calitate îl găsim la Paris în ziua semnării Tratatului de la Versailles (1919). În acelaşi an publică la Paris volumul Grădina între ziduri, în ediţie restrânsă de lux. Alte volume : Pe Argeş în sus (1923), o carte a maturităţii în care ni se descoperă o viziune horaţiană asupra trecerii timpului, colorată de nostalgia copilăriei pierdute; Satul meu (1925), o monografie poetică, de un lirism obiectiv şi pictural; Biserica de altădată (1926), în care autohtonizează legenda biblică a lui Iisus. În 1921 apare volumul Poezia toamnei, o antologie a poeţilor români, iar în 1925, scoate împreună cu Perpessicius, Antologia poeţilor de azi. Dramatizează, pentru Teatrul Naţional, romane şi basme, face traduceri mai ales din literatura engleză. În 1936 devine membru corespondent al Academiei Române şi ia premiul naţional pentru literatură. În 1944, îi apare, în ediţie definitivă, întreaga operă lirică originală, cuprinsă între 1906 şi 1941, trei volume cu titlul Poezii.

31.03.1933 Se naşte NICHITA STĂNESCU, poet, eseist

(31.03.1933, Ploieşti - 13.12.1983, Bucureşti)

Urmează şcoala primară la Ploieşti, Buşteni şi Vălenii de Munte, iar liceul la Ploieşti la "Petru şi Pavel". Se remarcă prin aptitudinile sale poetice, dar şi datorită pasiunii pentru istorie. Absolvent al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, debutează cu versuri în anul 1957, la Tribuna din Cluj şi Gazeta literară din Bucureşti. Editorial va debuta în anul 1960 cu vol. Sensul iubirii, primit elogios. Este corector apoi redactor la Gazeta literară. În 1969 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Necuvintele şi devine redactor şef adjunct la Luceafărul. Mai publică Cartea de recitire (1972), un volum de eseuri remarcabil prin noutatea viziunii. Este laureat al Premiului Internaţional "Herder" în 1975, iar traducerile din poezia sa se înmulţesc ca şi volumele publicate în ţară. În anul 1980, Academia Suedeză îl propune la Premiul Nobel. Candidează alături de poeţii Elitis, Frish, Senghor şi Borges. În 1982 publică volumul de eseuri Respirări. Este distins cu Meritul Cultural clasa a II-a şi sărbătorit într-un mod deosebit de lumea literară, cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani. Apar noi traduceri, iar numele său devine un adevărat mit, sinonim al ideii de poezie. Nichita Stănescu s-a ilustrat ca poet al cetăţii, dar şi al omului simplu, obişnuit. Pot fi citate în acest sens volumele : Roşu vertical şi Un pământ numit România. Poetul s-a apropiat de temele accesibile pentru indiferent care cunoscător al limbii române.

01.04.1967 "Magazin istoric" - serie nouă : D. Almaş, C. Antip, C. Popişteanu

Apare lunar la Bucureşti revista Magazin istoric, cu subtitlul Revistă de cultură istorică. Primul director este D. Almaş, redactor-şef: Constantin Antip în 1967, iar din 1968, Cristian Popişteanu. În revistă apar studii, articole şi documente privind atât istoria naţională, cât şi cea universală. Printre colaboratori : D. Pippidi, D. Berindei, V. Cândea, C.C. Giurescu, D.C. Giurescu, R. Vulpe etc. Revista apare şi astăzi, serie nouă, din ianuarie 1990.

01.04.1881 S-a născut OCTAVIAN GOGA, scriitor

(01.04.1881, Răşinari, jud. Sibiu - 07.05.1938, Ciucea, jud. Bihor)

Poet şi dramaturg. Debut : Tribuna, Tribuna literară (Sibiu) şi revista Familia din Oradea a lui Iosif Vulcan. Versurile Încercări tinereşti, după cum le apreciază poetul, suferă de epigonism eminescian, de unele ecouri din poezia lui Schiller Heine. Importantă este şi influenţa poeziei lui G. Coşbuc, care a orientat scrisul lui Goga, încă de la debut, spre realităţile social-istorice ale satului transilvănean. În 1902 editează la Budapesta revista Luceafărul, unde a publicat multe din poeziile care i-au adus renume, din primele trei volume de versuri : Poezii (1905), Ne cheamă pământul (1909), Din umbra zidurilor (1913). N. Iorga îl salută în Semănătorul. Începe să activeze în cadrul Partidului Naţional Român. Este ales secretar al Astrei. Piesa de teatru Domnul notar (1914) reflectă atitudinea politică a scriitorului în lupta pentru dreptate socială, unitate şi independenţă naţională a tuturor românilor. În 1910 vine la Bucureşti, militând pentru intrarea României în primul război mondial, alături de Antantă. Volumul de poezii Cântece fără ţară (1916), este un ecou direct al frământărilor timpului. După război (1919) va fi ministru al Instrucţiunii şi Cultelor. Este ales membru al Academiei (1920). Se face cunoscut în viaţa literară interbelică cu lucrările : piesa Meşterul Manole (1928), volumul de evocări Precursori (1930), şi traducerea integrală a Tragediei omului (1934), de Madach. Prin Octavian Goga, literatura română câştigă pe unul din cei mai de seamă poeţi naţionali. Opera sa, în ceea ce are mai bun, este o monografie lirică a satului, a "pătimirii noastre", a istoriei Transilvaniei. Alte opere : Din larg (1938), Însemnările unui trecător (1911), Mustul care fierbe (1927), Precursori (1930). Ref. : Papadima, Ov. O. Goga, Bucureşti, 1944. Bălan, Ion Dodu. O. Goga, Bucureşti, 1971.

01.04.1900 S-a născut ALEXANDRU PHILIPPIDE, scriitor

(01.04.1900, Iaşi - 08.02.1979, Bucureşti)

Poet, eseist şi traducător. Fiul lingvistului cu acelaşi nume. Liceul la Iaşi, Facultatea de Drept din Iaşi, licenţiat în 1921, studii suplimentare de filosofie şi economie politică la Berlin (1922), apoi la Paris (1924-1928). Funcţionar în Ministerul de Externe şi Ministerul Propagandei (1929-1947). Membru titular al Academiei (1963), laureat al premiului literar Herder. Debutează ca poet în revista Însemnări literare 1919, editorial cu Austerp (1922). Colaborează la Viaţa românească, Adevărul literar şi artistic, Gândirea, Revista Fundaţiilor, Contimporanul, Lumea, Dimineaţa ş.a. Deşi puţine la număr, apărând la intervale mari, volumele de poezii Stânci fulgerate (1930), Visuri în vuietul vremii (1939), Monolog în Babilon (1967), Vis şi căutare (1979), impun un poet de primă mărime, de descendenţă romantică şi expresionistă. Volumele de nuvele : Îmbrăţişarea mortului (1940) şi Floarea din prăpastie (1942) sunt fantastice şi extraordinare, în genul lui Hoffmann şi Edgar Al. Poe. A publicat şi volume de comentarii literare: Studii şi portrete literare (1963), Studii de literatură universală (1966), Scriitorul şi arta lui (1968), Puncte cardinale europene : Orizont romantic. Traducător din Baudelaire (Flori alese din Les Fleurs du mal, 1934), Mallarmé, Novalis, Heine, Rilke ş.a. (Flori de poezie străină răsădită-n româneşte, 1973).

01.04.1784 Primirea lui Horea - Nicolae Ursu, D. Iosif al II-lea, la Viena

Cea de-a patra călătorie a lui Horea la Viena, întreprinsă la sfârşitul anului 1783 şi pe durata primelor luni ale anului în care va izbucni răscoala, este cea mai lungă dintre toate şi, totodată, şi ultima. Importanţa ei rezidă în faptul că petiţia dusă acum de deputăţia ţărănească sintetiza cuprinzător revendicările locuitorilor din munţi, ea fiind înmânată personal împăratului de Horea, cu ocazia audienţei speciale care i-a fost acordată la 01 apr. 1784. Petiţia cuprinde cinci puncte principale : Locuitorii satelor din munţi supuşi anual, pe lângă taxa obişnuită, la plata mai multor sume de bani; Tot ei sunt obligaţi ca în afară de darea fixată să dea multe altele fără a primi vreo chitanţă; Datorită muncilor pe care le prestează pentru domeniu sau pentru lucrări publice ale comitatului, câte două săptămâni neîntrerupt, supuşii nu-şi pot îndeplini lucrul în gospodăria proprie; Locuitorii de pe domeniul cameral obiectează în problema extensiunii, fără nici o dispoziţie sau regulă a jurisdicţiei comitatului asupra satelor; În sfârşit, acei dintre locuitori care se plâng, cerând îndreptarea situaţiei lor, sunt apoi bătuţi de funcţionari şi autorităţi sau închişi, cum se găseau şi atunci unii dintre ei. În ciuda demersurilor lor, autorităţile locale refuză să dea satisfacţie revendicărilor ţărăneşti. Ref. : Istoria României în date. Coord. Dinu C. Giurescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003. Istoria românilor, [vol. 6. ]. Românii între Europa clasică şi Europa luminilor (1711-1821). Editura Enciclopedică, 2002. p. 555. 556.

01.04.1888 MIRCEA FLORIAN, filosof

(01.04.1888 ? (1882), Bucureşti - 1960, Bucureşti)

Şi-a făcut studiile la Liceul Gh. Lazăr, apoi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii bucureştene. Pleacă în Germania unde lucrează pe lângă filosoful J. Rehmke, care va exercita o influenţă considerabilă asupra sa. Doctor în filosofie în anul 1914, se dedică profesiei de dascăl. Este asistent, conferenţiar şi apoi profesor la catedra de istorie şi filosofie a Universităţii din Bucureşti. În anul 1948 este scos din învăţământ şi va lucra ca cercetător la Institutul de Filosofie. Gândirea lui Florian are două laturi constitutive : analiza diferitelor aspecte pe care le-a îmbrăcat motivul fundamental al metafizicii sau cercetarea istorică a metafizicii, latura critică şi încercarea de-a construi, ca o consecinţă a dimensiunii critice, un sistem filosofic pe care gânditorul l-a intitulat realism ontologic. El a făcut efortul de a da un alt sens sau înţeles raţionalismului. Propia sa concepţie despre raţionalismul adevărat şi-o intitulează "raţionalism natural sau înţelesul natural al raţionalismului". Concepţiile sale filosofice sunt expuse în lucrări ca : Îndrumarea în filosofie (1922), Rostul şi utilitatea filosofiei (1923), Ştiinţa şi raţionalismul (1926), Cosmologia elenă (1929), Metafizica şi problematica ei (1932), Cunoaştere şi existenţă (1939), Reforma logicii (1942), Metafizică şi artă (1945), Misticism şi credinţă (1946). Cu ultima sa lucrare, apărută postum, Recesivitatea ca structură a lumii (două vol. publicate între 1983 şi 1987), Florian demonstrează frumuseţea şi adevărul ideii care i-a luminat tot drumul filosofic : "filosofia este cea mai pământeană dintre flori".

02.04.1839 "Foaia sătească a Prinţipatului Moldovei" -Gh. Asachi

Apare la Iaşi. Gazetă săptămânală pentru culturalizarea maselor ţărăneşti, cu patru suplimente : Foaie pentru agricultură, industrie şi negoţ; Adaos la Foaia sătească; Foaie de învăţătură folositoare; Adaos extraordinar la foaia sătească. În 1839 este intimată în Tipografia Sf. Mitropolii, iar din 1840 în Tipografia şi Editura La Cantora "Foii săteşti", înfiinţată de M. Kogălniceanu, apoi în Tipografia Institutului Albinei, cu caractere chirilice. Cuprinde legi, dispoziţii, mezaturi, preţuri şi cunoştinţe folositoare. Se distribuie gratis "ştiutorilor de carte la ţară". În afară de Asachi îi aflăm ca redactori pe M. Kogălniceanu şi Costache Rola. A apărut până în anul 1851. Ref. : Răduică, Georgeta; Răduică, Nicolin. Dicţionarul presei româneşti : (1731-1918). Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1995, p. 199.

02.04.1866 Plebiscit pentru alegerea ca principe al României a prinţului Carol de Hohenzollern Sigmaringen

Pentru discutarea problemei Principatelor Unite, este convocată Conferinţa de la Paris a celor şapte puteri europene. Lucările acesteia încep la 10 mar. 1866 şi se vor desfăşura timp de peste o lună. În acelaşi timp, pe lângă titularul Agenţiei Diplomatice Române, Ion Bălăceanu, la Paris acţionează şi I.C. Brătianu trimis special al autorităţilor de la Bucureşti. Prin două telegrame diferite, ambele cu aceeaşi dată, 25 mar. 1866, ei comunică în ţară numele noului candidat la tronul României : Principele german Carol de Hohenzolern Sigmaringe. Inţiativa cea mai însemnată a autorităţilor provizorii de la Bucureşti este însă aceea privind "plebiscitul" pentru alegerea ca domn al României a prinţului anunţat. Plebiscitul începe la 2 apr. 1866. Cu prilejul acestei consultări prealabile, ce se va desfăşura timp de 6 zile, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU în legătură cu alegerea lui Carol. O mişcare separatistă formată din câteva sute de persoane încearcă subminarea acţiunii oficiale, dar este anihilată. Oamenii de spirit şi de acţiune ai vremii, inclusiv cei devotaţi lui Al.I. Cuza, ca poetul V. Alecsandri, generalul Carol Davila ş.a. se conving că păstrarea şi întărirea Unirii pot fi garantate numai prin alegerea unui principe străin. În ziua de 20 apr. 1866 se încheie plebiscitul. Succesul este evident : 685.965 de voturi sunt favorabile şi numai 224 contrare înscăunării principelui Carol (numărul abţinerilor era de 124.837). Alegerea unui prinţ străin pe tronul ţării îşi găseşte explicaţia în dorinţa românilor de a se pune capăt disensiunilor şi luptelor politice interne, pe de o parte, iar pe de alta, de creare a condiţiilor unui sprijin diplomatic eficient pe plan extern pentru ţară.

02.04.1996 România depune documente pentru începerea dialogului de aderare la NATO, Bruxelles

04.04.1877 Se înfiinţează Societatea Ştiinţelor Medicale din Bucureşti. Preşedinte este Alexandru I. Marcovici

04.04.1920 Primul film de desene animate românesc "Păcală în lună" realizat de desenatorul Aurel Petrescu.

05.04.1884 Se naşte ION INCULEŢ, om de ştiinţă, profesor, om politic şi diplomat.

(05.04.1884, Răzeni, jud. Lăpuşna din Basarabia - 19.11.1940)

Urmează şcoala primară, apoi Seminarul Teologic din Chişinău. Începe să lucreze la ziarele locale pentru răspândirea culturii şi ideilor democrate în popor. Urmează Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Petograd, secţia Fizică şi matematică. Profesorul Borman îl alege asistent la catedra lui, apoi predă fizica la Şcoala Comercială din Petrograd. Este desemnat pentru postul de fizician la Observatorul meteorologic principal din această localitate. În anul 1917 îşi încetează activitatea ştiinţifică în favoarea celei politice. Este preşedinte al Adunării Sfatului Ţării din Basarabia, iar în ianuarie 1918, din această calitate proclamă neatârnarea Republicii Democratice Moldoveneşti, înfiinţată în urma evenimentelor din Rusia. În acelaşi an este ales membru al Academiei Române şi-şi rosteşte discursul cu tema : "Spaţiul şi timpul în noua lumină ştiinţifică". La 27 martie 1918, când Sfatul Ţării cu majoritate de voturi hotărăşte Unirea Basarabiei cu patria mamă, Inculeţ are rolul principal. După această dată îşi consacră activitatea problemelor politice şi sociale. Participă în România întregită, la mai toate guvernele până aproape de cel de-al doilea război. A participat la Conferinţa de Pace de la Paris din anul 1919. Aduce soluţii în guvernele insiprate de liberalism pentru înflorirea economică a ţării şi îmbunătăţirea stării materiale a oamenilor nevoiaşi. Pe lângă opera politică pe care a lăsat-o, opera scrisă a lui Inculeţ este în special pe profil ştiinţific. Ca fizician, a făcut cercetări asupra ionizării atmosferei razelor anodice, fiind premiat de Facultatea de Ştiinţe din Petrograd. Timp de 3 ani (1914-1917) a condus publicaţia Informatorul ştiinţific, unde a publicat articole de popularizare a ştiinţei. Pe lângă contribuţii proprii a publicat şi unele traduceri, dar şi biografii ale unor învăţaţi celebri.

05.04.1932 Inaugurarea Muzeului Etnografic şi a Parcului Naţional din Cluj-Napoca

08.04.1832 S-a născut CAROL DAVILA, medic

(08.04.1828, Avilla, Italia - 24.08.1884, Bucureşti)

Nu se cunsoc date precise asupra primilor ani din viaţă. O aventură trecătoare face ca Marie d`Agoult, soţia colonelului francez Jean d`Agoult, să rămână însărcinată, fără a se şti prea clar cu cine. Se pare că cel în cauză este compozitorul Franz Liszt, care se afla în turneu prin Paris. Copilul din flori a fost născut în satul Avilla, de lângă Palermo, Italia, unde, după naştere, a fost încredinţat unei familii care l-a botezat cu prenumele de Carol. Studiile elementare le face în satul natal, iar pe cele liceale în Franţa. Studiile medicale le face în cadrul Facultăţii de Medicină din Angers şi imediat după ce a absolvit aceste studii, în 1849, la 21 de ani, citeşte absolut întâmplător un anunţ în care Domnitorul român Barbu Ştirbei solicita angajarea prin contract a unui medic care să organizeze şi să conducă Serviciul Sanitar al Armatei din Ţara Românească. Davila semnează acest contract şi porneşte spre Ţara Românească în 1852. Numit medic al oştirii, începe prin a reorganiza în 1854 Spitalul Oştirii, care funcţiona în fosta mănăstire Mihai Vodă din Bucureşti. În 4 dec. 1855 înfiinţează Şcoala de mică chirurgie, iar în cadrul acestei şcoli organizează un muzeu de anatomie şi o bibliotecă medicală, şcoală care în 1857 devine Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, care, peste zece ani mai târziu, avea să devină Facultatea de Medicină, Chirurgie şi Farmacie. La 4 iun. 1864 lui Davila i se acordă cetăţenia română. A jucat un rol important în războiul nostru de independenţă, când a condus serviciul sanitar al armatei, aflându-se pe linia de foc, alături de brancardierii lui. La Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cea dintâi asemenea facultate de pe meleagurile noastre, Davila este director şi totodată profesor de clinică medicală. Pe tărâm ştiinţific, Davila participă la înfiinţarea Societăţii Medicale, eveniment care a avut loc în anul 1857 şi care coincide cu înfiinţarea Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie, actuala Facultate de Medicină din Bucureşti care îi poartă numele. Tot lui i se datorează înfiinţarea în anul 1865, a Societăţii Ştiinţelor Naturale, iar în 1876 a Societăţii de Cruce Roşie din Ţara Românească. În 1855 a deschis un curs de chimie experimentală la Liceul Sf. Sava, curs gratuit care a durat doi ani.

08.04.1829 Apare "Curierul Românesc" - periodic editat de Ion Heliade Rădulescu

Este primul ziar în limba română cu apariţie îndelungată şi cu rol important în trezirea conştiinţei naţionale a României. Apare la Bucureşti, săptămânal sau bisăptămânal, sub redacţia lui Ion Heliade Rădulescu. De la 3 ian. 1830, îşi adaugă subtitlul Gazeta administrativă, comercială şi literară. Editează următoarele suplimente : Adaos literar la Curierul Românesc, Gazeta Teatrului Naţional, Muzeu Naţional, Curier de ambe sexe. Primul număr se deschide cu Istoria pe scurt a gazetei, în care este prezentată importanţa ziarului în viaţa popoarelor civilizate. În paginile ziarului debutează scriitorii : Iancu Văcărescu, Vasile Cârlova (Ruinurile Târgoviştii), Gr. Alexandrescu, I. Catina şi alţi poeţi ai generaţiei de la 1848. Însuşi Heliade va publica aici o serie de lucrări originale, dar şi traduceri, considerând că prin ele "limba se îmbogăţeşte, făcându-se capabilă a exprima orice cugetare, va deveni limba viitorului României şi se va înfăţişa splendidă şi radioasă literaturii naţionale". Până la apariţia suplimentelor, Curierul Românesc cuprinde, în afara textelor administrative (hotărâri oficiale, ştiri politice şi militare), articole de cultură despre limba română literară şi despre rolul culturii în lupta pentru autonomie şi proges social.

08.04.1911 Se naşte, la Răşinari, EMIL CIORAN - eseist

Fiul preotului Emilian Cioran din Răşinari, face studiile primare în satul natal, pe cele liceale la Sibiu, la Liceul Gheorghe Lazăr, apoi urmează cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti, încheiate cu o teză despre H. Bergeson. După o bursă de studii în germania (1933-1935), a fost, vreme de un an, profesor de filosofie la un liceu din Braşov. Din 1937, când obţine o bursă a statului francez pentru doctorat, se stabileşte la Paris. A colaborat la Gândirea, Vremea, Floarea de foc, Calendarul, Revista de filosofie, Convorbiri literare. Din anul 1947 începe să scrie în limba franceză. În ţară a publicat cinci cărţi, iar în Franţa mai bine de zece, toate la Editura Gallimard. A debutat editorial în anul 1934 cu volumul Pe culmile disperării, premiat de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Acelaşi premiu l-au obţinut, în ani diferiţi, Eugen Ionescu şi Constantin Noica. În anul 1950, în Franţa, obţine premiul Rivarol pentru Manual de descompunere. Deşi a publicat mai mult în Franţa, scrierile lui Cioran au fost traduse şi publicate, după 1989, la Editura Humanitas : Cartea amăgirilor; Schimbarea la faţă a României; Lacrimi şi sfinţi; Amurgul gândurilor; Îndreptar pătimaş; Tratat de descompunere; Istorie şi utopie; Cădere în timp; Exerciţii de admiraţie etc. Moare la Paris, 26 iun. 1995.

09.04.1850 Premiera piesei "Chiriţa în Iaşi"

La Teatrul Naţional din Iaşi se joacă în premieră Chiriţa în Iaşi sau Două fete şi-o neneacă de V. Alecsandri. Rolul Chiriţei i-a prilejuit lui Matei Millo una din celebrele sale creaţii actoriceşti.

09.04.1894 S-a născut CAMIL PETRESCU, scriitor

(09.04.1894, Bucureşti - 14.05.1957, Bucureşti)

Dramaturg, prozator, poet, estetician şi filosof. Copilărie de orfan, determinând pentru tot restul vieţii un complex psihic şi social, dar şi o tenace dorinţă de afirmare. A urmat cursurile Colegiului Sf. Sava şi ale Liceului Gh. Lazăr, apoi Facultatea de Filosofie şi Litere. Debutează la revista Facla în 1914 şi ia parte în mod direct la primul război mondial. După război e o vreme profesor şi gazetar la Timişoara. În 1920 îl aflăm la revista Sburătorul, unde îşi publică poeziile, fiind şi membru al cenaclului de care se disociază în 1933. Este redactor la Revista Fundaţiilor Regale şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În 1948 devine membru al Academiei Române. Debutul editorial se petrece în 1923 cu volumul Versuri. Ideea. Ciclul morţii. Fondează publicaţiile Săptămâna muncii intelectuale şi artistice şi Cetatea literară. Întinsă şi variată, opera lui C.P. rămâne unitară prin câteva trăsături constante : obsesia absolutului, spiritul polemic şi aspiraţia spre autenticitate. Romancier : Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930), Patul lui Procust (1933), Un om între oameni (1953-1957). Este teoreticianul şi autorul unui teatru psihologic. Între anii 1916-1957 a scris şi publicat : Jocul ieleleor, Act veneţian, Sufelte tari, Danton, Mitică Popescu, Bălcescu, Caragiale în vremea lui. Cu volumul de nuvele Turnul de fildeş (1950), problematica intelectualului este reluată în diverse ipostaze. Ref. : Camil Petrescu interpretat de? Bucureşti, 1972. Popa, Marian. Camil Petrescu, monografie. Bucureşti, 1972. Călin, Liviu. Camil Petrescu între oglinzi paralele. Bucureşti, 1976.

11.04.1858 S-a născut BARBU ŞTEFĂNESCU DELAVRANCEA, scriitor

(11.04.1858, Bucureşti - 29.04.1918, Iaşi)

Dramaturg şi prozator. Fiu al unui căruţaş, bunicii săi fiind originari din Vrancea. Studiile le face în Capitală, apoi la Paris. A fost un mare avocat şi "cel mai strălucit orator al României contemporane", după opinia lui T. Maiorescu. Om politic şi ministru în câteva guverne, a oscilat între Partidul Liberal şi Conservator, dar s-a dovedit statornic în sentimentele sale patriotice. A desfăşurat o bogată activitate publicistică în ziarele : România Liberă, Epoca, Literatură şi Ştiinţă, Revista nouă şi a editat o revistă cu apariţie efemeră, Lupta literară (1887). Pe Caragiale l-a apărat magistral într-un proces răsunător, de acuzaţie de plagiat. A fost prieten cu pictorul N. Grigorescu. În 1912 a fost ales membru al Academiei Române. A debutat în 1855 cu volumul de nuvele Sultănica, urmat de alte volume de nuvele : Trubadurul, Paraziţii, Hagi-Tudose ş.a. La maturitate, s-a impus ca dramaturg scriind Trilogia istorică Apus de soare (1909), Viforul (1910) şi Luceafărul (1910), în care evocă scene din istoria Moldovei secolului al XVI-lea. Piesa Apus de soare e "o capodoperă a dramaturgiei poetice şi oratorice", spunea G. Călinescu. Printre contemporani, Delavrancea era cunoscut şi prin marele său talent oratoric : Patria şi patriotismul (1915). A fost un mare iubitor al poeziei şi limbii populare. Folclorul a constituit sursa de inspiraţie în basmele : Neghiniţă, Norocul dracului, Stăpânea odată, precum şi un obicet de studiu în publicistică şi în numeroase conferinţe. Alte opere : Irinel, comedie în trei acte (1912), Estetica poeziei populare (1913). Ref. : Milicescu, Emilia Şt. Delavrancea, om, literat, patriot, avocat. Bucureşti, 1940. Săndulescu, Al. Delavrancea, Bucureşti, 1964.

11.04.1990 Se înfiinţează "Centrul European de Cultură" la Bucureşti

13.04.1886 S-a născut NICOLAE TONITZA, pictor, grafician şi critic de artă

(13.04.1886, Bârlad - 16.02.1940, Bucureşti) Fiul unui comerciant, urmează şcoala primară la Bârlad, dovedind calităţi excepţionale de caricaturist şi de senator. Este înscris la Şcoala Normală din Iaşi în clasa pictorului Gr. Gh. Popescu (1902). În 1907 pleacă la Műnchen, apoi în Italia şi Franţa. Are prima participare la Tinerimea artistică (1911) şi la Expoziţia artiştilor în viaţă. În 1917 este prizonier la Turtucaia. Se mută la Bucureşti şi participă la Expoziţiile Artei Române, face cronici plastice, execută desene politice şi olărie. Devine prim redactor la revista Artele Frumoase. Împreună cu Ştefan Dimitrescu, Oscar Han şi Fr. Şirato, se grupează în formaţia Grupul celor patru (cu expoziţii în 1926). În 1937 este numit rector al Academiei de Arte Frumoase din Iaşi. Tonitza este unul dintre cei mai mari pictori ai României din primele patru decenii ale secolului XX. La Műnchen, Paris, Roma şi Genova s-a desăvârşit ca artist, a tras de experienţa impresioniştilor. Totuşi, opera sa poate fi definită ca realistă, plină de obiectivitate şi spontaneitate. Rămâne în pictură ca cel mai reprezentativ pictor al portretelor de copii, al gingăşiei şi purităţii acestora. S-a remarcat şi ca pictor al peisajului. Importante în creaţia sa sunt florile. Primul atuoportret pe care l-a realizat privindu-şi figura tristă, datează din 1910, pe când se afla la Paris. Dintre cele mai importante picturi reţinem : Grădina din Văleni; Soţia artistului; Coadă la pâine; Dezertorii; Femei sărace în cimitir; În mahala; Cusătoreasa; Fata pădurarului; Nud; Maternitate; Vas cu trandafiri; Cap de copil etc. Ref. : Brezianu, Barbu. N.N. Tonitza, Bucureşti, Meridiane, 1986.

13.04.1711 Tratat între Dimitrie Cantemir şi Petru cel Mare

Tratatul de Alianţă dintre Moldova şi Rusia s-a încheiat la Luck şi avea ca scop colaborarea dintre cele două ţări în lupta antiotomană. Această înţelegere realizată între Dimitrie Cantemir şi Petru cel Mare mai prevedea şi domnie ereditară în familia lui Dimitrie Cantemir, precum şi autoritatea absolută a Domnului, fiind înlăturat regimul nobiliar. Tratatul descrie şi frontierele istorice ale Moldovei : Nistru, Cameneţ, Bendel cu tot teritoriul Poloniei, după delimitarea făcută. În conţinutul tratatului se preconiza păstrarea tronului şi a urmaşilor "din neamul său în linie bărbătească în acea cârmuire şi domnie a Moldovei, fără schimbare, cu titlul de domn"; "Demnitatea domnească nu va trece în nici un chip la alt neam, decât acel al lui Dimitrie, Domnul urmând să aibă în mână toată cârmuirea Moldovei"; se stipula ca "boierii mari şi toţi supuşii Principatului Moldovei să fie datori a se supune Domnului, căruia îi aparţinea -toată legea şi judecata". Dezastrul suferit de oştile ţarului şi ale Domnului Moldovei în bătălia de la Stănileşti şi refugierea acestuia peste Nistru au dus la anularea actului rezultat din acceptarea prevederilor diplomei de la Luck.

13.04.1948 Adoptarea Constituţiei R.P.R.

Parlamentul votează Constituţia Republicii Populare Române (copie a Constituţiei Sovietice din 1936). Se alege un nou Prezidiu avându-l ca preşedinte pe doctorul C.I. Parhon şi trei vicepreşedinţi : Mihail Sadoveanu, Ion Niculi şi Petre Constantinescu-Iaşi, precum şi Consiliul de Miniştri în frunte cu doctorul Petru Groza.

14.04.1880 Înfiinţarea Băncii Naţionale

14.04.1885 S-a născut IULIU I. HAŢIEGANU, medic

(14.04.1885, Dîrja, jud. Cluj - 04.09.1959, Cluj)

Studii secundare la Cluj şi Blaj. Studii medicale la Cluj, ca bursier al Societăţii Transilvania din Bucureşti, obţinând titlul de doctor în 1909. Profesor la Facultatea de Medicină din Cluj (1919-1948 şi 1953-1959). Este întemeietorul învăţământului medical românesc din Cluj şi a format numeroase cadre universitare. Fondator al Asociaţiei de Educaţie Fizică Şoimii Carpaţilor (1929). Membru titular al Academiei de Medicină din Bucureşti (1935) şi membru titular al Academiei Române (1955). A fost un mare pedagog, preocupat de organizarea învăţământului medical, pentru formarea unor practicieni. A înfiinţat primul dispensar antituberculos din Cluj şi a preventoriului studenţesc. A iniţiat şi a condus, împreună cu I. Goia, elaborarea unui monumental Tratat de semiologie şi patologie, care a reprezentat o carte de căpătâi pentru medici. A adus importante contribuţii în problema sifilisului visceral, ca şi a nevrozelor. Haţieganu a fost supranumit "Hipocrate al românilor", "un pisc al medicinei româneşti". Alte lucrări : Infecţia tuberculoasă şi profilaxia ei socială (1926), Clinică şi patologie medicală, coordonator, 2 vol. 1955-1958.

14.04.1455 Înscăunarea lui Ştefan cel Mare pe locul numit "Direptate"

La 12 apr. are loc lupta de lângă satul Doljejşti (Dolheşti), la sud-est de Cetatea de Scaun a Sucevei, aproape de vărsarea Şomuzului Mocirlos în Siret. Ştefan a repurtat o victorie categorică asupra lui Petru Aron, care s-a refugiat, împreună cu boierii ce-i erau credincioşi, la Cameniţa, în Polonia. După victoria de la Doljeşti, Ştefan, aflat în tabăra sa de la sud de locul luptei, situată lângă satul Direptate din vecinătate, a primit clerul şi boierii veniţi să-l întâmpine, iar Mitropolitul Teoctist l-a "uns" şi încoronat în biserica satului amintit.

14.04.1867 "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" de M. Eminescu - apariţia în revista Familia

14.04.1884 "Tribuna" - cotidian condus de I. Slavici, ziar de mişcare naţională din Transilvania

Apare, la Sibiu, Tribuna, cotidian politic şi literar al românilor din Transilvania. Director şi redactor responsabil I. Slavici, apoi redactor responsabil : Cornel Pop Păcurar, Pompiliu Pipoşiu, Septimiu Albinii, Aurel Popa. Editează suplimentele : Foaia ilustrată şi Tribuna literară. Iniţiat de un grup de negustori români din Sibiu, cu scopul de a avea un organ care să reprezinte "curentele populare" şi să fie "un centru de lucrare literară", ziarul a însemnat, după opinia lui I. Breazu, "triumful Convorbirilor literare în Transilvania, datorită activităţii lui I. Slavici, care venea cu experienţă de ziarist de la Timpul, şi a lui G. Coşbuc, care se afirmă ca poet original în paginile ziarului. Ref. : Popa, Mircea. Slavici" Îndrumător al "Tribunei". În : Tribuna, An. 3, Serie nouă, Nr. 33, 16-31 ian. 2004, p. 3. Popa, Mircea; Taşcu, Valentin. Istoria presei literare româneşti din Transilvania : de la începuturi până în 1918. Cluj-Napoca, Dacia, 1980.

15.04.1821 S-a născut IOAN AXENTE SEVER

(15.04.1821, Frîna, azi com. Axente Sever, jud. Sibiu - 1906)

Om politic român. Profesor la Blaj şi la Bucureşti, participant la revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească şi din Transilvania, prefect în oastea lui Avram Iancu. A fost unul dintre conducătorii mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni.

15.04.1870 Debut M. Eminescu la Convorbiri literare

M. Eminescu îşi începe colaborarea la Convorbiri literare cu poemul Venere şi Madonă.

15.04.1762 Înfiinţarea regimentelor de graniţă pe graniţa Transilvaniei, decret imperial, Viena

Se prevede înfiinţarea miliţiei naţionale grănicereşti. Ca urmare, iau fiinţă Regimentul 2 Românesc de la Năsăud şi Regimentul 1 Românesc de la Orlat. Concomitent cu cele două regimente româneşti, iau fiinţă şi două regimente secuieşti de infanterie şi unul de cavalerie, la care s-a adăugat în 1768 Batalionul din Banat. Prin regimentele de graniţă se servea nevoia de apărare a ţării, stăvilirea emigraţiei, dar se sporea în rândul românilor numărul oamenilor liberi. Destinate să fei un instrument al noii stăpâniri, regimentele au contribuit, în cazul românilor, la stimularea conştiinţei de sine prin elita militară care se creează. Grănicerii, categorii de ţărani cu obligaţii militare, în schimbul eliberării din iobăgie şi a unor scutiri fiscale, deveneau nu numai un element de echilibru social prin statutul lor de oameni liberi, ci şi un exemplu pilduitor pentru alţi iobagi şi, în acelaşi timp, ameninţător pentru nobili. Politica de regimentare militară a unor teritorii din Transilvania oferea puterii un mijloc suplimentar de consolidare în Principat şi de promovare a reformelor faţă de care opoziţia stărilor era atât de mare. În primul rând nobilimea şi patriciatul orăşenesc puteau fi mai uşor constrânse să accepte reformele şi să renunţe la rezistenţă, prin slăvirea forţei lor economice şi sociale, ca urmare a sustragerii de sub dependenţa lor, a ţăranilor şi altor categorii sociale de înregimentare. Ref. : Istoria României în date. Editura Enciclopedică, 2003, p. 1757.

15.04.1949 Filarmonica de Stat "Gh. Dima" din Braşov

15.04.1980 Suită de manifestări : 2050 ani de la crearea primului stat dac centralizat

Domnia lui Burebista : 82-44 î.e.n. Unind triburile geto-dace din regiunile intracarpatice şi extracarpatice, Burebista pune bazele statului centralizat dac. Centrul puterii politice şi militare, al vieţii culturale şi religioase, centrul de greutate al dezvoltării istorice a geto-dacilor se mută din regiunea sud-carpatică în interiorul arcului carpatic. "Ajuns în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungând să fie temut şi de romani", astfel caracterizează Strabon domnia lui Burebista.

15.04.1995 Sfârşitul grevei pentru "Istoria Românilor", la Chişinău

16.04.1879 S-a născut GALA GALACTION (GRIGORE PIŞCULESCU), preot, scriitor, traducătorul Bibliei

(16.04.1879, Dideşti, jud. Teleorman - 8.03.1961, Bucureşti)

Tatăl său, Nicolae Pişculescu, era arendaşul moşiei Dideşti, iar mama era fiica parohului Bisericii Sf. Teodor din Roşiorii de Vede. La naştere copilul primeşte numele de Grigore, dar în literatură va fi cunoscut sub numele de Gala Galaction. Urmează şcoala primară în satul natal şi la Roşiorii de Vede, iar liceul la Sf. Sava din Bucureşti. În liceu editează revista Zig-zag, în care publică articole despre Alexandru Macedonski. Publică şi în Liga Ortodoxă un articole despre Traian Demetrescu. În 1894 începe să scrie proză, trimiţând lui Vlahuţă câteva pagini pentru revista Viaţa. În perioada 1895-1896, Galaction leagă prietenie durabilă cu T. Arghezi, N.D. Cocea, V. Demetrius, începând să publice la revistele Linia dreaptă, Viaţa socială, Adevărul ilustrat. Urmează un an Facultatea de Litere şi Filosofie, după care trece la Facultatea de Teologie pe care o absolvă în anul 1903 cu teza de licenţă Minunea din drumul Damascului. Argument apologetic. În anul 1913 este numit defensor ecleziastic (procuror) pentru Episcopia Olteniei şi a Curţii de Argeş, iar în 1914 tipăreşte o biografie a lui Eminescu. La 12 feb. 1915 editează, împreună cu Arghezi, Cronica a cărei apariţie va înceta la 7 feb. 1916. Este distins de Academia Română (în 1915) cu premiul "Eliade Rădulescu" pentru volumul Bisericuţa din Răzoare. Din anul 1920 începe să traducă în româneşte Biblia după Septuaginta, împreună cu mitropolitul Nicodin Munteanu şi preotul Vasile Radu. Lui Galaction îi aparţin cărţile Iov şi Noul Testament, care va apărea în 1927, iar Biblia întreagă apare în 1936 şi reapare în 1938, la împlinirea a 250 de ani de la apariţia primei traduceri, cea a lui Şerban Cantacuzino, din 1688. La 20 sep. 1922 este hirotonisit diacon, iar la 21 sep., preot. Este misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi profesor de teologie la Universitatea din Chişinău, apoi la catedra de Exegeza Noului Testament şi limba ebraică la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În 1947 este premiat cu Meritul cultural în grad de comandor. În 1947 devine vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români şi membru activ al Academiei, deputat în Parlament şi în Marea Adunare Naţională. Prin viaţa, activitatea şi opera sa, Galaction şi-a înscris numele în rândul personalităţilor româneşti de seamă care au contribuit la dezvoltarea culturii şi educaţiei poporului român. Dintre volumele publicate amintim : Bisericuţa din Răzoare (1914), Eminescu (1914), Viaţa lui Eminescu (1924), Clopotele din Mănăstirea Neamţu, La ţărmul mării (1916), De la noi la Cladova, Roxana (1930), Papucii lui Mahmud (1931), La răspântie de veacuri (1935), Doctorul Taifun, În grădinile Sfântului Antonie (1942), Nuvele. A scris peste 900 articole teologice, conferinţe, recenzii, predici şi meditaţii în revistele bisericeşti şi laice.

16.04.1903 S-a născut FILARET BARBU, compozitor, dirijor şi profesor

(16.04.1903, Lugoj - 31.05.1984, Timişoara)

Studiile muzicale le-a început la Lugoj (1919-1920), cu Ion Vidu şi Iosif Willer, continuându-le la Viena (1929-1930). Profesor de muzică la Liceul Coriolan Brediceanu din Lugoj (1926-1928), dirijor la Reuniunea de muzică şi cântări din Lugoj, secretar general şi preşedinte la Asociaţia Corurilor şi Fanfarelor Române din Banat, dirijor al corurilor din Lugoj, Timişoara şi Bucureşti. A fondat Revista Corurilor şi Fanfarelor Române din Banat (1927). A susţinut conferinţe radiofonice şi emisiuni de televiziune, concerte-lecţii. A întreprins culegeri de folclor din Ţara Oaşului şi Banat. A scris muzică de teatru, vocal-simfonică, muzică simfonică, de film, de cameră, corală şi vocală. Culegeri de folclor : Colinde şi cântece de Crăciun, Anul Nou şi Botez. Continuator al tradiţiei corale bănăţene şi transilvănene. Prelucrările de folclor : Ana Lugojana, Plutaşul de pe Bistriţa şi Pintea Viteazul, au marcat o certă înnoire a teatrului liric autohton. Activ organizator al formaţiilor bănăţene, editor al unicei reviste muzicale româneşti din Banat, Filaret Barbu rămâne un animator artistic valoros al mişcării culturale locale.

16.04.1878 "Mândria de a fi român" - articol de Eminescu, în Timpul, Bucureşti

18.04.1847 S-a născut CALISTRAT HOGAŞ, scriitor

(18.04.1847, Tecuci - 28.08.1917, Roman)

Fiu de preot. Elev al Academiei Mihăilene din Iaşi. Numit profesor la gimnaziul din Pitara Neamţ, în 1869 îşi va încheia cariera didactică peste 42 de ani, la Iaşi. Debutează cu versuri nesemnificative într-o gazetă obscură din Piatra Neamţ (1874). A fost redactor al unei reviste ştiinţifice şi literare Asachi (1881), unde are loc adevăratul debut şi publică primele Amintiri din o călătorie. Activitatea literară e reluată abia după un deceniu, la revista Arhiva?, a lui A.D. Xenopol, unde publică din nou fragmente din ciclul amintirilor. Mai tipăreşte şi câteva conferinţe : Câteva cuvinte asupra psicolologiei şi caracterului poporului român (1899); Petrecerile la ţară (1900). În 1907 publică la Viaţa românească povestirea Floricica, urmată de altele : Părintele Ghermănuţă, Singur etc. În timpul vieţii scriitorului nu a apărut nici un volum. Respins şi la premiile Academiei, C.H. îşi vede consacrarea postum, în 1922, când primeşte primul premiu al Societăţii Scriitorilor Români, dovadă a unor târzii dar sigure recunoaşteri. Hogaş aparţine, de fapt, epocii marilor clasici, fiind contemporan cu Al. Odobescu, I. Creangă, Eminescu, I.L. Caragiale. Opera lui trebuie aşezată în tradiţia literaturii de călătorie, pe care a renovat-o şi îndrumat-o pe o cale obiectivă, didactică şi aproape geografică. Hogaş este un povestitor plin de farmec, explorator al munţilor din Moldova, pe care I-a prezentat sub semnul colosalului. Proza sa este puternic marcată de reminescenţe livreşti pe care le integrează unei viziuni parodice şi umoristice. Ref. : Ciopraga, C. Calistrat Hogaş, Bucureşti, 1960. Streinu, Vl. Calistrat, Hogaş, Bucureşti, 1968.

18.04.1848 Prima adunare politică a românilor din Transilvania. Convoacă Adunarea de la Blaj

Are loc pe Câmpia Libertăţii "Adunarea din Duminica Tomii", la care se hotărăşte convocarea, pentru 3-15 mai, a unei mari adunări populare la Blaj. Printre fruntaşii participanţi amintim : Simion Bărnuşiu, Avram Iancu, Al. Papiu-Ilarian. Pentru a realiza planul adunării, Aron Pumnul a redactat o proclamaţie, copiată în sute de exemplare şi răspândită prin sate de către elevii plecaţi în vacanţa de Paşti. Fără conţinut programatic, mai restrânsă în conţinutul de idei decât Provocaţiunea elaborată de Simion Bărnuţiu, proclamaţia lui Pumnul conţinea îndemnuri la pace şi înţelegere între naţiunile din Transilvania. Cărturarul îndemna ca la adunarea preconizată să participe protopopii, precum şi câte doi preoţi şi tot atâţia locuitori din fiecare sat, indiferent de confesiune. Românii nu urmăreau să câştige drepturile uzând de violenţă : "dreptul câştigat prin sabie? nu e drept, ci răpire şi uzurpăciune şi ţine numai până când rugineşte sabia". Dreptul întemeiat pe minte sănătoasă, "ţine până când ţine mintea". Adunarea convocată nu a primit aprobarea autorităţilor care au adoptat chiar severe măsuri de intimidare a locuitorilor satului. La Adunarea de la Blaj din 18-30 aprilie, au participat cca. 4000 de oameni, ţărani şi intelectuali, majoritatea din satele învecinate şi s-a desfăşurat în piaţa din faţa catedralei. Cea mai importantă cuvântare a fost cea rostită de Al. Papiu Ilarian, care a evidenţiat hotărârea poporului român de a nu mai accepta iobăgia şi dominaţia politică a altor naţiuni, de a pertinde consultarea naţiunii române şi repunerea în drepturile ce i se cuvin, în calitatea sa de cea mai veche şi numeroasă diontre naţiunile Transilvanie. Adunarea s-a încheiat prinadoptarea unui Apel către români, probabil cel mai important document cu carcater politic în perioada premergătoare Marii Adunări Naţionale din 3-15 mai. Sub raport programatic, prima adunare de la Blaj nu a adus nimic nou în mişcarea politică a românilor şi nici nu a sintetizat cerinţele naţionale într-un document cuprinzător. Ref. : Istoria românilor : [vol. 7, tom. 1], Editura Enciclopedică, 2003, p.262-266.

19.04.1854 S-a născut ANGHEL SALIGNY, inginer constructor

(19.04.1854, Şerbăneşti, jud. Galaţi - 17.06.1925, Bucureşti)

Tehnician şi bărbat politic. Studiile le urmează la lieul din Focşani şi la Postdam. Se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Berlin, ca să urmeze astronomia. Renunţă şi trece la Şcoala Politehnică din Charlottenburg, unde obţine, în 1875, titlul de inginer. În 1876 intră în sevriciul Căilor Ferate Române. În 1888 este însărcinat cu întocmirea proiectului podului de peste Dunăre, la Cernavodă, pe care îl începe în 1890 şi-l termină în 1895. Nenumăratele sale lucrări tehnice răspândite aproape peste tot vechiul regat din Oltenia şi până în Moldova, sunt o mărturie vie a acestui neobosit şi celui mai mare inginer român. Fost şef al Serviciului de poduri de cale ferată şi al docurilor, apoi director general al Căilor Ferate (1895), director general al podurilor şi căilor de comunicaţie pe apă (1901-1910), profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele. Devine membru şi preşedinte (1907-1916) al Academiei Române. A lucrat şi în Ministerul de Agricultură în direcţiunea îmbunătăţirilor funciare, până în ziua declarării războiului pentru întregire. Între anii 1915-1916 a condus Direcţia generală a muniţiilor pe lângă Ministerul de Război. La 1919 se retrage din politică, rămânând totuşi preşedinte a numeroase comitete şi societăţi tehncie. Opera : Memoriu asupra proiectului podului peste Dunăre la Cernavodă. Bucureşti, 1888. Ref. : Enciclopedia României. Coord. : Lucian Predescu. Cugetarea-Saeculum, 1999, p. 754.

19.04.1849 Convenţia ruso-turcă pentru înăbuşirea revoluţiei. Divanuri legislative

La această dată are loc semnarea Convenţiei ruso-turce de la Balta-Liman, care consfinţeşte pe plan diplomatic internaţional înnăbuşirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească şi Moldova. Convenţia prevedea : domni numiţi de sultan pe timp de 7 ani; desfiinţarea Adunărilor Obsteşti şi înlocuirea lor cu divanuri legislative, cu membri de drept şi numiţi de domn, precum şi ţinerea sub ocupaţie a Principatelor pentru a reprima orice mişcare de insurecţionare. Sunt numiţi domni : Barbu Ştirbei în Ţara Românească şi Grigore Alexandru Ghica în Moldova. Ştirbei era cel mai conservator dintre cei doi şi aspura să fie un monarh absolut, dar luminat. Ghica era adept al programului liberal moderat de la 1848 şi a permis unui număr de paşoptişti să se întoarcă din exil, ba chiar i-a acceptat pe unii dintre ei în noul său guvern. Ambii domni au promovat dezvoltarea economică şi învăţământul, nefiind în nici un fel simple instrumente ale politicii ruseşti sau otomane.

19.04.1862 Reuniunea română pentru lectură, Cernăuţi

Se constituie din iniţiativa lui I.G. Sbierea, iar preşedinte este M. Zolta, vicepreşedinte Alecu Hurmuzachi. În ianuarie 1865 se transformă în Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina, GH. Hurmuzachi fiind primul preşedinte. Această asociaţie desfăşoară o activitate susţinută pentru pormovarea limbii şi culturii române, pentru organizarea, sprijinirea şi dezvoltarea învăţământului de toate gradele. Editează revistele : Foaia Societăţii pentru literatură şi cultură română din Bucovina şi Aurora română. Activitatea societăţii durează până în preajma anului 1940.

20.04.1648 Înfiinţarea Serviciului de Poştă în Transilvania

20.04.1891 S-a născut ADRIAN MANIU, scriitor

(20.04.1891, Bucureşti - 20.04.1968, Bucureşti)

Poet, dramaturg, critic de artă, traducător şi ziarist. Studii de drept la Bucureşti. Debutează cu o culegere de poeme în proză, Figuri de ceară (1912). Alte scrieri în proză (povestiri şi prozopoeme): Din paharul cu otravă, Vrăjitorul apelor, Jupânul care face aur, Focurile primăverii şi Flăcări de toamnă. Volume de versuri : Salomea (1915), Lângă pământ, Drumul spre stele, Cântece de dragoste şi moarte. În teatru : Meşterul, Jocul întunericului, Lupii de aramă şi mai multe adaptări de basme şi creaţii epice româneşti. Este unul dintre reprezentanţii de marcă ai curentului tradiţionalist în poezia română interbelică, colaborând la revista Gândirea. Piesele de teatru îşi au sursele tematice în arhaicul autohton, mitic şi istoric şi într-un motiv literar de circulaţie universală, interpretând mitul meşterului Manolei.

22.04.1850 Năsăud - se naşte VERONICA MICLE, poetă

La naştere s-a numit Veronica Ana Cîmpeanu. Fiica unui meseriaş şi a unei moaşe. În anul 1852 familia se mută la Iaşi. Urmează Şcoala de fete pe care o absolvă în 1863. În 1864 se căsătoreşte cu profesorul Ştefan Micle, unul dintre profesorii examinatori la absolvire. A debutat în 1872 la Noul curier român cu două nuvele semnate cu pseudoniomul Corina. Publică versuri în Convorbiri literare, Familia, Columna lui Traian, Literatorul. În anul 1872, în timpul unei călătorii la Viena îl cunoaşte pe M. Eminescu a cărui admiratoare era. Între cei doi începe o frumoasă poveste de iubire care va dura până la moarte. În acelaşi timp, poeziile ei stau tot mai mult sub influenţa lui Eminescu, ceea ce l-a făcut pe Tudor Vianu să spună că Veronica Micle este "primul poet eminescian", primul discipol al marelui poet. Moare în ziua de 4 aug. 1889 la mănăstirea Agapia. Ca şi Eminescu, în timpul vieţii i-a apărut un singur volum de Poesii, în 1889.

23.04.1400 Îşi începe domnia ALEXANDRU CEL BUN

A dobândit tronul Moldovei cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân care a intervenit cu oastea în Moldova împotriva lui Iuga, "omul regelui polon". Remarcabil organizator, Alexandru cel Bun a organizat instituţiile ţării, a încurajat comerţul şi a obţinut recunoaştrerea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol; a continuat politica de colaborare cu Polonia pe care a ajutat-o în lupta împotriva Ordinului teutonic, a rezistat presiunilor maghiare şi a rezistat primului atac al turcilor otomani împotriva Moldovei. Domnia lui Alexandru cel Bun durează până la 1 ian. 1432, când moare.

23.04.1834 S-a născut ALEXANDRU ODOBESCU, scriitor

(23.04.1834, Bucureşti - 10.11.1895, Bucureşti)

Prozator, eseist şi istoric. Fiul al generalului Ioan Odobescu, şef al oştirii şi membru al Guvernului la 1848 (apoi adversar al Revoluţiei în a doua sa parte), Alexandru Odobescu se va apropia în ani studenţiei sale la Paris de revoluţionarii exilaţi aici, în special de Nicolae Bălcescu, a cărui personalitate l-a influenţat. Debutează ca scriitor, publicând în revista Junimea română, organ al societăţii cu acelaşi nume din capitala Franţei, articolul Muncitorul români (1851), în care scrie : "Negreşit, muncitorul e stâlpul României. De la dânsul să învăţăm a ne iubi patria". La Paris, A.O. începe studii de istorie şi de limbi clasice, pe care nu le va termina, dar va rămâne toată viaţa pasionat de cercetarea trecutului, mai ales de arheologie şi istoria artelor. Întors în ţară, intră în viaţa politică pentru scurt timp. Se dedică învăţământului, face călătorii prin ţară, inventariind comorile culturale din mănăstiri, copiind inscripţii, adunând cărţi vechi şi manuscrise. Pasiunea pentru istorie îi inspiră şi cele mai importante scrieri literare : nuvelele istorice Mihnea - Vodă cel Rău (1857) şi Doamna Chiajna (1860), aflate sub influenţa lui Negruzzi. Eseul Pseudo-Kinegetikos (în greceşte : Fals tratat de vânătoare), capodopera lui Al.O. este o scriere cu totul originală. A ironizat exagerările latiniste ale Academiei, al cărei membru devenise el însuşi. În 1870, într-o celebră parodie Prandiolu academicu (1871), a scris valoroase studii istorice : Istoria arheologiei, Tezaurul de la Pietroasa şi Descrieri de călătorie etc. A editat texte vechi, scrierile lui Cantemir, Alecu Russo, N. Bălcescu. Erudit şi stilist, evocator de substanţă romantică, dar şi barocă, scriitorul ocupă un loc de seamă în literatura română.

23.04.1887 Inaugurarea Mitropoliei din Iaşi

Marele mitropolit, Veniamin Costache, a zidit catedrala pe locul vechii Mitropolii fondată de Anastasia, soţia lui Duca Vodă. Mitropolia adăposteşte moaştele Sf. Parascheva, patroană a Iaşilor, aduse cu mare pompă de Ioan Vasile Voievod de la Constantinopol, în 1841. În curtea Mitropoliei sunt numeroase pietre de mormânt ale mitropoliţilor: G. Calimachi, Veniamin Costache, Iacob Stamati, precum şi a boierilor moldoveni.

23.04.1894 Drăgăşani - se naşte GIB. I. MIHĂESCU, prozator şi publicist, dramaturg

Fiul lui Ion Mihăescu, avocat în Drăgăşani, adevăratul său nume era Gheorghe I. Mihăescu. Şcoala primară la Drăgăşani, studiile secundare la Craiova şi Slatina. Se înscrie la Facultatea de drept, dar o întrerupe din cauza războiului. Participă la luptele de la Mărăşeşti şi Muncel, fiind decorat pentru faptele sale de arme. Începe să scrie devreme, la 17 ani trimiţând o poezie la revista Viaţa socială. Debutează în revista Luceafărul în anul 1919 cu povestirea Linia întâi, urmată de În tren; Cel din urmă cîrd şi Figurina. În acelaşi an intră, împreună cu Cezar Petrescu, în redacţia ziarului Ţara nouă pe care o părăseşte plecând la Cluj, unde, împreună cu Cezar Petrescu şi Adrian Maniu, fondează revista Gândirea al cărei colaborator va fi până la sfârşitul vieţii. După examenul de licenţă profesează avocatura, predă educaţia civică şi legislaţia muncitorească la o şcoală de ucenici din Drăgăşani, se preocupă de astronomie. Colaborează la Viaţa literară, Vremea, Sburătorul. În 1928 obţine un răsunător succes pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu piesa Pavilionul cu umbre. Bolnav de tuberculoză, se internează la Sibiu, apoi la Bucureşti unde moare la 19 oct. 1935. Este înmormântat în cimitirul oraşului Drăgăşani. Gib I. Mihăescu a adus printre cei dintâi în proza românească universul vieţii interioare. Nuvelele au fost strânse parţial în volumele La Grandiflora (1928) şi Vedenia (1929), iar romanele, care au cunoscut mai multe reeditări, au apărut în următoarea ordine : Bratul Andromedei (1930); Rusoaica, bordeiul de pe Nistru al locotenentului Ragaiac (1933); Femeia de ciocolată (1934); Donna Alba (1935).

25.04.1828 Trupele ţariste trec Prutul şi ocupă Moldova şi Ţara Românească - administraţia rusă

În locul domnilor celor două ţări, care se retrăseseră în Transilvania, se instituie o administraţie militară rusă, în frunte cu contele Fiodor Petrovici Pahlen, numit preşedinte deplin împuternicit al Adunărilor (Divanurilor) Moldovei şi Ţării Româneşti. În exercitarea funcţiilor el era secondat de un vicepreşedinte. Principala preocupare a administraţiei a fost aprovizionarea armatei. În acest scop, înaltul funcţionar rus era împuternicit ca, în afara contribuţiilor în bani şi în produse, să facă şi cereri extraordinare "oricât de împovărătoare" pentru buna desfăşurare şi reuşita planurilor militare. Noua invazie rusă I-a costat pe români "mai mult sânge şi lacrimi decât cele precedente la un loc", spunea agentul consular al Franţei. Moldova şi Ţara Românească au trebuit să asigure aprovizionarea Armatei ruse cu alimente şi furaje, să pună la dispoziţia acesteia mijloacele necesare, cereale şi oameni, pentru efectuarea organizată a transporturilor, să întreţină căile de comunicaţii, să adăpostească armatele aflate în marş spre frontieră şi spre fronturile de luptă. Aprovizionarea şi transporturile au fost realizate prin rechiziţionarea a zeci de mii de care, a unor imense cantităţi de alimente şi furaje. Proclamaţia dată cu acest prilej, generalul Wittgenstein asigura populaţia că vor fi respectate şi ocrotite legile, obiceiurile străvechi, proprietatea şi drepturile sfintei credinţe. Pe durata războiului, în raport cu necesităţile militare, regimul ocupaţiei a fost deosebit de aspru.

25.04.1894 Începe procesul memorandiştilor

Are loc la Cluj procesul politic intentat de către Guvernul ungar, memorandiştilor : 14 membri ai Comitetului Central al Partidului Naţional Român (printre care dr. Ioan Raţiu, Gheorghe Pop, D. Băseşti, dr. Vasile Lucaciu, Teodor Mihai ş.a.) sunt condamnaţi la închisoare, între 2 luni şi 5 ani. Procesul declanşează în Transilvania, în Regat, în celelalte provincii româneşti şi în străinătate, manifestaţii de protest şi solidaritate cu fruntaşii politici români. Mişcarea memorandistă din anii 1892-1894 a constituit un moment remarcabil în istoria românilor transilvăneni. În 1895, la cererea regelui Carol I, împăratul Austro-Ungariei i-a graţiat pe cei care se mai aflau atunci în închisoare. Guvernul ungar şi-a folosit puterea administrativă considerabilă pentru a reduce activitatea politică a românilor. În 1894 a intentat proces Comitetului Executiv al Partidului Naţional, acuzându-l de agitaţie împotriva securităţii statului pentru că a publicat şi răspândit Memorandumul, un protest împotriva politicii Guvernului faţă de naţionalităţi. Cu acest prilej s-a dizolvat Partidul Naţional, deşi acesta a continuat să existe sub formă de Comitet Electoral.

26.04.1877 Începerea Războiului pentru independenţă cu Turcia, la Calafat

În această zi, din Cetatea Vidinului, s-a început un bombardament asupra oraşului Calafat. Ostilităţile erau declanşate de turci, iar românii, ripostând, nu făceau decât să se apere şi n-au răspuns la primele cinci lovituri de tun. Abia la a şasea lovitură, tunarii români din bateria "Ştefan cel Mare" au răspuns provocării otomane, deschizând şi ei focul asupra Vidinului şi a navelor turceşti aflate în port. S-a ajuns astfel la starea de război cu Poarta şi a început războiul pentru înlăturarea suveranităţii otomane. Ostilităţile, inclusiv duelurile de artilerie dintre trupele otomane şi române, au continuat în zilele imediat următoare în zona : Giurgiului, Olteniţei, Bechetului şi Islazului. La 28 aprilie, în luptele de la Olteniţa, s-au dat şi primele jertfe de sânge, iar 4-16 mai a căzut la datorie, ucis de un proiectil otoman, sergentul major Florea Blejian din Regimentul 3 Dorobanţi, el fiind primul ostaş român ce şi-a dat viaţa în războiul de neatârnare. Duelurile de artilerie au amplificat starea de agitaţie pentru proclamarea independenţei, inclusiv în rândurile parlamentarilor.

26.04.1920 Primul institut de speologie din lume - Emil Racoviţă

26.04.1922 Com. Caporal Alexa, jud. Arad - s-a născut ŞTEFAN AUGUSTIN DOINAŞ, poet

Licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj. Debutează în anul 1939 la Jurnalul literar al lui G. Călinescu. În 1943 face parte din gruparea Cercul literar de la Sibiu. În 1947 I se acordă premiul Sburătorul pentru volumul în manuscris Alfabet poetic. Editorial debutează în 1964 cu Cartea mareelor. Redactor la revista Secolul XX. Traduce mai ales din poezia germană. Opera : Cartea mareelor (1964), Omul cu compasul (1966), Seminţia lui Laokoon (1967).

27.04.1918 Se înfiinţează la Paris "Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina" sub preşedinţia lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ioan Cantacuzino. A militat pentru independenţa Transilvaniei şi Unirea cu România

27.04.1990 Republica Moldova adoptă Tricolorul ca Drapel de Stat, eveniment istoric la Chişinău

27.04.1995 Proiect de lege pentru repunerea în drepturi a Limbii române ca limbă oficială în Republica Moldova. Eveniment istoric la Chişinău

28.04.1633 Petru Movilă este hirotonisit Mitropolit de Kiev

Născut la 21 dec. 1596, este al treilea fiu al domnitorului Simion Movilă, şi nepot de frate al lui Ieremia Movilă. Primele cunoştinţe le capătă în casa părintească de la diacii Curţii Domneşti. Mai târziu va studia la Academia din Lvov, la Sorbona şi la Şcoala Superioră Teologică din Paris. După terminarea studiilor se întoarce în Polonia şi învaţă "arta eroismului şi manierele nobile". Participă la războiul dintre poloni şi turci (1620) şi la Bătălia de la Hotin, în care turcii sunt înfrânţi (1622). Deşi sub tutela hatmanului Hotchievici, este atras de Ioan Bonţki, mitropolitul Kievului, astfel că în septembrie 1927 va îmbrăca haina monahală, dedicându-se binelui Bisericii Ortodoxe. Este ales arhimandrit la Pecerskaia Lavra şi confirmat de regele polon Sigismund al III-lea, iar după moartea lui Boreţki ajunge mitropolit al Kievului şi e confirmat, la Cracovia, de noul rege al Poloniei, Vladislav. Va continua activitatea de apărător al ortodoxismului. Moare la 22 dec. 1646 şi este înmormântat la Pecerskaia Lavra din Kiev. Ca orice cărturar umanist, Petru Movilă a activat în diverse ramuri ale culturii pe care însă le-a subordonat idealului său de apărare a Bisericii Ortodoxe Române, de propaganda catolică şi calvină. Desfăşoară o bogată activitate de fondare a şcolilor, de ridicare a gradului de cultură a clerului ortodox, are o susţinută activitate publicistică şi literară. Raduce din greceşte în ruseşte Omiliile Sfântului Ion Crisostom la Faptele Apostolilor şi învăţăturile lui Doroteiu, Slujebnicu, dar cartea care-l consacră drept "cel dintâi prelat al Bisericii Ortodoxe şi ideolog al ei" este Mărturisirea ortodoxă, socotită un catehism ortodox. Cu titlul Pravoslavnica mărturisire, această lucrare va fi primul produs editorial dat de tipografia Episcopiei Buzăului la anul 1691, în timpul episcopului Mitrofan.

29.04.1868 Se înfiinţează Filarmonica Română din Bucureşti

Constantin Esarcu a fondat Filarmonica, societate muzicală anexată Ateneului Român (înfiinţat la 31 oct. 1865). Primul concert simfonic a avut loc la 15 dec. 1868, precedat de cuvântarea lui Esarcu, "Despre artă şi clasificaţiunea artelor". Scopul Filarmonicii este cultivarea şi răspândirea muzicii prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale.

29.04.1928 Dezvelirea monumentului lui Ştefan cel Mare din Chişinău

30.04.1895 S-a născut ION VINEA, scriitor

(30.04.1895, Girugiu - 06.07.1964, Bucureşti)

Poet, prozator, ziarist, redactor de editură. Numere real al scriitorului este Ioan Eugen Iovanache, pseudonimul de Ion Vinea adoptându-l în 1914. Stabilit la Bucureşti, urmează liceul la Sf. Sava, apoi Facultatea de Drept. Încă de când era elev (1912), editează împreună cu S. Samyro (Tristian Tzara) şi Marcel Iancu, revista Simbolul, iar în timpul studenţiei, la 20 de ani, revista Chemarea. În perioada 1922-1932 este director al revistei Contimporanul şi al cotidianului Facla. Preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti în perioada 1938-1944, după acest an lucrează ca redactor la Editura pentru Literatură, actuala "Minerva", fiind aproape exclus din viaţa literară. Debutul literar al lui Vinea are loc în 1912 cu o traducere din Albert Amain în revista Simboluri. Poeziile scrise între 1912-1944 sunt adunate în volumul Ora fîntînilor (1964). Ca prozator, V. este unul din deschizătorii tendinţelor moderne. Prozele scurte : Descîntul, Flori de lampă, Paradisul suspinelor pregătesc principalul roman Lunatecii, apărut postum în 1965. Tot postum i-au apărut şi Venin de mai şi Moartea de cristal. Proza lui Vinea anticipează cu o jumătate de secol proza postmodernistă.

01.05.1831 Se înfiinţează, la Bucureşti, Arhivele Statului din Ţara Românească, în subordinea Departamentului Trebilor din Lăuntru. Primul director este Iordache Rasti.

mai 1840 Constituirea societăţii Frăţia

Se constituie o societate secretă, condusă de marele boier Dimitrie Filipescu, la care aderă N. Bălcescu, Dimitrie Macedonski, Constantin Telegescu, Marin Seghiescu, Eftimie Murgu, Jean A. Vaillant etc. Societatea îşi propunea să realizeze independenţa Ţării Româneşti, emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor pe cale embaticară (arendă pe 99 de ani). Se elaborează un proiect de constituţie care proclamă egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor boiereşti, libertatea personală, republică democratică susţinută de o armată revoluţionară. Realizarea programului societăţii urma să se producă printr-o răscoală armată care, în concepţia conducătorilor, avea sorţi de izbândă în condiţiile agravării Crizei Orientale în urma declanşării războiului turco-egiptean (1839). În octombrie, conducătorii societăţii secrete sunt arestaţi, în urma unui denunţ, judecaţi şi condamnaţi la 8-10 ani de ocnă sau închisoare; unii dintre ei sunt expulzaţi (Eftimie Murgu şi J.A. Vaillant). Bălcescu, minor pe atunci, este internat la mănăstirea Mărgineni din jud. Prahova.

01.05.1890 Ziua Solidarităţii Internaţionale a Oamenilor Muncii (prima oară în România)

Se sărbătoreşte pentru prima oară în România ziua de 1 mai, ziua internaţională a muncii, hotărâtă la Congresul I de constituire a Internaţionalei a II-a (1889), în amintirea grevei muncitorilor din Chicago (1 mai 1886).

01.05.1896 S-a născut MIHAI RALEA, psiholog, estetician, om politic

(01.05.1896, Huşi, jud. Vaslui - 17.08.1964, Berlin)

Studiile liceale şi superioare le-a făcut la Iaşi, obţinând două licenţe : una în drept şi alta în filosofie-litere (1918). A urmat apoi Ecole Normale Superieure din Paris (1919-1923) şi a susţinut la Sorbona Teza de doctorat în filosofie cu tema : Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste, publicate după aceea cu titlul Revoluţie şi socialism. Întors în ţară, a devenit profesor de psihologie şi estetică la Universitatea din Iaşi, apoi din 1938 la Universitatea din Bucureşti. Colaboator apropiat şi foarte apreciat de G. Ibrăileanu, a îndeplinit funcţia de prim-redactor al revistei Viaţa românească. A înfiinţat Institutul de Psihologie (1956) şi a fondat Asociaţia Psihologilor din România, în 1960. A îndeplinit diferite funcţii : ministru, ambasador al României la Washington, membru al Academiei Române (1958). Dispunând de o înzestrare intelectuală excepţională, Ralea ocupă un loc de seamă în cadrul generaţiei de aur a intelectualităţii române, care s-a afirmat în perioada interbelică. În pishologie se va impune în abordarea şi interpretarea noţiunii de personalitate. Studiul Formarea ideii de personalitate - studiu de psihologie genetică (1924), cât şi lucrarea Explicarea omului (1946), îşi păstrează întreaga actualitate şi astăzi. În studiul Psihologia şi viaţa, publicat în vol. Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului (1926), arată că psihologia are aplicaţii directe în numeroase domenii socioumane şi că participă, efectiv, la "adaptarea cât mai perfectă a omului modern la complexul său mediu". În psihosociologie, Ralea poate fi menţionat printre primii gânditori europeni care a pus bazele unei astfel de ştiinţe, verigă de legătură între "psihologia pură şi sociologia pură", organizarea psihocomportamentală a indivizilor umani fiind rezultanta acţiunii factorilor socioculturali. Alte lucrări : Introducerea în sociologie (1944), Sociologia succesului (1962), Introducere în psihologia socială (1966), Psihologia artei şi estetică, Problema inconştientului, Istoria psihologiei, Psihologia succesului (1962) în colaborare cu Tr. Herseni. Lucrări în critica literară : Interpretări (1927), Comentarii şi sugestii (1928), Perspective (1928), Atitudini (1931), Valori (1935).

01.05.1956 Se înfiinţează Institutul de Arheologie din Bucureşti

Primul director este acad. Emil Condurachi. Sub egida sa se editează revistele : Dacia : Revue d'archeologie et d'histoire ancienne, Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Materiale şi cercetări arheologice.

01.05.1999 "Renaşterea" - post de radio la Cluj-Napoca. B.O.R. Mitr. Bartolomeu

03.05.1848 Adunările românilor la Blaj "Vrem să ne unim cu Ţara"

Are loc Adunarea Naţională de la Blaj la care participă 40.000 de oameni : ţărani, intelectuali, mici nobili, clerici, orăşeni. Locul unde se desfăşoară este Câmpia Libertăţii. Printre participanţi s-au aflat şi transilvăneni stabiliţi în Ţara Românească : August Treboniu Laurian, Ioan Maiorescu, Aaron Florian, dar şi moldoveni şi munteni, precum A.I. Cuza, Gh. Sion, V. Alecsandri, D. Brătianu. Episcopii Andrei Şaguna şi Ioan Lemeni sunt proclamaţi preşedinţi ai Adunării, iar Simion Bărnuţiu şi George Bariţiu, vicepreşedinţi. După deschiderea oficială, S. Bărnuţiu dă citire programului adoptat la Sibiu (26 apr.), în care "Naţiunea română se declară şi se proclamă de naţiune de sine stătătoare" şi "parte întregitoare" a Transilvaniei. Adunarea fixează programul social şi politic "Petiţiunea naţională" cu 16 articole în care revendică : dreptul românilor de a fi reprezentaţi în Dietă, dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie, emanciparea Bisericii Ortodoxe Române de sub jurisdicţia Mitropoliei sârbeşti, desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea industriei şi comerţului, desfiinţarea breslelor, libertatea cuvântului şi a tiparului, asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor, înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale, învăţământ în limba română de toate gradele, impozit proporţional cu veniturile, amânarea discutării în Dietă a problemei "Uniunii cu Ungaria până la convocarea unei adunări în care românii să fie reprezentaţi proporţionali". Adunarea alege două delegaţii : una în frunte cu episcopul ortodox Andrei Şaguna, care să înmâneze "petiţiunea împăratului la Viena", alta, în frunte cu episcopul numit Ioan Lemeni, pentru a o înmâna Dietei din Cluj. Se alcătuieşte un comiet permanent, cu sediul la Sibiu, pentru a duce la îndeplinire hotărârile Adunării. Din comitet făceau parte : Andrei Şaguna, preşedinte, Simion Bărnuţiu, Vicepreşedinte, Aron Pumnul, Avram Iancu, Al. Papiu-Ilarian. În a treia zi, se creează prima gardă naţională românească. Prin masiva participare şi prin manifestarea hotărâtă a dorinţei de libertate socială şi naţională, adunarea de la Blaj constituie un simbol al Revoluţiei române din Transilvania.

03.05.1868 Pronunciamentul - protest împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria

Are loc Conferinţa de la Blaj a fruntaşilor politici ai românilor din Transilvania, unde se adoptă un act de protest faţă de dualismul austro-ungar şi împotriva desfiinţării autonomiei Transilvaniei şi alipirii ei la Ungaria. Acest act, cunoscut sub numele de "Pronunciamentul de la Blaj", susţine că naţiunea română rămâne credincioasă principiilor şi revendicărilor formulate de Adunarea Naţională de la 3 mai 1848. Se mai revendică şi autonomia Transilvaniei în virtutea "Diplomei Leopoldine" din 14 dec. 1691 şi a "Pragmaticei sancţiuni" din 19 apr. 1713, recunoaşterea şi aplicarea legilor votate în Dieta de la Sibiu în perioada 1863-1864 şi redeschiderea Dietei Transilvaniei "pe baza unei adevărate reprezentări populare". Autorii Pronunciamentului sunt imediat arestaţi, dar, ulterior, vor fi graţiaţi de Împărat.

04.05.1643 S-a tipărit "Carte românească de învăţătură?", primul cod de legi româneşti

Varlaam, Mitropolitul Moldovei (din 1632), este sol la Ţarul Rusiei, Mihail Feodorovici, pentru a-i cere o tipografie pe care a instalat-o la Iaşi (Mănăstirea "Trei Ierarhi"), a tipărit în 1643, "Carte românească de învăţătură dumenecelor preste ani?" sau Cazania lui Varlaam, monument de limbă veche românească. În aceste predici citite la strană, autorul explică pentru toţi românii (din Moldova, Muntenia, Transilvania), în stil popular şi figurat poetic, Evangheliile. A avut o largă circulaţie în popor.

04.05.1990 Prima Conferinţă Naţională a "Vetrei româneşti"

05.06.1871 Botoşani - se naşte Nicolae Iorga, istoric, arheolog, istoric literar, scriitor, economist, politolog, pedagog

Fiul avocatului Nicu Iorga şi al Zulniei, femeie cultă cunoscătoare a limbilor germană şi franceză. Şi-a făcut studiile primare şi primele cinci clase secundare la Botoşani, apoi la Iaşi, la Liceul Naţional. Tot la Iaşi urmează Facultatea de istorie şi litere, la 18 ani fiind licenţiat. Primeşte Bursa Iosif Nicolescu cu care pleacă patru ani în Franţa şi Germania specializându-se în istorie universală. Îşi ia doctoratul şi devine profesor la Universitatea din Bucureşti în 1894 când avea 23 de ani. Activitatea publicistică începută de timpuriu la revistele lui Hasdeu şi Xenopol, la Contemporanul, la Lupta lui George Panu şi la Convorbiri literare, apoi la Epoca, L'independence roumaine, România jună. Opiniei savanţilor străini se impune printr-o Istorie a poporului român?, 2 vol., apărută la Gotha în anul 1905, bineînţeles în limba germană, urmată de celebra Istorie a Imperiului Otoman în 5 vol., Gotha 1908 şi de Istoria Imperiului Bizantin în engleză, Londra 1907, rămase fundamentale până în zilele noastre, bazate pe documentele scoase în urma cercetării aproape a tuturor arhivelor existente atunci. Se mai poate adăuga o Istorie a poporului francez, Bucureşti 1911, şi monumentala Istorie a românilor, 11 vol., 1936-1939, cât şi o serie întreagă de lucrări pe probleme sau personalităţi istorice : Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantinescu Brâncoveanu, istoria bisericii, a comerţului etc. Devine membru al Academiei Române în 1910, în 1921 este profesor la Sorbona. A înfiinţat în Franţa şi Italia aşa numitele "şcoli" şi "case" române, primele de acest fel din străinătate. Mai multe universităţi din Europa îi acordă titlul de doctor honnoris causa, faima savantului ajungând şi peste Ocean, unde merge să conferenţieze la universităţile americane. În domeniul literaturii scrie Istoria literaturii româneşti în secolul al XVIII-lea; Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688; Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea; Istoria literaturii româneşti contemporane. Pe lângă acestea mai sunt de amintit scrierile beletristice : versuri, piese de teatru de inspiraţie istorică, dar şi mitologice şi religioase. Capitale rămân scrierile memorialistice : Orizonturile mele, O viaţă de om - Aşa cum a fost, evocările : Oameni cari au fost; Sate şi preoţi din Ardeal; Drumuri şi oraşe din România; Sate şi mănăstiri din România, ca şi cele 8 vol. de memorii. Ca om politic, jucând un rol de prim rang timp de trei decenii, Iorga este deputat, preşedinte al Camerei, fondatorul Partidului Naţional Democrat, având ca ziar oficial Neamul românesc, atrăgând mai ales intelectualii. Încă din 1908 a întemeiat la Vălenii de Munte, unde îşi avea reşedinţa, Universitatea de vară, frecventată atât de români cât şi de străini. La Văleni funcţiona editura Datina Românească, editează Neamul românesc literar. Pune bazele primului teatru popular. Pune bazele Institutului de Studii sud-est europene (1914) împreună cu V. Pârvan şi Gh. Murgoci, înfiinţează Revista istorică în 1915. În aprilie 1937 inaugurează Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, care-i va purta numele. Adversar ferm al radicalismului fascist ce devenea tot mai agresiv în România, Iorga căzu victimă legionarilor care-l răpiră şi-l asasinară în noaptea de 11 nov. 1940, în pădurea de la Strejnic, Prahova.

06.05.1639 Finalizare Biserica "Trei Ierarhi"

La această dată se încheie construirea Bisericii "Trei Ierarhi" din Iaşi, ctitoria lui Vasile Lupu, monument de o frumuseţe unică, având faţadele integral îmbrăcate într-un decor de piatră sculptată şi aurită.

06.05.1730 Inochentie Micu, numit Episcop unit, primeşte un loc în Dieta Transilvaniei

07.05.1894 Procesul Memorandiştilor

Are loc, la Cluj, procesul politic intentat de către Guvernul ungar, memorandiştilor. 14 membri ai Comitetului central al Partidului Naţional Român, printre care Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu, Teodor Mihali sunt condamnaţi la închisoare între 2 şi 5 ani. Procesul intentat de autorităţile ungare memorandiştilor, declanşează în Transilvania, Regat, în celelalte provincii româneşti, dar şi în străinătate, manifestaţii de protest şi solidaritate cu fruntaşii politici români. În anul 1895, la cererea regelui Carol I, împăratul Austro-Ungariei I-a graţiat pe memorandiştii aflaţi în închisoare.

07.05.1999 Vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti

În perioada 7-9 mai 1999 a avut loc vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea, la invitaţia Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul părinte teoctist. Este prima vizită a Papei într-o ţară majoritar ortodoxă.

08.05.1972 Inaugurarea Muzeului de Istorie a României

În prezent, poartă numele de Muzeul Naţional de Istorie a României şi funcţionează, încă de la înfiinţare, în clădirea Poştei Centrale din Bucureşti. Primul director al fost Florian Georgescu.

09.05.1877 Proclamarea Independenţei Principatelor

În această zi are loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor care proclamă independenţa de stat a României. Ministerul de Externe, Mihail Kogălniceanu, declară în faţa Adunării că "În stare de răzbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare? Suntem o naţiune liberă şi independentă". După discursul lui M. Kogălniceanu, Adunarea Deputaţilor votează o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi două abţineri, prin care lua act de "rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi Independenţa absolută a României, au primit consacrarea lor oficială". Proclamarea independenţei de stat a României, consolidată prin grele jertfe pe câmpurile de luptă din Bulgaria, a reprezentat prima etapă spre unirea românilor în hotarele unui singur stat, a creat condiţii noi pentru valorificarea potenţialului material şi uman al ţării, pentru afirmarea României pe plan internaţional.

09.05.1895 S-a născut LUCIAN BLAGA, filosof

(09.05.1895, Lancrăm, jud. Alba - 06.05.1961, Cluj)

Uul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului nostru s-a născut într-un sat ce poartă "în nume sunetele lacrimei". Copilăria i-a stat, după cum mărturiseşte el însuşi, "sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului", viitorul poet care se va autodefini mai târziu "mut ca o lebădă", neputând să vorbească până la vârsta de 4 ani. Primele clase le face la Sebeş (1902-1906), urmează liceul Andrei Şaguna din Braşov (1906-1914), unde era pofesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul întâiului tratat românesc de Teoria dramei. În anul izbucnirii primului Război Mondial, îşi începe studiile de teologie la Sibiu, apoi frecventează cursurile Universităţii din Viena, unde studiază filosofia şi obţine doctoratul. Revenit în România reîntregită, se dăruieşte cauzei presei româneşti în Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj şi Banatul din Lugo. În 1926 intră în diplomaţie, ocupând succesiv posturi la legaţiile ţării noastre din mai multe ţări. Este ales membru al Academiei Române, rostind în 1937 discursul de recepţie intitulat Elogiul satului românesc. În 1939 devine profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, iar din 1948 este îndepărtat de la catedră şi lucrează în cadrul filialei din Cluj a Institutului de Istorie a Academiei. Opera lui L.B. acoperă domeniile poeziei, filosofiei, dramaturgiei, eseisticii şi memorialisticii. Apariţia în 1919 a volumului de debut Poemele luminii a fost salutată de N. Iorga cu cuvintele : "Fii binevenit, tinere, Ardelean!". Au urmat volumele de versuri : Paşii profetului, În marea trecere, Lauda somnului, La cumpăna apelor, La curţile dorului, Nebănuitele trepte şi Poezii (1962), volum postum cuprinzând ciclurile Mirabila sămânţă, Vară de noiembrie şi Stihuitorul. După debutul în teatru cu Zamolxe, Mister păgân (1921), urmează şi alte piese : Meşterul Manole, Cruciada copiilor, Avram Iancu, Arca lui Noe. Creaţia filosofică este grupată în trei trilogii : a cunoaşterii, a culturii şi a valorilor. Cea de-a patra, cosmologică, a rămas în stadiul de proiect. Hronicul şi cântecul vârstelor este o operă memorialistică scrisă în 1945 şi publicată după două decenii. Aforismele lui Lucian Blaga sunt grupate în volumele : Pietre pentru templul meu, Discobolul şi Elanul Insulei. Traducător de excepţie, semnează tălmăciri din literatura germană : Goethe (Faust), Lessing, Din lirica universală şi Din lirica engleză.

09.05.1945 Capitularea necondiţionată a Germaniei hitleriste

Reprezentanţii U.R.S.S., Marii Britanii, S.U.A. şi Franţei semnează la Berlin actul de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste.

10.05.1848 Comitetul revoluţionar : Bălcescu, I. Ghica, C.A. Rosetti, C. Bolliac, Goleştii

Se constituie Comitetul Revoluţionar din Ţara Românească. În componenţa sa intrau reprezentanţii tuturor fracţiunilor boiereşti liberale şi ai intelectualilor : Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constantin Bălcescu, Alexandru G. Golescu (Negru), C.A. Rosetti, Dumitru C. Brătianu, Ion C. Brătianu, Cezar Bolliac, Ştefan Golescu, Nicolae Golescu, Alexandru Golescu (Albu), Radu Golescu, Ion Heliade Rădulescu şi Ion Cîmpineanu. Comitetul alege o Comisie Executivă compusă din Nicolae Bălcescu, Al.G. Golescu (Negru) şi Ion Ghica. Se adoptă un program al revoluţiei în 22 de articole, urmărind satisfacerea revendicărilor fundamentale pentru cucerirea puterii politice, prevederea cea mai însemnată fiind cuprinsă în art. 13. Acest articol prevedea emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor prin despăgubire. Se stabileşte ziua de 9 iunie 1848 pentru declanşarea revoluţiei.

10.05.1866 Carol I - domnitor al României

Prinţul Carol depune, în faţa Adunării Constituante, Locotenenţei Domneşti şi Guvernului, jurământul de credinţă şi este proclamat Domnitor al României sub numele de Carol I. Începe o domnie lungă şi rodnică, deşi la început s-a caracterizat prin instabilitate politică. Încă de la urcarea sa pe tron, Carol I se pronunţă, în domeniul politicii externe, pentru menţinerea şi consolidarea statutului internaţional de stat autonom, iar în plan intern pentru modernizarea structurilor economice, politice şi militare.

10.05.1920 Primirea de către Ferdinand Întregitorul a "Buzduganului"

11.05.1784 Limba germană declarată limbă oficială în Transilvania

12.05.113 Inaugurarea Columnei lui Traian la Roma

1812 Com. Vingrad, jud. Alba - se naşte GAVRIIL MUNTEANU, profesor, om de cultură, scriitor

Studiază cu tatăl său primele noţiuni de scris şi citit, apoi la gimnaziul din Alba Iulia, iar filosofia şi dreptul la Cluj. În anul 1835 vine la Bucureşti, unde va fi angajat de Petrache Poenaru ca prefect de studii la internatul Colegiului Sf. Sava, iar un an mai târziu, solicitat de episcopul Chesarie, vine la Buzău ca profesor şi director al proaspăt înfiinţatului seminar. În cei 8 ani petrecuţi la Buzău a desfăşurat o neobosită activitate didactică şi publicistică, a efectuat traduceri, a elaborat manuale şcolare, a editat împreună cu Dionisie Romano Vestitorul bisericesc, prima gazetă religioasă din ţară. În 1844 este numit la conducerea seminarului de la Râmnicu Vâlcea, fiind în acelaşi timp inspector pentru seminariile din Buzău şi Râmnicu Vâlcea. În timpul revoluţiei de la 1848 se află la Sibiu unde ia parte la acţiunile revoluţionare. În 1850 este numit profesor la şcoala centrală, iar în 1853 director al Gimnaziului inferior, devenit mai târziu Liceul Andrei Şaguna. În anul 1861 se numără printre membrii fondatori ai Societăţii ASTRA, iar de la 22 dec. 1866 devine membru al Societăţii literare române, viitoarea Academie Română. În cadrul acestei societăţi a militat pentru adoptarea alfabetului latin. La 17 dec. 1869 se stinge din viaţă.

12.05.1812 Se naşte GEORGE BARIŢIU, profesor, pedagog, întemeietorul presei periodice româneşti în Transilvania, publicist istoric, literat, om de ştiinţă, economist, lingvist.

S-a născut la Jucul de Jos, nu departe de Cluj, dar copilăria şi-a petrecut-o într-un sat de lângă Turda, Petridul de Mijloc. Învaţă să scrie şi să citească cu tatăl şi bunicul său, frecventează şcoala din Trascău, apoi continuă învăţătura la Blaj şi Cluj unde termină liceul. Se întoarce la Blaj în 1891 pentru studiul teologiei, iar după absolvire, aici îşi începe activitatea didactică fiind profesor de fizică. În 1836, vârfurile negustorimii române din Braşov îl cheamă ca dascăl la şcoala din "Cetate", pe care o onorează aproape zece ani. El a fost însărcinat şi cu redactarea publicaţiilor Faie pentru minte, inimă şi literatură şi Gazeta de Transilvania. Prin intermediul publicaţiilor sale îşi face cunoscute ideile sale în sprijinul revoluţiei de la 1848. Director şi coproprietar al fabricii de hârtie din Zărneşti, iar în perioada absolutismului liberal participă la dietele de la Cluj. După încheierea dualismului activează în cadrul ASTRA, fiind prim secretar şi chiar preşedinte. Academia Română îl alege preşedintele ei în anul 1893, deşi locuia la Braşov unde se şi stinge din viaţă în acelaşi an. Opera clădită de Bariţiu are la bază sentimentul dăruirii totale în scopul realizării cerinţelor vitale ale naţiunii. Ideile sale răspândite în mai multe domenii esenţiale ale culturii au un caracter progresist şi desemnează un spirit vizionar. Important este faptul că el a ştiut să lege într-un tot elementele diferitelor domenii de studiu şi afirmare a naţiunii române, şcoala de biserică şi ambele de activitatea publicistică, pe care a desfăşurat-o pe plan istoric, filosofic, teologic etc. Opera lui Bariţiu porneşte de la un cărturar de seamă, cunoscător profund al realităţilor epocii sale şi care nu rămâne la nivelul teoriei, ci dă soluţii pentru realizarea progresului în toate domeniile. Dintre lucrările de referinţă ale lui G. Bariţiu, amintim : Dicţionar german-român, întocmit şi în partea lui română însoţită de câteva mii de cuvine, Braşov, 1853-1854; Memorialu pentru celu dintîiu drumu de feru în România unită, 1862; Dicţionariu ungurescu-romanescu, Studii şi articole, Articole literare etc.

12.05.1881 Constituirea Partidului Naţional Român

Are loc Conferinţa Naţională de la Sibiu a cercurilor electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş. Se hotărăşte crearea Partidului Naţional Român (P.N.R.), prin unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania. Programul noului partid, care proclamă ca tactică de luptă politică "activismul", cuprinde : lupta pentru recâştigarea autonomiei Transilvaniei, dreptul de a folosi limba română în administraţie şi justiţie în toate regiunile locuite de români, revizuirea legii naţionalităţilor în sensul recunoaşterii egalităţii în drepturi a tuturor naţionalităţilor, lărgirea dreptului de vot printr-o lege electorală, numirea în ţinuturile locuite de români a funcţionarilor români sau care cunosc limba română şi obiceiurile poporului român, lupta pentru menţinerea autonomiei bisericilor şi şcolilor confesionale româneşti, lupta împotriva tendinţelor de deznaţionalizare manifestate de organele statului. Conferinţa desemnează pe George Bariţiu cu redactera unui Memoriu explicativ, care să analizeze, sub toate aspectele, situaţia românilor din monarhia habsburgică. Preşedinţii partidului au fost : Nicolae Popea (1881-1882), Partenie Cosma, George Bariţiu, Ioan Raţiu, Vincenţiu Babeş, Gheorghe Pop. de Băseşti, Iuliu Maniu. Editează publicaţiile : Tribuna (1884-1903), Lupta (1906-1910), Românul (1911-1916), Patria (1919-1926).

14.05.1955 Se pun bazele Tratatului de la Varşovia

În perioada 11-14 mai 1955 are loc, la Varşovia, Conferinţa statelor socialiste europene cu participarea primilor miniştri, miniştrilor de externe şi ai Apărării din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germania, Polonia, România, Ungaria, U.R.S.S., iar în calitate de observator, ministrul Apărării din R.P. Chineză. Semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală pe o perioadă de 20 de ani. Se prevede crearea unui Comandament unificat al forţelor armate ale statelor semnatare şi a unui Comitet Politic Consultativ, ratificat de Marea Adunare Naţională a României la 30 mai. Tratatul intră în vigoare la 5 iunie. Primul comandant este mareşalul sovietic Ivan Stepanovici Konev. În anul 1990,Tratatul şi-a încetat activitatea.

14.05.1981 Participarea cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu la misiunea Soiuz-40 şi a Complexului Soiuz-Saliut

D.D. Prunariu s-a născut la 27 sept. 1952, la Braşov. Inginer aeronautic şi cosmonaut. Inginer de aviaţie, absolvent al Facultăţii de Aeronave din Universitatea "Politehncia" din Bucureşti (1976). Doctor inginer în specialitatea Ştiinţe Aerospaţiale (2000). Este selecţionat în grupul de candidaţi cosmonauţi români pentru Programul Intercosmos (1977). După terminarea acestui program şi primirea calităţii de ofiţer de aviaţie (1978), a fost trimis la Centrul de pregătire a cosmonauţilor "Iuri Gagarin" din Orăşelul Stelar, în vecinătatea Moscovei. Aici a urmat şi absolvit cu calificative maxime Cursul complet de pregătire pentru zboruri cosmice pilotate de scurtă durată pe navele spaţiale de tip Soiuz şi în laboratoarele spaţiale de tip Saiud. În perioada 14-22 mai 1981, împreună cu cosmonautul rus Leonid Popov, Prunariu a efectuat la bordul navei Soiuz-40 şi a complexului Soiuz-Saliut, un zbor spaţial de 7 zile, 20 de ore şi 42 minute, participând activ şi eficient la efectuarea a 12 experimente ştiinţifice din domeniile : astrofizică, biomedicină, tehnologie, chimie, fizică şi psihologie. Pentru efectuarea cu succes a primului zbor cosmic cu participarea unui cetăţean român, Prunariu a fost decorat cu Medalia de aur "Hermann Oberth". În prezent este membru al Comisiei de Astronautică a Academiei Române, membru fondator al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic şi preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române. Comandorul inginer P. îndeplineşte sarcini de cercetător ştiinţific şi în forurile interne şi internaţionale în care a fost cooptat. Lucrări de referinţă : La cinci minute după Cosmos, Editura Militară, 1982; Cosmosul - laborator şi uzină pentru viitorul omenirii. Editura tehnică, 1984; Istoria aviaţiei române (colab. extern). Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984; The Home Planet (în colab., tradusă în mai multe limbi), 1988.

15.05.1838 S-a născut NICOLAE GRIGORESCU, pictor

(15.05.1838, Pitaru, jud. Dîmboviţa - 1907, Cîmpina)

După o scurtă ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek la Bucureşti, execută icoane pentru bisericile din Băicoi şi Căldăruşani (1853-1856), şi picturi murale pentru Biserica "Zamfira" (1857) şi Agapia (1858-1861). La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îl întâlneşte pe artist la Agapia, primeşte în 1861 o bursă de la Ministerul Moldovei, pentru a studia la Paris. Aici este coleg cu Renoir şi lucrează la Barbizon, precum şi în alte locuri din preajma Parisului. Expune la Salonul parizian (1868), la Expoziţiile atiştilor în vaţă din Bucureşti (începând cu 1870) şi la expoziţiile organizate de "Societatea Amicilor Belelor-Arte". Ia parte, ca pictor de front, la războiul de Independenţă din 1877-1878, făcând numeroase desene ce vor sta la baza unor expoziţii. În perioada 1879-1980, lucrează îndeosebi în Franţa, la atelierul său din Paris. Revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român (1891-1904). Construieşte la Cîmpina o casă, devenită apoi muzeu. Cu o formaţie în care recunoaşte filonul tradiţiilor picturii murale şi cu experienţele impresioniştilor, Grigorescu se manifestră în diverse genuri ale artei. Este primul dintre fondatorii picturii române moderne şi numele său devine un simbol pentru tinerele generaţii de artişti. Exerciţiul lucrului în aer liber aduce paletei sale luminozitate. Lucrări : în portrete : D. Greceanu; Carol Davila; Andreescu la Barbzion; Atacul de la Smârdan; Roşior călare; Care cu boi; La Posada; Pescăriţă din Grandille; Bătrâna din Brolle; Bordei în pădure; Peisaj de toamnă. Ref. : Vlahuţă, Al. Pictorul Grigorescu. Bucureşti, 1910; Brezianu, Barbu. Nicolae Grigorescu, Bucureşti, 1959; Oprescu, George. Nicolae Griogrescu : 2 vol. Bucureşti, 1961-1962; Varga, Vasile. Nicolae Grigorescu, Bucureşti, 1973.

16.05.1812 Răpirea Basarabiei. Pacea de la Bucureşti

Basarbia trece sub stăpânire rusească. În această zi se încheie pacea ruso-turcă de la Bucureşti, în urma căreia ţinutul dintre Prut şi Nistru, cunoscut sub numele de Basarabia, este anexat de Rusia. La început, sub numele de Basarabia, era cunsocută numai partea de sud a acestui teritoriu, dar administraţia rusă a extins acest nume.

16.05.1972 Inaugurarea Complexului Hidroenergetic şi de Navigaţie "Porţile de Fier"

17.05.1848 Dieta de la Cluj votează alipirea Transilvaniei la Ungaria

În perioada 17 mai - 27 iunie 1848, au loc lucrările Dietei din Cluj, unde românii erau reprezentaţi de un singur deputat. Se votează, fără a se ţine seama de cererea Adunării de la Blaj, "Uniunea Principatului Transilvaniei cu Ungaria", act politic pe care împăratul Ferdinand I îl sancţionează la 29 mai. O parte a deputaţilor saşi în Dieta din Cluj, sub presiunea agitaţiilor unioniste, acceptă Uniunea Transilvaniei cu Ungaria, condiţionând-o însă de recunoaşterea privilegiilor lor istorice. O delegaţie de saşi, în numele Universităţii Naţionale Săseşti se va prezenta la Împărat pentru a interveni împotriva sancţionării de către acesta a "uniunii".

17.05.1901 S-a născut ROMUL LADEA, sculptor

(17.05.1901, Jitin, Caraş-Severin - 1970, Arcuda, Ilfov)

După ce a absolvit, în 1922, Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, clasa lui Dimitrie Paciurea, în 1923-1925 face mai multe călătorii de studii în capitalele europene, printre care şi Paris, unde frecventează Academia "Julian" şi atelierul lui Brâncuşi. Operele sale au fost prezentate la saloanele oficiale începând cu 1920, în expoziţii personale, în mai multe oraşe ale ţării. Participă la manifestări de artă românească organizate peste hotare : Moscova (1959), Atena, Praga, Bratislava, Berlin, Leningrad, Helsinchi, Alexandria, Ankara. Din 1927 este profesor la Academia de Artă din Cluj, temporar la Timişoara. În creaţia sa se disting, în primul rând, portretele. Realizate prin modelaj - bronz, pământ ars sau cioplire în lemn -, lucrările exprimă căldura ataşamentului pentru cel portretizat. Lucrări : Tatăl meu, Gheorghe; Fraţii; Fiul meu, Ion; Cap de fetiţă; Bătrânul cronicar; Lucian Blaga ş.a. Artistul a creat şi câteva monumente : Şcoala Ardeleană; Horia, Cloşca şi Crişan; Cluj (1966). Ref. : Nicolae Crişan. Romul Ladea. Bucureşti, 1968; Romul Ladea : Album de Ion Miclea cu o Confesiune de Romul Ladea şi un cuvânt înainte de Al. Căprariu, Cluj (1970).

17.05.1920 Bucureşti - se naşte GEO DUMITRESCU, poet, traducător

Absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti. Debutează în 1939 la Cadran cu Cântec semnat de Vladimir Ierunca. În volum debutează în 1941 cu placheta Aritmetică semnată Felix Anadam în cooecţia "Albatros". Redactor la Timpul, inspector la Direcţia Teatrelor, redactor la Victoria lui N.D. Cocea, redactor şi redactor-şef adjunct la Flacăra, redactor la Almanahul literar, Gazeta literară, redactor-şef al revistei România literară. Din 1966, secretar al PEN-Clubului. Face parte din grupul poeţilor protestatari afirmaţi în timpul războiului. Prezent la discuţiile purtate în 945 de Ion Biberi în publicaţia Lumea de mîine. A colaborat la Contemporanul, Gazeta literară, Luceafărul, Steaua, tribuna, Viaţa Româneaască etc. Moare________ Deşi notoriu în epocă, Geo Dumitrescu a lăsat o operă restrânsă ca număr de volume, majoritatea apărute pe la mijlocul secolului XX : Libertatea de a trage cu puşca (1946), Aventuri lirice (1963), Bicazul ieri, azi, mâine (1962), Nevoia de cercuri (1966), Jurnal de campanie (1975).

18.05.1388 Sfinţirea Bisericii Mânăstirii Cozia, ctitorită de Mircea cel Bătrân, între anii 1387-1388, pe malul stâng al Oltului, la 5 km de Călimăneşti

Mănăstirea poartă numele muntelui Cozia, deşi la început s-a numit Nucet. Este restaurată în 1517 în vremea lui Neagoe Basarab, apoi în 1542 Radu Paisie zideşte Biserica Bolniţa pentru ca, în cele din urmă, ansamblul monastic să fie întregit de Paraclisul sudic (1584 cu pictură din secolul XVIII), Paraclisul nordic (1711), cuhnie, chilii. Pictura iniţială (1391) se mai păstrează în pronaos unde pe peretele de vest sunt pictaţi Mircea cel Bătrân şi fiul său, Mihai. În restul bisericii mari fresca a fost refăcută la începutul secolului al XVIII-lea de meşteri din timpul lui Constantin Brâncoveanu. Mănăstirea este obşte de călugări, Biserica mare poartă hramul Sf. Treimi, Biserica Bolnita " Sf. Apostoli, Paraclisul lui Amfilohie " Adormirea Maicii Domnului, iar Paraclisul Arhim Ioan de la Hurez are hramul Duminica tuturor Sfinţilor. La Cozia au trăit călugări cărturari care au tradus şi tipărit în limba română cărţi de cultură scrise în slavonă. În clădirea din estul bisericii este amenajat un muzeu în care sunt tipărituri vechi, monede, obiecte de cult, printre care Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, din 1673. În pronaosul bisericii se află mormântul lui Mircea cel Bătrân (mort la 4 feb. 1418), precum şi al călugăriţei Teofana, mama lui Mihai Viteazul. Ref. : Dumitrache, Vasile. Mânăstirile şi schiturile României pas cu pas. Vol. 1 : Mitropolia Olteniei. Buc., Nemira, 2001. p. 121. Constantinescu, Radu; Sfârlea, Mircea. Monumente religioase. Biserici şi mânăstiri celebre din România. Buc., Editis, 1994, p. 142.

19.05.1887 S-a născut ION JALEA, sculptor

(19.05.1887, Casimcea, Constanţa)

După ce a absolvit Şcoala de arte şi meserii (1908), urmează Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-i profesori pe sculptorii Fr. Storck şi D. Paciurea. Îşi desăvârşeşte formaţia la Paris, la Academia "Julian", în atelierul lui Bourdelle. Obţine Marele Premiu al expoziţiilor internaţionale de la Paris (1937) şi de la Barcelona, Premiul Naţional pentru sculptură (1941). În 1957 este distins cu titlul de Artist al poporului. Membru al Academiei Române. Autor al numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri şi basoreliefuri. La baza viziunii sale stă cultul pentru forma ca rezultat al observării realului, în special figura umană şi tendinţe evocatoare ale mitologiei antice. Spiritul evocator tranşant este exprimat în portrete şi monumente : Spiru Haret şi George Enescu din Bucureşti, statuile unor voievozi : Decebal (Deva), Mircea cel Bătrân (Tulcea), Monumentul eroilor francezi din Cişmigiu, Monumentul eroilor ceferişti realizat împreună cu Medrea, reliefurile Împărat şi Proletar, Obeliscul Unirii (Focşani), alegorii : Lupta lui Hercule cu centaurul din Parcul Herăstrău (Bucureşti), Pegas etc. Compoziţiile sale, atât monumentele cât şi reliefurile, urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părţi. Lucrarea sa cea mai reprezentativă, Arcaş odihnindu-se, este o perfectă îmbinare între nivelul realist şi cel alegoric. Ref. : Mihalache, Marin. Ion Jalea (1956); Comarnescu, Petru. Ion Jalea. Bucureşti, 1962.

19.05.1910 S-a născut ION ŢUCULESCU, pictor

(19.05.1910, Craiova - 1962, Bucureşti)

După ce a făcut studii libere de pictură, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Naturale (1928-1936) şi Facultatea de Medicină (1929-1939). Valoros om de ştiinţă, se manifestă de timpuriu ca pictor deschizând expoziţii personale la Bucureşti (1938-1947), opera sa fiind prezentă, în 1942 şi 1966, la Bienala de la Veneţia. Un succes puţin obişnuit a avut retrospectiva din 1965 de la Sala Dalles, itinerată în mai multe oraşe din ţară şi străinătate, constituind momentul cel mai clar al afirmării personalităţii sale artistice. Cercetător la Academie, şef de lucrări la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, Ţuculescu a fost atras în permanenţă de pictură, aducând, în peisajul artei contemporane, un profil distinct, original. Spontaneitatea, savoarea, dramatismul real al unor pânze, aduc aminte de Van Gogh, care fac din fiecare motiv luat din realitate un adevărat autoportret : Câmp cu căpiţă, Femei la seceriş, Noapte la Ştefăneşti, Noaptea salcâmilor, Covorul cerului. Motivele artei populare îl atrag cu o rară forţă : Interior cu maramă de borangic, Interior de la Mangalia, Ţesătură pe albastru, Izvod popular etc. Ochii care-l obsedează îndeosebi, devin prezenţe frecvente în tablourile : Ochi negri într-un ocean oranj, Copacul, Peisaj industrial iarna. Ref. : Ion Ţuculescu : Album cu un text de Ion Vlasiu, Bucureşti (1965); Comarnescu, Petru. Ion Ţuculescu, Bucureşti, 1967; Ion Ţuculescu. Album, cu un texte de A.E. Baconsky, Bucureşti (1972).

20.05.1920 Inaugurarea Operei din Cluj cu "Aida"

20.05.1960 Inaugurarea noii clădiri a gării oraşului Constanţa

Arhitecţi : Theonie Săvulescu şi Florin Ionescu

21.05.1880 Bucureşti - se naşte TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg

Născut la Bucureşti în ziua de 21 mai cu numele de Ion N. Theodorescu, Arghezi se trăgea din ţărani gorjeni. O vreme chiar a copilărit în mediul ţărănesc. Cursul primar la şcoala Petrache Poenaru, gimnaziul la Dimitrie Cantemir, iar liceul la Sf. Sava. Scrie poezii încă de pe băncile liceului şi debutează la revista lui Macedonski, Liga ortodoxă, în anul 1896 semnând Ion Theo, mai apoi la Revista modernă şi Viaţa nouă, cu pseudonimul Ion Th. Arghezzi, devenind cu timpul T. Arghezi. Era prieten şi a rămas toată viaţa cu N.D. Cocea, Gala Galaction şi V. Demetrius, împreună care, la 18 ani, frecventa dublurile socialiste. Tehnician la fabrica de zahăr Chitila, novice la mănăstirea Cernica, diacon la Mitropolia Ungrovalahiei din Bucureşti. În perioada 1905-1910 locuieşte în Elveţia şi Franţa şi-şi începe colaborarea la Viaţa socială, revista lui N.D. Cocea. Desfăşoară o activitate publicistică dintre cele mai prodigioase (poezii, articole, pamflete) la Facla, Seara, Cronica. În timpul primului război rămâne în Capitală şi este redactorul unei gazete oficiale, fapt care-i atrage condamnarea. Este graţiat prin intervenţia lui N. Iorga. După război îşi continuă activitatea publicistică la Hiena, este redactor-şef al revistei Cuget românesc, director al ziarului Naţiunea, colaborator la Gândirea, Contimporanul, Clipa, Ţara noastră, Kalendi, spre a nu mai pomeni de Viaţa Românească sau Adevărul literar şi artistic. În anul 1928 îşi editează propria publicaţie, Bilete de papagal, la început zilnic, apoi săptămânal. Caracteristic acestei publicaţii este formatul mic, dar în paginile sale se regăsesc nume de prestigiu. Debutul editorial se produce târziu, în 1927, cu volumul Cuvinte potrivite, dar după aceasta, aproape în fiecare an, vor apărea noi volume atât de versuri cât şi de proză, pamflete, piese de teatru : Icoane de lemn (1929); Poarta neagră (1930); Flori de mucigai (1931); Tablete din Ţara de Kuty (1933); Ochii Maicii Domnului (1934); Cărticica de seară (1935); Cimitirul Buna-Vestire (1936); Ce-ai cu mine vîntule (1937), Hore (1939). În 1934 primeşte Premiul Naţional. În perioada războiului scoate romanul Lina, inspirat din perioada cât a lucrat la Chitila. Colaborează la ziarul Informaţia zilei, deţinând rubrica permanentă Bilete de papagal. În sep. 1943 aici publică pamfletul Baroane care atrage suprimarea publicaţiei şi internarea autorului în lagărul de la Tg. Jiu. După cel de-al doilea război publică volumele : Bilete de papagal; Manual de morală practică; Una sută una poeme, şi i se joacă piesa Seringa. Laureat al Premiului Naţional pentru literatură (1946). După o perioadă de tăcere, datorită schimbării regimului, în 1954 îi apare placheta Prisaca, apoi 1907. Peisaje; Cîntare omului; Stihuri pestriţe; Frunze; Cadenţe; Silabe; Ritmuri; Noaptea. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, laureat al Premiului de Stat (1957) şi al Premiului Herder (1965). Se stinge din viaţă la 14 iul. 1967 şi este înmormântat în grădina casei sale de la Mărţişor.

21.05.1881 S-a născut IOSIF ISER, pictor

(21.05.1881, Bucureşti - 1958, Bucureşti)

După ce studiază la Műnchen, debutează la Ploieşti cu o expoziţie personală (1904), urmată de expoziţii aproape anual la Bucureşti, Iaşi, Paris, Anwers, Bruxelles, New York, Viena. Din 1921 participă la saloanele de toamnă din Paris, unde este distins cu Marele Premiu la Expoziţia Internaţională (1937). Artist al poporului, membru al Academiei Române (1955). Încă din 1905 colaborează cu desene la publicaţii din ţară şi din străinătate : Adevărul, Le Témoin, El Papitu, Furnica, Facla, Flacăra etc. Are o înclinaţie temperamentală pentru compoziţia clară, cu un material figurativ organizat după principii conservate de tradiţie. În concepţia sa, desenul are un rol precumpănitor, fiind principalul mijloc de construcţie plastică, ceea ce nu înseamnă că pictorul nu apelează şi la resursele culorii. Lucrări : Oameni buni, Ţărani din Argeş, Tătăroaică din Medgidia (1916), Peisaj dobrogean (1918), Familie de tătari (1919), Arlechini şi dansatoare (1920), Turci la cafenea, Piaţa Mare din Iaşi (1938), Odaliscă în albastru (1955). Ref. : Jianu, Ionel. Iosif Iser. Bucureşti, 1957; Comarnescu, petru. Iosif Iser, Bucureşti, 1965; Mihalache, Marin. Iosif Iser. Bucureşti, 1968.

21.05.1910 Înfiinţarea Muzeului Simu din Bucureşti, din iniţiativa colecţionarului Atanase Simu

În anul 1927 acesta îl donează statului, cu întreaga colecţie de artă românească şi universală. În anul 1957 clădirea muzeului a fost demolată, iar colecţia se află în prezent expusă în Muzeul Colecţiilor de Artă, creat în 1978.

23.05.1871 S-a născut GARABET IBRĂILEANU, scriitor

(23.05.1871, Tg. Frumos, Iaşi - 12.03.1936, Bucureşti)

A urmat gimnaziul la Roman, apoi liceul din Bârlad, unde se împrieteneşte cu Raicu Ionescu-Rion şi cu alţi colegi, cu care formează o mică societate culturală cu idei înaintate, Orientul. La 1 iulie 1889 apare la Roman revista socialistă Şcoala nouă, scoasă împreună cu Panait Muşoiu şi Eugen Vaian, în care debutează cu pseudonimul Cezar Vraja. Student al Facultăţii de litere din Iaşi şi bursier al Şcolii normale superioare, începe să colaboreze la organul socialist Munca din Bucureşti. În cadrul cercului socialist din Iaşi, rosteşte conferinţa Darwinismul social, remarcată de I. Gherea. Polemizează cu revista Vraja a lui Vlahuţă, apărând ideile socialismului. Sub pseudonimul Cezar Vraja, colaborează şi publică numeroase articole cu conţinut social-politic în Lumea nouă din Bucureşti. Organ al partidului social-democrat. În luna martie 1906, apare la Iaşi revista Viaţa românească, redactată de Ibrăileanu, director fiind C. Stere şi Paul Bujor. Tipăreşte volumele Spiritul critic în cultura românească şi Scriitori şi curente, reunind studii, articole şi cronici tipărite anterior în revistă. În 1912 pubică teza de doctorat în litere Opera literară a d-lui Vlahuţă, în introducere expunându-şi concepţia despre critică. La 1 martie 1920 reapare Viaţa românească, care-şi încetase apariţia cu ocazia intrării României în război. Ibrăileanu semnează sub pseudonimul P. Nicanor et comp. Numeroase intervenţii, precizări, polemici, sub titlul Note şi impresii, adună în volum articole, cronici şi note consacrate unor scriitori români : Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Creangă, Dobrogeanu-Gherea, Brătescu-Voineşti, Topârceanu, Hortensia Papadat-Bengescu ş.a. Alte studii şi cronici apar tot în Editura Vieţii Româneşti, în vol. Scriitori români şi străini (1921). În vol. Studii literare (1930), cu totul remarcabile sunt studiile : Creaţie şi analiză şi Numele proprii în opera comică a lui Caragiale. Vol. Privind viaţa reuneşte aforisme publicate iniţial în revista Însemnări literare, cărora li se adaugă altele inedite. În 1933, După 27 de ani, cum îşi intitulează cuvântul de rămas bun, Ibrăileanu trece conducerea Vieţii româneşti lui Mihai Ralea şi G. Călinescu, care mută revista la Bucureşti. În 1933 apare romanul Adela - Fragment din jurnalul lui Emil Codrescu.

23.05.1948 Cedarea Insulei Şerpilor - protocol

În virtutea Protocolului sovieto-român încheiat la Moscova, la 4 feb. 1948, se semnează pe Insula Şerpilor un proces-verbal de către Nikolai Pavlovici Sutov, prim-secretar de ambasadă, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al U.R.S.S. şi Eduard Mezincescu, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al R.P. Române, prin care Insula, în suprafaţă de 17 ha, situată în Marea Neagră, a fost cedată Uniunii Sovietice. Încălcând Tratatul de pace de la Paris (1947), predarea Insulei Şerpilor a avut drept urmare diminuarea întinderii mării teritoriale a României, din care cauză nu s-a ajuns la un acord privind delimitarea platformei continentale în Marea Neagră, partea sovietică în negocieri a susţinut ca această delimitare să se facă între Insula Şerpilor şi tărâmul românesc. În prezent, Insula Şerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei, iar convorbirile se poartă cu această ţară.

24.05.1860 "Pro Virtute Militari", prima medalie românească propusă de a A.I. Cuza

24.05.1908 Inaugurarea Muzeului de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Bucureşti

Grigore Antipa, zoolog, ihtiolog, hidrobiolog, oceanolog, ecolog, este unul dintre creatorii muzeologiei moderne. Întemeietor şi director al Muzeului de Istorie Naturală (care, din 1933, îi poartă numele), a militat pentru organizarea colecţiilor pe baze filogenetice şi ecologice, introducând pentru prima oară în lume dioramele. Astfel încât, speciile sunt prezentate în strânsă interdependenţă cu mediul de viaţă şi cu celelalte specii cu care trăiesc în asociaţie.

27.05.1821 Uciderea lui TUDOR VLADIMIRESCU

Situaţia concretă a Principatelor, unde autoritatea puterii suverane fusese încălcată, a determinat intervenţia armată a Porţii, la începutul lunii mai 1821, încurajată şi de expectativa rusă, ceea ce a condus la sfârşitul revoluţiei de la 1821, şi moartea de martir a lui Tudor. Conducătorii eterişti au hotărât să-l îndepărteze pe acesta de la conducerea armatei pandurilor, cu sprijinul căpitanilor : D. Macedonsky şi Hagi Prodan. Severitatea excesivă cu care Tudor a pedepsit actele de indisciplină prin execuţia unuia dintre tinerii săi căpitani, Ioan Urdăeanu, i-a îndepărtat pe ceilalţi şi a uşurat misiunea complotiştilor. În dimineaţa zilei de 21 mai 1881, mai mulţi eterişti, în frunte cu Iordache Olimpiotul, au pătruns la Tudor, care fusese izolat de ai săi, şi care, înconjurat de arnăuţi, a fost pornit spre Piteşti, iar de aici la Târgovişte. Înfruntând moartea cu dârzenie şi demnitate, Tudor a fost ucis în noaptea de 26-27 mai 1821, la marginea Târgoviştei, iar trupul său a fost spintecat şi azvârlit într-o fântână. Singurul său păcat a fost acela că "voise ca în ţara lui să aibă parte de fericire şi de putere săracii neamului românesc". Rămasă fără comandant, oastea lui Tudor s-a dezmembrat, nu înainte de a-şi demonstra, în luptele cu otomanii de la Drăgăşani, o înaltă capacitate de luptă. După înfrângerea Revoluţiei, Poarta a fost obligată să numească primii domni pământeni : Ioniţă Sandu Sturdza (în Moldova) şi Grigore Dimitrie Ghica (în Ţara Românească). Sosirea lor în Principate în toamna anului 1822, conchidea cu retragerea trupelor otomane de ocupaţie.

31.05.1883 Se naşte ONISIFOR GHIBU, pedagog

Originar din Săreşti, Sibiu, a frecventat liceul de stat maghiar din Sibiu, apoi liceul românesc din Braşov. După absolvirea liceului, urmează cursurile Seminarului teologic-pedagogic din Sibiu, apoi pe cele ale Universităţii din Bucureşti şi apoi din Budapesta. În perioada budapestană este redactor al gazetei româneşti "Lupta", unde semnează articole împotriva legii şcolare Appony şi apără drepturile românilor de a avea şcoală în limba maternă. Din 1910 ocupă funcţia de inspector al învăţământului primar aflat sub autoritatea Mitropoliei ortodoxe din Transilvania şi introduce mai multă rigoare pedagogică şi administrativă în desfăşurarea activităţii instructiv-educative în şcolile confesiunii ortodoxe. În această calitate publică lucrarea Plan de învăţământ şi îndreptar metodic pentru şcolile poporale confesionale greco-orientale româneşti. După începerea primului război mondial vine în Regat şi se integrează în activitatea publicistică favorabilă intrării României în război împotriva Austro-Ungariei. Publică volumul Din istoria literaturii didactice româneşti. Refugiindu-se în Moldova, trece Prutul şi se stabileşte cu familia la Chişinău. Aici se angajează în lupta pentru reorganizarea învăţământului în limba română. Întemeiază şi conduce revista Şcoala moldoveană şi ziarul Ardealul, devenit, în ianuarie 1918, România Mare. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia îl alege secretar general la Resortul de Instrucţie Publică din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, cu îndatorirea de a reorganiza învăţământul. În această calitate, din decembrie 1918 până în aprilie 1920, cât a funcţionat acest Consiliu, a organizat învăţământul primar şi secundar, a înfiinţat Universitatea Românească din Cluj, Politehnica din Timişoara, Conservatorul din Cluj. Încă din 1919 este membru corespondent al Academiei Române. În 1945 este demis din învăţământ şi internat pentru drepturile românilor şi pentru unitatea şi libertatea culturii române. Moare la 31 oct. 1972, la Sibiu.

01.06.1636 Se naşte NICOLAE MILESCU SPĂTARUL, umanist român de renume european, enciclopedist, orientalist, teolog, literat, om politic şi diplomat, călător, poliglot.

A fost fiul lui Gavril ce făcea parte din nobilimea moldoveană, dar antecedentele familiei nu sunt cunsocute. Milescu îşi începe de mic educaţia cu o sete deosebită de cunoaştere. Principala etapă a studiilor este cea constantinopolitană (1645-1656). Aici, la "Marea Şcoală a Patriarhiei", care îl are întemeietor pe patriarhul Chiril Lucaris, om cu vederi largi şi educaţie occidentală, se instruieşte cu profesorul Vasile Vlassios, de la care deprinde şi cunoştinţe multiple, dar şi spiritul asimilării lor. După terminarea studiilor, se întoarce în Moldova, unde îşi inaugurează cariera politică. Fiind tânăr, dar cunoscând limbi străine, ocupă funcţia de secretar domnesc (grămătic). Intră în slujba domnitorului Gheorghe Ştefan (1653-1658), apoi sub Gheorghe Ghica (1658-1659), iar datorită uşurinţei de a se adapta la cele mai felurite îndeletniciri, devine spătar. Gheorghe Ghica trece în Ţara Românească (1659-1660) şi Milescu îl urmează devenind Mare Spătar şi întrând în rândurile boierimii valahe. Când Ghica este mazilit, Milescu se întoarce în Moldova, în timpul lui Ştefăniţă Lupu, fiul lui Vasile Lupu. În timpul acestui domn, Milescu ajunge la apogeul demnităţilor sale politice, devenind secretar intim şi însoţitor al domnului.

01.06.1836 Primul spectacol de operă în limba română

Se prezintă Semiramida de Gioacchino Rossini de către elevii Şcolii de muzică vocală, de declamaţie şi literatură a Societăţii Filarmonice din Bucureşti. Printre eleve se află şi viitoarea actriţă şi cântăreaţă, Eufrosina Popescu. Sub pseudonimul de Marcolini, aceasta a cântat pe scenele multor teatre muzicale din Europa.

02.06.1247 Diploma ioaniţilor

Diploma acordată de regele Ungariei Bela al IV-lea (1235-1270), Ordinului cavalerilor Sfântului Ioan de Ierusalim (ospitalieri sau ioaniţi), semnalează între Dunăre şi Carpaţi, teritoriul în care urmau a fi aşezaţi, o activitate economică bazată pe agricultură, creşterea vitelor şi pescuit, diferenţierea claselor sociale - stăpânii de pământ (majores terrae) şi ţăranii (rustici), obligaţi la dări şi slujbe faţă de stăpânii feudali, precum şi existenţa unor formaţiuni politice româneşti conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau şi de cnezatele lui Ioan şi Farcaş. Banatul de Severin şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş urmau să se afle sub autoritatea Ordinului, voievodatele conduse de Seneslau şi Litovoi rămânând în stăpânirea românilor în condiţiile pe care le avuseseră până atunci.

02.06.1820 Se naşte ION C. BRĂTIANU, mare om politic şi de stat, diplomat, istoric, fruntaş al revoluţiei de la 1848, al Unirii Principatelor şi Războiului de Independenţă, orator.

Face parte dintr-o veche familie boierească din Argeş; strămoşul său a întemeiat satul Brătieni de pe malul Vâlsanului; nume dat şi muntelui din apropiere. În casa lui Dincă Brătianu, tatăl său, veneau personalităţile epocii, cum ar fi : Constantin Bălăceanu, Grigore Grădişteanu, Banul Filipescu şi chiar contele Pavel Kisseleff. Începe să studieze cu învăţatul grec, Simonidi, discipol al lui GH. Lazăr. Ca mai toţi tinerii epocii ajunge iuncăr şi leagă o strânsă prietenie cu Grigore Caracaş, fiul mediului, care-l introduce în casele boiereşti din Bucureşti. Este remarcat de domnitorul Alexandru Ghica pentru capacitatea sa deosebită. Pleacă la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile militare, dar studiază şi istoria şi ştiinţele de stat. Intră în lojile masonice împreună cu fratele său Dumitru şi cu C.A. Rosetti şi face parte din Ateneul Român. Întors în ţară la începutul anului 1848, Brătianu joacă un rol important în pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei, dar şi a Unirii Principatelor. Participă la Congresul de la Paris din 1856 şi la Divanurile Ad-Hoc, sprijină reformele lui Cuza. După abdicarea lui Cuza (11 feb. 1866), Brătianu îşi reorientează întreaga activitate pentru salvarea actului istoric de la 24 ian. 1859 şi aducerea prinţului Carol la tron. În timpul acestei domnii are o prodigioasă activitate politică şi diplomatică, iar în ultimul deceniu de viaţă se dedică unor reforme esenţiale privind viaţa economică, socială, politică şi culturală a României, ca şi grijii pentru consolidarea poziţiei şi autorităţii ei în lume. Moare în 1891 şi este înmormântat la moşia Florica de lângă Piteşti. Opera lui Brătianu s-a clădit temeinic şi statornic având la baza ei un simţ politic şi diplomatic deosebit, un înalt sentiment patriotic civic, o atitudine de mare responsabilitate pentru destinele ţării, o concepţie istorică şi o gândire filosofică bine structurată, o artă a oratoriei în cel mai înalt grad.

04.06.1920 Tratatul de la Trianon

Se încheie la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Recunoaşterea pe plan internaţional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, a Slovaciei şi Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croaţiei, Sloveniei şi părţii de vest a Banatului cu Serbia. A intrat în vigoare la 25 iul. 1921.

05.06.1446 Iancu de Hunedoara ales guvernator al Ungariei

Dieta Ungariei, întrunită la Rakos, aproape de Buda, alege pe Iancu de Hunedoara guvernator general al Ungariei ("Regni Hungariae guvernator generalis") în timpul minoratului regelui Ladislau Postumul (1444-1457).

05.06.1779 Avrig - se naşte GHEORGHE LAZĂR, cărturar, întemeietorul şcolii româneşti, profesor, pedagog, teolog, literat, om de ştiinţă, orator

Terminând târziu şcoala din Avrig, Lazăr se înscrie în clasa I a liceului piarist din Cluj. În primii trei ani, Lazăr studiază limbile latină, elină şi germană, aritmetica, istoria românilor, geografia, ortografia, biblia, doctrina creştină şi caligrafia. În 1801 părăseşte Clujul şi face o clasă la liceul catolic din Sibiu, unde învaţă retorica şi poetica. În anul următor revine la Cluj şi până în 1804 urmează aşa-zisa "clasă de filosofie" pe care o absolvă cu brio şi trece la Academia de Drept unde rămâne doar două semestre. Apoi cere Episcopiei Ortodoxe din Sibiu să-i acorde o bursă pentru a urma teologia la Viena. Primeşte bursa, studiază neobosit, dar trăieşte şi evenimentele legate de ocuparea Vienei de către trupele lui Napoleon I, vine în contact cu ideile revoluţiei franceze. După trei ani pleacă la Carbovitz pentru completarea studiilor la Academia teologică ortodoxă şi a se preoţi. Mitropolitul sârb Stratimirovici se opune şi Lazăr se întoarce la Viena unde se ocupă de traducerea unor lucrări în limba română. Se întoarce în ţară şi este numit profesor la Seminarul ortodox de pe lângă Episcopia din Sibiu. La scurt timp intră în conflict cu episcopul ortodox Vasile Moga, dar şi cu cel unit, Bob, este urmărit şi de poliţia lui Metternich şi este nevoit să se mute la Braşov (1816). La Braşov devine profesorul copiilor boieroaicei muntene Bărcănescu, care, la revenirea în Bucureşti, îl ia şi pe profesor. Aici Lazăr începe marea bătălie pentru a da viaţă unui vechi vis al său, naşterea învăţământului în limba română. Cu ajutorul unor boieri luminaţi ca George Golescu, Constantin Bălăceanu, Petrache Poenaru, el statorniceşte învăţământul în limba română la Academia Domnească, înfiinţată de Şerban Cantacuzino la 1680. După 1818 devine colaborator apropiat al lui Tudor Vladimirescu şi face parte din oştile acestuia. După înăbuşirea revoluţiei, bolnav şi dezamăgit, se întoarce la Avrig, unde se stinge pe 17 septembrie 1823. Deşi moare la 44 de ani, Gh. Lazăr lasă românilor o operă monument care stă la baza societăţii moderne româneşti : Povăţuitorul tinerimei către adevărata şi dreapta citire; Trigonometria; Cărticica învăţăturilor morale pentru copiii de şcoală; Geografia matematică pentru copii; Compendiu de istoria Transilvaniei etc.

06.06.1865 Horodiştea, jud. Soroca - se naşte CONSTANTIN STERE, sociolog, filosof, scriitor, ziarist, profesor universitar, om politic

Tatăl său, Gheorghe Stere, era un om înstărit, iar mama sa, Prohiria Theodor, avea o educaţie aleasă. Biografia lui C. Stere a fost una fulminantă, cu ascensiuni excepţionale, dar şi cu prăbuşiri violente. Prea logic şi prea consecvent cu sine însuşi, Stere s-a situat în rândul celor mai înaintate personalităţi ale timpului. La vârsta de 6 ani începe învăţătura acasă cu un tânăr preceptor care-şi pregătea bacalaureatul în particular, deoarece fusese exmatriculat pentru convingerile sale politice. Acesta va avea o deosebită influenţă asupra educaţiei şi convingerile de mai târziu ale lui Stere. În anul 1873, trimis la Chişinău, învaţă la pensionul unui pastor german, pentru a învăţa matematicile, limba franceză, limba şi literatura rusă. După doi ani de muncă asiduă se înscrie la gimnaziul nobilimii din Chişinău, unde obţine rezultate peste aşteptări, comisia care l-a examinat considerându-l apt să se înscrie direct în clasa a II-a de liceu. Şi celelalte clase au fost promovate cu calificative maxime, aşa cum aflăm şi din romanul autobiografic În preajma revoluţiei. Lecturile şi oamenii în preajma cărora s-a format l-au determinat pe Stere să ia legătura cu organizaţia narodnicistă din Odessa, astfel că, la vârsta de numai 17 ani, a devenit el însuşi liderul necontestat al mişcării narodnice din Basarabia. Acest lucru determină arestarea şi deportarea sa în Siberia, unde trece prin toate chinurile deportării. În timpul detenţiei conştientizează că el aparţine altui neam, că vorbeşte altă limbă, că este român şi se conturează în mintea sa problema naţională ca problemă-atitudine. Aceasta determină despărţirea sa de narodnicii ruşi care nu aveau programul lor şi păstrarea identităţii etnice a popoarelor din imperiul ţarist. După nouă ani de temniţă cumplită în Siberia, în urma intervenţiilor familiei Stere a primit acceptul punerii în libertate. După un stadiu de refacere fizică şi psihică, în anul 1892 vine la Iaşi unde îşi începe studiile universitare la Facultatea de Drept. Imediat s-a înrolat în mişcarea socialistă, alături de personalităţi de prim rang ale culturii româneşti, devenind un adevărat lider ideologic. În anul 1897 şi-a susţinut examenul de licenţă în drept cu o teză de sociologie juridică considerată ca o operă-eveniment. În acelaşi an începe să-şi publice capitole din tratatul său de filosofie intitulat Încercări filosofice, în coloanele revistei Arhiva a lui Xenopol. La început, alături de Gherea în Partidul Socialist, Stere va fi printre primii care-şi dă seama de perspectivele socialismului în ţara noastră. De aceea, în aprilie 1899, Stere s-a aflat printre cei dintâi ai cunoscutului grup al "generoşilor" care au trecut la liberali, dobândindu-şi aici o mare notorietate politică şi devenind un fel de sfetnic al lui Brătianu. A fost al doilea ajutor de primar al oraşului Iaşi, apoi deputat al Colegiului al 3-lea din Iaşi, a fost unul din secretarii Camerei. În calitate de parlamentar a susţinut legea băncilor populare iniţiată de către Spiru Haret şi a Casei Centrale a acestora. A pledat în favoarea votului universitar la Catedra de drept administrativ şi drept constituţional, fiind recunoscut, în scurt timp ca o autoritate în lumea universitară. La 6 martie 1906 pune bazele revistei Viaţa Românească, Stere fiind primul ei director, dar şi cu un colegiu redacţional de excepţie. Aici şi-a putut expune ideile politice influenţate de narodnicismul rus şi de socialism, traduse în româneşte cu numele de poporanism, apoi de ţărănism sub influenţa ulterioară a lui Virgil Madgearu. Ţărănismul va deveni o doctrină extrem de puternică în perioada interbelică. Stere moare la 26 iunie 1936 în micul său conac de la Bucov. Opera sa puţin cunoscută astăzi, îmbrăţişează domenii diverse : Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept; Introducere în studiul dreptului constituţional; Încercări filosofice : Social-democratism sau poporanims; Patru zile în Ardeal; România şi războiul european; Marele război şi politica României; În voia valurilor. Icoane din Siberia; Documentări şi lămuriri politice; În preajma revoluţiei.

06.06.1894 Se naşte SABIN DRĂGOI, compozitor, folclorist, dirijor, profesor

S-a născut în comuna Selişte din judeţul Arad. Studiile muzicale şi le-a început la Arad, le-a continuat la Iaşi cu Alexandru Zirra şi a absolvit Conservatorul din Cluj. S-a perfecţionat la Conservatorul de Stat din Praga. În prima parte a vieţii şi-a desfăşurat activitatea didactică în paralel cu cea artistică de la Timişoara. După 1950 a preluat conducerea noului Institut de Folclor din Bucureşti. Ca dirijor de cor a condus formaţiile bărbăteşti Doina şi Banatul din Timişoara, formaţia mixtă Crai Nou din Timişoara. A condus, ca director, Opera Română din Cluj, în refugii la Timişoara. Mutându-se în Capitală, a fost şi profesor la Conservator. A întreprins vaste culegeri de folclor (peste 3200), mai ales din Banat şi Transilvania, a notat, a prelucrat şi a publicat melodii populare. A fost distins cu Premiul II (1922) şi Premiul I (1928) de compoziţie "George Enescu", cu Premiul Academiei Române, Premiul de compoziţie "Robert Cremer". Premiile de stat cl. a II-a şi cl. I, titlurile de Artist Emerit şi Maestru emerit al artei, Bene Merenti al Academiei Nazionale "Santa Cecilia" din Roma, Medalia comemorativă "Bela Bartok" din Budapesta. Consecvent liniei precursorilor bănăţeni, Sabin Drăgoi a exploatat cu predilecţie folclorul tradiţional religios (colinda, cântecul de stea) şi pe cel laic (balada, bocetul, jocul voinicesc). El dă la iveală piese de folclor ţărănesc : Bănăţean, Trandafir de pe răzoare, opera Năpasta, suita simfonică Divertismentul rustic. În culegerea folclorului, Sabin Drăgoi a folosit fonograful şi magnetofonul. Prin activitatea sa multilaterală, el s-a înscris printre muzicienii de seamă ai şcolii moderne de compoziţie naţională ce şi-a dobândit un stil tradiţional românesc de sorginte bănăţeană.

06.06.1894 Guvernul ungar emite un ordin de interzicere a activităţii Partidului Naţional Român

La 6 ian. 1895, guvernul ungar emite un nou ordin de dizolvare a partidului. În ciuda acestui ordin, Partidul Naţional Român şi-a continuat activitatea, având în frunte o conducere provizorie, prezidată de Vasile Mangra.

07.06.1377 Victoria lui Radu I asupra regelui Ungariei

La 7 iunie 1377 Radu I, Domn al Ţării Româneşti, are o bătălie în Ţara Bârsei cu Ludovic I de Anjou, regele Ungariei, şi îl înfrânge. Luptele cu Radu I îl determină pe Ludovic I să ordone braşovenilor construirea Cetăţii Bran în 1377, pentru închiderea Pasului Turcului sau Cumanului.

07.06.1886 Se naşte HENRI COANDĂ, savant, constructor de avioane şi inventator, pionier al aviaţiei cu reacţie

Urmează cursurile Liceului "Sf. Sava" din Bucureşti şi ale Liceului militar din Iaşi pe care l-a absolvit în 1903, şef de promoţie. Devine ofiţer absolvent al Şcolii militare de artilerie din Bucureşti şi al Şcolii Superioare de Aeronautică din Paris, dar se perfecţionează în continuare la Institutul de electricitate Montefiore - Torino, la Charlottenburg şi la Universitatea din Liege. În 1912 este inginer aeronautic la Paris. Este distins cu numeroase premii şi medalii naţionale şi internaţionale, membru al Academiei Române. Stabilit la Paris din 1909, Coandă efectuează cercetări aeronautice, a conceput o balanţă aerodinamică pe care a instalat-o pe o locomotivă cu care, noaptea, efectua la viteza de 85-95 km/oră, experienţe prin care a descoperit hipersustentaţia produsă de aripa cu fantă de bord de atac. Rezultatele cercetărilor au fost prezentate în articole şi conferinţe şi apărate prin brevete de invenţie. La cea de-a doua Expoziţie de Locomoţie Aeriană din 1910 de la Paris, Coandă a expus primul avion fără elice, iar în 1918 a construit primul avion bimotor din lume. Dintre foarte numeroasele invenţii ale lui Coandă, cel mai cunoscut şi răspândit ca aplicaţii este fenomenul aerohidrodinamic denumit Efectul Coandă. El este unanim recunoscut ca "părinte al aviaţiei cu reacţie". Moare la 25 nov. 1972, la Bucureşti.

08.06.1930 Prinţul Carol devine rege

Parlamentul îl proclamă pe principele Carol rege al României, sub numele de Carol al II-lea, "coborâtor direct şi legitim în ordine de progenitură bărbătească a regelui Ferdinand".

16.06.1462 Atac de noapte al lui Vlad Ţepeş

În fruntea unui corp de oaste de circa 7-10.000 de oşteni, Vlad Ţepeş execută un îndrăzneţ atac de noapte prin surprindere asupra sultanului Mahomed al II-lea, provocând o mare debandadă şi pierderi grele, după care s-a retras.

09.06.1848 Proclamaţia de la Islaz

În Ţara Românească, Revoluţia de la 1848 trebuia să izbucnească în mai multe centre deodată, pentru a nu permite domnitorului Gheorghe Bitescu să acţioneze pentru înăbuşirea ei. Revoluţia s-a declanşat mai întâi în Oltenia, la Islaz, la 9 iunie, şi apoi în Bucureşti, la 11 iunie 1848. La Islaz s-a format primul guvern revoluţionar din care făceau parte : Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Radu Şapcă, Christian Tell, Nicolae Pleşoianu. Tot aici s-a dat citire unei Proclamaţii ce cuprindea programul aprobat ulterior, sub presiunea maselor, la 11 iunie, către Gheorghe Bibescu. În zilele următoare, consulul general al Rusiei a protestat faţă de acest act şi a părăsit Capitala. Acesta l-a determinat pe Gh. Bibescu să abdice şi să plece grăbit din ţară. S-a constituit un nou guvern provizoriu în care intrau Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Magheru, Alexandru G. Golescu, C.A. Rosetti, N. Bălcescu şi alţii. Pentru a uşura obţinerea recunoaşterii noului guvern de către Rusia, au fost incluşi în guvern Colonelul Ion Odobescu şi Mitropolitul Neofit, elemente conservatoare. La 15 iunie, pe Câmpia de la Filaret, masele populare au depus jurământul prin care îşi exprimau adeziunea la programul revoluţiei. Guvernul revoluţionar din Ţara Românească a încercat să aplice unele prevederi ale Proclamaţiei de la Islaz. S-au remarcat în această activitate Nicolae Bălcescu şi Alexandru G. Golescu. Astfel, au fost abolite rangurile boiereşti, s-au adoptat steagul tricolor şi lozinca "Dreptate şi Frăţie", au fost eliberaţi deţinuţii politici, a fost organizat corpul comisarilor de propagandă, s-a trecut la organizarea forţelor armate, împroprietărirea ţăranilor. La 12 iunie 1848, în gazeta Pruncul român din Bucureşti, apărea manifestul intitulat Către fraţii noştri din Moldova, în care era subliniată ideea deplinei unităţi naţionale. Peste o săptămână, Alexandru Treboniu Laurian îi propunea lui Nicolae Bălcescu organizarea la Bucureşti a unui Congres al tuturor românilor.

10.06.1839 Se naşte ION CREANGĂ, scriitor

Fiul lui Ştefan a Petrei Ciubotariul şi al Smarandei Creangă din Humuleşti, Neamţ. În 1847 este elev în satul natal, apoi la Broşteni şi Târgu Neamţ, iar în 1854 îl aflăm elev la şcoala de catiheţi din Fălticeni, apoi la Seminarul din Socola. Despre toate acestea a scris el însuşi în nepieritoarele "Amintiri din copilărie". În anul 1859 este hirotonisit diacon la Iaşi, iar un an mai târziu se înscrie la Facultatea de teologie, ulterior desfiinţată. Din anul 1864 frecventează Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, unde era director Titu Maiorescu. Datorită încercărilor sale de modernizare a clerului, intră în coflict cu autorităţile bisericeşti şi va fi suspendat din funcţia de diacon şi din cea de institutor. În 1874 este reprimit în învăţământ şi-l cunoaşte pe Eminescu, pe atunci revizor şcolar. Acesta îl introduce la cenaclul "Junimea". Publică manuale şcolare împreună cu alţi colegi din învăţământ, mai cunoscute fiind : Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară (1868), Învăţătorul copiilor (1871), Povăţuitorul la cetire prin scriere după sistema fonetică (1876). În aceste manuale îi apar şi primele povestiri : Inul şi cămeşa, Acul şi Barosul, Pîcală, Ursul păcălit de vulpe. Debutul autentic are loc în revista Convorbiri literare cu Soacra cu trei nurori, în 1875. În următorii trei ani, în revista ieşeană îi apar şi celelalte poveşti după ce fuseseră citite la Junimea. Amintiri din copilărie apare în anii 1881 şi 1882 va fi publicată postum, după ce fusese citită de autor la Cercul literar al lui N. Beldiceanu. A murit la 31 dec. 1889 la Iaşi.

10.06.1853 Reteag, jud. Bistriţa-Năsăud - se naşte ION POP-RETEGANUL, folclorist şi prozator

Provenea dintr-o familie de ţărani iobagi eliberaţi în 1848. Primele studii la şcoala din sat, apoi gimnaziul la Năsăud şi la "preparandiile" din Gherla şi Deva. Învăţător în diferite sate din Transilvania, a contribuit la organizarea şcolilor, la răspândirea dragostei pentru învăţătură în rândul elevilor şi a cunoştinţelor practice pentru tineri şi bătrâni. A fost secretar al Astrei (1894-1895), redactor al Deşteptarea, Revista ilustrată şi Tribuna, a făcut parte din conducerea revistei Convorbiri pedagogice, Cărţile săteanului român, Gazeta de duminecă, a colaborat la Gazeta Transilvaniei, Fîntina Blanduziei, Contemporanul, Telegraful român, Şezătoarea, Familia, România liberă ş.a. Culegerile sale de folclor : Trandafiri şi viorele (1884), 125 de chiuituri de care strigă feciorii în joc (1887), Poveşti ardeleneşti (5 vol. - 1888), Poveşti din popor (1895), Bocete adecă cîntări la morţi (1897), Poveşti alese (1905), mai ales cele de basme, s-au bucurat de mare preţuire din partea publicului şi de aprecierile specialiştilor vremii, ca : B.P. Hasdeu, Simion Florea Marian, Ion Bianu. Nuvelele şi schiţele din volumele : Novele şi schiţe (1899), Povestiri din viaţa ţăranilor români (1900-1901), Novele (1901), ca şi amintirile din copilăre şi tinereţe, editate postum cu titlul Odinioară şi acum în 1933 şi în 1969 cu titlul Amintirile unui şcolar de altădată, deşi pe alocuri prea apăsat moralizatoare, au un anume farmec datorat mai ales amănuntelor de culoare locală şi autenticităţii vocabularului. S-a stins din viaţă la 3 aprilie 1905 în satul natal.

13.06.1919 Conferinţa de Pace de la Paris

Delegaţia României la Conferinţa păcii de la Paris, condusă de primul ministru I.I.C. Brătianu, i se comunică hotărârea Consiliului Suprem Aliat privind frontierele dintre România şi Ungaria şi dintre România şi Iugoslavia, prin care se recunoaşte de drept unirea cu România a Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului şi Banatului.

14.06.1818 Se naşte VASILE ALECSANDRI, poet, prozator, dramaturg, om politic, diplomat

Data naşterii până astăzi incertă. Poetul a declarat că s-a născut la 21 iulie 1821, unii cercetători susţin ca dată 14 iunie 1818, conform documentelor găsite. Era al treilea copil al vornicului Vasile Alecsandri şi al Elenei, născută Cozoni, fiica unui grec romanizat. Şi-a petrecut copilăria la moşia Mirceşti, pe Siret, şi la Iaşi. Primele cunoştinţe le-a primit de la călugărul maramureşan Gherman Vida, avându-l coleg pe Mihail Kogălniceanu. Împreună cu Kogălniceanu şi cu Alexandru Ioan Cuza, urmează la Iaşi cursurile pensionului condus de Victor Cuenim, până în 1834 când este trimis la Paris, unde îşi va trece bacalaureatul în litere. După o călătorie prin oraşele Italiei de nord şi Viena, se întoarce la Iaşi unde ocupă diferite funcţii administrative, unele doar onorifice ca şi rangurile boiereşti la care-l îndreptăţea averea părintească. Debutează în revista Dacia literară, editată la Iaşi în 1840 de către M. Kogălniceanu, cu nuvela Buchetiera din Florenţa, inspirată de o idilă a prietenului său C. Negri. În acelaşi an i se reprezenta prima comedie, Farmazonul din Hîrlău, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, din a cărui conducere făcea parte împreună cu Kogălniceanu şi C. Negruzzi. După o călătorie întreprinsă prin munţii Moldovei, are revelaţia frumuseţii poeziilor populare pe care începe să le noteze şi le va publica în volumul Balade adunate şi îndreptate şi reluat cu completări, sub titlul Poezii populare ale românilor, care va avea un mare răsunet. Alecsandri începe să se impună tot mai mult ca un scriitor militant, patriot, care participă atât prin scris, cât şi direct la evenimentele epocii : Revoluţia de la 1848, dezrobirea ţiganilor, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă. Sunt de referinţă volumele : Doine şi lăcrimioare, Pasteluri, ostaşii noştri, dar şi nemuritoarele Chiriţe. Este premiat în 1870, pentru Cântecul gintei latine, premiul fiindu-i înmânat de către poetul provensal Frederic Mistral, este autorul Horei Unirii, dar şi al Imnului regal şi prieten literar cu Carmen Sylva, regina poetă a României. Celebru, încununat de glorie, a simţit, chiar în preajma sa, la Junimea ieşeană, a celui ce avea să devină cel mai mare poet al românilor, M. Eminescu. A avut eleganţa de a-l cunoaşte şi de a-l saluta confratern :

"E unul care cântă mai dulce decât mine ?

Cu-atât mai bine ţărei şi lui cu-atât mai bine,

Apuce înainte, ajungă cât mai sus,

La răsăritu-i falnic se-nchin-al meu apus".

Cariera literară a lui Alecsandri, începută în 1840, durează exact o jumătate de secol. La 22 august 1890 scriitorul moare la moşia sa din Mirceşti.

16.06.1835 Se inaugurează, la Iaşi, Academia Mihăileană

Prima instituţie de învăţământ superior, unde profesori români (Gh. Asachi, Eftimie Murgu, Ion Ionescu de la Brad, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu) şi străini ţineau cursuri de filosofie, istorie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie şi arhitectură. În 1847 i se suspendă cursurile, profesorii fiind acuzaţi de propagarea unor idei revoluţionare.

16.06.1890 Brăila - se naşte NAE IONESCU, filosof, jurnalist, profesor universitar

Studii primare şi liceale la Brăila, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Între anii 1913 şi 1919 se află în Germania pentru studii în filosofie şi doctorat cu o lucrare de logică matematică. După întoarcerea în ţară este, pentru scurt timp, profesor la Liceul Miltar de la Mănăstirea Dealu, după care este asistent la Catedra de Logică de la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, devenind profesor agregat abia în 1937, după 17 ani de învăţământ. A predat cursuri cu tematică variată : Curs de logică; Filosofia religiei. Problema dumnezeirii; Filosofia religiei; Metafizică şi religie; Filosofia gramaticii; Istoria logicii; Teoria cunoaşterii. Metafizica. Problema salvării în Faust-ul lui Goethe; Metafizica. Cunoaşterea medicală. Pentru unele din ideile metafizice, talentata scriitoare, Marta Petreu, îl suspectează de plagiat după lucrarea Mistica de Elisabeth Underhill. Cursurile lui Nae Ionescu n-au fost tipărite în timpul scurtei sale vieţi. Majoritatea fiind editate după note de curs la începutul ultimului deceniu al secolului XX. Orator strălucit, psiholog rafinat, folosind cu abilitate criza spirituală a momentului, conflictele teoretice ale timpului, Nae Ionescu a fost mentorul unei generaţii de tineri străluciţi în frunte cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, C. Noica, Mihail Sebastian căruia i-a scris prefaţa la romanul De două mii de ani?, în care este şi personaj. A colaborat la diferite ziare şi reviste, ca : Noua Revistă Română; Ideea europeană; Gândirea; Rampa. A fost colaborator, director şi proprietar al ziarului Cuvântul, pe care l-a condus până în 1933, când a fost suspendat şi în 1938 a reapărut. A înfiinţat revista efemeră Logos. Nu a fost înregimentat în vreun partid politic, dar a fost adânc implantat în exprimarea unor diferite interese politice. Şi-a schimbat deseori şi rapid poziţiile politice, a fost partizan al lui Iuliu Maniu şi apoi adversar al acestuia, anticarlist, carlist şi din nou anticarlist; a simpatizat, în 1933, cu mişcarea legionară, iar în 1938 este internat în lagărul pentru legionari de la Miercurea Ciuc şi i se desfiinţează catedra de la Universitate, are domiciliu forţat în Bucureşti până la 15 ianuarie 1940 când s-a stins din viaţă. Această perioadă este consemnată şi de Mircea Eliade în Memorii. Opera lui Nae Ionescu este alcătuită din câteva studii, din cursuri universitare şi din articole răspândite prin ziare. În timpul vieţii I-au aăprut: Descartes, părinte al democratismului contemporan; Asupra unei noi clase de judecată; Individualismul englez

16.06.1925 Se naşte A.E. BACONSKY, poet şi publicist, traducător

Locul naşterii este comuna Cofe din fostul judeţ Hotin. Coleg de generaţie cu Leonid Dimov, Baconsky a fost destul de activ în perioada de glorie a proletcultismului. A fost redactor şef la Almanahul literar şi la revista Steaua din Cluj şi a debutat devreme, cu volumul Poezii (1950), urmat de Copiii din Valea Arieşului (1951), Cântece de zi şi cântece de noapte (1954). Abia cu Fluxul memoriei (1957), poetul, un rafinat într-ale poeziei şi om de aleasă cultură, se află pe sine, muzical, pur liric, implantat în pământ, purtând pe umeri trecutul, înfiorat de responsabilitatea în faţa prezentului. Instruit deplin în poezia universală, cu deosebire aceea care s-a produs de la Walt Whitman încoace, Voiculescu - Baconsky redescoperă şi valorifică, în chip original sufletul naturii reflectat în conştiinţa umană, cu mereu punerea în centrul atenţiei a propriului eu liric. Adevărata carieră începe cu volumele : Imn către zori de zi (1962) şi Fiul risipitor (1964). Dar A.E. Baconsky a făcut critică literară publicată în volumele : Colocviu critic, Poeţi şi poezie, Meridiane, Pagini despre literatura universală contemporană. Din nefericire, scriitorul a dispărut în plină putere creatoare, la 4 martie 1977, în timpul devastatorului cutremur.

17.06.1473 Tetraevanghelul de la Humor

Miniaturistul Nicodim termină de scris şi de decorat Tetraevanghelul de la Humor, în care se află şi chipul lui Ştefan cel Mare. Lucrarea se află în Muzeul Mănăstirii Putna.

17.06.1825 Iaşi - se naşte ELENA CUZA, Rosetti la naştere

Căsătorită în anul 1844 cu colonelul Alexandru Ioan Cuza, domnitorul de mai târziu al Principatelor Unite. În fruntea unui comitet de doamne, s-a îngrijit de şcolile de fete. A transformat un spital de la Cotroceni în azil pentru copii găsiţi, înzestrându-l cu 1000 de galbeni şi adăugându-i trei şcoli : profesională, normală şi de gospodărie. După moartea lui A.I. Cuza, doamna Elena s-a retras la Ruginoasa unde a trăit departe de lume. La 2 apr. 1909 s-a stins din viaţă la Piatra-Neamţ.

17.06.1888 Galaţi - se naşte VICTOR PAPILIAN, medic, prozator şi dramaturg

Fiul medicului militar Constantin Papilian. Urmează liceul la Craiova şi Bucureşti, absolvind în paralel şi Conservatorul de muzică, clasa de vioară. Urmează Facultatea de Medicină din Bucureşti, face campania din 1916-1918 ca medic militar în Moldova. Preparator şi prosector la Catedra de anatomie, la recomandarea lui Victor Babeş şi Gh. Marinescu, profesor de anatomie la Facultatea de Medicină din Cluj, unde organizează învăţământul anatomic-medical, creând o strălucită şcoală. Înfiinţează Institutul de Anatomie Descriptivă şi Topografică, revista Clujul medical, editează un Tratat elementar de anatomie descriptivă şi topografică. Întemeitor al Societăţii Române de Antropologie, al Filarmonicii din Cluj, animator al mişcării teatrale studenţeşti, conduce noua serie a Revistei Luceafărul, care, în anii 1941-1945, apărea la Sibiu. Debutează în 1925, sub pseudonimul Sylvius Rolando, cu volumul Generalul Frangulea. Colaborator al revistelor : Gîndirea, Universul literar, Gînd românesc, Viaţa Românească, Revista Fundaţiilor Academiei Regale, Familia ş.a. În anul 1927 primeşte Premiul Academiei Române pentru romanul Ne leagă pământul. În marile construcţii româneşti : În credinţa celor şapte sfeşnice şi Chinuiţii nemuririi, Victor Papilian încearcă o depăşire a viziunii lui Rebreanu asupra vieţii transilvănene. În teatru, o producţie fecundă, inegală, îl solicită în direcţii diverse : mituri, istorie, psihanaliză, pirandelism. Moare la 14 august 1956, Cluj.

19.06.1899 S-a născut GEORGE CĂLINESCU, critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, poet.

Începe şcoala la Iaşi şi continuă la Bucureşti. În anul 1919 este student al Facultăţii de Litere din Bucureşti. În acelaşi an debutează la Sburătorul, revista lui E. Lovinescu, cu versuri şi aforisme. Este custode la biblioteca facultăţii şi paleograf la Arhivele Statului. În 1921 călătoreşte în Italia, cu prilejul fondării revistei Roma. Ulterior va deveni singurul redactor al acestui periodic. După licenţă (1923), devine profesor de filosofie la Liceul Gh. Şincai din Bucureşti. La recomandarea profesorului Ramiro Ortiz şi a lui Vasile Pârvan, pleacă la Roma unde studiază documente referitoare la Ţările Române. Profesor de română şi italiană la Timişoara, apoi din nou la Şincai, predând italiana şi franceza. Participă şi la editarea a două periodice Sinteze şi Capricorn, iar în 1933 şi 1935 este redactor principal la Viaţa Românească, împreună cu Mihai Ralea. În 1936 devine doctor în litere şi filosofie, iar în anul următor este conferenţiar la Universitatea din Iaşi, cu specialitate estetică şi critică literară. La Iaşi editează prima serie a revistei Jurnalul literar (1939), unde semnează Cronica mizantropului. În 1945 devine şef al catedrei de Literatură Română Modernă la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În 1948 devine academician, iar în 1949 director al Institutului de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române. Acest institut editează revista Studii şi Cercetări de Istorie Literară şi Folcor, unde Călinescu publică diverse studii. Din 1955 susţine la Contemporanul, Cronica optimismului. În anul 1964 obţine Premiul de Stat. A murit la 21 martie 1965, la Otopeni. Călinescu este unul din spiritele cele mai vaste ale culturii româneşti. Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941), Principii de estetică (1939), Estetica basmului (1965), romanele : Enigma Otiliei, Scrinul negru, Bietul Ioanide, Cartea nunţii, volumele de versuri între care amintim Lauda lucrurilor, vor fi mereu de referinţă. Nu sunt de neglijat nici preocupările privind biografia unor scriitori : Viaţa lui M. Eminescu (1932), Viaţa lui Ion Creangă (1933), dar şi monumentala lucrare, Opera lui Mihai Eminescu (1934-1936). Călinescu s-a manifestat cu o asemenea amploare încât a ajuns să fie o adevărată instituţie. De aceea, nu întâmplător, la moartea sa, reacţia populară a fost neobişnuit de puternică, asemănătoare cu aceea de la încetarea din viaţă a unui politician de primă mărime.

20.06.1913 S-a născut AUREL BARANGA, dramaturg, publicist, poet

A absolvit Liceul "Matei Basarab" şi Facultatea de Medicină, fără vreo finalitate precisă în această direcţie, dacă facem abstracţie de intervalul de timp, 1939-1944, când, se pare, a practicat medicina. În perioada 1944-1948 a fost redactor la România Liberă, apoi secretar literar la Teatrul Naţional, redactor şef la revista Urzica, director artistic al Teatrului Naţional. A fost membru în comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Debutul literar se produce în anul 1929, în revista Bilete de papagal a lui T. Arghezi. A editat el însuşi revista Alge în 1930, din care a scos patru numere. În volum va debuta cu placheta Poem în abis (1933). Autor prolific, de-a lungul vieţii i-au apărut numeroase volume de teatru, versuri, fabule, după cum urmează : Bal la Făgădău (1946), Marea furtună (1946), Ninge peste Ucraina (1946), Sufletul arendăşoaiei (1949), Vocea Americii (1949), Bulevardul împăcării (1952), Mielul turbat (1954), Arcul de triumf (1955), Reţeta fericirii (1957), Fii cuminte, Cristofor (1965), Poezii (1963), Opinia publică (1971), Tipuri şi tertipuri. Dosar cu fişe pentru o eventuală caracterizare socială (1971), Simfonia patetică (1974), Teze şi paranteze. Culegere de publicistică (1974), Alge (1975), Viaţa unei femei (1976), Fabule (1977), Satirice (1977), Jurnal de atelier (1978). N-au fost enumerate antologiile din creaţia sa şi nici toate piesele scrise în primii ani după 1944. A murit în anul 1979.

23.06.1834 Bucureşti - se naşte ALEXANDRU ODOBESCU, istoric şi scriitor, istoric al artelor şi culturii

Fiul lui Ioan Odobescu, şef al oştirii române în timpul revoluţiei de la 1848 şi al Catincăi Caracaş, fiică şi nepoată de medici iluştri, cu procupări de cultură. După studii la Sf. Sava este trimis la Paris, unde-şi ia bacalaureatul în litere şi frecvenetază diverse cursuri la Sorbona, interesându-se mai ale de arheologice şi antichităţile clasice. Participă la activitatea Societăţii Junimea română, fiind în legătură cu cercurile radicale ale emigraţiei, îndeosebi cu C.A. Rosetti. Întors în ţară fără diplomă, publică nuvelele istorice Mircea Vodă cel Rău (1857) li Doamna Chiajna (1866), care-l instalează printre literaţii de frunte ai vremii. Director la Culte, apoi ministru în cabinetul Kogălniceanu din care demisionează, nefiind de acord cu utilizarea veniturilor rezultate din secularizarea averilor mănăstireşti; comisar al Principatelor Unite la Expoziţia Universală de la Paris (1865-1867), director al teatrului Naţional. În paralel Odobescu desfăşoară o vie activitate ştiinţifică şi literară, încununată cu alegerea sa ca membru al Academiei în anul 1870. În anul 1874 îi apare capodopera Pseudo-kynegetikos, iar Titu Maiorescu îl cheamă la Universitatea bucureşteană pentru a ţine un curs liber de istoria arheologiei. În 1880 se stabileşte cu familia la Paris în aşteptarea unui post în diplomaţie, i se oferă modestul post de secretar de legaţie. În acelaşi timp lucrează nestingherit la monumentala monografie Tezaurul de la Pietroasa, pe care o consideră drept opera sa de căpetenie. Ultimii ani ai lui Odobescu se scurg în activităţi variate, dar oarecum derizorii, lipsite de suportul încrederii în sine. Într-un moment de depresie, Odobescu se sinucide la 10 nov. 1895, la Bucureşti.

24.06.1818 Roman - se naşte ION IONESCU DE LA BRAD, agronom, economist, sociolog şi statistician

Numit şi "Cincinatus modern" sau "Cincinatus român", Ion Ionescu de la Brad s-a născut într-o familie de preoţi. Terminând şcoala primară la Roman, este trimis să continue învăţătura la gimnaziul "Trei Ierarhi" din Iaşi, unde a beneficiat de prestaţia unei pleiade de profesori, precum Eftimie Murgu, Gh. Săulescu, Vasile Fabian, Gh. Asachi. În anul 1835, inaugurându-se Academia Mihăileană, a devenit student al primului aşezământ universitar românesc. În acelaşi timp este pedagog şi profesor suplinitor la gimnaziul Trei Ierarhi, dar şi secretar al cancelariei Academiei Mihăilene până la terminarea studiilor. Primind o bursă din partea lui Mihail Sturdza, domnul Moldovei, pleacă în Franţa pentru studii agricole. În perioada studiilor în Franţa a fost apreciat ca un "element excepţional" şi a întreprins numeroase excursii pe jos în Belgia, Olanda, Elveţia, germania, iar la revenirea în ţară a reluat seria călătoriilor cu caracter ştiinţific în alte ţări. În Franţa obţine dimploma de agronom, dar continuă studiile în domeniul viticulturii fiind primul român care a fabricat şampanie în ţara noastră. Tot în Franţa a deprins din secretele sericiculturii, a devenit student la Sorbona unde a audiat cursuri de chimie, de fizică şi de ştiinţele naturii. Tot la Paris, dar la Conservatorul de Arte şi Meserii, a urmat cursul de economie politică al lui Blangui, iar la College de France a devenit cursantul profesorului Rossi, tot la economie politică. Revenit în ţară, în anul 1840 a fost trimis ca văcar la Cioara, în jud. Iaşi, pe moşia domnitorului Sturdza, ca după un an să fie numit director al Comitetului moşiilor domneşti, dar şi profesor de agricultură la Academia Mihăileană. Ion Ionescu de la Brad a fost primul titular al unei catedre de agricultură din ţara noastră şi, într-un fel, primul specialist care a iniţiat în România această disciplină. În acelaşi timp a fost şi contabil-secretar pe moşia lui beizadea Grigore Sturdza de la Săbăoani. Din această perioadă datează lucrările : Calendar pentru bunul gospodar, devenit Calendar pentru bunul cultivator, apoi Ferma Modelă şi Institutul de agricultură în Moldova, Agronomia după Dombasle. A publicat articole în revistele Propăşirea şi Foaia sătească a Principatului Moldovei. A fost puternic implicat în evenimentele revoluţionare de la 1848 atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. A făcut parte chiar din guvernul provizoriu, fiind vicepreşedinte al Comisiei proprietăţii. După înfrângerea Revoluţiei, a fost arestat şi internat la Cotroceni, împreună cu alţi 22 de revoluţionari. Au fost îmbarcaţi şi trimişi pe Dunăre, dar la Orşova evadează şi se refugiază în Munţii Apuseni, unde-l întâlneşte pe Avram Iancu. Extrădat de împăratul Austriei, la cererea Turciei, ajunge la Constantinopol. La intervenţia lui Ion Ghica, plenipotenţiar pe lângă guvernul turc, nu este internat la Bursa împreună cu ceilalţi deportaţi, ci a fost reţinut pentru a colabora la Journal de Constantinopol. Fiind recunoscut ca o autoritate în domeniul agronomiei, a fost numit membru al Consiliului Imperial de Agricultură, director al Şcolii de agricultură de la San-Stefano, precum şi administrator al moşiilor marelui vizir Resit-Paşa, în Tesalia. Aici a înfiinţat o şcoală de agricultură pentru pregătirea agenţilor agricoli calificaţi şi a construit o biserică ortodoxă pe frontispiciul căreia a fost scris numele său. În această perioadă a întreprins o călătorie în Dobrogea şi a elaborat o monografie în limba franceză a acestei regiuni agricole. În preajma Unirii Principatelor a desfăşurat o importantă activitate diplomatică în sprijinul realizării acestui deziderat, iar după întoarcerea din exil, în 1857, s-a implicat total în evenimentele premergătoare. După înfăptuirea Unirii a intrat în conflict cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, întrucât acesta întârzia efectuarea reformei agrare şi nu acorda importanţa cuvenită reformei fiscale. După ce s-a legiferat reforma, în anul 1864, a fost numit inspector general pentru agricultură, însărcinat cu supravegherea modului în care era finalizată. Cutreierând satele ţării a elaborat trei monografii asupra a trei judeţe : Dorohoi, Putna şi Mehedinţi. În anul 1869, după radierea din bugetul statului a postului de inspector general, se retrage din funcţiile oficiale, cumpără împreună cu fratele său, moşia Bradu, care avea o valoare afectivă pentru el. Este ales deputat în Colegiul IV pentru Roman. S-a stins din viaţă la 16 dec. 1891 şi a fost înmormântat la Bradu. Ion Ionescu de la Brad a comunicat contemporanilor şi urmaşilor bogatele sale cunoştinţe de specialitate în peste 42 de cărţi şi 200 articole.

25.06.1441 Adunarea Ţării în Moldova

Prima menţiune a Adunării ţării în Moldova; în Ţara Românească ea este menţionată pentru prima oară în 1522.

25.06.1894 Sibiu - se naşte HERMANN OBERTH, profesor de fizică, inventator, pionier al astronauticii

Fiul unui renumit chirurg, Julius Oberth. Şcoala primară şi gimnaziul la Sighişoara, apoi începe medicina la Műnchen, dar este mai atras de cursurile de aerodinamică şi fizică de la Institutul Politehnic. Pleacă pe front, dar este rănit şi se întoarce la Sighişoara ca sergent sanitar. Reia studiile de medicină la Budapesta, începe studiile de fizică la Cluj continuându-le la Műnchen, Gottingen şi Heidelberg. Corepondează cu savantul rus K.E. Tiolkovski. Predă matematica şi fizica la Mediaş. În 1928 este consultant ştiinţific al firmei UFA - Berlin pentru filmul "Femeia în lună", urmând să construiască o rachetă adevărată cu benzină şi oxigen. În 1929 trei descoperiri şi soluţii de rachete, la Oficiul german de invenţii din Berlin. În 1930, Oberth primeşte brevetul de autor pentru primul său motor de rachetă experimentat cu succes. Este ales preşedinte al Ligii pentru navigaţie spaţială cu sediul la Berlin. În 1934 descoperă că azotatul de amoniu este un posibil combustibil solid pentru rachete. După război se stabileşte cu familia în Germania, la Feucht. Este numit membru de onoare al Secţiei de astronautică din Paris, este primit ca membru de onoare în S.U.A., unde colaborează la programul spaţial american. În 1956 primeşte premiul Pendray dat de American Rocket Society. În 1957 predă studiul despre călătoria pe Lună şi înapoi, cu relaţiile de calcul necesare. Societatea Americană de Astronautică instituie Premiul Hermann Oberth. Este doctor Honorris causa al Universităţii din Cluj şi decorat cu "Meritul ştiinţific" cl. I. Este decorat cu numeroase ordine şi medalii ale Germaniei, între care Marea Cruce de Merit cu Stele, dar şi cu alte ordine şi decoraţii ştiinţifice din diverse ţări. La 28 dec. 1989 încetează din viaţă. În 1994, la Mediaş, în casa în care a locuit, se deschide Muzeul Hermann Oberth.

26.06.1940 Ultimatumul sovietic pentru Basarabia

V.M. Molotov înmânează ministrului României la Moscova, Gh. Davidescu, nota ultimativă a guvernului sovietic, prin care se cere cedarea imediată a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, conform unei hărţi anexate. Transmiterea ultimatumului se prelungeşte până în zorii zilei de 27 iun., deoarece autorităţile sovietice au întrerupt intenţionat, de mai multe ori, legătura cu Bucureştiul.

27.06.1875 Înfiinţarea Societăţii Regale Române de Geografie

Înfiinţată din iniţiativa şi sub înaltul patronaj al domnitorului Carol I, la Bucureşti, avea drept scop promovarea cercetării ştiinţifice în domeniul ştiinţei geografice româneşti şi a învăţământului geografic în şcoli. Printre membrii fondatori : I.A. Cantacuzino, Em. Bacaloglu, Gh.I. Lahovari, Gr. C. Cantacuzino, P.S. Aurelian, Al. Odobescu, I.V. Socec, V.A. Urechia, Gr. Ştefănescu, I. Felix etc. A editat Marele dicţionar geografic al României (1898-1910) şi a publicat Buletinul Societăţii regale de Geografie (1876-1942, cu unele întreruperi) şi, din 1905, revista Terra.

27.06.1894 S-a născut, la Iaşi, RALUCA RIPAN - chimistă, specializată în chimie analitică

După terminarea studiilor primare şi liceale în oraşul natal, a absolvit Secţia de chimie a Facultăţii de ştiinţe a Universităţii din Iaşi (1919). În anul 1922 a susţinut doctoratul la Cluj, devenind prima femeie din România, doctor în ştiinţele chimice. A îndeplinit funcţiile de profesor universitar şi şef de catedră de chimie a Universităţii din Cluj. În 1948 a devenit membră a Academiei Române şi a mai multor societăţi specializate din ţară şi din străinătate. S-a distins prin elaborarea de lucrări ştiinţifice de referinţă în chimia analitică şi cea anorganică. Moare în dec. 1975, Cluj.

29.06.1819 Se naşte, la Bucureşti, NICOLAE BĂLCESCU - istoric, economist, doctrinar militar, om politic, diplomat, revoluţionar, fruntaş al generaţiei paşoptiste

Copilăria şi tinereţea lui Bălcescu au cunoscut un cadru revoluţionar marcat de anii 1821. La 7 ani învaţă carte grecească de la un arhimandrit grec ce îi predă lecţii acasă. La 13 ani începe instruirea organizată, devenind elev al Colegiului Sf. Sava. Ca elev la colegiu se manifestă în chip strălucit obţinând, în cei trei ani de studiu, rezultate excelente. În 1835 încetează învăţătura în mod organizat, dar, ca autodidact, îşi perfecţionează permanent cunoştinţele. Cunoaşte bine limbile latină, greacă, franceză, italiană, germană, engleză. În domeniul filosofiei îşi întregeşte cunoştinţele cu profesorul Eftimie Murgu. Situaţia precară a familiei îl determină să ceară angajarea sa în cadrul Oştirii Ţării Româneşti. Este repartizat la Escadronul III Cavalerie cu gradul de iuncăr. În această calitate, Bălcescu s-a preocupat de instruirea militară, dar mai ales de pătrunderea ideilor înnoitoare în rândul oştirii. Domnitorul Alexandru Ghica decide înfiinţarea unei şcoli destinate ostaşilor (prima de acest fel), în clădirea cazărmii de la Dudeşti, în august 1838. Bălcescu devine profesor la această şcoală menită a-i învăţa carte pe soldaţi. În anul 1840 participă la mişcarea condusă de D. Filipescu, fapt ce-l supără pe domnitor. Este arestat şi ţinut mai întâi în arestul militar al Djurstvei, în beciul Agiei, apoi la închisoarea Mărgineni, unde se îmbolnăveşte. Graţiat de Alexandru Ghica, după eliberare pune bazele societăţii revoluţionare Frăţia, împreună cu Ion Ghica (1843). În aceeaşi perioadă devine membru al Societăţii literare, care, în 1845, se va transforma în Asociaţia literară a României, el fiind secretar. Împreună cu profesorul transilvănean August Treboniu Laurian, pune bazele publicaţiei Magazin istoric pentru Dacia (1845). Urmărit de autorităţi, pleacă peste hotare (1846). La Viena se întâlneşte cu V. Alecsandri şi cu fraţii Eudoxiu şi Alexandru Hurmuzachi. Punctul final al călătoriei este Paris, unde îşi continuă cercetările în domeniul istoriei. Devine secretarul Societăţii Studenţilor Români. În scurt timp se află pe baricadele revoluţiei care a detronat pe regele Ludovic Filip (feb. 1848). Se întoarce în ţară şi participă la întocmirea programului revoluţionar de la Blaj (mai 1848) şi de la Islaz (iunie 1848), face parte din primul guvern provizoriu condus de mitropolitul Neofit. După înăbuşirea revoluţiei din Ţara Românească, merge în Transilvania pentru a mijloci împăcarea dintre Avram Iancu şi Lajos Koshuth. După nereuşita transilvăneană a revoluţiei, Bălcescu pleacă în exil. Situaţia bolii se agravează şi, după mai multe călătorii la Londra, Constantinopol, Neapole, se stabileşte la Palermo şi moare la 29 noiembrie 1852 la hotelul "Trinacria". Este înmormântat la cimitirul Capucinilor, după unele păreri, în groapa comună a săracilor. Opera lui Bălcescu se poate împărţi în două părţi : lucrările publicate între 1844-1847 şi cele din anii 1848-1852. Din cele anterevoluţionare amintim : Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Valahiei până acum; Cuvânt preliminariu despre izvoarele României; Românii şi fanarioţii; Puterea armată şi arta militară la moldoveni în timpurile măririi lor; Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri etc. Din perioada postrevoluţionară : Drepturile Românilor către Înalta Poartă; Lucrări colective şi acte oficiale din timpul revoluţiei de la 1848; Despre împroprietărirea ţăranilor; Manifest către poporul român; Mersul revoluţiei în istoria românilor; Manualul bunului român; Reforma soţială la români; Istoria Românilor subt Mihail Voievod Viteazul.

30.06.1521 Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung

Primul text românesc care ne-a fost transmis este scrisoarea adresată de orăşeanul Neacşu din Câmpulung (Muscel) judelui Braşovului Hans (Johannes) Benkner; scrisoarea lui conţinea informaţii politice grabnice despre mişcările turcilor şi era nevoie de un instrument de comunicare corespunzător, simplu şi rapid. Ea se distinge prin claritate şi precizie.

01.07.1475 Prima menţiune a Craiovei

Cele mai vechi urme de locuire a Craiovei datează din neolitic; în epoca dacică aici era o străveche aşezare, Pelendava, iar în epoca romană pe locul oraşului era un castru. Craiova are o istorie îndelungată: prima menţiune documentară datează din timpul lui Laiotă Basarab; la 1 iulie 1475, în document este menţionat, printre boierii martori, şi "Neagoe ot Craiova". Unele cercetări recente au stabilit o atestare şi mai veche : în Biblioteca Naţională de la Paris se păstrează o hartă alcătuită în perioada bătăliei de la Nicopole (1396), pe care această aşezare medievală figurează sub denumirea latină Posniona (pod peste Jiu). Apărută la convergenţa unor drumuri comerciale, în plin centrul Olteniei, localitatea a cunoscut o activitate comercială prosperă care se împletea cu agricultura şi meşteşugurile; aici a funcţionat şi reşedinţa băncii, cea mai importantă instituţie feudală după cea a domniei, constituită în sec. XV, ceea ce i-a conferit un rol aparte între oraşele ţării. Cetate a banilor - Craioveşti şi Brezeşti -, capitală a Valahiei Mici, aşezare străveche cu bogate tradiţii culturale, Craiova este astăzi reşedinţă a judeţului Dolj.

01.07.1935 Înfiinţarea Academiei de Medicină din România

Fondator dr. Daniel Danielopolu.

02.07.1504 Trecerea în nefiinţă a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei

Este înmormântat la mănăstirea Putna, ctitorie a sa.

03.07.1863 Se întruneşte la Sibiu Dieta Transilvaniei

Se întruneşte la Sibiu Dieta Transilvaniei pe baza unei legi electorale în care censul fusese redus la opt florini (cu excepţia intervalului 1863 octombrie - mai 1864), în care, pentru prima oară în istoria Transilvaniei, românii trimit cei mai mulţi delegaţi (46 faţă de 42 ai ungurilor şi 32 ai saşilor), la care se adăugau 11 români, 12 unguri şi 10 saşi numiţi deputaţi direct de împărat, existând astfel posibilitatea de influenţare directă a activităţii legislative a Dietei şi de modificare în favoarea lor, pe cale legală, a structurilor instituţionale ale ţării. Se votează Legea privind egala îndreptăţire a naţiunii române cu celelalte naţionalităţi şi religii ale Transilvaniei, precum şi Legea privitoare la întrebuinţarea celor trei limbi ale ţării în viaţa publică. Potrivit acestei legi, limba română putea fi folosită alături de limbile germană şi maghiară, în administraţie şi justiţie ca limbă oficială.

07.07.1906 Se naşte, la Brăila, GHEORGHE MIHOC - matematician, profesor universitar, academician

Cursurile primare, liceul şi Facultatea de Ştiinţe la Bucureşti, iar după licenţa în matematică, specializare în Italia. Obţine doctoratul în statistică şi actuariat, după care mai susţine un doctorat şi în ţară. Remarcat de Octav Onicescu, este numit asistent al său la mecanică, algebră şi calculul probabilităţilor. Urcă în ierarhia universitară şi în anul 1946 este profesor pentru matematică la Academia Comercială. În perioada 1951-1960 a ocupat funcţia de decan al Facultăţii de Matematică şi Fizică din Bucureşti, apoi prorector şi rector al Universităţii bucureştene. Este mai întâi membru corespondent al Academiei, apoi titular al acestei instituţii. A fost invitat la prestigioase manifestări ştiinţifice în ţară şi peste hotare, a primit titlul de profesor emerit. Gh. Mihoc are contribuţii extrem de valoroase în domeniile teoriei probabilităţilor, statisticii matematice şi al teoriei asigurărilor. Moare la 25 dec. 1981.

10.07.1913 România declară război Bulgariei

Regele Carol I, în calitate de comandant suprem al armatei, şi-a stabilit cartierul general la Corabia. În ziua de 14 iulie, armata română trece Dunărea pe poduri de vase şi înaintează, fără luptă, spre Sofia, în timp ce o altă parte a ei controlează ţinutul de la sud de hotarul Dobrogei, cu oraşele Silistra, Turtucaia, Bazargic, Cavarna şi Balcic. La 18 iulie trupele române ajung la 20 km de Sofia, comunicaţiile capitalei Bulgariei fiind tăiate. Ţarul Ferdinand al Bulgariei cere regelui Carol I să oprească înaintarea trupelor române. În perioada 29 iul. - 10 august 1913 are loc Conferinţa de pace de la Bucureşti la care iau parte : România, Grecia, Muntenegru, Serbia şi Bulgaria. Se încheie astfel al doilea război balcanic. Prin tratatul încheiat la această conferinţă, României îi revine partea din sudul Dobrogei (judeţele Durostor cu reşedinţa la Silistra şi Caliacra cu reşedinţa la Bazargic, "Cadrilaterul", cu o suprafaţă de 7726 km2 şi o populaţie de 378027 suflete, până la linia Turk-Smil-Ekrené. Tratatul semnifică, totodată, faptul că pentru prima oară problemele balcanice sunt rezolvate exclusiv de către statele din zonă. După Tratatul de pace de la Bucureşti, situaţia internaţională a României se consolidează.

12.07.1427 Ştefan cel Mare este uns domn al Moldovei

După înfrângerea domnitorului Petru Aron la Doljeşti, Ştefan, aflat în tabăra sa, situată lângă satul Direptate, primeşte clerul şi boierii veniţi să-l întâmpine, iar mitropolitul Teoctist l-a "uns şi încoronat la biserica satului amintit".

12.07.1909 Se naşte, la Vulcăneşti, judeţul Teleorman, CONSTANTIN NOICA - filosof

Cursuri liceale la "Dimitrie Cantemir" şi "Spiru Haret" din Bucureşti, apoi student la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii bucureştene. Audiază cursurile profesorilor C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Mircea Florian, Nae Ionescu, ultimul dintre aceştia exercitând o influenţă notabilă asupra tânărului student şi a preocupărilor sale filosofice ulterioare absolvirii facultăţii. Cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant se inaugurează una dintre direcţiile esenţiale, cea de istoric al filosofiei, în special al filosofiei germane. A fost bibliotecar la Seminarul de istorie a filosofiei, a fost membru al grupului Criterion. A făcut o specializare în Franţa, iar în 1940 şi-a susţinut teza de doctorat. Între anii 1941-1944 a lucrat la Berlin, fiind referent la Institutul româno-german, dar s-a ocupat şi de reeditarea lucrărilor lui Nae Ionescu. A editat Izvoare de filosofie. În perioada 1945-1958 a avut domiciliu forţat, iar din 1958 până în 1964 a fost deţinut politic. Din 1965 până în 1975 a lucrat la Institutul de Logică al Academiei Române, fiind cercetător. Dintre lucrările mai cunoscute amintim : Mathesis sau bucuriile simple; Jurnal filosofic; Douăzeci şi şapte de drepte ale realului; Sentimentul românesc al fiinţei; Devenirea întru fiinţă; Scrisori despre logica lui Hermes. Din 1976 se retrage la Păltiniş, Sibiu, unde moare în anul 1987.

14.07.1582 Palia de la Orăştie

Ocupă un loc deosebit printre textele româneşti din secolul al XVI-lea, pentru că prezintă particularităţi de limbă neîntâlnite în alte texte contemporane. Rod al colaborării a cinci cărturari români (Mihai Todiraşi, Ştefan Hercu, Efrem Zacan, Moise Peştisel şi Archirie), Palia a fost tradusă nu "din limba jidovească, grecească şi sârbească pre limba română", cum se afirmă în prefaţă, ci dintr-un izvor maghiar, căruia i s-a adăugat altul latin. Modelul maghiar este Pentateucul tipărit de Heltai Gaspar la Cluj în 1551, iar cel latin este o ediţie corectată a Vulgatei, după cum nu se poate nega prezenţa unui text slavon. Patronată de Mihai Todiraşi, episcopul impus de cârmuirea calvină bisericii române din Transilvania, Palia nu se abate de la credinţa ortodoxă. Există în introducere o garanţie a tipografilor, Şerban, meşterul mare al tiparelor, fiul lui Coresi, şi Marian, diac, care spun : "Dându în mâna noastră ceaste cărţi, citind şi ne plăcură şi le-am scris vou, români, şi le cetiţi".

15.07.1858 Se tipăreşte în Moldova prima emisiune de mărci poştale "Cap de bour"

"Cap de bour" a fost formată din patru mărci poştale cu valori de 27, 54, 81 şi 108 parale. Ea a fost pusă în circulaţie la 22 iul. / 3 aug., iar la 31 oct. / 12 nov. 1858 a fost retrasă. Emisiunea a II-a "Cap de bour" este pusă în circulaţie la 1 / 13 oct. 1858, odată cu introducerea tarifului poştal unic, şi este retrasă la 1 / 13 mai 1862. Aceste emisiuni constituie astăzi rarităţi filatelice mondiale.

17.07.1810 S-a născut, la Fofeldea, AUGUST TREBONIU LAURIAN - filolog

Studiază mai întâi la Sibiu şi Cluj, apoi la Viena, consacrându-se carierei de profesor. În anul 1842 este chemat la Bucureşti, la şcoala de la Sf. Sava unde predă filosofia. Cultul pentru istoria naţională insuflat de opera fruntaşilor Şcolii Ardelene îl apropie de Bălcescu, împreună cu care, în 1845, scoate Magazin istoric pentru Dacia în tipografia de la Sf. Sava. Preocupările filologice s-au manifestat încă de la Viena, în 1840, când tipărea Tentamen criticum. Animat de un profund patriotism, participă la evenimentele revoluţionare de la 1848 din Transilvania şi este, ca şi Timotei Cipariu, unul dintre secretarii adunării de la Blaj, citind "petiţiunea naţională". În 1851 se află în Moldova ca profesor, editor de manuale şi inspector al şcolilor la Iaşi. Revenit în Bucureşti, îl aflăm printre susţinătorii unirii, iar în timpul domniei lui Cuza, lucrează pentru înfiinţarea Universităţii din Bucureşti unde este numit profesor de literaturi clasice. Figurează printre fondatorii Academiei Române şi unul din primii ei vicepreşedinţi. Moare la 25 feb. 1881. Numele lui Laurian este legat de curentul latinist ce s-a manifestat la noi în sec. XIX, el reprezentând aspectul romantic al filologiei române. De numele său este legată şi apariţia celor trei volume din Dicţionarul limbii române editat între anii 1871-1876, împreună cu I.C. Massim. La elaborarea acestei lucrări au mai colaborat Timotei Cipariu, George Bariţiu, Iosif Hodoş, G. Sion. Lucrarea cuprinde două părţi. Prima - Dicţionarul limbii române, apărut în două volume şi cuprinzând numai cuvintele de origine latină. Partea a doua - Glossariu - cuprinde cuvintele nelatine, socotite de autori barbarisme care trebuie să dispară din limbă. În calitate de istoric a publicat lucrări referitoare la istoria românior, în limbile latină, germană, franceză, manuale de istorie, geografie, cosmografie, pentru clasele primare.

21.07.1774 Tratatul de pace ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi

Prin acest tratat, Moldova şi Ţara Românească sunt scutite de haraci timp de doi ani, iar Rusia capătă dreptul de a interveni în favoarea Principatelor.

24.07.1882 Se naşte, la Bucureşti, TRAIAN LALESCU - matematician, profesor

Studii primare la Bucureşti, gimnaziul la Craiova şi Roman, apoi Liceul Internat din Iaşi. În liceu, ca şi în gimnaziu, a fost premiantul I şi premiant de onoare al şcolii. Încă din clasa a VI-a de liceu este corespondent la Gazeta matematică. La terminarea liceului, dă examen la Şcoala de poduri şi şosele obţinând primul loc. Renunţă la această şcoală şi urmează Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti. Îşi ia licenţa cu calificativul "foarte bine" şi obţine, reuşind primul, bursa "Vasile Alecsandri" pentru studii la Sorbona. În 1908 îşi ia doctoratul în matematici în faţa unei comisii prezidate de Emile Picard. Întors în ţară, este profesor de matematică la gimnaziul din Giurgiu, apoi este asistent la Şcoala de poduri şi şosele, iar în ianuarie 1909 este numit profesor suplinitor de analiză la Facultatea de Ştiinţe. Concomitent, Lalescu funcţionează şi ca profesor în învăţământul secundar predând matematica la diferite licee bucureştene. În anul 1911 este numit profesor titular de geometrie analitică la Şcoala de poduri şi şosele, ca succesor al lui Spiru Haret, unde funcţionează până la sfârşitul vieţii. În acelaşi timp este profesor agregat la Catedra de algebră superioară şi teoria numerelor la Universitatea Bucureşti. După război depune eforturi deosebite pentru înfiinţarea unei şcoli politehnice la Timişoara. Reuşeşte şi este numit rectorul acestei şcoli, dar, după un an, renunţă la funcţie. În 1927 contactează o dublă pneumonie care, la 1 iunie 1929, îi provoacă moartea, înainte de a fi împlinit 47 de ani.

28.07.1854 Se naşte VICTOR BABEŞ - medic, biolog, fondatorul microbiologiei moderne

Şi-a făcut studiile medicale la facultăţile din Bucureşti şi Viena, fiind apreciat în mod deosebit de către profesorii săi. Este numit asistent la catedra de histologie a Facultăţii de medicină din Budapesta, iar în 1878, la Viena, devine doctor în medicină, iar în 1885 îşi ia examenul de docenţă la Budapesta. În acelaşi an este numit profesor extraordinar de histologie la Facultatea de Medicină din Budapesta. A întreprins călătorii în marile centre medicale ale Europei şi a lucrat cu mari personalităţi ale medicinii, între care Pasteur şi Koch. Împreună cu A.V. Cornil, profesor la College de France, a elaborat primul tratat de microbiologie din lume. În anul 1887 se stabileşte în Bucureşti unde şi-a continuat bogata activitate ştiinţifică soldată cu descoperiri de notorietate mondială între care tratamentul antirabic. În 1893 devine membru activ al Academiei Române. A dus o insistentă activitate pentru înfiinţarea în ţara noastră a unui institut al sănătăţii publice, a unui institut de patologie şi bacteriologie. În 1900 înfiinţează, la Bucureşti, Societatea Anatomică, tipăreşte în limbile română şi franceză, Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie, editează revista România Medicală. Publică o serie de tratate şi monografii, între care se remarcă : Bacilul leprei şi histologia leprei; Pelagra; Tratamentul turbării; Atlasul de histologie patologică a sistemului nervos. În 1913 contribuie la combaterea epidemiei de holeră din Bulgaria preparând un vaccin antiholeric. După Marea Unire din 1918 ia parte la organizarea Universităţii din Cluj, eveniment care are loc în anul 1919, şi devine profesor al acesteia. La împlinirea vârstei de 60 de ani este sărbătorit de Societatea studenţilor în medicina care editează şi un volum omagial. Situaţia se repetă şi în 1924, cu prilejul celei de-a 70-a aniversări. Moare la 19 oct. 1926 la Bucureşti. În anul 1948, Universitatea din Cluj primeşte numele său, iar un an mai târziu, Ministerul Sănătăţii editează un volum omagial, incluzând şi o bibliografie însemnând 1005 titluri de lucrări ale ilustrului savant. Bibliografia a fost întocmită de Mircea Tomescu.

01.08.1883 Se naşte, în satul Cubolta, jud. Soroca, Basarabia, PAN(TELIMON) HALIPPA - poet şi publicist, om politic, unul din făuritorii Unirii Basarabiei cu România.

Şcoala primară în satul de baştină, în limba rusă deşi învăţătorul era român, dar limba maternă nu era admisă în şcoală. Urmează Seminarul Teologic din Edineţ, mai întâi, apoi din Chişinău, tot în limba rusă, limbile moderne, germana şi franceza. Renunţă însă la cariera duhovnicească şi pleacă la Dorpat, azi Tartu pentru a urma Facultatea de fizică şi matematică. O întrerupe şi pe aceasta din cauza Revoluţiei ruse din anul 1905. Participă la Congresul Ţăranilor din întreaga Rusie ce se desfăşoară la Moscova şi este arestat şi expediat în Basarabia. Anul 1906 este unul de cotitură pentru Pan Halippa. Îl cunoaşte pe C. Stere, venit la Chişinău şi înfiinţează prima gazetă în limba română, Basarabia¸cu litere chirilice. În paginile ei a tipărit imnul revoluţionar Deşteaptă-te române. În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, Pilde şi poveţe. Întâia carte moldovenească de citire, iar în 1912 Basarabia, schiţă geografică. A condus ziarul Cuvântul moldovenesc, fondator al Partidului Naţional Moldovenesc (1917), Vicepreşedinte (1917-1918) şi preşedinte al Sfatului Ţării care a hotărât Unirea Basarabiei (1918-1921), ministru de stat (1919-1920), reprezentant al Basarabiei în guvernul României. A făcut parte din Delegaţia permanentă a Partidului Naţional Ţărănesc. De mai multe ori ministru. Academia Română îl primeşte la 15 oct. 1918 ca membru corespondent, rămânând în această calitate până la moarte. În 1950 regimul comunist îl arestează şi este închis timp de 2 ani la închisoarea din Sighet, pentru ca în 1952 să fie predat Uniunii Sovietice, unde este condamnat de către un tribunal militar, la 25 de ani de muncă silnică în Siberia, învinuindu-l că a fost trădător al ţării sovietice. După trei ani în lagărele siberiene este amnistiat şi se întoarce în România pentru a fi închis la Gherla până în 1957. Moare la 30 apr. 1979, la Bucureşti. Moştenirea literară a lui Pan Halippa este la fel de importantă ca şi moştenirea politică. Ea cuprinde poezii, traduceri, schiţe şi memorii, dar în volum a reuşit să publice doar Flori de pîrloagă, tipărit la Iaşi în 1921.

02.08.1808 Se naşte, la Bocşa Română, jud. Sălaj - SIMION BĂRNUŢIU

Fruntaş al revoluţiei de la 1848, om politic, luptător pentru drepturile românilor şi emanciparea naţiunii române, filolog, teolog, jurist, istoric, filosof, pedagog. Primele cunoştinţe de carte le primeşte chiar de la tatăl său, apoi merge la gimnaziul din Şimleu, pe care-l absolvă cu distincţie, apoi este elev al liceului romano-catolic din Carei. Vine la Blaj unde absolvă un curs de filologie apoi cursurile seminarului. Devine arhivar al seminarului, prefect de studii şi secretar. Primeşte apoi catedra de istorie universală şi filosofie şi mai târziu este notar consistorial. În calitate de notar consistorial îl însoţeşte pe episcop în vizitele sale în cuprinsul Transilvaniei, fapt ce-i permite să obţină informaţii privind starea poporului, mai ales a ţăranilor. În anii 1840-1847 Bărnuţiu este unul dintre factorii de seamă ai pregătirii luptei naţionale în Transilvania şi declanşării revoluţiei în anul 1848. Student, apoi doctor în drept al Universităţii din Pavia, devine profesor de logică la Facultatea de Litere şi Drept din Iaşi. Aici s-a ocupat de organizarea şcolilor, a creat o şcoală de gândire, şcoala bărnuţiană. Bolnav de plămâni, se retrage în satul natal unde moare la 28 mai 1864. Opera lui Bărnuţiu are numeroase valenţe politice, naţionale, sociale, economice, juridice, teologice, istorice, pedagogice şi în domeniul vast al culturii, ca o încununare a atâtor arii de manifestare spirituală şi românească.

02.08.1891 Se naşte, la Roman, MIHAIL JORA - compozitor, dirijor, pianist, critic muzical şi profesor

Începe studiile muzicale în timp ce era elev la Liceul Internat din Iaşi şi le continuă la Conservatorul din Iaşi. Paralel urmează şi Facultatea de Drept luându-şi licenţa în 1912. Şi-a perfecţionat cunoştinţele muzicale la Leipzig şi a debutat la pupitrul Orchestrei Ministerului Instrucţiunii Publice, viitoarea Filarmonică prezentându-şi propria compoziţie Suita pentru ocrchestră în RE, la 10 feb. 1919. Ia parte la primul război mondial, este rănit la picior şi rămâne cu o infirmitate pe viaţă. Îl cunoaşte pe George Enescu şi, prin intermediul acestuia, pleacă la Paris spre a studia compoziţia. Debutează ca redactor muzical la Revista Vremii şi cronicar muzical la ziarul L'Orient, ce apărea în Capitala României, în limba franceză. Mai colaborează la Muzică şi Poezie şi Timpul. Profesor de armonie şi de compoziţie la Academia de Muzică din Bucureşti. Director al programelor muzicale la Societatea de Radiodifuziune, pune bazele primelor formaţii ale acestei instituţii. Membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Compozitorilor Români, consilier artistic al Filarmonicii şi Operei Române, al Fundaţiilor Regale, membru al Institutului Max Reger din Bonn şi membru titular al Academiei Române. Distins cu premiul I de compoziţie "George Enescu", medalia de aur a Expoziţiei Univesale de la Paris (1937), Premiul Naţional de Compoziţie, marele premiu "G. Hamangiu" al Academiei Române, Meritul Cultural în grad de comandor, Profesor emerit, Maestru emerit al artei, Artist al poporului, premiul internaţional Gottfried von Herder. A compus muzică de scenă (La piaţă; Demoazela Măriuţa; Când strugurii se coc); muzică simfonică şi vocal simfonică (Poveste indică; Privelişti moldoveneşti); muzică de cameră, muzică pentru pian (Sonate; Joujoux pour Ma Dame), muzică vocală şi corală. În istoria muzicii româneşti, Jora rămâne creatorul liedului şi baletului modern autohton, creatorul muzicii simfonice cu program şi cel mai important profesor de compoziţie al sec. XX. A trecut în eternitate la 10 mai 1971, Bucureşti.

04.08.1948 Decret-Lege pentru regimul general al cultelor religioase

Prin acest decret-lege se garantează tuturor cultelor religioase din România libertatea de a se organiza, potrivit doctrinei, canoanelor, tradiţiei şi rânduielilor proprii. De asemenea, se prevede că nici un cult religios şi nici un reprezentant al unui cult nu vor putea întreţine legături cu alte culte religioase, instituţii sau persoane oficiale în afara ţării, decât numai cu aprobarea Ministerului Cultelor şi prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, precum şi faptul că "nici un cult religios nu poate să exercite vreo jurisdicţie asupra credincioşilor statului român". Controlul Cultelor de către factorul politic devine astfel complet. Conform decretului se desfiinţează cultul greco-catollic, precum şi Inspectoratul Clerului Militar, iar preoţii militari şi Episcopul Armatei - Paternie Ciopron -, sunt trecuţi în rezervă.

05.08.1922 Se naşte, la Siliştea - Gumeşti, MARIN PREDA - prozator, eseist, editor

Începe şcoala primară la vârsta de 8 ani, în satul natal. Se dovedeşte un elev silitor şi în 1934 absolvă cele patru clase, iar în 1937 îl găsim elev la Şcoala Normală din Abrud. După Dictatul de la Viena din 1940, Şcoala Normală este mutată la Bucureşti, dar din lipsa banilor, Preda renunţă la studii după ce îşi trece examenul de capacitate. Debutează în 1942 cu o schiţă în pagina literară a ziarului Timpul, publică apoi în Vremea şi Evenimentul zilei. Participă la şedinţele cenaclului Sburătorul, unde este remarcat de Eugen Lovinescu. În 1947 devine corector la România Liberă. Debutează editorial în 1948 cu Întâlnirea din pământuri, nuvele, iar în 1955 apare romanul Moromeţii, completat în 1967 cu volumul al doilea. În 1968 îi apare romanul Intrusul, inspirat dintr-un caz real publicat în Scânteia Tineretului, la rubrica Să discutăm despre tinereţe, educaţie, răspunderi. În acelaşi an este ales vicepreşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. În 1970 devine director la Editura Cartea Românească. Obţine numeroase premii literare, recunoaşterea operei sale fiind unanimă. În anul 1974 devine membru corespondent al Academiei R.S.R. Opera sa însumează nuvele, romane, lucrări cu caracter autobiografic : Întâlnirea din pământuri (1948), Ana Roşculeţ (1949), Desfăşurarea (1952), Moromeţii (1955), Risipitorii (1962), Moromeţii (vol. 2 - 1967), Intrusul (1968), Marele singuratic (1972), Delirul (1975), Cel mai iubit dintre pământeni (1980), Imposibila întoarcere (1971), Viaţa ca o pradă (1977). Moare la 16 mai 1980, la Casa de Creaţie Mogoşoaia, în condiţii încă neelucidate.

08.08.1907 Se naşte, la Borca, jud. Neamţ, GHEORGHE CARTIANU - inginer, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române

Lucrări în domeniul sintezei reţelelor electrice, al modulaţiilor de frecvenţă. A participat la realizarea primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti.

09.08.1601 Mihai Viteazul este ucis pe Câmpia Turzii, din ordinul lui George Basta

09.08.1850 S-a născut în Breslau - Germania, HAYMANN TIKTIN - filolog

Cunoscut cu numele H. Tiktin, a venit de tânăr în România, stabilindu-se la Iaşi. Doctor în filosofie la Leipzig, membru de onoare al Academiei Române. A debutat la Convorbiri literare în 1878. A luat parte activă la întemeierea, în 1889, a Societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi, redactând timp de doi ani partea literară şi lingvistică a revistei Arhiva, organul societăţii. A luat parte la fondarea şcolii primare israelito-catolice Cultura din Iaşi al cărei director a fost, o bună perioadă, profesor de limba germană la Liceul Naţional din Iaşi. Stabilindu-se în Germania, ţine cursuri de limba şi literatura română la Seminarul Oriental de pe lângă Universitatea din Berlin, apoi lector al Institutului de Filologie Romanică din Berlin. Moare la Berlin în ziua de 13 mar. 1936.

09.08.1880 Se naşte, în comuna Siliştea, jud. Sibiu, IOAN LUPAŞ,

Istoric, creator de şcoală istorică, preot, profesor, publicist, om politic, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, a studiat la Sibiu, Braşov, Budapesta şi Berlin. Doctor în istorie în anul 1904, activează în Societatea Academică Petru Maior şi se numără printre întemeietorii revistei Luceafărul, tribună de afirmare a tinerilor intelectuali români din Budapesta (1902). Este profesor la Institutul Andreean din Sibiu, inaugurându-şi cursul cu lecţia Despre originea românilor. În 1909 părăseşte învăţământul din motive politice şi se dedică cercetării istorice, publicisticii şi politicii, scopul esenţial fiind pregătirea Marii Uniri. Pentru activitatea ştiinţifică primeşte premiul Adamachi al Academiei Române. La propunerea lui Nicolae Iorga este ales membru al Academiei Române din 1916. Devine membru în Marele Sfat şi participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918 şi este secretar general la resortul culte şi instrucţiune publică în Consiliul Dirigent (1918-1920). În România Mare este profesor de istorie nouă a românilor din Transilvania, apoi de istoria românilor la Universitatea din Cluj. Paralel cu viaţa ştiinţifică este prezent şi în viaţa politică în câteva rânduri fiind ministru. Împreună cu Alexandru Lapedatu, organizează Institutul de Istorie Naţională din Cluj, căruia îi este şi director. Devine preşedinte al Secţiei Istorice a Academiei Române şi membru al Comitetului Central şi preşedinte al Secţiei Istorice a Astrei. În anul 1967 capătă titlul de profesor emerit, iar la 3 iulie acelaşi an moare la Bucureşti. În urma sa a rămas o impresionantă operă ştiinţifică.

10.08.1884 Se naşte, la Brăila, PANAIT ISTRATI - scriitor şi publicist

Urmează cursurile Şcolii primare 3 "Tudor Vladimirescu", dovedindu-se deosebit de silitor, dar regimul rigid al şcolii îl determină să fugă adesea pe malurile Dunării. După încheierea ciclului primar, se tocmeşte la cârciuma lui Kir Leonida, renumită pentru mâncare şi petreceri. În acest mediu îl întâlneşte pe un fost căpitan de vapor, Mavromati, de la care învaţă greceşte şi primeşte sfaturi utile de viaţă. După moartea lui Mavromati pleacă de la cârciumă şi leagă prietenie cu Kir Nicola, albanezul care îl angajează la plăcintăria sa. Aici îl cunoaşte pe rusul Mihail Kazansky, aflat în serviciul albanezului. Om de o deosebită cultură, Kazansky va exercita o puternică înrâurire asupra lui Istrati. Mai este logofăt la casa Thuringer, zugrav, vopsitor, iar în 1904 îl aflăm în Bucureşti, însoţit de acelaşi Kazansky. Aici este fecior în casă la un avocat, servitor la Hotel "Englisch", portar la hotelul "Regina" din Constanţa. În iarna lui 1906, împreună cu Kazanski, pleacă în Egipt, apoi îl aflăm în Siria. Întors în ţară, se alătură luptei muncitorilor din porturi. Întreprinde alte călătorii în Egipt şi Franţa, Grecia, Elveţia, apoi în Rusia Sovietică, de unde se întoarce în ţară dezamăgit de realităţile de acolo. Urmează alte câteva călătorii în Franţa, iar în 1934, bolnav, se stabileşte în Bucureşti. Moare în anul 1935, la 16 apr., în aprilie, Bucureşti. Opera lui Istrati poate fi considerată un mare roman autobiografic. A scris : Kira Kiralina (1934), Moş Anghel (1924), Domniţa de Snagov (1925), Trecut şi viitor (1925), Codin (1926), Neranţula (1929), Haiducii. Toate apărute mai întâi la Paris, în limba franceză.

10.08.1919 Adunarea de la Timişoara a şvabilor din Banat îşi dă acordul la unirea proclamată la Alba Iulia

11.08.1895 Se naşte, la Bîrlad, VICTOR ION POPA - scriitor, mare animator al teatrului în perioada interbelică

A copilărit într-un sat din apropierea Bîrladului, unde tatăl său era învăţător. După liceul urmat la Iaşi, face Conservatorul şi debutează ca publicist şi dramaturg. Participă la campania din 1916 - 1918 şi sub această impresie scrie piesa patriotică Răspântia cea mare. După război se face cunoscut prin piesele : Ciuta (1921); Acord familiar (1926); Muşcata din fereastră; Take, Ianche şi Kadîr şi alte câteva mai neînsemnate : Vîltoarea; Vinerea Patimilor etc. A scris şi piese pentru Teatrul sătesc : Cuiul lui Pepelea; Plata birului; Încercarea; Mironosiţele, dar şi piese pentru copii : Păpuşa cu piciorul rupt; Pufuşor şi Mustăcioara. Profesor la Conservator, foarte apreciat de elevii săi, regizor, decorator, publicist şi romancier. În această din ultimă calitate se remarcă prin romanele : Velerim şi Veler Doamne; Sfîrlează cu fofează; Maistoraşul Aurel; Ucenicul lui Dumnezeu, schiţe şi nuvele: A fost odată un război; Ghiceşte-mi în cafea; Povestiri cu prunci şi moşnegi etc. A fost director de scenă al Teatrului Popular din Bucureşti, al Teatrului Naţional din Cernăuţi, apoi director al acestui teatru, director de scenă al Teatrului Maria Ventura din Bucureşti, apoi director al Teatrului Muncitoresc şi director al Teatrului Naţional. Moare la 30 mar. 1946.

12.08.1812 Se naşte, la Bucureşti, ION GHICA - scriitor, economist, om politic, diplomat

Este fiul banului Ghica şi al Mariei, născută Câmpineanu. Învaţă mai întâi în particular, apoi la şcoala grecească, după care la Sf. Sava, îşi ia bacalaureatul în litere şi în ştiinţe la Paris. Studiază la Ecole des mines, obţinând diploma de inginer. Este profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, este autorul unui plan de reorganizare a învăţământului în Moldova. Împreună cu N. Bălcescu şi Christian Tell este membru fondator al societăţii politice secrete "Frăţia". În Moldova editează revista Propăşirea (1844), împreună cu Alecsandri, Kogălniceanu şi Balş. Agent diplomatic al Ţării Româneşti la Constantinopol în anul 1848, guvernator (bey) al insulei Samos (5 ani), preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de interne sub domnia lui Cuza, dar şi sub Carol I. În anul 1865 începe să publice Convorbiri economice, devine academician şi preşedinte al Academiei Române, director general al teatrelor, ministru plenipotenţiar al României la Londra. Şi-a început activitatea literară cu o traducere din Moliere (Preţioasele) şi voia să scrie un roman, Istoria lui Alecu Soricescu, din care au rămas numai două fragmente. Talentul său literar s-a afirmat mai ales în faimoasele Scrisori către V. Alecsandri scrise între 1880-1889, din care prima ediţie apărea în 1884, iar ediţia definitivă în 1887. În anul 1897 se retrage la moşia sa de la Ghergani, Dâmboviţa, unde se stinge la 22 aprilie.

12.08.1864 Consiliul de stat adoptă textul Legii rurale

La 26 august, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă printr-un decret Legea rurală, urmând să intre în vigoare din 5 mai 1865. Legea rurală eliberează pe ţărani de sarcinile boiereşti şi împroprietăreşte, prin răscumpărare, cu loturile de pământ pe care le aveau în folosinţă, limitându-se pământul expropriabil la maximum 2/3 din moşie, exclusiv pădurile. Se acordă ţăranilor loturi de 5,5 ha în Ţara Românească, 7,3 ha în Moldova şi 8,7 ha în sudul Basarabiei, neputându-se înstrăina timp de 30 de ani. Prin această lege sunt împroprietărite 463.554 familii de ţărani, cu o suprafaţă totală de 1.810.311,2970 ha, la care trebuie adăugate 228.328,9727 ha cu care sunt împroprietărite, tot în temeiul legii, 48342 familii de însurăţei, ceea ce înseamnă un total de 203840,2657 hectare împărţite la 511.896 familii. Reforma agrară din 1864 a însemnat un moment important, deschizând calea dezvoltării într-un ritm mai viu a capitalismului în România.

13.08.1595 Are loc bătălia de la Călugăreni

Mihai Viteazul conduce oastea otomană în fruntea căreia se afla marele vizir Siman Paşa. Marele steag verde este capturat, iar paşii : Hassan de Timişoara, Khidr şi Mustafa de Bosnia sunt ucişi. Faţă de superioritatea numerică a turcilor, Mihai este silit să se retragă spre nord, pentru a primi ajutorul aliaţilor săi.

13.08.1928 S-a născut, la Oarda de Sus, jud. Alba, ION LĂNCRĂNJAN -scriitor

Prozator. Trilogia Cordovanii (1969, Premiul de Stat şi Premiul Uniunii Scriitorilor) tratează frământările şi transformările petrecute într-un sat din Transilvania, după Eliberare. În Drumul câinelui (1971) şi Caloianul (2 vol., 1975) sunt evocate situaţii, drame şi personaje din ultimele decenii, într-un stil dur, cu conflicte puternice. Romanul Suferinţa urmaşilor (1978) relatează destinul tragic al unui ţăran cinstit. Alte opere : Nevoia de adevăr; Publicistică (1978). Moare la 4 mar. 1992, Bucureşti.

14.08.1900 Se naşte, la Coştuleni, jud. Lăpuşna în Basarabia, VASILE PAVELCU - psiholog, prof. univ.

Studii secundare la Chişinău şi Facultatea de Litere şi Filosofie la Iaşi. Îşi aprofundează pregătirea în psihologie la Paris, iar la întoarcerea în ţară devine cadru didactic la Universitatea din Iaşi, unde va face o strălucită carieră. Membru titular al Academiei Române în 1974, membru al Asociaţiei de Psihologie Ştiinţifică de limbă franceză, vicepreşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România. Pavelcu poate fi caracterizat ca un gânditor de profunzime în psihologie, preocupat preponderent de evidenţierea, analiza şi interpretarea aspectelor calitative specifice şi diferenţiale ale psihicului uman şi a organizării supraordonate a personalităţii. Preocupările sale ştiinţifice le-a făcut cunoscute în lucrări ca : Funcţia afectivităţii (1936), Caracterele afectivităţii (1938), Logica (1958), Drama psihologiei (1965 şi 1972, ed. a 2-a rev.), Principii de docimologie (1968), Invitaţie la cunoaşterea de sine (1970), Culmi şi abisuri ale personalităţii (1974), Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii (1982). Moare la Iaşi în ziua de 21 feb. 1991.

14.08.1905 Se naşte, la Craiova, BARBU THEODORESCU - bibliograf şi istoric literar

Liceul Naţional din Craiova şi facultăţile de litere şi drept la Universitatea Bucureşti, licenţiat în 1929. Cursuri de specializare în Italia şi Franţa. Doctor în filosofie cu teza Istoria bibliografiei române (1939). Secretarul lui N. Iorga şi şef de cabinet în timpul guvernării Iorga. Profesor de liceu, conferenţiar la universităţile din Craiova şi Bucureşti până la pensionare, în 1971. A fost membru al societăţii interbelice a profesorilor secundari Prietenii istoriei literare. Biograf, bibliograf editor de documente şi istoric literar, a cărui activitate s-a concentrat mai ales asupra operei şi figurii lui N. Iorga. Dintre lucrările publicate : Bibliografia istorică Iorga (1943), Un concurs universitar celebru : N. Iorga (1944), Contribuţiuni la cunoaşterea strămoşilor lui N. Iorga (1974), Nicolae Iorga şi educaţia maselor (1967), Bibliografia şcolară a lui N. Iorga (1970), N. Iorga : bibliografie (1976). În 1972 a reeditat Istoria bibliografiei române. În domeniul biblioteconomiei a publicat, în 1938, Manualul bibliotecarului, lucrare de referinţă ca şi Istoria bibliografiei române, pentru bibliologia românească. Moare la 18 ian. 1979, la Bucureşti.

15.08.1714 Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi Ianache Văcărescu sunt decapitaţi la Constantinopol.

17.08.1876 Se naşte, la Vicovul de Sus, ION NISTOR - istoric, profesor, om politic, diplomat

Urmează şcoala primară în Vicov şi liceul la Rădăuţi, apoi Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Cernăuţi. Devine membru activ apoi preşedinte al societăţii Junimea. După satisfacerea stagiului militar la Pola (Istria), îşi ia licenţa şi examenul de capacitate, devenind profesor secundar de istorie, geografie şi limba română la Suceava apoi la Cernăuţi. Desfăşoară o bogată activitate pedagogică şi culturală şi este membru al societăţilor Şcoala română din Suceava, Societatea pentru cultură din Cernăuţi, fondator şi director al revistei Junimea literară (1904). Pasionat de istoria românilor, începe specializarea în această disciplină şi pentru aceasta se înscrie la Universitatea rudolfiană din Viena şi-şi redactează teza de doctorat Pretenţiile moldoveneşti asupra Pocuţiei. Primeşte titlul de doctor în filosofie şi litere, fiind elogiat de Vasile Pârvan, Ioan Bogdan şi Nicolae Iorga. Urmează alte studii de bizantinologie, politologie şi economie în Germania, de unde revine în Bucureşti. Aici, în timpul Primului Război Mondial, continuă să militeze pentru unirea Bucovinei şi pentru eliberarea teritoriilor româneşti. La 27 martie 1918 participă la unirea Basarabiei cu România. Împreună cu alţi bucovineni scoate ziarul Glasul Bucovinei, iar la 28 nov. 1918 are loc unirea Bucovinei cu "Patria Mamă". Redutabil şi în domeniul diplomaţiei, conduce delegaţia română la Viena pentru normalizarea relaţiior diplomatice cu U.R.S.S. Printre lucrările sale se pot menţiona : Răsunetul războiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia; Istoria Basarabiei; Bizantinii în luptă pentru cucerirea Daciei şi Transilvaniei; Întinderea aşezărilor româneşti dincolo de Nistru etc.

19.08.1881 Se naşte, la Liveni-Vîrnav, jud. Botoşani, GEORGE ENESCU - compozitor, dirijor, violonist, profesor

Primele noţiuni muzicale le-a primit din copilărie la Dorohoi. La vârsta de 7 ani trece la Conservatorul din Viena, după care urmează Conservatorul Naţional de Muzică din Paris. În capitala Franţei va debuta strălucit printr-un recital de autor, la vârsta de numai 15 ani, după care urmează un senzaţional debut ca simfonist cu Poema Română, la vârsta de 17 ani. În acelaşi an, 1898, va apărea şi la Ateneul Român ca dirijor, compozitor şi violonist. La Paris a fondat şi a condus Trio-ul instrumental şi cvartetul de coarde George Enescu, a început să predea lecţii de vioară şi să desfăşoare o susţinută activitate de violonist-concertist. În ţară, Enescu a concertat cu Filarmonica din Bucureşti şi cu Orchestra simfonică din Iaşi. A fost membru fondator şi preşedinte al Societăţii Compozitorilor Români. În a doua parte a vieţii, Enescu şi-a intensificat activitatea pedagogică, printre elevii săi numărându-se Yehudi Menuhin, Ida Haendel, Lola Bobescu, Henryk Szering ş.a. Din dorinţa susţinerii tinerilor creatori români, a fondat, în 1912, Premiul naţional de compoziţie George Enescu. În anul 1946 s-a stabilit definitiv la Paris. Enescu a lăsat o moştenire relativ restrânsă ca număr (are doar 33 de lucrări cu număr de opus), dar de ample dimensiuni, chiar în domeniul sonatei şi cvartetului. A fost răsplătit cu premiul de compoziţie Pleyel, de două ori cu Legiunea de Onoare a Franţei, membru onorar şi membru activ al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, al Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma şi al Academiei de Ştiinţe din Praga. A publicat volumul memorialistic Les souvenirs de Georges Enesco, tradus şi în limba română. La 4 mai 1955 s-a stins din viaţă la Paris.

20.08.1864 Se naşte ION I.C. BRĂTIANU (Ionel), om politic şi de stat, diplomat, orator, om de cultură şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal

Este fiul mai mare al lui Ion C. Brătianu, a cărui familie, originară din ţinuturile Argeşului, este menţionată în documente încă din secolul al XVI-lea. Primeşte o educaţie aleasă şi-şi face studiile la Bucureşti şi Paris. Devine inginer în specialitatea căi ferate şi lucrează ca inginer practicant la Calea Ferată Iaşi - Paşcani. Căsătorit cu principesa Moruzi cu care are un fiu Gheorghe, istoric şi om politic, mort în închisoarea de la Sighet. În anul 1895 debutează în viaţa politică, considerându-se continuator al tatălui său şi în anul 1909, în urma Congresului P.N.L., este ales preşedinte al Comitetului Executiv şi conducător al P.N.L. Propune revizuirea Constituţiei pentru modificarea sistemului electoral. Ia parte la cele două războaie balcanice, ca maior de artilerie. După moartea regelui Carol ia parte, ca preşedinte al Consiliului de Miniştri şi preşedinte al Partidului Liberal, la marile acte istorice ale ţării. El devine principalul sfetnic al regelui Ferdinand, dar şi cel care-l influenţează pe suveran în luarea deciziilor. El stabileşte poziţia României faţă de situaţia de neutralitate, apoi tratativele diplomatice care culminează cu intrarea României în război de partea Antantei. Este în fruntea politicii şi diplomaţiei în perioada războiului şi a Unirii, precum şi la încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia în 1922. Moare în 1927 şi este înmormântat la Florica, alături de tatăl său.

20.08.1892 S-a născut, la Botoşani, OCTAV ONICESCU - matematician şi filosof

Şcoala primară şi liceul la Botoşani, apoi Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti urmată în paralel cu cea de filosofie. Licenţiat în matematică şi filosofie, este profesor de matematică la Liceul militar de la Mănăstirea Dealu. Ia parte la operaţiunile militare din timpul primului război mondial, iar după încheierea păcii, în anul 1919 pleacă la Roma unde elaborează primele sale memorii de matematică, iar în 1920 devine primul român care-şi trece doctoratul în matematici în capitala Italiei. Elaborează teoria varietăţilor cu patru dimensiuni şi a mai susţinut două teze suplimentare : una despre funcţiile de compoziţie, iar cealaltă despre fundamentele geometriei. Studii la Paris, iar de la 1 iul. 1929 este profesor agregat apoi titular la Catedra de mecanică teoretică de la Secţia de fizică. În 1930 organizează Şcoala de statistică din Bucureşti al cărei director a fost de la înfiinţare. Publică cea dintâi carte de algebră modernă în limba română. La Universitate s-a ocupat de organizarea catedrei de teoria probabilităţilor, ocupându-se de latura aplicativă a acestei ramuri a matematicii, şi a fost conducătorul secţiei de teoria probabilităţilor din cadrul Institutului de Matematică al Academiei. A iniţiat şi organizat Uniunea interbalcanică a matematicienilor, cuprinzând matematicieni din Albania, Bulgaria, Grecia, România, Turcia şi Iugoslavia. A fost preocupat de algebră, geometrie, statistică, dar mai ales de teoria probabilităţilor şi programare liniară. În acest din urmă domeniu a dat o metodă originală de reducere a sistemelor de ecuaţii numită Metoda Onicescu. În domeniul geometriei diferenţiale, ca şi în cel al analizei funcţionale, există Formula Onicescu. Publică un număr de 19 manuale şi tratate de nivel mediu şi superior, între care : Calculul vectorial - partea I; Calculul probabilităţilor (1939); Algebră; Teoria momentelor; Calculul probabilităţilor şi statistica matematică; Calculul probabilităţilor şi aplicaţii; Lecţii de statistică matematică; Cibernetica sau ştiinţa strategiei în conducerea acţiunilor omeneşti. La redactarea unora dintre lucrări a colaborat cu Gh. Mihoc, Gh. Galbură, C.T. Ionescu-Tulcea. Publică peste o sută de note şi memorii de înaltă ţinută ştiinţifică, în franceză, germană, engleză, italiană, română. Este citat în lucrări şi tratate de matematică pe plan internaţional. A încetat din viaţă la 19 aug. 1983, la Bucureşti.

21.08.1882 S-a născut la Reghin, jud. Mureş, AUGUSTIN MAIOR - fizician, inventator, profesor universitar

Este fiul învăţătorului Gheorghe Maior şi al Terezei Cosma. Studiile primare şi le face la Reghin, iar pe cele liceale la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş şi la Liceul Piariştilor din Budapesta, unde şi-a luat şi bacalaureatul. Tot la Budapesta va urma şi Şcoala Politehnică obţinând diploma de inginer mecanic. A audiat cursuri de specializare la Műnchen, Viena şi Göttingen pentru fizica teoretică şi matematici superioare. Din iniţiativa lui Augustin Maior s-a înfiinţat la Universitatea din Cluj primul curs de fizică teoretică şi aplicată în limba română, el fiind numit profesor universitar pentru predarea acestui curs. A predat şi cursul de fizică şi tehnologia industrială la Academia Comercială din Cluj. Decan al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj, membru titular al Academiei de Ştiinţe din România, Augustin Maior a fost primul profesor universitar care a introdus în România predarea de cursuri distincte de fizică teoretică. În perioada interbelică a reuşit să alcătuiască una dintre cele mai bune biblioteci de fizică din ţară; tot el a organizat un laborator de măsurări electrice, dotat corespunzător, a înfiinţat, la Sibiu, prima şcoală de telefonie şi telegrafie din Transilvania. A avut şi alte preocupări, cum ar fi psihologia în industrie, mecanismul crizelor economice. În anul 1929 a participat, cu partea matematică, fizică şi tehnică, la redactarea Enciclopediei Române Pallas. Opera de creaţie ştiinţifică a lui Augustin Maior este vastă şi inegală, cea mai relevantă descoperire a sa fiind telefonia multiplă. Moare la 3 oct. 1963, Cluj.

23.08.1944 Insurecţia armată

Mareşalul I. Antonescu merge în audienţă la regele Mihai. El declară că este dispus să semneze armistiţiul cu trupele aliate, după stabilizarea frontului şi obţinerea acordului lui Hitler. Acest armistiţiu implică pierderea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. În aceste condiţii, regele îl destituie din funcţia de conducător al statului şi ordonă arestarea lui. Se constituie un nou guvern condus de generalul Constantin Sănătescu, în care reprezentanţii P.N.Ţ, P.N.L., P.S.D. şi P.C.R. sunt miniştri de stat. Alexandra Kollontai comunică lui G. Duca acceptul guvernului sovietic pentru venirea în U.R.S.S. a generalului Aurel Aldea, în vederea discutării condiţiilor de armistiţiu. Regele Mihai citeşte la radio Proclamaţia care anunţă ruptura de Germania şi noua orientare politică a ţării. În audienţa acordată ministrului Germaniei la Bucureşti, suveranul îi declară că, dacă trupele germane nu vor deschide ostilităţile, ele se vor putea retrage în linişte, din ţară. Propunerea regelui este considerată salutară de către responsabilii militari germani aflaţi în clădirea Legaţiei Germane la Bucureşti, cu excepţia ataşatului aerului, care informează Cartierul general că poate reprima puciul de la Bucureşti. Propunerea telefonică a ataşatului militar german de a retrage toate trupele din România pe alineamentul Carpaţilor este respinsă de Hitler. Astfel se declanşează Insurecţia armată.

23.08.1939 Încheierea, la Moscova, a Tratatului de neagresiune germano-sovietic (Pactul Molotov - Ribbentrop), al cărui protocol adiţional secret cuprindea consimţământul Germaniei la anexarea Basarabiei de către U.R.S.S (art. 3).

27.08.1903 Se naşte, la Giurgiu, MIRON NICOLESCU - matematician, profesor, doctor docent în matematică, academician

Urmează şcoala primară, liceul şi Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti, doctorat în matematici la Paris. Este numit conferenţiar suplinitor de matematici generale la Universitatea din Cernăuţi, apoi docent de analiză matematică şi conferenţiar definitiv. Din octombrie 1940 îl găsim la catedra de calcul diferenţial şi integral a Universităţii din Bucureşti. Încă din 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe, apoi membru titular, iar în 1948 membru corespondent al Academiei Române, până în 1955, când devine titular. A fost membru al Societăţii de matematică din Franţa şi din Palermo, vicepreşedinte al Societăţii Române de Matematici, secretar general al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi membru în Consiliul Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice, iar în aprilie 1966 a fost ales preşedinte al Academiei Române. Activitatea lui Miron Nicolescu s-a caracterizat printr-o ţinută ştiinţifică şi pedagogică exemplară. Cursurile şi manualele sale de analiză matematică şi, în special, tratatul în trei volume publicat în anul 1960, au contribuit la formarea ştiinţifică a matematicienilor români. El este socotit unul din marii şefi de şcoală ai ştiinţei româneşti. Moare la 30 iun. 1975, Bucureşti.

29.08.1872 Se naşte, la Surdacu Mic, TRAIAN VUIA - constructor de avioane şi motoare, inventator

Studii secundare la Liceul din Lugoj, studii superioare la Şcoala Politehnică şi la Facultatea de Drept din Budapesta, doctor în ştiinţe juridice, este preşedinte al primului comitet legal al Frontului Naţional Român şi al Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania. Pleacă la Paris pentru a-şi perfecţiona planurile aeroplanului-automobil pe care-l începuse la Lugoj în perioada 1901-1902 şi pe care-l va prezenta la 16 feb. 1903 Academiei de Ştiinţe din Franţa sub forma unui memoriu în problema zborului mecanic. Deşi respins, Vuia şi-a brevetat totuşi proiectul şi l-a construit în perioada 1903-1905. El a realizat prima aripă de avion cu incidenţă veritabilă în timpul zborului, a realizat primul avion cu aripi pliante precum şi trenul de aterizare cu amortizoare. Cu aparatul său, Vuia efectuează, la 18 mar. 1906, primul zbor integral mecanic, în care aparatul a decolat, a zburat şi apoi a aterizat, folosind exclusiv mijloacele de bord. Vuia şi-a construit noi aparate şi a continuat să facă zboruri, iar aparatul a fost expus la Salonul Internaţional de Aeronautică de la Paris. După o întrerupere de câţiva ani, Vuia elaborează primul său proiect de elicopter, în 1918 realizând elicopterul Vuia 1, iar ultimul proiect de elicopter datează din anul 1925. Va fi preocupat în continuare de aparatele de zbor, dar şi de problema naţională a românilor din Transilvania. Moare la 3 sep. 1950 la Bucureşti.

30.08.1940 Dictatul de la Viena

Se semnează, la Viena, documentele arbitrajului germano-italian ("Dictatul de la Viena") prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 km2 şi 2.667.000 de locuitori, din care 50.2% români, 37% unguri, 5,7% evrei şi 2,8% germani) este încorporată Ungariei, Germania şi Italia garantând noile frontiere ale României. Garanţia urmărea să protejeze România, care, în perspectiva deciziei lui Hitler de a ataca U.R.S.S., capătă o însemnătate strategică şi economică sporită.

01.09.1955 Se înfiinţează Filarmonica de Stat din Cluj

Concertul inaugural are loc pe 4 decembrie.

4.09.1881 Se naşte, la Bacău, GEORGE BACOVIA - poet, prozator, jurnalist

Numele real era Gheorghe Vasiliu, fiul unui comerciant. După studii de drept, urmate cu întreruperi, devine membru al baroului din Bacău. Nu va profesa însă nicodată având alte îndeletniciri fără legătură cu pregătirea sa profesională : învăţător suplinitor, copist, ajutor de contabil. Fire bolnăvicioasă, îşi petrece bună parte din timp prin sanatorii şi spitale. Redactor la revista Orizonturi Noi din Bacău. În anul 1916 debutează cu volumul Plumb, premiat de Ministerul Artelor în 1923. În anul 1925 este directorul Ateneului Cultural şi obţine Premiul Societăţii Scriitorilor. După căsătoria cu Agatha Grigorescu se mută la Bucureşti unde editează revista Orizonturi Noi. În 1934 obţine, ca şi Arghezi, Premiul Naţional pentru Poezie. Obţine o pensie de la Societatea Scriitorilor, dar va continua să presteze, cât sănătatea îi permite, munci ocazionale, cum ar fi bibliotecar, consilier cultural. În ultimii ani ai vieţii primeşte diverse distincţii, iar poezia sa capătă consacrarea deplină. Meritul său esenţial este cel de a fi impus o tonalitate distinctă şi de a o fi accentuat progresiv, cu efecte lirice ieşite din comun. Numeroşii critici care s-au pronunţat asupra operei bacoviene au constatat în mod unanim excepţionala modernitate a viziunii sale poetice. Volumele care l-au impus, făcând să fie una dintre vocile majore ale secolului XX, sunt : Scântei galbene (1926), Cu voi (1930), Comedii în fond (1936), Ştanţe burgheze (1946). S-a stins din viaţă la 22 mai 1957. Postum i-a apărut şi un volum de Proză în anul 1983.

05.09.1858 Se naşte, la Pleşeşti, jud. Vaslui, ALEXANDRU VLAHUŢĂ - poet, prozator, jurnalist

Fiu al unui mic proprietar de pământ. Urmează şcoala elementară şi liceul la Bârlad, dar bacalaureatul şi-l susţine la Bucureşti. Înscris la Facultatea de Drept, nu o termină din lipsă de mijloace materiale. Ocupă, prin concurs, o catedră de curs primar la Târgovişte, apoi o catedră de latină şi română la gimnaziul Văcărescu din localitate, dar şi la şcoala divizionară de la Mănăstirea Dealu. La Târgovişte editează foaia săptămânală Armonia (1881-1883) şi colaborează la Unirea. Stabilit în Bucureşti, predă câteva luni la Şcoala normală, apoi la azilul Elena Doamna; este revizor şcolar. Debutul lui Vlahuţă a avut loc la Convorbiri literare în anul 1880 şi va continua colaborarea cu această publicaţie toată viaţa. Va mai colabora şi la România liberă, Revista literară, Epoca, Lupta etc. La Bucureşti editează, împreună cu doctorul Alecu Urechea, revista literară Vieaţa, ce apare săptămânal de la 28 nov. 1893 - 28 ian. 1896. Refuză alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române (1896). În 1901 este numit referendar la Casa Şcoalelor, funcţie pe care o va deţine până la sfârşitul vieţii. În decembrie 1901 editează, împreună cu G. Coşbuc, Sămănătorul, publicaţie care va apărea până în 1910. Printre colaboratorii şi conducătorii revistei s-au numărat N. Iorga, D. Anghel, Şt. O. Iosif, M. Sadoveanu. Călătoreşte în Franţa, Italia şi Norvegia. Colaborează la Viaţa Românească, Flacăra, Universul. În anul 1916 dirijează publicaţia săptămânală Scriitorii români. Anii războiului îi petrece la Iaşi şi Bârlad, iar în 1918 se află pe front. După război reuşeşte să scoată un ziar, Dacia, cotidian politic cu viaţă scurtă (28 nov. - 31 dec. 1918) şi revista Lamura. Printre colaboratori s-au aflat I.Al. Brătescu-Voineşti, D. Gusti, V. Voiculescu, I. Agârbiceanu. Apariţia acestor publicaţii este scurtă şi din cauza faptului că, la 19 nov. 1919, Vlahuţă încetează din viaţă. Socotit de G. Călinescu "epigon al lui Eminescu", opera lui Vlahuţă s-a bucurat de un deosebit prestigiu în epocă şi continuă să se bucure şi astăzi, fiind inclusă în bibliografia şcolară, iar scriitorul este socotit un clasic al literaturii române. A publicat în timpul vieţii şi s-au reeditat volume de nuvele, povestiri, poezii. Dar până azi rămân de referinţă România pitorească (1901), Din trecutul nostru, Pictorul N.I. Grigorescu (1910).

06.09.1817 Se naşte, la Iaşi, MIHAIL KOGĂLNICEANU - istoric, literat, om politic şi diplomat

Primele slove le învaţă împreună cu Vasile Alecsandri, de la călugărul transilvănean Gherasim Vida. Urmează apoi cursurile pensionului Cuenim din Iaşi, apoi ale Institutului de la Miroslava. La 17 ani este trimis la studii în Franţa şi Prusia. După patru ani de studii temeinice la Luneville şi Berlin, se întoarce la Iaşi. Aici continuă activitatea publicistică începută în străinătate şi fondează publicaţia Dacia literară (1840). Se afirmă în domeniul vieţii politice ca un apărător al principiilor democratice şi ca unul din factorii de bază în pregătirea Revoluţiei de la 1848 şi a Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Este director la Departamentul Lucrărilor Publice şi la Departamentul de Interne. În această calitate, pune bazele primei fabrici de postav din Moldova. În plan cultural publică Albumul istoric şi literar şi scoate primul ziar unionist Steaua Dunării (1855). După alegerea lui Cuza ca domn al Principatelor Unite, Kogălniceanu devine prim-ministru al guvernului, apoi ministru de interne, iar mai târziu de externe. La 16 septembrie 1868 este ales membru al Academiei Române. La 9 mai 1877, Kogălniceanu proclamă independenţa de stat a României în Adunarea Deputaţilor. Excelent îndrumător al tineretului şi neobosit cercetător al istoriei, culegător al documentelor istorice, autor de studii valoroase şi lucrări de prestigiu, Kogălniceanu este, în acelaşi timp, şi un înzestrat literat. Intelectual de profunzime, Kogălniceanu rămâne, fără îndoială, unul din cele mai realiste, active, rafinate şi semnificative spirite ale epocii moderne. Opera lui Kogălniceanu, destul de variată, poate fi urmărită din perioada studiilor în străinătate şi până în pragul morţii. Ea reflectă monumetele esenţiale din istoria românilor legate de anii 1848, 1859, 1877. Moare la 20 iunie 1891, la Paris.

06.09.1819 S-a născut, la Bucureşti, NICOLAE FILIMON - scriitor

Prozator, memorialist, publicist. Fiul unui protopop, urmează şcoala de catiheţi de la Biserica Enii. Unii autori consideră că a fost elevul Şcolii Filarmonice, înfiinţată de I. Heliade Rădulescu în 1837. Debutează în 1857 cu un articol în ziarul Naţionalul. În acest periodic publică nuvela Mateo Cipriani (1858), precum şi fragmente din Escursiunile în Germania Meridională. Romanul Ciocoii Vechi şi Noi îl publică iniţial în 1862 în Revista Română. Opera literară a lui Filimon este controversată, înainte de a i se recunoaşte calităţile. În Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă, scriitorul reuşeşte un salt calitativ, prin forţa de a urmări destinul unui personaj caracteristic epocii, Dinu Păturică, arivistul dotat cu o mare energie şi viclenie, capabil să se muleze din instinct după diferitele oportunităţi ale vremii. Este întemeietorul romanului românesc modern. De asemenea, are merite reale ca precursor al liricii muzicale moderne, precum şi în calitate de folclorist. Lucrări de referinţă : Escursiuni în Germania Meridională. Memorii artistice, istorice, critice (1858-1860); Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala (1861); Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă (1863); Opere, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Mircea Angelescu, note şi variante de George Baiculescu (1975-1978). Moare la 19 mar. 1865.

06.09.1860 Se instituie prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite, la Paris

Titularul agenţiei este Iancu Alecsandri, fratele mai mic al scriitorului Vasile Alecsandri.

08.09.1909 S-a născut, la Botoşani, MAX BLECHER - prozator şi poet

Fiul unui negustor. Gimnaziul la Roman, medicina la Paris. În 1928 se îmbolnăveşte de tuberculoză osoasă (morbul lui Pott). Internat în diverse sanatorii din Franţa, Elveţia şi România, dar tratamentele sunt ineficiente. Debutează cu schiţe în Bilete de papagal în anul 1930. Simpatizează cu suprarealismul fără să adere la o grupare anume şi cu filosofia existenţialistă. Corespondează cu Geo Bogza, Mihail Sebastian, André Bréton, André Gide, Heidegger, Ilarie Voronca. Bolnav fiind, a fost ajutat de Geo Bogza şi Saşa Pană. Colaborează sporadic la reviste pariziene, dar şi la Vremea, Viaţa Românească, Azi, cu proză scurtă, cronici plastice, recenzii şi traduceri. Semnează şi cu pseudonimul, M. Bera, In-Interim. Editorial îi apar în 1936 şi 1937 volumele Întâmplări în irealitatea imediată şi Inimi cicatrizate. Retras la Roman, bolnav, încetează din viaţă la 31 mai 1938. Postum apare în 1971 volumul Vizuina luminată.

11.09.1877 Cucerirea redutei Plevna

Are loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii ale războiului, la care participă unităţi şi subunităţi ale Diviziei a 3-a infanterie (la asaltul redutei Griviţa 2) şi ale Diviziei a 4-a infanterie (la asaltul redutei Griviţa 1). După o eroică încleştare, trupele române de vânători şi dorobanţi, la al patrulea asalt, în frunte cu locotenent-colonelul Sergiu Voinescu, maiorul Candiano Popescu (originar din Buzău) şi căpitanul Moise Grozea, cuceresc reduta Griviţa 1, una dintre cele mai puternice din întregul sistem defensiv al Plevnei. La atacul redutei Griviţa 1 participă şi două batalioane din Divizia 5 infanterie rusă. La asaltul redutei Griviţa 2, alături de mulţi alţi ofiţeri şi ostaşi, au căzut eroic maiorul Gheorghe Şonţu, locotenentul Leon Cracalia, căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu, locotenentul Chivu Stănescu, sublocotenentul Vasile Horcea, sublocotenentul Constantin Ulescu.

20.09.1459 Prima menţiune documentară a "cetăţei Bucureşti" ca reşedinţă domnească, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş

20.09.1811 Se naşte, la moşia părintească Cernăuca, nu departe de Cernăuţi, EUDOXIU HURMUZAKI - ctitor de seamă al istoriografiei româneşti moderne, culegător de documente, cărturar, publicist, om politic şi de stat

Originea nu este autohtonă. Strămoşii săi au venit din Persia la Constantinopol şi de aici în Moldova spre sfârşitul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea. O parte însemnată a familiei Hurmuzaki era situată în Bucovina şi se va împământeni aici. Tatăl său era vornicul Eudoxio Hurmuzaki. Din cei şapte fraţi : două fete şi cinci băieţi, dintre care, cunoscuţi ca oameni de cultură şi acţiune politică sunt: Constantin, Eudoxiu şi Alexandru. Dintre toţi, Eudoxiu este cel mai reprezentativ din istoria familiei. Îşi face studiile liceale la Cernăuţi, dreptul la Viena - unde îşi face mulţi prieteni care au jucat un rol activ în problemele Imperiului Austriac n-a părăsit Viena, ci a rămas aici datorită pasiunii sale pentru istorie, fie ca bărbaţi de stat, fie ca învăţaţi. După terminarea studiilor de drept, fapt care i-a deschis uşile bibliotecilor şi arhivei cezaro-crăieşti. Din acel moment a făcut numeroase investigaţii pe documente cu privire la istoria românilor. Anul 1848 îl găseşte la Viena, dar se întoarce în ţară, deoarece familia sa era focarul în jurul căruia se mişca întreaga suflare intelectuală şi progresistă a Bucovinei. Împreună cu fraţii săi redactează ziarul Bucovina. Prima faptă politică însemnată a lui Hurmuzaki este "Petiţiunea" înmânată împăratului Franz Josef (1849) la Kremsier, în numele populaţiei din ducatul Bucovinei în care se exprimau drepturile şi doleanţele acesteia. În urma acestui demers, împăratul declară, printr-o Diplomă specială, Bucovina ducat independent, separat de Galiţia, dispunând de o adunare provincială şi o stemă specială a ţării. A fost trimisul Dietei Bucovinei în Parlamentul de la Viena pentru a susţine acolo interesele românilor. Opera lui Hurmuzaki constă atât în activitatea practică pusă în slujba binelui public, dar mai ales ea este deosebită prin ceea ce a lăsat scris în cultura românilor. Opera lui istorică este cuprinsă în două părţi : Istoria Românilor şi Colecţia de documente Istoria Românilor, prelucrată în limba germană. Pentru laborioasa activitate ştiinţifică, Hurmuzaki a fost primit în Societatea Academică Română, în anul 1872, cu doi ani înainte de moartea sa, survenită în martie 1874. Hurmuzaki este considerat pe drept cuvânt astăzi "ctitor al istoriografiei româneşti moderne". Cea mai cunoscută lucrare : Documente privitoare la Istoria Românilor culese de?, 42 volume +1 vol.

20.09.1850 Paris - apare România viitoare,

Revistă de propagandă editată de un grup de revoluţionari români aflaţi în străinătate. Unicul număr apărut sub lozinca Dreptate, Frăţie, Unitate. Aici se publică pentru prima dată Cântarea României, atribuită lui Alecu Russo, dar fără semnătură în revistă. Comitetul de redacţie era alcătuit din : C. Bălcescu, D. Brătianu, C.A. Rosetti, St. şi N. Golescu, N. Bălcescu, V. Mălinescu, Gh. Magheru, C.G. Florescu, I. Voinescu II, A. Paleologu. Colaborează : G. Creţeanu, V. Alecsandri, D. Bolintineanu.

20.09.1866 S-a născut, la Hordou, jud. Bistriţa Năsăud, GEORGE COŞBUC, poet şi prozator

Este al optulea copil al familiei unui preot. Primele clase le face la Hordou, Salva şi Telciu, apoi gimnaziul la Năsăud. Dovedeşte aplicare pentru limbile clasice şi limba germană. Debutează ca poet şi traducător în revista manuscris Musa Someşană a Societăţii elevilor Virtus Romana Rediviva. Se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Cluj, dar abandonează studiile. Are loc al doilea debut al său, de data aceasta la revista Tribuna din Sibiu, cu textul Filosofii şi plugarii. Locuitor al Sibiului o perioadă, are o bogată activitate publicistică şi literară. Printre altele, în această perioadă scrie şi publică Nunta Zamfirei, apreciată de Titu Maiorescu. Trece munţii şi se stabileşte în Bucureşti, unde are o carieră literară de excepţie. Debutează editorial cu volumul Balade şi idile (1893), urmat de Fire de tort. Numele lui Coşbuc este legat de apariţia unor reviste importante ca Vatra, Sămănătorul, Viaţa literară. Lucrează la traducerea unor opere fundamentale ale literaturii universale : Eneida; Odiseea; Divina Comedie; Sakuntala. În 1899 apar Războiul nostru pentru neatârnare şi Povestea unei coroane de oţel, două cărţi de proză în care datele istorice sunt romanţate în stil jurnalistic. În anul 1900 devine membru corespondent al Academiei Române. În 1904 apare volumul Cântece de vitejie. Marcat de dispariţia unicului fiu, moare la 9 mai 1918 în Bucureşti.

22.09.1831 Se naşte, la Iaşi, GRIGORE COBĂLCESCU - geolog, paleontolog, întemeietorul şcolii româneşti de geologie

Urmează cursurile primare şi liceale la Iaşi. La 18 ani absolvă Academia Mihăileană şi concurează pentru ocuparea catedrei de ştiinţe naturale şi fizică la singurul liceu din Iaşi, unde este numit profesor. Timp de 3 ani este trimis de consiliul şcolar în Franţa pentru specializare în geologie şi mineralogie. La întoarcere este numit profesor la Universitatea din Iaşi, unde, în 1881, a inaugurat primul curs de paleontologie. Împreună cu A.D. Xenopol întemeiază, în anul 1889, Societatea Ştiinţifică şi Literară, la care a fost ales preşedinte şi membru al secţiei ştiinţifice. La 20 martie 1887 devine membru al Academiei Române. Activitatea ştiinţifică a lui Grigore Cobălcescu este legată, într-o primă fază, de cercetarea geologică a zonei Moldovei. Începutul lucrărilor îl face la cariera de piatră de la Repedea (lângă Iaşi) şi continuă cu cercetarea geologică a judeţului Buzău, făcând importante observaţii în zona flişului paleogen şi în zona neogenă din estul Munteniei. Cercetările sale s-au extins şi asupra unui fenomen unic în ţară, vulcanii noroioşi de la Berca. În a doua parte a activităţii sale ştiinţifice, profesorul Cobălcescu s-a ocupat de revizuirea faunei neocomiene din Bazinul Dâmbovicioarei, a efectuat cercetări asupra faunei molusce a depozitelor pontice. Socotit ca întemeietor al cercetărilor geologice din zonele petrolifere ale ţării, el observă legătura zăcămintelor de ţiţei cu regiunile vulcanice şi cristaline lipsite de resturi organice. Prin activitatea în teren şi prin cercetarea hărţilor topografice a reuşit să separe marile unităţi geografice şi să precizeze numele catenelor muntoase. Pe tărâmul activităţii didactice a contribuit la dezvoltarea colecţiilor de roci şi fosile precum şi la îmbunătăţirea materialului didactic de specialitate. A elaborat şi tipărit primul manual de geologie scris în limba română şi atlase de profil. Prin dăruirea cu care s-a ocupat de studenţi, el a reuşit să capteze stima acestora şi a fost un factor hotărâtor în formarea viitorilor specalişti în domeniu, cum au fost Dimitrie Brândză, Emil Racoviţă, I. Simionescu etc., nume de rezonanţă în ştiinţa autohtonă şi mondială. Activitatea publicistică a lui Cobălcescu cuprinde peste 60 de articole, comunicări, monografii, tratate, studii, manuale de specialitate. Se stinge din viaţă la 21 mai 1892, la Iaşi.

22.09.1873 Se naşte, la Dimăcheni, jud. Dorohoi, DIMITRIE POMPEIU - matematician

Urmează şcoala primară în satul natal, apoi gimnaziul la Dorohoi. Aici se remarcă la matematici şi excelează la desenul liniar şi artistic, dar are şi preocupări muzicale. Încă din clasa a III-a începe să colaboreze cu rezolvări de probleme de aritmetică la revista Recreaţii ştiinţifice din Iaşi. Intră la Şcoala normală pentru institutori din Bucureşti, iar la absolvire este repartizat institutor la Şcoala primară nr. 5 din Galaţi, de unde se transferă la Ploieşti. Pleacă apoi la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile şi în vara anului 1899 îşi trece bacalaureatul francez, iar în toamnă se înscrie la Sorbona, unde, în 1903, obţine licenţa în matematici. În 1905 îşi trece doctoratul în matematici. După obţinerea titlului de doctor se întoarce în ţară şi este numit conferenţiar de calcul diferenţial şi integral la Universitatea din Iaşi, apoi profesor titular la catedra de mecanică, de unde, în 1912, va pleca la Bucureşti la catedra de mecanică raţională. Din 1929 este titular şi la Politehnica din Bucureşti, la catedra de geometrie analitică. În 1926, Pompeiu a fost angajat, pe bază de contract, ca profesor agregat la Sorbona, unde a predat câte o lună pe an lecţii din domeniul preocupărilor sale. A îndeplinit şi funcţii în aparatul de stat, cum ar fi : inspector general în Ministerul Instrucţiunii Publice, preşedinte al Adunării Deputaţilor. Membru al Academiei Române şi doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia. A prezidat cel de-al doilea Congres interbalcanic al matematicienilor, iar în septembrie 1946 este preşedinte al celui de-al treilea Congres al matematicienilor români. Director al Institutului de Matematică al Academiei Române, înfiinţat la 8 ianuarie 1946. Activitatea ştiinţifică a lui D. Pompeiu s-a desfăşurat în patru domenii : teoria funcţiilor şi calculul funcţional, teoria mulţimilor, mecanica raţională şi calculul diferenţial şi integral. În ultima parte a vieţii s-a ocupat şi de teoria numerelor. El introduce o noţiune nouă riguros definită, numită "distanţa dintre două mulţimi închise". În studiul ecuaţiilor cu derivate parţiale, introduce un operator nou cu caracter funcţional : "derivata areolară". O altă contribuţie importantă a lui Pompeiu priveşte teorema creşterilor finite. Tot în cercetările privind teoria funcţiilor de variabile reale introduce noţiunea de "mulţime reductibilă de primul ordin" şi face o clasificare a mulţimilor perfecte ale planului în patru tipuri. Se ocupă de ecuaţii funcţionale şi a înlocuit studiul anumitor ecuaţii diferenţiale prin cel al relaţiilor între punctele discrete de pe curbele integrale. Profesorul Pompeiu are multe memorii privind fundamentele mecanicii şi probleme de geometrie. Moare la 7 oct. 1954, Bucureşti.

26.09.1895 Inaugurarea podului peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă

Proiectat şi construit de inginerul Anghel Saligny, care era la acea vreme cel mai lung pod (4088 m) din Europa continentală şi al treilea pod din lume. Se realizează astfel o legătură directă pe calea ferată, cu portul Constanţa.

28.09.1882 Se naşte, la Huruieşti, Bacău, VASILE PÂRVAN - istoric, arheolog, profesor universitar

Fiu de învăţător, clasele primare le face cu tatăl său, iar pe cele secundare la liceul clasic din Bârlad. După bacalaureat frecventează cursurile de istorie ale Facultăţii de Litere din Bucureşti, cu profesori ca Ion Bogdan, Dimitrie Onciul, N. Iorga. Trimis cu bursă în Germania pentru specializare în istoria antică şi-şi susţine doctoratul. Membru corespondent, iar din 1913 titular al Academiei Române, numit profesor de istorie antică la Universitatea din Bucureşti şi director al Muzeului Naţional de Antichităţi. Ca arheolog îşi începe activitatea la Cetatea Tropaeum unde a încercat o valorificare istorică a ruinelor oraşului Tropaeum Traiani de lângă Adamclisi, apoi la Ulmetum în centrul Dobrogei, deschide şantierul de la cetatea Histria, se ocupă de săpăturile de la Tomis şi Callatis. Acordă o deosebită atenţie preistoriei, epocilor primitive. Lucrarea sa fundamentală Getica este o sinteză istorico-arheologică privind preistoria Daciei, iar cea de-a doua lucrare fundamentală, Dacia, este o schiţă a vechilor civilizaţii din ţările carpato-danubiene, apărută după moartea autorului. Personalitatea lui Pârvan este recunoscută în străinătate, fiind membru corespondent sau chiar membru al unor instituţii şi academii din Italia şi Franţa. Îşi găseşte sfârşitul într-un sanatoriu din Bucureşti, la 26 iun. 1927, când nu împlinise 45 de ani.

01.10.1955 Intră în funcţiune Fabrica de penicilină de la Iaşi, azi Fabrica de Antibiotice.

02.10.1911 Se naşte, la Zimnicea, MIRON RADU PARASCHIVESCU - ziarist, poet, mentor literar, memorialist

Studii liceale şi superioare de arte plastice la Cluj şi Bucureşti, dar şi Facultatea de Litere din Bucureşti. În perioada interbelică desfăşoară o bogată activitate redacţională şi colaborează la reviste de stânga cu articole şi versuri, dar manifestându-şi simpatia şi pentru revistele de avangardă, cum ar fi Unu. Face parte din conducerea revistei Era nouă, iar în timpul războiului antisovietic, grupează o serie de tineri scriitori contestatari şi nonconformişti în jurul ziarului Ecoul, vădind de pe atunci remarcabile calităţi de mentor literar. În 1945 este reporter la România liberă, redactor-şef la Revista literară şi Almanahul literar din Cluj. După 1950 devine membru în comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Se retrage la reşedinţa sa de la Vălenii de Munte, care devine un centru literar ce atrage tineri scriitori care-i cer sfatul şi ajutorul. Debutul literar, sub pseudonimul Emil Soare, a avut loc în anul 1929 la revista săptămânală Povestea, scoasă de aşezământul tipografic Datina românească din Vălenii de Munte. Poezia se intitula Iubirea şi fusese scrisă în ultimul an de liceu. Cea mai cunoscută operă în versuri care i-a adus celebritatea, Cântice ţigăneşti, apare în 1941, reeditată cu completări în 1957. Ele îşi au punctul de pornire în Romancero gitan de Federico Garcia-Lorca. Traduce din Puşkin, Mickievicz, Rilke, Gorki, Nekrasov, Desnos, Garci Lorca. Ţine cronica plastică Civilizaţia ochiului în Luceafărul, apoi o transferă în revista Teatru. Îşi publică memorialistica în volumul Jurnalul unui cobai şi Amintiri, iar reportajele au fost cuprinse în volumele Bâlci la Râureni, Drumuri şi răspântii. În teatru are o singură încercare, comedia Asta-i ciudat, inspirată din lumea bâlciurilor. Opera poetică cuprinde, pe lângă antologicele Cântice ţigăneşti, volumele : Cântarea României; Laude; Laude şi alte poeme; Declaraţia patetică; Versul liber; Tristeţe; Poeme; Ultimele, apărute postum în 1971. Moare la 17 feb. 1971, la Bucureşti.

02.10.1853 Se naşte, la Şipotele Sucevei, CIPRIAN PORUMBESCU - compozitor, violonist, dirijor

Fiu al preotului Iraclie Porumbescu, preocupat de muzică, literatură şi folclor, Ciprian îşi începe educaţia muzicală de la vârsta de 6 ani, în casa părintească, sub îndrumarea compozitorului şi pianistului Carol Miculi. A urmat seminarul din Cernăuţi, unde a aprofundat muzica bisericească polifonică. Şi-a continuat studiile la Conservatorul din Viena în paralel cu facultăţile de filosofie din Cernăuţi şi Viena. A debutat ca dirijor de cor al Societăţii Arboroasa din Cernăuţi, având în program şi compoziţii proprii. Se numără printre membrii fondatori ai Societăţii Arboroasa şi în conducerea sa, dar şi fondator al corului acesteia. Dirijor de cor la Societatea România Jună din Viena şi la Reuniunea Română de Gimnastică şi Cântări din Braşov. La Braşov este profesor de muzică la Şcolile Române şi dirijor al corului Bisericii Sf. Nicolae din Şchei. A desfăşurat o susţinută activitate concertistică, atât ca violonist, cât şi ca pianist, mai ales în Austria, bucurându-se de preţuirea lui Eduard Strauss, Giuseppe Verdi, V. Alecsandri, Andrei Bârseanu, Gheorghe Dima etc. La Braşov, în amfiteatrul Liceului Şaguna a dirijat premiera operetei Crai Nou, compusă de el. A participat la serbările organizate la Putna, în memoria lui Ştefan cel Mare. Tuberculoza, boala care făcea ravagii în secolul al XIX-lea, îi întrerupe activitatea la nici 30 de ani. Se stinge din viaţă la 6 iun. 1883, la Stupca. Creaţia lui Ciprian Porumbescu s-a impus în trei genuri muzicale: operetă : Crai nou; muzică corală / vocală : La malurile Prutului; Altarul Mănăstirii Putna; Tabăra română; Cântec de primăvară; Pe-al nostru steag; Cântecul tricolorului; Adusu-mi-am aminte; romanţele : Lăsaţi-mă să cânt; O rază vestejită şi muzică instrumentală : Balada pentru vioară şi pian; Rapsodia Română pentru pian solo. În total, de la Ciprian Porumbescu au rămas peste 200 de lucrări în toate genurile şi formele muzicale.

04.10.1863 Se naşte, la Lugoj, AUREL C. POPOVIC - om politic, publicist

Urmează liceul la Braşov şi Beiuş, apoi medicina şi ştiinţele politice la Viena şi Graz. A susţinut constituirea unui front democratic al naţionalităţilor, un program comun axat pe reformarea Imperiului prin anularea dualismului şi restituirea autonomiei "naţiunilor şi a ţărilor din cadrul Monarhiei", ceea ce înseamnă de fapt federalizarea Austro-Ungariei. Este autorul Replicii (din 1893) tineretului universar român din Transilvania. În 1893, condamnat de tribunalul din Cluj la 4 ani temniţă de stat pentru publicarea Replicei, se refugiază în România. Aici a fost director al revistei Liga română, unul dintre întemeietorii Institutului tipografic Minerva şi al ziarului România Jună, profesor. De aici a reuşit să-şi facă cunoscut impresionantul său proiect politic intitulat Statele Unite ale Austriei Mari, datorită legăturilor sale vieneze. Cartea s-a bucurat de succes în cercurile grupate în jurul arhiducelui Franz Ferdinand. Federalismul proiectat de A.C. Popovici reprezenta contestarea dualismului din 1867. Formula Austriei Mari fusese susţinută şi de revoluţionarii de la 1848. Partea a doua a acestei lucrări intitulată Zidirea nouă a Austriei Mari propunea reorganizarea Imperiului în state autonome, luându-se drept bază nu dreptul istoric, ci populaţiile etnice majoritare. Tezele lui A.C. Popovici au constituit o sursă de inspiraţie pentru alte planuri federaliste ulterioare, dar niciunul nu a avut anvergura şi soliditatea proiectului său, rămas ca un original episod românesc în istoria politologiei europene a vremii. A mai publicat : Principiul naţionalităţilor; Chestiunea de naţionalitate şi modurile soluţionării sale în Ungaria; Vorbe înţelepte. Maxime şi reflexiuni culese; Curs complet de limba germană, în colaborare cu G.B. Duică şi N. Colceag. Moare în anul 1917.

04.10.1881 Se naşte GHEORGHE CONSTANTINESCU GOGU, inginer şi inventator

Urmează studiile liceale în oraşul natal, iar în anul 1899 se înscrie la Şcoala de poduri şi şosele din Bucureşti, pe care o absolvă cu medie de excepţie. Se încadrează în colectivul condus de profesorul Elie Radu, lucrând la probleme de construcţii edilitare. În 1910 pleacă în Anglia unde se dedică fundamentării unei noi ştiinţe : sonicitatea. Până la plecarea din ţară a fost preocupat de studiul betonului armat şi a construit mai multe poduri din acest material. În domeniul sonicităţiii, inventatorul Constantinescu construieşte un sincronizator sonic care permitea executarea tragerii cu mitraliera printre palele elicii de avion, sincronizând rotaţia elicei cu tirul armei de foc. Această invenţie se putea adapta şi pentru tragerea cu mai multe mitraliere şi a fost asimilată de Amiralitatea britanică, fiind una dintre cele mai cunoscute invenţii ale savantului. De aceeaşi notorietate se bucură şi convertizorul sonic de cuplu, menit să îmbunătăţească transferul de putere între motorul şi roţile motoare ale autovehiculelor. Teoria sonicităţii a fost folosită pentru elaborarea unei noi tehnici de foraj şi pompare sonică, precum şi pentru deparafinarea sondelor cu curenţi sonici. Gheorghe Constantinescu este deţinătorul a peste 120 de brevete de invenţii, patentate în diverse ţări, dar mai ales în Anglia (116) şi, totodată, autorul a numeroase publicaţii ştiinţifice şi tehnice, comunicări şi conferinţe. Moare la 12 dec. 1965 la Conisori, Anglia.

05.10.1863 Cernăuţi - se naşte CONSTANTIN HURMUZACHI, zoolog, filosof, jurist

Descendent al unei vechi familii de intelectuali şi luptători pentru drepturile românilor din Bucovina, tatăl său era Nicolae Hurmuzachi, membru de onoare al Academiei Române. Studiază la Facultatea de filosofie din Viena, unde audiază mai mult cursurile de zoologie şi botanică, precum şi pe cele de mineralogie şi geografie, dar întrerupe pentru a urma Facultatea de drept din acelaşi oraş. A practicat avocatura, dar a fost şi profesor de entomologie şi biogeografie la Universitatea din Cernăuţi. Membru onorific al Academiei Române. Principalele merite constau în explorarea zoologică şi botanică a Bucovinei şi regiunilor învecinate, colecţionează şi studiază coleoptere. A desfăşurat activitate publicistică în Gazeta Bucovinei şi Tribuna din Sibiu. Moare la 22 feb. 1937.

05.10.1902 Salcia, Teleorman - s-a născut ZAHARIA STANCU, poet, prozator, publicist

Merge la şcoală abia la vârsta de 9 ani şi devine repede un cititor pătimaş. După terminarea şcolii primare, în 1915, se angajează argat la o moşie, iar în 1917 încearcă să se stabilească în Bucureşti şi este vânzător de ziare. Debutează ca ziarist în anul 1920, la ziarul Victoria din Turnu Măgurele. Ca poet va debuta în revista săptămânală Adevărul literar şi artistic din Bucureşti. Între anii 1920 şi 1922 se află la Roşiorii de Vede, unde urmează liceul. Începe să fie cunoscut de cercurile literare din Bucureşti şi colaborează la Gândirea sau participă la şedinţele cenaclului Sburătorul, patronat de E. Lovinescu, dar frecventează şi cenaclul lui M. Dragomirescu. Debutează editorial în 1927 cu volumul de versuri Poeme simple. În anul 1928 îşi încheie studiile liceale şi se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, pe care o absolvă în anul 1932. În acelaşi an devine directorul revistei Azi. Desfăşoară o bogată activitate publciistică, ilustrându-se şi ca traducător. În 1943 este internat în lagărul de la Târgu Jiu, iar impresiile de aici vor fi adunate în volumul Zile de lagăr. În 1945 se înscrie în Partidul Comunist. Are o bogată activitate literară, încununată în anul 1954 cu premiul de Stat, iar în 1955 devine membru al Academiei Române. În anul 1966 este ales, pentru a doua oară, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, funcţie pe care o deţine până în 1972. În 1971 obţine premiul Gottfried von Herder şi tot în acelaşi an devine Erou al Muncii Socialiste. Moare la 5 dec. 1974, Bucureşti.

07.10.1698 Uniaţia

Mitropolitul Atanasie Anghel şi 38 de protopopi acceptă unirea cu Biserica romano-catolică de la Roma cu condiţia menţinerii ritului vechi şi a extinderii privilegiilor de care se bucură clerul catolic şi asupra preoţilor români. Acest act este cunoscut sub numle de Uniaţie şi la el au subscris şi alţi preoţi din Transilvania.

10.10.1394 Bătălia de la Rovine

Oastea Ţării Româneşti condusă de Mircea cel Bătrân, înfrânge oastea turcilor invadatori, conduşi de Baiazid I, primul sultan otoman care a călcat pe pământul românesc. Această victorie remarcabilă îl obligă pe sultan să se retragă. Locul exact al luptei este presupus a fi fost pe Jiu, în apropierea Craiovei.

11.10.1875 Braşov - se naşte ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF (Şt. O. Iosif), poet, prozator, dramaturg, traducător, ctitor de reviste şi publicist

Era fiul unui profesor de limbi clasice, provenit dintr-o veche familie românească din zona Târnavei Mari. Mama era fiica vestitului profesor Gavriil Munteanu, întâiul traducător al lui "Werther", o vreme director al Seminarului Teologic din Buzău. De numele său se leagă apariţia, în 1839, a întâiului periodic buzoian, Vestitorul bisericesc, prima publicaţie religioasă din ţară, precum şi alte iniţiative culturale. Urmează gimnaziul la Braşov, iar liceul şi Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti, unde se stabilise familia, după peregrinări la Sibiu şi Turnu Măgurele. Debutează în 1892 cu poezii la Izvorul şi Revista şcoalei din Craiova, publicând apoi foarte mult la Vieaţa lui Vlahuţă, la Epoca literară, Literatură şi artă, Floare albastră, Pagini literare, Curierul literar. Pătrunde şi la Convorbiri literare cu pseudonimul M. Păun, după ce fusese respins de Iacob Negruzzi. Publică mult la Sămănătorul, în al cărui comitet de conducere se afla în anul 1903. A ocupat câteva funcţii cultural-administrative, între care aceea de custode la muzeul Aman şi la Biblioteca Centrală Universitară. Iubirea pentru poeta Natalia Negru (La, Helianta), urmată de căsătorie, i-a fost fatală. Sedusă de prietenul D. Anghel, femeia îl părăsi, contribuind la agravarea bolii de care suferea şi la sfârşitul prematur, în anul 1913. Este înmormântat la cimitirul Belu. Volumele de versuri ale lui Iosif au apărut în ordinea următoare : Versuri (1897), Patriarhale (1901), Poezii (1902), A fost odată? (basm versificat, 1903), Din zile mari (poem istoric scris cu ocazia comemorării a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, 1905), Credinţe (1905, cu prilejul căsătoriei cu Natalia Negru), Cîntece (1912). În colaborare cu D. Anghel, scrie Legenda funigeilor (1907), Caleidoscopul lui A. Mirea (I, 1908; II, 1910), Cometa (1908), Carmen Saeculare (1909), Cireşul lui Lucullus (1910). A tradus şi publicat din Petöfi, Heine, Schiller, Goethe, Verlaine, Ibsen, R. Wagner, cele mai interesante fiind Romanţe şi cîntece, după Heine.

11.10.1944 Eliberarea Clujului

Trupele române, Regimentul 11 - Vânători de munte, împreună cu trupele sovietice, eliberează Clujul de sub ocupaţia horthystă.

12.10.1918 P.N.R. hotărăşte dezlipirea de Ungaria

Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declaraţie redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza "printre naţiunile libere" (în temeiul dreptului ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa). Se revendică recunoaşterea conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se constituie un Comitet de acţiune cu sediul în Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiş.

13.10.1860 Iaşi - se înfiinţează Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune

Primul director este Francisc Serafim Caudella.

13.10.1902 Izvorul Aneştilor, Mehedinţi - se naşte ŞTEFAN ODOBLEJA, medic şi psiholog, creatorul psihologiei consonantiste

Studii liceale la Turnu-Severin, iar în 1922 obţine, prin concurs, o bursă pentru Facultatea de Medicină din Bucureşti. Devine medic militar. Încă din studenţie manifestă interes şi aptitudini deosebite pentru activitatea ştiinţifică, realizând cercetări în domeniul neurologiei şi descoperind mecanismele de transmitere a sunetelor în organismele vii. Pe lângă domeniul strict al medicinei, Odobleja a avut preocupări în metodologia cunoaşterii ştiinţifice şi logică, în psihologie şi epistemologie. Originalitatea şi clarviziunea sa au depăşit cu mult tiparele şi modelele cunoaşterii ştiinţifice tradiţionale, fiind socotit unul din marii gânditori şi creatori ai secolului XX. Numele lui se înscrie cu litere de aur în istoria celei mai noi şi revoluţionare ştiinţe - cibernetica. Monumentala sa lucrare Psihologia consonantistă (1938-1939, în franceză) este prima variantă a unei concepţii cibernetice generalizate, Odobleja reuşind să realizeze paradigma de bază a gândirii cibernetice. Lui Odobleja îi revine meritul de a fi abordat în spirit nou, cibernetic, şi problema structurilor operaţionale ale gândirii, delimitând structurile algoritmice, rutiniere, reproductive şi pe cele euristice, explorative, creatoare. El a aplicat sistemul principiilor şi conceptelor generale ale consonantismului la analiza unor domenii particulare - medicină, fizică, logică, epistemologie, biologie, morală, tehnică etc. Principalele sale lucrări sunt : La Phonoscopie, Paris, 1935; Psichologie consonantistă 2 vol, Lugoj, 1938; Psihologia consonantistă şi cibernetica, 1978, traducere din franceză. S-a stins din viaţă la 2 oct. 1978 la Drobeta Turnu Severin.

18.10.1868 Soveja, jud. Vrancea - se naşte SIMION MEHEDINŢI, geograf, profesor, om de cultură

Studiile primare la Soveja, liceul în Bucureşti, la Sf. Sava apoi Facultatea de Litere şi Filosofie cu profesori ca Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu. După ce o vreme a oscilat să se specializeze între filosofie, istorie, matematici şi literatură, se dedică geografiei, profitând şi de o bursă în străinătate oferită de Societatea de Geografie. După şapte ani de studii la Paris şi Leipzig, în anul 1899 îşi susţine doctoratul în acest din urmă oraş. Întors în ţară, este numit profesor de geografie la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti. El a fost printre primii savanţi moderni care a conceput geografia ca o ştiinţă analitică unitară a întregului planetar, absolut indispensabilă pentru a păşi cu succes la geografia regională. El şi-a expus concepţiile şi a promovat mişcarea geografică românească prin Buletinul şi conferinţele Societăţii Geografice Româneşti, al cărei vicepreşedinte a fost. Prin opera lui de geografie generală, începută cu articolul Locul geografiei ca ştiinţă şi culminând cu lucrarea Terra, 1930, Simion Mehedinţi rămâne promotor nu numai în geografia noastră, ci şi în cea mondială. Dintre lucrările sale cu caracter antropogeografic-etnografic se pot semnala : Dacia pontică şi Dacia carpatică; Vechimea poporului român şi legăturile cu elementele alogene; Cadrul antropogeografic al Ardealului; Discordanţe antropogeografice; Ce este Transilvania. S-a stins din viaţă în anul 1963, la venerabila vârstă de 95 de ani.

18.10.1907 Brăila - se naşte MIHAIL SEBASTIAN, scriitor şi jurnalist

Pe numele real Iosif Hechter, urmează şi absolvă liceul la Brăila şi Facultatea de Drept la Bucureşti. Debutează în ziaristică semnând cu pseudonimul Mihail Sebastian, care-l va consacra şi în literatură. Format în atmosfera de la Cuvântul, unde a fost redactor între 1927-1934, Sebastian face până la un punct carieră literară comună cu Mircea Eliade. Debutează în 1932 cu Fragmente dintr-un jurnal găsit, proză în manieră gidiană. Urmează, în 1933, Femei, compus din patru experienţe erotice în mediu parizian. Cel mai interesant roman al lui Sebastian, De două mii de ani (1934), îşi propune un sondaj interior spre a-şi lămuri destinul sau fatalitatea de a aparţine comunităţii iudaice, discriminate şi totodată pământului românesc natal. În anul următor apare Cum am devenit huligan, o replică la polemica declanşată de volumul anterior prefaţat de Nae Ionescu, al cărui discipol a fost. Tot în 1935 apare şi romanul Oraşul cu salcâmi, iar în 1940 ultimul său roman, Accidentul. În 1938 are loc repreyentaţia piesei Jocul de+a vacanţa, iar în 1940 Steaua fără nume. În 1944 şi 1945 lucrează la piesele Ultima oră şi Insula, care se vor juca postum. Desfăşoară o bogată activitate publicistică (critică literară, cronici dramatice) în periodicele Rampa, Vremea, Viaţa Românească, Revista Fundaţiilor Regale şi de cronicar literar şi muzical permanent al ziarului L'Independence roumaine. Un stupid accident îi întrerupe firul vieţii în ziua de 29 mai 1945. La 50 de ani de la trecerea în etermitate, Editura Humanitas i-a publicat Jurnal, 1935-1944.

21.10.1891 Brăila - se naşte PERPESSICIUS (DIMITRIE S. PANAITESCU), poet, critic şi istoric literar, editor

Studii primare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal, încheiate în 1910, iar în 1914 este licenţiat al Universităţii Bucureşti, secţia filologie romanică. Participă la primul război şi îşi pierde mâna dreaptă. După acest eveniment este angajat la Biblioteca Academiei Române. Profesor de liceu la Arad, Tîrgu Mureş, Brăila şi Bucureşti. Debutul literar se produce în anul 1911, cu poezii publicate în revista Flori de cîmp din oraşul natal, dar va publica şi la Versuri şi proză, condusă de I.M. Raşcu şi la Cronica lui Arghezi, unde semnează pentru prima dată cu pseudonimul care-l va consacra şi care, în traducere proprie, înseamnă "cel tăbăcit de suferinţă". Redactor la Cuvântul şi Lumea, iar între 1925-1927 este director la Universul Literar. Profesor la Liceul Matei Basarab din Bucureşti, în perioada 1944-1947 este inspector general secundar pentru învăţământ. Colaborează la numeroase publicaţii literare, fiind printre altele, cronicar literar al postului naţional de radio, colaborează la redactarea Buletinului cărţii, publicaţie iniţiată de Emanoil Bucuţa. Ca editor scoate Antologia poeţilor de azi (1925-1928, în colaborare cu Ion Pillat). Din 1933 începe să lucreze la ediţia monumentală a operei lui Eminescu, primul volum apărând în 1939 şi ultimul, al VI-lea, în 1964 fără ca lucrarea să fie încheiată. Opera sa va fi continuată de alţi cercetători între care Petru Creţia. După încheierea celui de-al doilea război mondial colaborează la Luceafărul şi Gazeta literară, conduce revista Limbă şi Literatură. În 1948 devine membru corespondent al Academiei Române, iar în 1956 membru titular. Director general al Bibliotecii Academiei, conduce revista Manuscriptum, editată de Muzeul Literaturii Române. A încetat din viaţă la 29 martie 1971. Printre numeroasele volume care-i însumează opera de poet, critic şi istoriograf, sunt de citat : Scut şi targă (1926), Itinerar sentimental (1931), versuri, apoi criticele din Repertoriu critic (1925), Menţiuni critice şi Menţiuni de istoriografie literară şi foclor (1957), Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1964), Eminesciana (1971).

25.10.1944 Eliberarea oraşului Carei

Sunt eliberate oraşele Carei şi Satu Mare, încheindu-se astfel eliberarea întregului teritoriu transilvan anexat de Ungaria în urma Dictatului de la Viena. Trupele române dedică acest eveniment regelui Mihai, care îşi sărbătorea ziua de naştere.

26.10.1497 Victoria lui Ştefan cel Mare la Codrii Cosminului

Regele polon Ioan Albert, care încercase să asedieze cetatea Sucevei, este nevoit să se retragă. Retragerea are loc prin marele codru al Cosminului, spre Cernăuţi. Oastea lui Ştefan cel Mare atacă prin surprindere grosul armatei polone, chiar în mijlocul pădurii, provocându-le invadatorilor o înfrângere zdrobitoare. După această înfruntare - care a demonstrat încă o dată calităţile de strateg ale lui Ştefan cel Mare, resturile armatei polone divizate, hărţuite de către detaşamentele uşoare de cavalerie din oştirea moldoveană, cu greu au reuşit să ajungă până la Cernăuţi.

26.10.1673 Se naşte DIMITRIE CANTEMIR - scriitor, istoric, filosof, om de ştiinţă, umanist, domn al Moldovei

Tatăl, Constantin Cantemir, fusese domn al Moldovei în perioada 1685-1693. Tânărul principe învaţă la Iaşi, supravegheat de Ieremia Cacavelas şi scrie, până la 1700, Divanul, Metafizica, Logica. Ostatec la Poartă, îşi continuă studiile la Academia Grecească a Patriarhiei din Constantinopol. Aici a trăit mai bine de 20 de ani, cunoscând lumea musulmană, vechea înţelepciune arabă, credinţele şi limbile orientale. A studiat istoria, teologia, folclorul mahomedan, devenind primul nostru orientalist. Pătrunde în mediul ambasadelor străine, întâlnindu-i pe trimişii regelui Ludovic al XVI-lea, ai ţarului Rusiei şi ai Republicii Olandeze. Participă în oastea turcească la asediul cetăţii Petravaradin şi la dezastrul de la Zenta (1697). Se căsătoreşte cu Casandra, fiica lui Şerban Cantacuzino. Fiul lor, Antioh, este unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă. Alcătuieşte Tratatul de muzică turcească (1703); Istoria ieroglifică (1705). Ajungând domn al Moldovei în anul 1710, încearcă statornicirea unui stat centralizat domnesc. În anul 1711 încheie un tratat de alianţă cu Petru cel Mare la Luţk şi porneşte lupta împotriva Turciei. Înfrânt de armata turcească în bătălia de la Stănileşti în vara anului 1711, Cantemir părăseşte ţara stabilindu-se pentru totdeauna în Rusia, întâi în Ucraina, apoi la Petersburg. Ministru şi sfetnic al ţarului în perioada reformelor lui Petru I, redactează, impulsionat de Leibniz, Descrierea Moldovei, pe baza căreia este ales membru al Academiei din Berlin (1714), la propunerea filosofului german. Scrie Istoria Imperiului Otoman (1716) ce va fi tradusă în engleză, franceză şi germană. Se recăsătoreşte cu cneaghina Trubeţkoi în 1720, deoarece Casandra murise în 1712. Ia parte la expediţiile ţarului la Marea Caspică (1722), scrie Sistema religiei mahomedane şi Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, versiunea română  fiindcă în latină terminase din 1717. După expediţia din Caucaz, împreună cu ţarul, în 1723, în vârstă de 50 de ani, Cantemir moare la reşedinţa sa de la Dimitrievka. Înmormântat la Moscova, rămăşiţele pământeşti îi sunt aduse în ţară în anul 1935 şi reînhumate la biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Cel mai de seamă cărturar din perioada veche a literaturii noastre, precursor al Şcolii Ardelene, Cantemir este, după G. Călinescu, "Lorenzo de Medici al nostru".

26.10.1850 Se naşte, la fefelei - Mizil, GRIGORE TOCILESCU - polihistor, profesor, literat, publicist

Studiile secundare la Ploieşti, iar pe cele superioare, de drept, la Bucureşti. Specializare la Praga şi Viena, devenind doctor în filosofie la Praga. Profesor de istorie antică şi epigrafie la Universitatea din Bucureşti şi director al Muzeului Naţional de Antichităţi, secretar general al Ministerului de Instrucţie şi inspector general al învăţământului. A întemeiat şi condus Revista pentru istorie, arheologie şi filologie şi este unul dintre cei trei redactori ai Marelui Dicţionar Geografic al României, vicepreşedinte al Ateneului Român. Membru al Academiei Române (1890), ocupă următoarele funcţii : preşedinte al Secţiei literare, al celei istorice şi membru al Societăţilor Arheologice din Paris, Orléans, Bruxelles, Roma, Atena, Odessa, Moscova. Distins cu premii ale Academiei Române. Moare la 18 sep. 1909 la Bucureşti. Opera lui Gr. Tocilescu este vastă şi multilaterală, de o mare profunzime şi varietate. Dintre numeroasele sale lucrări, un loc aparte îl ocupă Dacia înainte de romani - 1880, Monumentul de la Adamclisi, Tropaeum Traiani - 1895, Monumentele epigrafice şi sculpturale ale Muzeului Naţional de Antichităţi - 1902-1908, Catalogul Muzeului Naţional de Antichităţi - 1906.

26.10.1856 S-a născut, la Straja, jud. Suceava, DIMITRIE ONCIUL - istoric, geograf, literat, filosof, profesor, lingvist

Studiile, de la cele primare la cele universitare, de geografie şi istorie, la Cernăuţi. Membru în Comitetul Societăţii Studenţeşti Arboroasa, fondator şi prim-preşedinte al Societăţii Studenţeşti Junimea. Pleacă la Viena, student la Universitatea şi la Institutul de Istorie a Austriei (1879-1881). Este vicepreşedinte al Societăţii Studenţilor români din Viena România Jună. După licenţă şi doctorat este profesor fără plată la liceul din Cernăuţi, apoi profesor plătit (1886-1887). Profesor la Şcoala Normală din Cernăuţi. La propunerea lui Al. Odobescu, la 1 aprilie 1889, Onciul devine membru corespondent al Academiei Române. Profesor de istoria românilor şi literatură română la Facultatea de litere Bucureşti. Director al Arhivelor Statului (1 apr. 1900) şi membru al Academiei Române (11 apr. 1905) la propunerea lui I.I. Kalinderu, după ce, în 1898, propunerea lui D.A. Sturdza nu întrunise numărul de voturi. Membru în Comisia Monumentelor Istorice, apoi preşedintele ei. Decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie Bucureşti, iar în 1920 devine preşedinte al Academiei Române şi întemeietor al Comisiei consultative heraldice. Opera lui Dimitrie Onciul se compune dintr-un număr restrâns de lucrări publicate, deşi preocupările i-au fost multiple. Preocuparea de bază a fost istoria, cercetările sale fiind legate de originile poporului român, vechimea şi continuitatea sa, originea şi dezvoltarea statelor româneşti. Multe lucrări au fost publicate în limba germană la Cernăuţi, dar şi în română : Dragoş şi Bogdan, fondatorii principatului moldovenesc (1884), Teoria lui Roesler; Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană de A.D. Xenopol; Dare de seamă critică (1885); Din istoria Bucovinei (1887); Din istoria românilor din Maramureş (1890); Acte privitoare la instalarea episcopului Dosoftei în Cernăuţi la 30 ianuarie (10 februarie) 1782 (1890); Radu Negru şi originile principatului Ţării Româneşti (1891); Îndreptariu pentru ortografia română. Regule şi vocabulariu ortografic (1893); Documente inedite privitoare la istoria românilor (1894); Populaţia Ungariei şi Ardealului în 1720-1721 (1897); Introducere : Despre noţiunea şi caracterul istoriei în general cum şi despre concepţia istoriei naţionale în special (1898); Românii din Dacia Traiană până la întemeierea principatelor (Chestiunea română) (1902); Din istoria Arhivelor Statului (1903); Epocile istoriei române şi împărţirea ei (1908) etc. Moare la 20 mar. 1923 în Bucureşti.

28.10.1699 Bătălia de la Şelimbăr

Mihai Viteazul înfrânge oastea transilvană condusă de Andrei Bathory la Şelimbăr, lângă Sibiu. Domnul Ţării Româneşti intră în Alba Iulia la 1 noiembrie. Astfel, întreg teritoriul Transilvaniei se află sub autoritatea lui Mihai.

29.10.1885 Se naşte, la Botoşani, MIHAIL SORBUL - dramaturg şi romancier

Adevăratul său nume era Mihail Smolski. Studii la Facultatea de Drept şi la Conservatorul din Bucureşti. Debutează editorial cu piesa Eroii noştri în 1906. Editează împreună cu Liviu Rebreanu, revista Scena în anul 1910. La 3 martie 1916 are loc premiera capodoperei sale Patima roşie. Opere principale : Letopiseţi (1914); Dezertorul (1919); A doua tinereţe (1922); Coriolan Secundus. Cu o mare vocaţie pentru teatru, Sorbul este unul dintre cei mai importanţi dramaturgi români. Creaţia sa originală este comedia tragică. Dar Mihail Sorbul a scris şi câteva romane : O iubeşti ? (1932); Mîngîierile panterei (1935). S-a stins din viaţă în anul 1967.

30.10.1858 Se naşte, la Plaineşti, azi Dumbrăveni, jud. Vrancea, DUILIU ZAMFIRESCU - prozator, poet, om politic, diplomat

Era fiul unui arendaş, Lascăr Zamfirescu şi al Sultanei, născută Mincu. Studiile primare la Focşani, liceul şi facultatea de drept la Bucureşti, luându-şi licenţa în 1880. Funcţionează, pentru scurt timp, supleant de ocol la Hârşova, procuror la Târgovişte, dar este înscris şi în baroul de la Focşani. Debutează cu poezii la Ghimpele, revistă condusă de I.L. Caragiale, în 1877, dar colaborând şi la Războiul lui Gr.H. Grandea şi Literatorul lui Macedonski. Sub pseudonimul Don Padil, a publicat foiletoane în România liberă. Din 1884 frecventează cenaclul Junimea şi colaborează la Convorbiri literare, mai întâi cu nuvele, apoi cu romane. Lucrează în Ministerul de Externe şi este secretar de legaţie la Roma, Bruxelles, Atena. După 18 ani de diplomaţie revine ca secretar general în minister. În perioada 1918-1920, angajat în politică, Duiliu Zamfirescu este deputat, senator, ministru de externe şi preşedinte al Camerei. Conduce ziarul Îndreptarea şi suplimentul Îndreptarea literară. La 3 iun. 1922, Duiliu Zamfirescu moare, la Mănăstirea Agapia. Volumul de debut al lui Duiliu Zamfirescu, intitulat Fără titlu, conţine poezii şi nuvele şi a apărut în anul 1883. Opera sa cuprinde însă volume de poezii, nuvele, schiţe, romane. Dintre titlurile mai importante, amintim : Alte orizonturi (1894); Imnuri păgâne (1897); Pe Marea Neagră; Poezii alese; Novele; Furfanţo; O muză; romane : În faţa vieţii (1884); Lume nouă şi lume veche (1895); Viaţa la ţară; (1898); Tănase Scatiu (1907); În război (1902); Îndreptări (1908); Anna (1911); Lydda (1911).

31.10.1784 Începutul răscoalei lui Horea

În ziua de 31 oct. 1784 are loc adunarea de la biserica din satul Mesteacăn. Crişan, unul dintre conducători, comunică ţăranilor veniţi din Zarand, Hunedoara şi Munţii Abrudului, că Horea a fost împuternicit de împăratul Iosif al II-lea să-i conducă la Alba Iulia pentru a deveni grăniceri şi că sarcinile iobagilor au fost reduse. Ţăranii hotărăsc să plece la Alba Iulia şi-şi fixează locul de adunare la Curechiu.

31.10.1881 Se naşte, la Fălticeni, EUGEN LOVINESCU - critic literar, prozator

Fiul profesorului de istorie Vasile T. Lovinescu, director în acelaşi timp al gimnaziului din localitate, unde viitorul critic va face primele clase secundare, odată cu Sadoveanu. Liceul la Iaşi, apoi secţia de filologie clasică de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, având printre profesori pe Titu Maiorescu, dar frecventând uneori şi cursurile lui Nicolae Iorga. După cum arată şi în memorialistica sa, Maiorescu avea să-i arate într-o bună parte calea de urmat în carieră, în timp ce în Iorga îşi fixa adversarul "de-o viaţă". Încă din 1904 colaborează cu articole de critică la publicaţii, precum Epoca; Viaţa literară şi artistică. În anul 1909 îşi ia doctoratul la Sorbona cu o lucrare despre opera literară a lui J.J. Weiss, prefaţată de Emile Faguet. Anul următor îşi trece docenţa la Universitatea din Bucureşti şi este numit profesor la Liceul "Matei Basarab". Scurt timp suplineşte catedra de literatură la Universitatea din Iaşi, apoi revine în învăţământul secundar, la Liceul "Mihai Viteazul" din Capitală, unde va funcţiona până în 1938, când se pensionează. La 19 aprilie 1919 scoate revista Sburătorul, devenită în 1921 Sburătorul literar şi apărută cu regularitate numai până în 1922. A doua serie va reapărea între 1926-1927. Odată cu revista, Lovinescu întemeiează şi cenaclul cu acelaşi nume. De cenaclul Sburătorul îşi leagă numele mulţi dintre scriitorii importanţi dintre cele două războaie mondiale. Lovinescu devine treptat o adevărată instituţie, de părerile lui ţinând seama toţi scriitorii importanţi ai epocii. În 1936, cu 14 voturi pentru şi tot atâtea împotrivă, se respingea propunerea alegerii crtiticului ca membru al Academiei, deşi activitatea sa literară şi publicistică erau mai mult decât notorii. Ulterior, recunoaşterea sa de către oficialitate va fi cu atât mai grea cu cât va manifesta în tot ce va scrie o aversiune neacoperită faţă de fascism şi de încălcările principiilor democratice. La 16 iul. 1943 Lovinescu încetează din viaţă. Operele lui pot fi clasate în Critice şi de istoriografie literară, memorialistice şi beletristice. Criticele încep cu cele două volume intitulate Paşi pe nisip (1906) şi continuate cu încă opt volume. Cele trei volume din Istoria literaturii române moderne au apărut în 1924-1925, urmate de Istoria literaturii române contemporane (1926-1929). Monografiile pe autori au apărut în ordinea următoare : Gr. Alexandrescu, Costache Negruzzi, Gh. Asachi, T. Maiorescu, urmat de Titu Maiorescu şi posteritatea lui critică, Titu Maiorescu şi contemporanii lui. Trei volume de Memorii au apărut în 1930, 1932 şi 1937, iar al patrulea, intitulat Aquaforte, în 1941. Romanele : Aripa morţii (1913), Bizu şi Firu-n patru (1932), Mite şi Bălăuca - romanele despre Eminescu - în 1934-1935. Merită a fi amintite şi două antologii interesante : Antologia scriitorilor ocazionali şi Antologia ideilor junimiste, apărute în 1943, dar şi bunele traduceri din clasicii antici.

01.11.1599 Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia

În urma bătăliei de la Şelimbăr, întreg teritoriul Transilvaniei trece sub autoritatea lui Mihai, care, în ziua de 1 noiembrie, intră victorios în Alba Iulia.

01.11.1784 Crişan cheamă ţăranii la luptă

Ţăranii din satele Apusenilor se întâlnesc la Curechiu pentru a merge la Alba Iulia, aşa cum le comunicase Crişan, unul din conducătorii răsculaţilor. Dar autorităţile încearcă să-l aresteze pe Crişan la Curechiu. Nu reuşesc, dar un gornic şi doi solgăbirăi sunt ucişi de ţărani.

01.11.1835 Apare la Bucureşti, lunar, Gazeta Teatrului Naţional, prima revistă de teatru din Ţara Românească, suplimetul Curierului Românesc, redactor fiind Ion Heliade Rădulescu

Organ al Societăţii Filarmonice, Gazeta Teatrului Naţional îşi propune să publice lucrările Comitetului Filarmonic din seanţele sale spre ştirea tuturor soţilor, "daniile ce se vor face din partea soţilor şi a particularilor spre înaintarea soţietăţii, producţiile literare ce vor ieşi spre îmbogăţirea repertoriului Teatrului Naţional şi critica asupra lor". În nr. 3 din 1836 se publică lista "bucăţilor dramatice", 40 la număr, din care, unele s-au tipărit (13), altele sunt sub tipar (34) şi altele aşteaptă teascurile ca să se tipărească (24). Titlurile menţionate în listă sunt traduceri din scriitorii clasici francezi, germani şi englezi sau italieni şi doar o singură piesă autohtonă, Matilda, de Cezar Bolliac. Colaborează cu versuri C. Negruzzi, cu articole despre teatru B. Catargiu, I. Voinescu II. Redactorul include în revistă şi scurte însemnări despre teatrul din Moldova.

01.11.1864 Reînfiinţarea Conservatorului din Bucureşti

La 1 noiembrie 1864 se reînfiinţează Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti. Director este compozitorul Alexandru Flechtenmacher.

01.11.1873 Se naşte, la Bucureşti, DIMITRIE PACIUREA - sculptor

A început studiile în Bucureşti, la Liceul Matei Basarab, dar va întrerupe şi se va înscrie la Şcoala de arte şi meserii, avându-l ca profesor pe sculptorul Vladimir Heghel. Încă de la terminarea şcolii, în 1895, participă la Expoziţia artiştilor în viaţă. În acelaşi an pleacă la Paris, ca bursier al Ministerului Agriculturii, unde rămâne până în 1899. Studiază în cunoscute ateliere, aflându-se şi sub influenţa târzie a lui Rodin. Întors în ţară, expune la Cercul Artistic şi participă la realizarea sculpturilor pentru Grota din Parcul Carol, realizând, împreună cu Fr. Storck şi Filip Marin, un ansamblu de statui ce ilustrau basmul Frumoasa adormită. Cu acest prilej, Paciurea realizează una din cele mai reuşite statui ale sculpturii româneşti, Gigantul. Aceste lucrări se integrau în cadrul Expoziţiei Naţionale din anul 1906. În anul 1907 are loc prima expoyiţie personală la Ateneul Român. În anul 1909 realizează proiectul pentru Monumentul Unirii şi tot în acelaşi an este numit profesor provizoriu la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi custode al Muzeului Aman. Expune la Salonul Oficial şi la Cercul Artistic, execută proiectul în mărime naturală al Monumentului Eminescu pentru a participa la Bienala de la Veneţia, dar nu poate fi expus deoarece ajunge sfărâmat. Participă la toate expoziţiile Tinerimii Artistice, iar în 1915 participă la Expoziţia internaţională de artă de la Műnchen, cu sculptura Sfinxul. Membru fondator al Societăţii Arta Română (1919), expune la expoziţiile acesteia, dar are şi expoziţii personale, iar în 1930 participă la Expoziţia de Artă Românească, la Bruxelles. În anul 1932, anul morţii sale (14 iul.), i se organizează o amplă expoziţie retrospectivă şi se înfiinţează Bursa Paciurea. Efortul spre individualizarea şi modernizarea sculpturii a început în România cu Dimitrie Paciurea. El a fost numit Luchianul sculpturii şi considerat drept Rodin-ul sculpturii româneşti. Sunt cunoscute : Adormirea Maicii Domnului; Zeul războiului; Sfinxul; Supliciul; Masca Geniului; Cugetarea, ciclul Himere. Acestea din urmă sunt cele mai fascinante, originale şi atrăgătoare sculpturi din România secolului XX.

01.11.1896 S-a născut, la Iaşi, HORIA HULUBEI - profesor universitar, fizician, cercetător ştiinţific

Şcoala primară, liceul şi Facultatea de Ştiinţe Iaşi, secţia Fizică şi Chimie. În timpul primului război participă la luptele de la Mărăşeşti. Face parte din lotul de tineri care, la iniţiativa şefului misiunii militare franceze, generalul Berthelot, sunt trimişi în Franţa la şcoala de pilotaj, iar în calitate de pilot participă la operaţiunile de pe frontul de Vest şi este rănit. Decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare. După război, şef al unui Birou de Navigaţie Aeriană, deschide prima linie aeriană românească : Constantinopol - Bucureşti - Budapesta (1922). Îşi continuă studiile întrerupte de război şi este pasionat de fizica atomică. Se specializează la Paris unde se face remarcat de mari personalităţi ale ştiinţei mondiale : Irene Sklodovska-Curie, Jean Perrin, Langevin, Einstein etc. La Expoziţia Mondială de la Paris din 1937 se ocupă de organizarea sălilor de electronică şi raze X şi este recompensat cu Medalia de Aur a Expoziţiei şi Medalia Henry Jouvenel. Pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată în Franţa a primit premiul Fossignon. Întors în ţară, ocupă diferite funcţii în ierarhia didactică până la cea de rector al Universităţii Bucureşti. A întemeiat Filiala Cluj a Institutului de Fizică al Academiei în 1949 şi a devenit director al Institutului de Fizică al Academiei, Bucureşti. Membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Portugheze. A fost director al Institutului de Fizică Atomică Măgurele pe care l-a organizat. Membru al încă multor instituţii ştiinţifice din lume, a deţinut preşedinţia multor organizaţii ştiinţifice şi membru în Consiliul Mondial al Păcii. A realizat lucrări de spectroscopie şi de raze X, de fizica particulelor elementare, studii privind interacţiile nucleare la energii joase şi medii, a contribuit la organizarea cercetărilor de fizică atomică în România. A încetat din viaţă la 22 nov. 1972, la Bucureşti.

02.11.1784 Răscoala lui Horea

La adunarea de la Curechiu, Crişan îi cheamă pe ţărani să se ridice la luptă pentru lichidarea nobilimii. Izbucnirea marii răscoale ţărăneşti conduse de Horea, Cloşca şi Crişan. Ţăranii se îndreaptă spre Criscior unde ard curţile nobiliare şi ucid 17 persoane. De aici o parte a răsculaţilor se îndreaptă spre Mihăileni, iar alta spre Brad.

02.11.1796 Se naşte, la Sliven, Bulgaria, ANTON PANN - psalt, compozitor bisericesc şi profan, tipograf şi editor, poet

Numele de Anton Pann este de fapt un pseudonim pe care scriitorul l-a adoptat încă de la tipărirea primelor cărţi. Numele adevărat, Antonie Pantoleon (Pantaleon sau Pandaleon) Petroveanu îl întâlnim în diverse manuscrise şi acte oficiale până la 1830. Data naşterii, nesigură, pare a se situa în cuprinsul anului 1796 aşa cum rezultă din confruntarea unor mărturii proprii şi a concluziilor deduse din diverse episoade biografice. G. Călinescu ia de bun anul 1797. În lipsa documentelor, ne ghidăm după informaţiile folcloristului G. Dem. Teodorescu, cel dintâi biograf al lui Anton Pann. Şi originea este incertă, sigur este că tatăl era căldărar sau arămar la Sliven, iar mama, Tomaida, era grecoaică. În timpul războiului ruso-turc din 1806, văduvă, Tomaida se stabileşte la Chişinău, iar în 1812 la Bucureşti. Aici Pann învaţă muzica bisericească şi meşteşugul tiparului la şcoala lui Petre Efesiul, dar se pare că s-a numărat şi printre elevii lui Gh. Lazăr la Sf. Sava. În 1821 este la Braşov, apoi predă muzica maicilor de la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Traduce, compilează şi tipăreşte Versuri muziceşti, Hristoitia şi altele. În 1842 este profesor la Seminarul Mitropoliei, iar un an mai târziu devine proprietar de tiparniţă. În timpul revoluţiei de la 1848 se afla la Râmnicu Vâlcea. Acolo a luat parte la solemnitatea depunerii jurământului pe Constituţie şi, în fruntea unui cor bărbătesc, a executat un imn compus anume. Grav bolnav, scriitorul şi-a redactat în versuri prima adiată :

"Aicea s-a mutat cu jale

În cel mai din urmă an

Cel care-n cărţile sale

Se citeşte

Anton Pann".

Atunci a învins boala, dar la 2 nov. 1854 a fost răpus de tifos. Este înmormântat la biserica Lucaci unde se poate citi şi acum celebrul epitaf. Principalele opere care i-au statornicit faima sunt : Fabule şi istorioare (1841), O şezătoare la ţară sau Călătoria lui Moş Albu (1852), Culegere de proverburi sau Povestea vorbei (1852-1853), Nezdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853). Acestora, Pann le adaugă o Culegere de poveşti şi anecdote. În toate aceste cărţi ne întâmpină un povestitor dotat, pentru care versul e un mijloc de expresie mânuit cu înlesnire.

03.11.1918 Vot universal pentru bărbaţi

Se pune în aplicare, printr-un Decret-Lege, principiul universal (numai pentru bărbaţi), egal, direct, secret, obligatoriu, stabilit de Parlament la Iaşi, în anul 1917. Numărul membrilor Adunării Deputaţilor se reduce de la 568 la 367, iar al Senatului, de la 236 la 198.

04.11.1841 S-a născut, la Budapesta, ALEXANDRU MOCIONI - om politic, jurist, diplomat, publicist

Fiul lui Mihai Mocioni şi al Ecaterinei Mocioni de Foen, Familia Mocioni era de origine aromână din Moscopole, plecată datorită asupririi turceşti. A făcut studiile liceale în Budapesta şi studii juridice la Budapesta şi Viena, iar în primăvara anului 1865 a fost promovat Doctor iuris utriusque la Universitatea din Graz. În toamna aceluiaşi an a fost ales deputat dietal în cercul Rittberg (Timiş), fiind reales în 1869 la Lugoj şi în 1872 la Radna, a fost neîntrerupt membru al Camerei deputaţilor până la 1874, când şi-a depus mandatul. A ţinut discursuri parlamentare deosebite, dar cel mai mare succes l-au avut cele rostite la dezbaterea legii naţionalităţilor. El pune ideea de naţiune pe principiile liberalismului şi ale ideii de drept opuse dreptului istoric şi dreptului forţei. La iniţiativa lui Mocioni, în ianuarie 1869 a fost publicat apelul pentru organizarea unui partid al românilor bănăţeni în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul Ungariei. A luat parte la înfiinţarea Societăţii pentru fondul de teatru român, fiind ales vicepreşedinte, apoi preşedinte, iar în 1882 preşedinte de onoare pe viaţă. Fondator şi primul preşedinte al băncii Albina. A participat la toate congresele şi sinoadele diecezei Caransebeşului, iar introducerea sufragiului universal în constituţia bisericească trebuie atribuită stăruinţelor sale cu ocazia stabilirii "statutului organic". Preşedinte al Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura populară română. A. Mocioni a contribuit mult la dezvoltarea literaturii şi ziaristicii române din Transilvania. A susţinut numeroase publicaţii care apărau cauza naţională, între care şi Albina de la Viena şi Pesta. În Almanahul România Jună a publicat Conştiinţa naţională, iar în Romänische Revue, Libertatea presei. A fost un bun compozitor şi un pianist desăvârşit. Muzica sa este plină de romantism. În saloanele sale din Pesta se întâlneau maeştrii timpului. Dintre compoziţiile lui se remarcă cele dedicate mamei sale, fratelui său Eugen şi verişoarei Georgina. Compoziţiile sale au fost tipărite la Viena şi Leipzig. Moare la 20 mar. 1909.

04.11.1851 Apare la Paris revista Republica Română

C.A. Rosetti editează la Paris, cu concursul fraţilor Dumitru şi Ion C. Brătianu şi al lui Cezar Bolliac, primul număr al revistei Republica Română, gazetă politică şi literară. Al doilea număr va apărea la Bruxelles în anul 1853. În caractere semi-chirilice, numărul parizian va apărea la Tipografia E. de Soye, iar cel din Bruxelles la Tipografia J.H. Dehou. Publicaţia milita pentru unirea Principatelor.

04.11.1861 Se înfiinţează ASTRA

La Sibiu, în urma petiţiei a 176 de intelectuali, se înfiinţează Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român Astra, cu însemnat rol cultural şi politic în lupta de afirmare naţională a românilor din Transilvania şi pregătirea Marii Uniri din 1918. Activitatea asociaţiei, prin forma ei instituţională, periodic revăzută şi îmbunătăţită, contribuie la îndrumarea şi menţinerea celor mai diverse manifestări ale vieţii sociale, economice, cultural-ştiinţifice şi artistice. Editează revistele Transilvania şi Ţara noastră, iniţiază colecţiile Biblioteca populară; Biblioteca tineretului; Biblioteca profesiunilor industriale, înfiinţează un muzeu etnografic şi o editură. A tipărit Enciclopedia română în 3 volume (1898-1904), coordonată de C. Diaconovici. Primul preşedinte a fost episcopul Andrei Şaguna, urmat de Vasile I. Pop, Iacob Bologa, Timotei Cipariu, George Bariţiu, Ion Micu Moldovanu, Alexandru Mocioni, Iosif Sterca-Suluţui, Andrei Bârseanu, Vasile Goldiş ş.a. Îşi încetează activitatea în anul 1946.

05.11.1880 Notificarea Independenţei României în S.U.A.

Sergiu Voinescu, reprezentant diplomatic în misiune specială, este primit în audienţă de către secretarul de stat al S.U.A., William M. Evarts, căruia îi notifică independenţa de stat a României.

05.11.1880 S-a născut, la Paşcani, MIHAIL SADOVEANU - prozator, publicist

Fiul avocatului Alexandru Sadoveanu, coborâtor dintr-o familie de olteni ajunşi la Iaşi în vremea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu şi al Profirei Ursachi, ţărancă din Verşeni, nu departe de Fălticeni. Şcoala primară la Paşcani cu Alexandru Busuioc (Domnu' Trandafir) care-i pune în mână abecedarul lui Creangă, gimnaziul la Fălticeni, având printre colegi pe E. Lovinescu şi I. Dragoslav. Liceul Internat din Iaşi. Debut în anul 1897, cu versuri şi o schiţă la revista umoristică din Bucureşti Dracu, semnând cu pseudonimul Mihai din Paşcani. Colaborează la diferite reviste literare semnând cu pseudonimul M.S. Cobuz, dar folosind şi alte pseudonime. După terminarea liceului nu urmează dreptul, ci se căsătoreşte şi se retrage la Fălticeni dedicându-se scrisului. În 1903 vine la Bucureşti şi ocupă diferite funcţii : redactor la Sămănătorul, copist şi inspector la Casa Şcoalelor, director al Teatrului Naţional din Iaşi. În timpul primului război mondial conduce ziarul de front România. Colaborează şi la Viaţa Românească încă de la apariţia acesteia în anul 1906, fiind şi prieten cu G. Ibrăileanu. Debutul în volum se produce în anul 1904 cu volumele : Povestiri; Dureri înăbuşite; Şoimii; Crâşma lui Moş Precu. Ales membru al Academiei Române în anul 1923, Sadoveanu ţine discursul de recepţie intitulat Poezia populară. Publică din ce în ce mai mult, iar în perioada 1936-1940 conduce, împreună cu Topîrceanu şi G.T. Popa, revista Însemnări ieşene, apărută după mutarea la Bucureşti a Vieţii Româneşti. După cel de-al doilea război mondial, Sadoveanu se sincronizează la noile realităţi politice din România atât prin publicistică cât şi prin conţinutul cărţilor pe care le scrie, astfel încât ajunge să deţină înalte demnităţi în stat, să obţină premii naţionale şi internaţionale. A murit la 19 octombrie 1961 în vârstă de aproape 81 de ani. Principalele volume din opera lui Sadoveanu au apărut în perioada 1904-1944 : Povestiri din război (1905), Floare ofilită, Mormântul unui copil, Amintirile căprarului Gheorghiţă (1906), Însemnările lui Neculai Manea, Vremuri de bejenie (1907), Haia Sanis, O istorie de demult (1908), Oameni şi locuri, Cîntecul amintirii (1909), Neamul Şoimăreştilor (1912-1913), Strada Lăpuşneanu (1921), Venea o moară pe Siret (1923), Ţara de dincolo de negură, Dumbrava minunată (1926), Hanu Ancuţei, Baltagul (1928), Măria sa Puiul pădurii (1931), Nunta Domniţei Ruxandra, Uvar (1932), Creanga de aur (1933), Fraţii Jderi (1936-1942), Poveştile de la Bradu-Strîmb, Anii de ucenicie etc.

07.11.1829 Generalul Pavel D. Kiseleff a ales preşedinte al Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti

Generalul Pavel Dimitrievici Kiseleff era comandantul trupelor ruseşti din Principate în timpul războiului ruso-turc şi după semnarea Tratatului de pace de la Adrianopol. El este numit preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti până la 22 mar. 1834, când Poarta numeşte primii domni regulamentari ai celor două Principate.

07.11.1860 Inaugurarea Universităţii Iaşi

În prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se inaugurează Universitatea din Iaşi, cu patru facultăţi : drept, filosofie (litere), ştiinţe şi teologie. Primul rector este profesorul de economie politică, Ion Strat.

08.11.1865 Dieta de la Cluj votează încorporarea Transilvaniei la Ungaria

În ziua de 7 noiembrie 1865 se deschide Dieta Transilvaniei de la Cluj, în conformitate cu decretul imperial dat în luna august. Cu acest prilej, în ziua de 8 noiembrie, se votează încorporarea Transilvaniei la Ungaria, iar la 24 noiembrie autonomia Principatului este desfiinţată, urmând ca treburile şi interesele acestui teritoriu locuit de români să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta. Legea va fi sancţionată de împăratul Austriei, Franz Joseph I, cu prilejul creării statului dualist Austro-Ungaria.

08.11.1869 S-a născut, la Bucureşti, NICOLAE PAULESCU - medic, profesor universitar, descoperitorul insulinei

Cursuri primare şi secundare la Bucureşti, Facultatea de Medicină la Paris. După absolvire este medic la diferite spitale din Paris, precum şi secretar de redacţie al revistei Journal de Medicine Intérne. Doctor în ştiinţe naturale, revine în ţară, fiind nominalizat ca profesor la Catedra de Fiziologie pe care o înfiinţează în cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, în anul 1900, catedră pe care o va conduce până la sfârşitul vieţii. Activitatea ştiinţifică a lui Paulescu începe în anul 1899, odată cu primele cercetări pentru izolarea produsului activ al secreţiei interne a pancreasului. Sunt notorii preocupările pentru tratamentul febrei şi concluziile obţinute în tratarea afecţiunilor pancreasului. În 1921 prezintă la Societatea de Biologie patru comunicări prin care anunţă descoperirea pancreinei, respectiv a insulinei. Brevetul pentru descoperirea sa epocală îi este acordat în ziua de 10 aprilie 1922 de către Ministerul Industriei şi Comerţului din ţara noastră. Cu toate acestea, Premiul Nobel pentru această descoperire epocală a fost acordat unor cercetători canadieni care abia în februarie 1922 îşi publicau rezultatul cercetărilor şi-l citau pe Paulescu în bibliografie. Fişa bibliografică a lui Nicolae Paulescu conţine un număr impresionant de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate astfel: Tratat de medicină; Tratat de Fiziologie Medicală; Tratamentul febrei; Localizarea instinctelor sociale pe scoarţa lobilor frontali ai creierului şi numeroasele studii consacrate extractului pancreatic şi insulinei. A încetat din viaţă la 19 iul. 1931.

09.11.1857 Jalbă la Adunarea ad-hoc

Deputaţii pontaşi (ţărani) din Adunarea ad-hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, depun o jalbă pe biroul Adunării, cerând, între altele, desfiinţarea "boierescului".

10.11.1508 Liturghierul lui Macarie - prima carte tipărită pe teritoriul românesc

Macarie, meşter tipograf sârb, adus din Muntenegru în Ţara Românească de către Radu cel Mare, tipăreşte la mănăstirea Dealului un Liturghier. Este prima carte în limba slavonă tipărită pe teritoriul românesc, iar tipografia cu litere chirilice din Ţara Românească una dintre primele tipografii de acest fel. Liturghierul lui Macarie oferă pentru prima dată forma tipărită a slujbelor liturgice în limba slavonă. Traducerea din greacă în slavonă se pare că a fost făcută de către patriarhul Nifon al II-lea.

10.11.1688 Biblia de la Bucureşti

Se termină tipărirea primei traduceri integrale a Bibliei în limba română. Textul a fost definitivat din iniţiativa domnitorului Şerban Cantacuzino, de un grup de cărturari, între care se disting fraţii Şerban şi Radu Greceanu. Înfăptuire de mare răsunet la acea vreme, ea a însemnat un remarcabil progres în dezvoltarea limbii române literare şi a contribuit, totodată, la introducerea limbii române în biserică. Traducerea s-a făcut după o versiune greacă tipărită la Frankfurt pe Main. Fraţii Greceanu, traducătorii ei, au meritul de a fi tradus şi Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă, mitropolitul Kievului, tot din limba greacă. Cu această Mărturisire şi-a început activitatea Tipografia de la Buzău în anul 1691.

11.11.1784 Ultimatumul lui Horea

Răsculaţii cer desfiinţarea nobilimii şi împărţirea între ţărani a moşiilor. Ei dau un ultimatum nobiliar, asediaţi la Deva.

12.11.1861 Bucureşti - apare gazeta politică, economică literară şi comercială Ţeranul român

Publicaţie progresistă, cu apariţie săptămânală, Ţeranul român are ca redactor şef pe Ion Ionescu de la Brad. Între colaboratori se numără : V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Ion Ghica, G. Sion, N. Filimon, Pantazi Ghica, I.C. Massim, Radu D. Rosetti etc. Rubricile se intitulează Parte politică; Cronica internă; Ştiri din afară; Partea economică; Buletinul comercial; Buletinul agricol; Fapte diverse : Partea literară. Aici îşi publică P. Ispirescu basmele : Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte; Povestea lui Făt-Frumos; Omul de flori cu barbă de mătasă etc. Ţeranul român se imprimă cu caractere chirilice, în tipografia jurnalului Naţionalul. Cu unele întreruperi, a apărut până la 17 martie 1863.

12.11.1877 I.L. Caragiale citeşte "O noapte furtunoasă" la banchetul Junimii oferit de Titu Maiorescu la împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea acesteia

Despre lectura piesei, făcută de însuşi Caragiale, Iacob Negruzzi îşi amintea : "În casa mea el ceti întîi şi-ntîi O noapte furtunoasă, faimoasa comedie care a făcut o revoluţie în teatrul românesc. Nu-şi poate cineva închipui ce efect a produs această piesă, citită de însuşi Caragiale, în Cenaclul Junimii. Vocea sa cam răguşită ce se potrivea de minune cu personajele din mahalalele Bucureştilor, jargonul special al acestora? toate acestea împreunate cu meşteşugita alcătuire a piesei încântară pe membrii societăţii literare din Iaşi. Într-o unire toţi îşi exprimară părerea că s-a ivit, în sfârşit, în literatura română un autor dramatic original".

12.11.1912 Se naşte, la Adjud, EMIL BOTTA - poet şi actor

Frate cu poetul Dan Botta, a plecat la 15 ani de acasă fiindcă ţinea să devină actor. A urmat Conservatorul de artă dramatică şi a apărut întâia oară pe scenă în compania 13 H a lui G.M. Zamfirescu. A intrat apoi la Teatrul Naţional, ilustrându-se ca unul din cei mai originali interpreţi de roluri tragice. A debutat în Bilete de papagal încă din 1929, dar cunoscut s-a făcut abia în 1937, când volumul său Întunecatul April a primit premiul Fundaţiilor Regale acordat poeţilor tineri. Urmează volumul de nuvele Trîntorul, apărut tot în 1937, iar volumul Pe-o gură de rai (1943) veni să confirme valoarea deosebită a poetului. Opera lui lirică va creşte cu amplul ciclu inedit Vineri, din culegerea retrospectivă Versuri, tipărită în 1971. A încetat din viaţă la 24 iul. 1977.

13.11.1884 Premiera piesei "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale

Spectacolul s-a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, având următoarea distribuţie : C. Nottara - Tipătescu; I. Panu - Dandanache; I. Petrescu - Trahanache; Aristizza Romanescu - Zoe. În data de 25 oct. a aceluiaşi an, Caragiale îşi citise piesa la Junimea. În călătoria la Iaşi, Caragiale a fost însoţit de Delavrancea care, într-un reportaj ulterior relata : "Nu am văzut niciodată autor care să intre mai mult în tiparele ce a creat, care să joace mai bine rolurile ce a scris pentru alţii".

14.11.1234 Menţionarea românior în Episcopatul cumanilor şi a ierarhilor bisericeşti de rit ortodox

Un act emis Perugia de papa Grigore al IX-lea (1227-1241) arată că "după cum am aflat, în Episcopia cumanilor sunt unele popoare care se numesc români (Walati), care, deşi după nume se socotesc creştini, îmbrăţişând diferite rituri şi obiceiuri într-o singură credinţă, săvârşesc fapte care sunt străine acestui nume. Căci nesocotind biserica romană, primesc toate tainele bisericeşti nu de la venerabilul nostru frate? episcopul cumanilor, care e diocezan al acelui teritoriu, ci de la unii pseudo-episcopi care ţin de ritul grecilor, iar unii, atât unguri cât şi teutoni, împreună cu alţi dreptcredincioşi din Regatul Ungariei, trec la dânşii ca să locuiască acolo şi astfel, alcătuind un singur popor cu pomeniţii români?". De asemenea, papa Grigore al IX-lea sfătuieşte pe Bela, fiul şi coregentul lui Andrei al II-lea, să-i readucă pe români sub ascultarea episcopului catolic al Cumaniei.

14.11.1878 Administraţie română în Dobrogea

Autorităţile româneşti preiau oficial administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I.

15.11.1868 Se naşte, la Iaşi, EMIL RACOVIŢĂ - biolog şi jurist, fondatorul biospeologiei pe plan mondial

Studii la Paris, licenţiat în drept şi ştiinţe naturale la Sorbona, doctor în ştiinţele naturii, specialist în zoologie şi anatomie comparată. A participat, în calitate de naturalist, la expediţia navei Belgica în Antarctica (1897-1899), colecţionând un bogat material botanic şi zoologic. Studiul său asupra balenelor a devenit clasic. A fost subdirectorul staţiunii zoologice marine de la Banyuls-sur-Mer din Franţa şi al laboratorului de anatomie comparată de la Sorbona. În ţară este profesor titular de biologie şi rector al Universităţii din Cluj, pe lângă care a înfiinţat, în 1920, primul Institut de Speologie din lume şi a editat Buletinul Societăţii de ştiinţe din Cluj. A predat primul curs de biologie generală din România. Este creatorul biospeologiei, pe care a definit-o ca "ştiinţa formelor de viaţă din mediul subteran" şi unul dintre iniţiatorii ocrotirii monumentelor naturii din ţara noastră şi a dat prima clasificare raţională a acestora. Membru titular şi preşedinte al Academiei Române, precum şi al altor academii şi societăţi ştiinţifice din lume. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt : Cetaceele (1903); Speologia; Evoluţia şi problemele ei, a explorat peste 1000 de grote din Europa şi nordul Africii pe care le-a descris în Enumération des grottes visités. Moare la 19 nov. 1947 la Cluj.

15.11.1836 Înfiinţarea Conservatorului din Iaşi

Se înfiinţează, la Iaşi, Conservatorul Filarmonic-Dramatic, sub direcţia lui Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri (tatăl poetului) şi Ştefan Caragiu. În noiembrie 1840 îşi încetează activitatea.

15.11.1854 Se naşte, la Ghindăoani, VASILE CONTA - filosof, jurist, publicist şi om politic

Studii elementare la Tg. Neamţ, liceul la Iaşi, Facultatea de Drept în acelaşi oraş. Urmează cursurile Institutului de Comerţ din Anvers, iar în 1872 este doctor în ştiinţe juridice. În perioada petrecută în Belgia s-a apropiat de ideile socialiste participând la întrunirile Internaţionalei. Întors în ţară, desfăşoară activitate politică în cadrul Fracţiunii libere şi independente a liberalilor din Iaşi. Este deputat în Parlament, iar în 1880 ministru al instrucţiunii publice. Ca parlamentar s-a remarcat prin discursul referitor la revizuirea articolului 7 din Constituţie cu privire la problema evreiască, iar ca ministru a propus o nouă lege a învăţământului care nu a fost adoptată. Profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi, avocat, publicist, om politic, Conta se afirmă ca unul dintre cei mai de seamă gânditori ai timpului prin publicarea unor lucrări ca : Teoria fatalismului (1875-1876); Teoria ondulaţiunii universale (1876-1877); Originea speciilor; Încercări de metafizică. Unele dintre ele, traduse şi în franceză, s-au bucurat de elogiul câtorva dintre filosofii şi oamenii de ştiinţă ai vremii, altele au rămas neterminate deoarece, în anul 1882, Conta se stinge din viaţă. Unele dintre ideile sale au fost cercetate şi preluate mai târziu de gânditori, ca Lucian Blaga sau Mircea Florian.

16.11.1816 S-a născut, la Bistriţa, ANDREI MUREŞANU - scriitor, publicist, om politic

Unii biografi vorbesc despre descendenţa nobiliară a Mureşenilor, înrudiţi cu Dragoşizii din Maramureş. În realitate, părinţii lui Andrei Mureşanu erau oameni simpli. Primele cunoştinţe le primeşte de la un bătrân grănicer, iar în anul 1825 este primul ca elev la şcoala normală săsească din Bistriţa. Peste câţiva ani va trece la liceul piariştilor din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 vine la Blaj unde studiază doi ani filosofia apoi teologia. Aici îl are coleg de studenţie pe George Bariţiu, cu câţiva ani mai mare decât el, cu care leagă o strânsă prietenie prelungită peste ani la Braşov. Mediul cultural al Blajului îl stimulează pe tânărul Andrei Mureşanu pe calea lecturii şi a scrisului. Când Bariţiu părăseşte Blajul preluând conducerea şcolii româneşti din Braşov, îl aduce şi pe Andrei Mureşanu să predea în învăţământ, obţinându-i dispensă fiindcă nu-şi terminase studiile. Va fi institutor la şcoala românească, apoi profesor la gimnaziul românesc. Îşi începe colaborarea la gazetele lui Bariţiu Foaie pentru minte, inimă şi literatură şi Gazeta de Transilvania, cu poezii şi articole. Cunoaşte o seamă de poeţi din Principate : Gr. Alexandrescu, Heliade, Bolliac, Bolintineanu, Alecsandri, care obişnuiau să vină la băi la Vâlcele. Debutul ca poet are loc în anul 1839 cu poezia Fetiţa şi paserica, publicată în Foaie pentru minte?, în anii următori evoluând spre lirica socială şi naţională. Pe lângă poezii originale publică şi numeroase traduceri ori prelucrări din Schiller, Herder, Bürger, dar cele mai importante rămân articolele de teorie literară şi traducerile din cronicile străine referitoare la istoria românilor. Anul 1848 îl găseşte printre fruntaşii revoluţiei. Cu acest prilej scrie poezia Un răsunet, care devine marşul revoluţionarilor români din Ardeal. După înfrângerea revoluţiei trece în Muntenia (împreună cu Bariţiu) de unde este luat prizonier şi dus în Moldova. Întors în Transilvania, se stabileşte la Sibiu unde este funcţionar. Aici colaborează la Telegraful român cu poezii şi un ciclu de articole care urmăreau iniţierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Continuă să scrie poezii patriotice cu caracter protestatar, traduce Nopţile lui Young, precum şi o bună parte din Anale de Tacitus. Pensionat în anul 1861, în 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile, cele mai multe originale publicate în presă, dar şi o parte a traducerilor. La 11 noiembrie 1863 moare lăsând în urmă doi copii mici şi pe soţia sa, Suzana. Înmormântat cu pompă şi condus de un numeros public, precum şi de profesorii şi elevii din oraş care însoţeau sicriul cu torţe. În timpul vieţii, Mureşanu şi-a publicat următoarele lucrări : Icoana creşterii rele cu mijloace de a o face şi mai rea (1848), Din poesiele lui Andreiu Murăşianu (Braşov, 1862).

18.11.1840 Debutul lui Alecsandri în teatru

Se joacă în premieră comedia Farmazonul din Hârlău, pusă în scenă, la Iaşi, de Costache Caragiale, unchiul dramaturgului. Este prima scriere dramatică a lui Alecsandri.

18.11.1906 S-a născut, la Craiova, CORNELIU BABA - pictor

Fiu al unui cunoscut pictor de biserici, primele studii le face la Facultatea de Litere şi Filosofie, apoi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, şi la Iaşi în atelierul pictorului N. Tonitza. Asistent la Facultatea de Arte Frumoase din Iaşi, din 1948 este şi director al Pinacotecii. Venit în Bucureşti, se impune repede ca pictor, în 1962 primind titulul de Artist al Poporului. Expune în ţară şi peste hotare, iar din 1963 devine membru al Academiei Române, dar şi membru al Academiei de Artă din Berlin şi Campanella din Roma. Profesor la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, în 1973 devine profesor emerit. Opera lui Baba se caracterizează prin diversitate, dar şi prin cantitate. Dintre pânzele sale amintim : Vatra ţărănească (1936); Ţărani ori Oameni odinhnindu-se; Odihna pe câmp; Cina; Cap de ţăran; Oţelari; Jucătorul de şah; Călcătoreasa; Regele nebun etc. S-a stins din viaţă la 3 ian. 1997 în Bucureşti.

19.11.1882 S-a născut, la Binţinti, jud. Hunedoara, AUREL VLAICU - inginer mecanic, constructor de avioane, pilot şi inventator

Studii liceale la Orăştie şi Sibiu, diplomat al Şcolii Politehnice din Műnchen. Stagiul militar în oraşul-port Pola de la Marea Adriatică, apoi inginer la uzina de automobile Oppel din Russelsheim. În perioada 1909-1912 construieşte un planor, două avioane şi începe construcţia celui de-al treilea. A realizat, cu ajutorul a două tipuri de avion monoplan, de construcţie proprie, mai multe recorduri şi performanţe de zbor : aruncarea la ţintă a unui proiectil, aterizarea la punct fix etc. Avioanele sale foloseau două elice, în tandem, rotindu-se în sens contrar şi anulând cuplurile giroscopice şi de răsturnare, un reductor între motor şi elice, iar trenul de aterizare avea roţi independente. A primit mai multe premii la Concursul aviatic internaţional de la Aspern - Viena, în 1912. S-a prăbuşit la 13 sep. 1913 la Brăneşti, Prahova, probabil din cauza unui atac de cord, în timpul tentativei de a traversa Carpaţii cu avionul Vlaicu 2. Membru al Academiei Române post mortem, satul natal îi poartă numele, iar casa în care s-a născut a devenit muzeu memorial.

21.11.1871 S-a născut, la Dîrlog, Tîrnava Mare, ILARIE CHENDI - critic literar, publicist

A urmat liceul german din Sighişoara şi seminarul teologic la Sibiu, iar studiile universitare le-a făcut la Budapesta, la Facultatea de Litere. În 1898 a venit în România, devenind în acelaşi an colaborator al Bibliotecii Academiei unde a rămas până la sfârşitul vieţii. Înainte de a se instala în Bucureşti publicase în Telegraful român de la Sibiu, în Familia şi alte periodice transilvănene. Redactor la Sămănătorul, Viaţa literară şi Cumpăna, continuă să colaboreze la publicaţiile de peste munţi Luceafărul, Tribuna, Ţara noastră. A colaborat şi la Convorbiri literare şi Noua revistă română. Concomitent a activat şi în mediile literare. Adept al literaturii tradiţionaliste, refractar orientărilor moderniste în artă, pasionat polemist, a scris mai ales cronici, articole şi foiletoane critice : Preludii (1903), Foiletoane (1904), Fragmente, informaţii literare (1905), Impresii (1908). Este editorul lui M. Eminescu : Literatura populară (1902), al lui Vasile Alecsandri : Scrisori (1904) şi al lui Creangă : Opere complete (1909). Postum, în 1924, i-a apărut volumul Schiţe de critică literară. Opera sa bibliografică se reduce la contribuţiile din Creşterile colecţiilor şi la bibliografia operei lui Vasile Alecsandri, alcătuită în colaborare cu Eugenia Carcalechi şi apărută ca introducere la volumul Scrisori, pubicat în anul 1904. Această lucrare deschide un drum nou în bibliografia românească, fiind prima bibliografie individuală. A tradus din dramaturgia lui H. Sudermann şi Ibsen. Bolnav de nervi, criticul şi-a curmat viaţa la 25 iun. 1913, la numai trei zile de la moartea prietenului său Şt. O. Iosif.

21.11.1880 Ferdinand devine moştenitorul tronului în România

După decesul unicei sale fiice, Maria, domnitorul Carol I semnează, la Sigmaringen, Actul de familie prin care prinţul Ferdinand din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, nepot de frate al domnitorului Carol I, devine moştenitorul prezumtiv al Tronului României.

22.11.1806 Rusia declară război Turciei

Invocând încălcarea hatişerifului din 1802, Rusia declară război Imperiului Otoman. Trupele ruse trec în Moldova şi ocupă oraşul Iaşi, la 29 nov. 1806. Poarta, care încercase să evite conflictul anunţând mazilirea, declară la rândul ei război Rusiei.

22.11.1869 Deschiderea cursurilor Facultăţii de Medicină din Bucureşti

Primul decan a fost medicul chirurg Nicolae Turnescu.

23.11.1843 Ion Ghica inaugurează cursul de economie politică la Academia Mihăileană din Iaşi

Cursul se deschide cu erudita lecţie intitulată Despre importanţa economiei politice.

23.11.1864 Muzeul Naţional de Antichităţi

Domnitorul A.I. Cuza emite un Decret privind înfiinţarea, la Bucureşti, a Muzeului Naţional de Antichităţi. La început, Muzeul a fost conduse de un comitet de arheologi prezidat de Nicolae Mavros şi Alexandru Odobescu. Mavros a lăsat, prin testament, Muzeului o bogată colecţie de antichităţi.

23.11.1905 Iaşi - s-a născut PETRU COMARNESCU, critic de artă, jurnalist

Doctor în estetică de la "University of Southern" California, cu teza publicată în româneşte cu titlul Kalokagathon, a rămas în literatură prin Homo Americanus (1933), America văzută de un tânăr de azi (1934) şi Chipurile şi priveliştile Americii (1940), reunite în America. Lume nouă, viaţă nouă (1947). G. Călinescu, în a sa Istorie găsea "petulante, foarte atrăgătoare impresiile lui Petru Comarnescu din Homo Americanus. Autorul e un intelectual nutrit de lecturi şi inteligent, care nu se fixează". Coleg de generaţie şi prieten cu Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica ş.a. a făcut parte, împreună cu aceştia, din gruparea Criterion, editând chiar şi o revistă cu acelaşi nume. Revistă de arte, litere şi filosofie, aceasta a apărut bilunar, din 15 oct. 934 până în feb. 1935. După cel de-al doilea război s-a consacrat istoriei artei şi criticii de artă, dar ocupând şi demnităţi culturale. Cele mai cunoscute lucrări sunt monografia Constantin Brâncuşi şi Confluenţe ale artei universale apărută postum în 1972. A încetat din viaţă în anul 1970.

24.11.1843 Primul curs de istorie naţională la Academia Mihăileană

Mihail Kogălniceanu ţine memorabilul Cuvânt pentru deschiderea cursurlui de istorie naţională la Academia Mihăileană, în care defineşte istoria şi rolul ei în cristalizarea conştiinţei naţionale.

24.11.1877 Eminescu începe colaborarea la "Timpul"

Primul articol publicat se intitula Bălcescu şi urmaşii lui.

25.11.1859 Decret prin care Al.I. Cuza aprobă înfiinţarea Decanatului la Facultatea Juridică şi statele gradelor "academice" (universitare)

26.11.1874 Parlamentul maghiar votează legi electorale care s-au aplicat şi în Transilvania

Prin instituirea unui cens scăzut la oraşe, mărindu-l în schimb pe cel de la sate, unde populaţia era precumpănitor nemaghiară, marea masă a românilor era exclusă de la vot. În Transilvania beneficiau de dreptul la vot circa 75.000 de cetăţeni, adică 3,3% din numărul populaţiei.

26.11.1909 Se naşte, la Slatina, EUGEN IONESCU - dramaturg, eseist, critic literar

Îşi ia licenţa în franceză la Bucureşti. Debutează în anul 1927 la Revista literară a liceului Sf. Sava. Editorial va debuta în 1931 cu volumul Elegii pentru fiinţe mici. Îi urmează volumul Nu în 1934, premiat pentru critică literară. Publică numeroase articole în principalele publicaţii ale vremii. În anul 1941 se stabileşte în Franţa unde, în anul 1950, îi apar şase volume de teatru care se reeditează în timp, şi apar şi altele noi. În 1950 are loc şi premiera piesei Cântăreaţa cheală, prima piesă a lui Ionescu. Este creatorul, de notorietate internaţională, al teatrului absurdului. În 1970 este ales membru al Academiei Franceze. În afara volumelor de teatru a publicat eseuri, proză, memorialistică: Note şi contranote; Fotografia Colonelului; Înre viaţă şi vis; Jurnal în fărâme; Prezent trecut, trecut prezent; Sub semnul întrebării. De notat două volume de desene şi reflexii asupra actilui de a picta : Descoperiri; Negrul şi Albul. Scrise în limba franceză, operele lui Eugen Ionescu au fost traduse şi publicate la editura Humanitas din Bucureşti. Moare la 28 mar. 1994, Paris.

26.11.1909 Premiera piesei Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Piesa se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar în anul 1910 apare în volum. Referindu-se la această piesă, Liviu Rebreanu spunea că este "cea mai teatrală din toate lucrările dramatice ale autorului. Poate şi cea mai dramatică, în înţelesul scenic al cuvântului".

27.11.1885 Tîrlişua, Bistriţa-Năsăud - se naşte LIVIU REBREANU, scriitor şi publicist

Primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu, fost coleg de şcoală, la Năsăud, cu G. Coşbuc. Copilăria la Maieru unde face şi primele clase avându-l ca dascăl chiar pe tatăl său. Primele clase gimnaziale la Năsăud, în limba maghiară, apoi liceul german din Bistriţa. Intră la o şcoală de ofiţeri din Sopron, în nordul Ungariei, apoi la Academia Militară Ludoviceum din Budapesta, la 20 de ani având gradul de sublocotenent de honvezi. Scrie un volum de povestiri în limba maghiară. În 1908 demisionează din armată şi vine la Prislop, unde se afla acum familia, ocupând o vreme mărunte funcţii rurale, între care şi aceea de ajutor de notar în satul Măgura. Debutul are loc în anul 1908 la Luceafărul sibian cu o nuvelă Codrea. Un an mai târziu vine la Bucureşti şi se angajează la ziarul Ordinea, frecventând totodată şi cenaclul lui Mihail Dragomirescu, începând să colaboreze la Convorbiri critice cu nuvele. În anul 1910 cunoscu rigorile închisorii mai întâi la Văcăreşti apoi la Gyula, în Ungaria, pentru nelămurite pricini privind serviciul militar. Eliberat spre toamnă, revine în Bucureşti şi, împreună cu Mihail Sorbul, care-i va deveni cumnat, editează Scena. Colaborează la Flacăra lui C. Banu şi la Rampa cu cronici dramatice. Secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova în timpul scurtului directorat al lui Emil Gârleanu. În acelaşi an, 1912, debut editorial cu volumul de nuvele Frămîntări, apărut la Orăştie. Alte două volume : Golanii şi Mărturisire apar la Bucureşti în 1916. În timpul primului război, suspectat de români, urmărit de autorităţile austro-ungare, se refugiază la Iaşi. După terminarea războiului lucrează în redacţia Sburătorului lui Lovinescu. În anul 1920 apare romanul Ion care-l impune definitiv atenţiei publice şi-i deschide o carieră strălucită. În 1922 tipărea, nu mai puţin importantul roman Pădurea spînzuraţilor inspirat de război şi de pierderea fratelui Emil. Urmează Adam şi Eva (1925), Ciuleandra (1927), Crăişorul (1929), Răscoala în 1932. Fără interes deosebit, a scris şi piese de teatru, comedii : Cadrilul, Plicul, Apostolii. În perioada 1924-1934 Rebreanu a fost preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, iar între 1928-1930, codirector al Teatrului Naţional din Bucureşti alături de Victor Eftimiu şi Corneliu Moldovanu. Editor de reviste, sub îngrijirea sa au apărut Mişcarea literară (1924-1925), România literară (1932-1934). În 1939 este ales membru al Academiei Române şi ţine celebrul discurs "Laudă ţăranului român", mărturisirea de credinţă a romancierului. Bolnav, scriitorul se retrage la Valea Mare unde moare la 1 sep. 1944.

27.11.1913 Societatea "România" de Navigaţie

Se constituie prima societate naţională de navigaţie maritimă România. Preşedinte este Anghel Seligny. Începe să funcţioneze la 1 mar. 1914.

28.11.1918 Unirea Bucovinei cu România

Congresul general al Bucovinei adoptă, la Cernăuţi, o moţiune privind "Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României". Actul unirii Bucovinei cu România este sancţionat de regele Ferdinand I prin decretul din 18 dec. 1918, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice intră în guvernul României. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă la 29 dec. 1919, confirmă actul Unirii, adoptat de Congresul general al Bucovinei la 28 nov. 1918.

01.12.1892 S-a născut, la Hodora, jud. Iaşi, CEZAR PETRESCU - prozator şi ziarist

Fiu de inginer. Studii de drept. Debutează ca elev la Sămănătorul (1907), cu nuvela Scrisori. Editează revista social-politică Hiena (1919). E redactor la cotidianele Adevărul; Dimineaţa; Bucovina. A fost iniţiatorul (1921) şi conducătorul timp de 3 ani al revistei Gândirea. Aici publică lucrările cuprinse în primul său volum, Scrisorile unui răzeş (1922). Ales deputat în Parlament (1928), va fi directorul ziarului oficios România. Opera literară cuprinde nuvele, romane, cărţi pentru copii. Proza lui stă sub semnul unei formule semănătoriste. Cel mai bun roman, Întunecare (1921), e o frescă a societăţii româneşti din timpul primului război mondial, surprinzând drama unei generaţii. El aduce în scenă un personaj tipic al literaturii române, acela al inadaptabilului. Alte romane, Comoara regelui Dromichet (1931) şi Aurul negru (1932), cuprind imaginea satului patriarhal invadat de capitalismul în ascensiune. Calea Victoriei (1929) este romanul unor destine observate în mijlocul unei metropole decăzute. A scris excelente cărţi pentru copii : Fram, ursul polar (1932); Omul de zăpadă (1945); Neghiniţă (1949). Alte opere : La Paradis general (1930); Duminica orbului (1934); Greta Garbo (1932); Omul care şi-a găsit umbra (1928); Romanul lui Eminescu : Luceafărul, Nirvana, Carmen, Saeculare. Moare la 9 mar. 1961, Bucureşti.

01.12.1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Naţională, cu participarea a 1228 delegaţi. Se alege un Birou al Adunării format din Gheorghe Pop de Băseşti, episcopii Ioan I. Pop şi Dumitru Radu - preşedinţi, Ştefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, Ioan Florea - vicepreşedinţi, precum şi a unui Secretariat. Vasile Goldiş rosteşte cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluţie care începe cu cuvintele : "Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România". Pentru cârmuirea Transilvaniei până la constituirea Constituantei se alege o adunare legislativă numită Marele Sfat Naţional, compus din 250 de membri. Vestea este adusă la cunoştinţa celor peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare de la Alba Iulia, care aşteptau pe Câmpul lui Horea şi care aprobă cu aclamaţii hotărârea de unire.

01.12.1919 Deschiderea Teatrului Naţional din Cluj

Prima stagiune a Teatrului Naţional din Cluj se deschide cu spectacolele Se face ziuă şi Poemul Unirii de Zaharia Bârsan care a fost şi primul director al teatrului.

02.12.1901 Apare la Bucureşti Semănătorul

Revistă literară săptămânală. Publicaţie reprezentând tendinţa naţională în cultura şi literatura română. Între 18 sep. 1902 şi 30 dec. 1909, apare cu titlul ortografiat Sămănătorul. Directori : Al. Vlahuţă şi G. Coşbuc (1901-1902), N. Iorga (1905-1906), A.C. Popovici (1909). De la nr. 1 / 1903, apare sub conducerea unui comitet de direcţie; de la nr. 23/ 1905 la nr. 42 / 1906, revista este condusă de N. Iorga, ajutat de trei redactori : Şt. O Iosif, M. Sadoveanu şi I. Scurtu, iar după demisia lui Iorga conducerea este preluată de cei trei redactori, cărora li se alătură D. Anghel, C. Sandu-Aldea, G.M. Murgoci. Ultimul director este A.C. Popovici. Apariţia revistei Semănătorul a fost anunţată în ultimul număr al Curierului literar din anul 1901. Iniţiativa îi aparţine lui Spiru Haret, promotor al unei vaste acţiuni de culturalizare a satelor, iar titlul, lui Vlahuţă. Coperta primului număr este ilustrată de pictorul N. Grigorescu, iar articolul program se intitulează Primele vorbe şi-i aparţine lui Vlahuţă, deşi nu este semnat. Colaboratorii sunt nume ilustre în epocă : Ilarie Chendi, O. Goga, I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Davila, I.A. Bassarabescu, Elena Farago, Emil Gârleanu etc. Îşi încetează activitatea la 27 iun. 1910.

02.12.1935 S-a născut NICOLAE LABIŞ, poet, ziarist

Fiu al învăţătorilor Eugen şi Profira Labiş din satul Văleni - Poiana Mărului din fostul judeţ Baia. A urmat clasele primare chiar cu mama sa şi a început să compună poezii copilăreşti şi mici povestiri încă de prin 1943. În anul 1945 familia Labiş se stabileşte în comuna învecinată, Mălini, după întoarcerea din refugiu de la Văcarea, jud. Muscel. În 1947 se înscrie la Liceul Nicu Gane din Fălticeni. În 1950 debutează în ziarul Zori de zi din Suceava, participă la Conferinţa tinerilor scriitori moldoveni, la Iaşi, şi e remarcat, între mulţi alţii, de profesorul Constantin Ciopraga care-l sfătuieşte să-şi continue studiile secundare în capitala Moldovei, ceea ce se şi întâmplă în anul următor, 1951. Acum are loc adevăratul debut în revistele literare Viaţa Românească şi Gazeta literară, salutat şi elogiat de Eugen Jebeleanu şi alţi poeţi ai vremii. În anul 1952 se înscrie la Şcoala de literatură Mihai Eminescu din Bucureşti unde-i are colegi şi pe buzoienii Ion Gheorghe şi Ion Băieşu. Devine redactorul secţiei de poezie al revistei şcolii, Anii de ucenicie, audiază prelegerile unor personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, tipăreşte poezii în mai toate periodicele vremii. La terminarea şcolii, în 1954, devine redactor la Contemporanul, apoi la Gazeta literară. Se înscrie şi la Facultatea de filosofie, dar o abandonează după numai un semestru. În anul 1954, Viaţa Românească îi publică poemul Moartea căprioarei, iar în anul următor, Rapsodia pădurii, Gazeta literară şi Contemporanul îi publicau ciclul Sadoveniene. Anul 1956 înseamnă debutul editorial. La Editura Tineretului i se tipăresc volumele Primele iubiri şi Puiul de cerb, care-l consacră drept cel mai reprezentativ poet al generaţiei sale. Se afla în pregătire volumul Lupta cu inerţia care va apărea postum sub îngrijirea prietenului Gheorghe Tomozei. În noaptea de 9-10 decembrie 1956 este victima unui accident de tramvai, în faţa spitalului Colţea din Bucureşti. Cu toate îngrijirile date, Labiş moare în "cea mai lungă noapte a acelui an", 21-22 decembrie 1956, noaptea solstiţiului. În agonie, pe patul spitalului, el i-a dictat prietenului Aurel Covaci, poemul testament "Pasărea cu clonţ de rubin".

03.12.1864 Proclamarea autocefaliei Bisericii Române

Se dă un decret organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale pentru afacerile religiei române, prin care se prevede că "Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ce priveşte organizarea şi disciplina", legăturile cu Patriarhia constantinopolitană păstrându-se doar sub raportul dogmei. Recunoaşterea oficială de către Patriarhia ecumenică din Constantinopol a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române va avea loc abia în 1885.

07.12.1868 Legea naţionalităţilor din Ungaria

Parlamentul maghiar votează Legea naţionalităţilor (Legea XLIV) şi Legea învăţământului (Legea XXXVIII), care întăresc asuprirea naţională a românilor transilvăneni. În introducere la Legea naţionalităţilor se precizează că "toţi cetăţenii Ungariei, în virtutea principiilor fundamentale ale Constituţiei, formează din punct de vedere politic o singură naţiune, naţiunea maghiară, una şi indivizibilă, căreia îi aparţine, în deplină egalitate în drepturi, oricare cetăţean al patriei, indiferent de naţionalitatea sa". Limba de stat a Ungariei este maghiara şi ea va rămâne singura limbă pentru deliberări şi discuţii în Parlament. Limba guvernului şi a organismelor administrative este maghiara, limba oficială a tribunalelor este exclusiv limba maghiară, cu excepţia tribunalelor comunale unde locuitorii pot să recurgă la limba maternă. La universităţi singura limbă de predare este maghiara.

08.12.1876 S-a născut, la Iveşti, jud. Galaţi, HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU - scriitoare

Prozatoare, poetă, dramaturg. Personalitate de excepţie în literatura feminină, întemeietoarea romanului românesc modern de analiză. Fiica generalului D. Bengescu. Studii liceale la Institutul Bolintineanu. Semnează primul articol în ziarul La politique (1912), care era un necrolog la moartea actorului Petre Liciu. Activitatea publicistică o va continua cu intermitenţe, până prin 1938 la Viaţa românească; Sburătorul; Vremea; Adevărul literar şi artistic etc. Debutează în Viaţa românească cu schiţa Viziune (1913). G. Ibrăileanu devine îndrumătorul spiritual al scriitoarei. În 1919 publică vol. Ape adânci. Mutarea familiei la Constanţa o apropie de Sburătorul, care va avea prin E. Lovinescu o influenţă hotărâtoare asupra scrisului său. Primele colaborări sunt strânse în volumele Sfinxul şi Femeia în faţa oglinzii (1921), îmbogăţind lirismul iniţial al scriitoarei prin adâncirea şi perfecţionarea autoanalizei psihologice. În consens cu exigenţele lovinesciene, lirismul e depăşit în favoarea unei literaturi obiective în romanele : Balaurul (1923); Romanţa provincială (1925) şi Desenuri tragice (1926), în care scriitoarea observă şi fixează psihologii şi destine omeneşti. Apar apoi Fecioarele despletite (1926), ciclul Hallipilor, urmat de capodopera Concert din muzică de Bach (1927) şi Drum ascuns (1933). Este o literatură de analiză, observare şi descriere a stărilor de conştiinţă, a dramelor ce se ascund în spatele convenţiilor lumii parvenite de după primul război mondial. Urmează romanele Logodnicul (1935) şi Rădăcini (1938), care reţin atenţia prin aceeaşi analiză lucidă a stărilor de spirit. În 1946 i se acordă Premiul Naţional pentru proză. A încercat şi tentaţia teatrului : A căzut o stea (1915); Bătrânul (1920); Medievala (1930); Sora mea, Ana (1964), piese de un realism frapant ce denotă calităţi de dramaturg care fuseseră semnalate de Camil Petrescu. Moare la 5 mar. 1955, Bucureşti.

08.12.1921 Inaugurarea Operei Române din Bucureşti

Spectacolul inaugural prezintă Lohengrin de Richard Wagner, dirijat de George Enescu. Încă din 4 sep. 1919 se semnase actul de înfiinţare a Societăţii Opera, artiştii asociaţi care, la 22 sep. 1919 ia numele de Societatea lirică română Opera şi care a stat la baza Operei Române. Primul director al acestei societăţi a fost Scarlat Cocărăscu.

09.12.1744 Inochentie Micu pledează, la Roma, cauza românilor din Transilvania

Convocat în faţa unei comisii de anchetă, Inochenţie Micu pleacă la Roma pentru a apăra acolo cauza românilor din Transilvania.

14.12.1910 H. Coandă experimentează primul avion cu reacţie

Este încercat în zbor la Issy-les-Moulineaux (Franţa) primul avion cu motor aeroactiv din lume, Coandă 1910, inventat, construit şi pilotat de savantul şi inventatorul român Henri Coandă. Aparatul a fost expus la Salonul de aeronautică din Paris în anul 1910.

14.12.1955 România devine membru O.N.U.

Consiliul de Securitate al O.N.U. recomandă Adunării Generale admiterea în O.N.U. a 16 state, printre care şi România. Adunarea Generală votează în aceeaşi zi admiterea simultană a celor 16 state în O.N.U. Prin această admitere, regimurile democrat-populare impuse în Europa de Centru-Est şi Sud-Est de către autorităţile sovietice primesc o recunoaştere internaţională. Admiterea democraţiilor populare în O.N.U. s-a efectuat în ciuda faptului că regimurile comuniste încălcaseră grav cele mai elementare libertăţi ale omului.

15.12.1865 Legea privind organizarea serviciului poştal

Al.I. Cuza promulgă Legea de organizare a serviciului de poştă şi telegraf. În fruntea Direcţiei Poştelor şi Telegrafului este numit Cezar Librecht.

16.12.1855 Se inaugurează Şcoala de Mică Chirurgie din Bucureşti

Înfiinţată de doctorul Carol Davila după mari insistenţe, şcoala va funcţiona pe lângă Spitalul Oştirii de la Mihai Vodă din Bucureşti. În cadrul acestei şcoli, Davila organizează un muzeu de anatomie şi o bibliotecă medicală. În anul 1857 se va transforma în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, iar peste aproximativ 10 ani avea să devină Facultatea de Medicină, Chirurgie şi Farmacie.

16.12.1864 Promulgarea Codului civil

Al.I. Cuza promulgă Codul civil, alcătuit după modelul Codului napoleonian şi al Codului civil italian, dar păstrând şi unele prevederi ale vechiului drept românesc. Intră în vigoare la 1 ian. 1866.

17.12.1851 Înfiinţarea Conservatorului de Muzică

Din iniţiativa lui Ioan Andrei Wachmann şi a lui Ludovic Wiest, ia fiinţă, temporar, la Bucureşti, Conservatorul de Muzică.

17.12.1863 Se naşte, la Mânerău, Arad, ION VIDU - compozitor şi dirijor de cor

Şi-a realizat studiile muzicale la Conservatorul de muzică din Arad, la Caransebeş şi, în sfârşit, la Conservatorul din Iaşi, unde l-a avut profesor pe Gavriil Musicescu, personalitate care i-a influenţat în mod hotărâtor evoluţia ulterioară. Îşi începe cariera muzicală ca dirijor de cor şi cântăreţ de biserică, apoi devine profesor de muzică la Institutul pedagogic teologic din Arad. O mare parte a vieţii sale este legată de activitatea de dirijor al Reuniunii Române de muzică şi cântări din Lugoj şi de activitatea pedagogică la Şcoala confesională şi la Liceul Coriolan Brediceanu din acelaşi oraş. A fost preşedinte al Asociaţiei corurilor şi fanfarelor din Banat şi inspector general de muzică pentru şcolile normale din ţară. Activitatea lui de animator al vieţii muzicale din Bant s-a concretizat, printre altele, în organizarea unor concursuri de coruri ţărăneşti şi în susţinerea de cursuri pentru dirijorii de coruri din Banat. Ion Vidu a scris numeroase lucrări care, la o sută de ani după ce au fost compuse, se află încă în repertoriul corurilor româneşti : Ana Lugojana; Răsunetul Ardealului şi Răsunet de la Crişana, pe versuri populare prelucrate de Ion Vidu : Preste deal, cor mixt pe versuri de Ion Vidu şi multe altele. A scris şi pentru scenă : Floarea Ghimeşului, balada Dunărea, legenda Moartea lui Mihai Eroul, balada Ştefan şi Dunărea etc. A încetat din viaţă în anul 1931, la Lugoj.

17.12.1917 Congresul românilor transnistrieni

Congresul are loc la Tiraspol sub preşedinţia sublocotenentului Ştefan Bulat, deputat în Sfatul Ţării din partea Transnistriei. În timpul dezbaterilor s-a cerut unirea românilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Congresul adoptă rezoluţii speciale cu privire la instituirea învăţământului, serviciului divin, judiciar şi de ocrotire a sănătăţii în limba maternă. Sunt desemnaţi nouă candidaţi transnistreni pentru alegerile în Parlamentul Republicii Ucrainene de care depindeau din pucnt de vedere administrativ, localităţile din stânga Nistrului locuite de români.

19.12.1881 Întemeierea Societăţii Politehnice din România

Corpul ingineresc din România se organizează într-o asociaţie profesională, Societatea Politehnică din România. Primul preşedinte a fost Dimtrie Frunză.

20.12.1808 Se naşte, la Miscolţ - Ungaria, ANDREI ŞAGUNA - mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria, diplomat, om politic şi de cultură, luptător pentru emanciparea naţiunii române

Fiu al unei familii înstărite de aromâni la început, dar care a sărăcit cu timpul, Şaguna studiază dreptul la Universitatea din Pesta, apoi teologia la Vîrşet, dedicându-se marii pasiuni pentru preoţie. După terminarea studiilor teologice este chemat de mitropolitul sârb Ştefan Stratiminovici la Mitropolia Ortodoxă din Carloviţ, unde devine secretar al acestuia şi profesor de teologie. Aici îşi îmbogăţeşte cunoştinţele şi pătrunde în tainele vieţii politice, bisericeşti şi culturii sârbilor. Pătrunde în cin călugăresc luându-şi numele de Andrei la 1 nov. 1833. Ajunge arhimandrit la mănăstirea Hopovv, apoi la mănăstirea Covil. În anul 1848 este sfinţit ca episcop în catedrala de la Carloviţ. În timpul revoluţiei de la 1848 Şaguna este unul dintre fruntaşii revoluţiei române, iar după înăbuşirea ei, va lupta neobosit pentru drepturile românilor şi independenţa Bisericii ortodoxe române din Transilvania. Strădanie încheiată în anul 1864 când devine mitropolit al Bisericii ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria, cu şi mai multă intensitate şi valoare practică. Bolnav de inimă, după anul 1870 este nevoit să se retragă din viaţa politică, iar la 16 iunie 1873 trece la cele veşnice. Opera lui Andrei Şaguna trebuie privită pe două planuri : teoretic şi practic. Activitatea teoretică se reflectă în scrierile sale din periodicele vremii, corespondenţe şi lucrări originale cu caracter religios, filosofic şi cultural. Activitatea practică a fost închinată emancipării românilor sub toate aspectele : politic şi naţional, religios, cultural. A condus adunarea de la Blaj în mai 1848, a făcut parte din conducerea Astrei, a condus misiuni diplomatice.

21.12.1894 Primul tramvai electric la Bucureşti

Intră în exploatare prima linie de tramvai electric din Bucureşti, de la Cotroceni la Obor.

21.12.1963 Se constituie la Bucureşti, Comitetul pentru Studii sud-est european din România

22.12.1889 Se naşte, la Bulbucata, jud. Giurgiu, NICHIFOR CRAINIC - teolog, ziarist, poet

Pe numele adevărat Ion Dobre, fiu de ţăran din Vlasca a studiat teologia la Bucureşti şi Viena, apoi a predat el însuşi această disciplină la Facultatea de Teologie. Ziarist de talent, în anul 1921 s-a numărat printre fondatorii revistei Gândirea din Cluj, iar după mutarea acesteia la Bucureşti, în decembrie 1922, a devenit principalul ei animator şi director. În această din urmă calitate a dus o imensă muncă doctrinară spre a imprima literaturii noastre binecunoscuta orientare "orlodoxistă". Paralel cu Gândirea a scos şi ziarul Calendarul. Ca poet - spune G. Călinescu - "Nichifor Crainic continuă cu ştiinţă spiritul lui Vlahuţă, iar E. Lovinescu i-a contestat vocaţia mistică". Până în anul 1944 a publicat mai multe volume de versuri : Şesuri natale (1916); Zâmbete în lacrimi (1916); Darurile pământului (1920); Privelişti fugare (1921); Ţara de peste veac (1931). Şi articolele, scrise cu deosebit talent au fost adunate în volume : Icoanele vremii (1919); Puncte cardinale în haos (1931); Ortodoxie şi etnocraţie (1937); Nostalgia Paradisului (1940). După cel de-al doilea război mondial, Crainic a suferit rigorile temniţei comuniste. Iar după eliberare a colaborat la Glasul patriei, publicaţie la care V. Voiculescu a refuzat să publice. A tradus din Rilke, Tagore, Verhaeren şi a lăsat în manuscris un interesant volum de memorialistică. A încetat din viaţă, la Bucureşti, în ziua de 21 aug. 1972.

22.12.1989 Revoluţia română

În urma demonstraţiilor anticomuniste începute în 16 dec. la Timişoara şi continuate şi în alte oraşe din Transilvania, în ziua de 22 dec. 1989, la Bucureşti, pe marile platforme industriale se întrerupe lucrul. Muncitorii pornesc spre sediul C.C. al P.C.R. protestând împotriva represiunii de la Timişoara şi cerând demisia lui N. Cauşescu. La ora 12,06 Nicolae şi Elena Ceauşescu părăsesc sediul C.C. al P.C.R. la bordul unui elicopter. Fuga celor doi a însemnat sfârşitul regimului comunist. Mulţimea pătrunde în sediu, forţele de ordine pactizează cu manifestanţii care, aproape în acelaşi timp, ocupă sediile Televiziunii şi Radio-ului. Cuplul Ceauşescu este arestat la Târgovişte. Se constituie noul organism al puterii de stat - Frontul Salvării Naţionale, având drept scop instaurarea democraţiei. Preşedinte este Ion Iliescu.

23.12.1861 Proclamaţia către naţiune a lui A.I. Cuza

Se aduce la cunoştinţă oficial că "Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit de generaţiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă şi de puterile garante? Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie".

24.12.1864 Reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe în Transilvania

Episcopia ortodoxă de la Sibiu este ridicată la rangul de mitropolie, având în subordine episcopiile de Arad şi Caransebeş. Andrei Şaguna este numit mitropolit.

25.12.1908 Vălenii de Munte. Apare Neamul românesc literar

Publicaţie sămănătoristă, supliment al ziarului Neamul românesc ce a apărut în perioada 1906-1940 la Bucureşti, Iaşi şi Vălenii de Munte. Apariţii lunare în două serii : 25 dec. 1908-25 nov. 1912; 29 nov. 1925-18 apr. 1926. Director : Nicolae Iorga. În articolul-program publicat în primul număr, Directorul precizează orientarea publicaţiei "exprimarea sinceră a sufletului românesc în forme de adevăr", ceea ce înseamnă de fapt preluarea principiului maiorescian : Naţionalul în marginile adevărului. Între colaboratori : G. Topîrceanu, Aron Cotruş, I.U. Soricu, Elena Farago, Romulus Cioflec, I.E. Torouţiu, H. Stahl, N. Cartojan, G.M. Vlădescu etc.

26.12.1848 Premiera primei operete româneşti

Spectacolul are loc la Iaşi cu feeria Baba Hîrca de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo.

26.12.1869 Se inaugurează clădirea Universităţii Bucureşti

Construită în perioada 1857-1869 după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. La decorarea faţadelor a lucrat şi sculptorul Karl Storck, care realizează în 1862 basorelieful de pe frontonul corpului central, distrus în 15 apr. 1944 de bombardamentul aviaţiei americane.

27.12.1784 Horea şi Cloşca sunt prinşi în pădurea Scoruşet din Munţii Gilăului, apoi duşi şi închişi la Alba Iulia. Crişan va fi prins pe 30 ianuarie anul următor şi închis tot la Alba Iulia.

27.12.1816 Primul spectacol de teatru în limba română

Are loc la Iaşi, din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, prima reprezentaţie teatrală în limba română. O formaţiune românească a prezentat piesa Mirtil şi Hloe, pastorala dramatizată a lui Jean Pierre Claris de Florian, după Salomon Gessner.

27.12.1868 Concertul inaugural al Societăţii Filarmonice Române din Bucureşti

Înfiinţată la sfârşitul lunii aprilie 1868, Societatea Filarmonică avea ca scop promovarea muzicii clasice şi romantice, educarea publicului în spiritul respectării marilor tradiţii ale artei universale. Se urmărea formarea unor instrumentişti şi interpreţi temeinic pregătiţi.

27.12.1897 Se naşte, la Giurgiu, TUDOR VIANU - estetician, istoric şi critic literar, editor, filosof al culturii

Şcoala primară la Giurgiu, liceul la Gh. Lazăr în Bucureşti, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie. Frecventează cenaclul lui Macedonski, iar în 1916 debutează publicistic în revista Flacăra. În aceeaşi revistă îi apar primele poezii, dar publică şi în Viaţa nouă. În 1918 este redactor la Literatorul lui Macedonski, dar colaborează şi la Revista Critică; Letopiseţi; Ideea Europeană. Susţine cronica literară la Sburătorul, iar în 1920 devine cronicarul literar al Luceafărului şi din 1921 colaborează şi la Viaţa Românească. Studiază la Viena şi Tübingen unde-şi susţine şi doctoratul. Suplinitor la catedra de estetică, apoi docent în estetică. Colaborează la Gândirea şi Mişcarea Literară, iar pentru scurtă vreme, participă şi la viaţa politică a vremii. Este atras tot mai mult de cariera de estetician în care cunoaşte consacrarea internaţională. După cel de-al doilea război mondial este director de editură, ambasador, profesor universitar, cercetător ştiinţific. În 1955 devine membru al Academiei Române, iar în 1958 secretar general al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei. Moare la 21 mai 1964, la Bucureşti. Vianu s-a dedicat esteticii comparatist-filosofice şi esteticii, dând prin Estetica (1934) o operă fundamentală. Fondator al Şcolii româneşti moderne de comparatism, Vianu a deschis drumuri noi în cercetarea fenomenului literar (Literatură universală şi literatură naţională) (1956); Studii de literatură universală şi comparată (1960). În domeniul istoriei literare româneşti a abordat creaţia lui Eminescu (1930); Ion Barbu (1935); Arghezi, poet al omului (1964) şi ne-a lăsat o lucrare remarcabilă asupra dezvoltării prozei româneşti considerată în valorile ei stilistice şi în procedeele ei de artă (Arta prozatorilor români, 1941). Ca memorialist a publicat vol. Imagini italiene (1933), Idei trăite (1958), Jurnal (1961). A desfăşurat o bogată activitate de traducător din literatura germană şi engleză şi a fost dascălul admirat a numeroase generaţii de intelectuali.

29.12.1863 Secularizarea averilor mănăstireşti

Se promulgă Legea secularizării averilor mănăstireşti. Moşiile mănăstirilor pământene, cât şi ale celor încheiate Locurilor Sfinte : Muntele Athos, Patriarhiile din Constantinopol, Antiohia, Ierusalim, cuprindeau circa 25% din suprafaţa ţării, alocându-se 82.000.000 de lei pentru despăgubiri, din care urmau să se scadă 31.000.000 de lei datoraţi României de Locurile sfinte. Ca urmare a acestei legi, un sfert din teritoriul ţării reintră în stăpânirea statului şi în circuitul economic naţional.

29.12.1919 Parlamentul votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

30.12.1947 Abdicarea regelui Mihai I

Regele Mihai I este silit, prin şantaj şi ameninţare, să abdice. În actul de abdicare se spune că renunţă, pentru el şi urmaşii săi, la prerogativele regale, lăsând poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat. Abdicarea regelui Mihai I marchează suprimarea totală a vieţii constituţionale în România.

31.12.1852 Inaugurarea Teatrului cel Mare din Bucureşti

Solenela Inauguraţie a Teatrului cel Mare se produce cu adaptarea unui vodevil franţuzesc Zoe sau Amor românesc, deoarece puterea protectoare, Rusia, şi puterea suverană, Turcia, nu au permis deschiderea teatrului cu o piesă românească. Din anul 1857 va deveni Teatrul Naţional din Bucureşti, care, prin proporţiile şi amenajările interioare, era, la acea dată, al treilea din Europa. Primul director-concesionar al teatrului a fost Costache Caragiali.

31.12.1866 Avocatul român Ioan Raţiu prezintă o petiţie împăratului Austriei, la Viena

Petiţia este redactată de George Bariţiu şi semnată de 1493 de intelectuali, negustori, industriaşi şi agricultori români, în care se exprimă protestul împotriva votării de către noua Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria.

horizontal rule

 

 

 

Copyright © 2010 Biblioteca Judeţeană "V. Voiculescu" Buzău