Compartimente din cadrul serviciului

Compartimentul “Evidenţă, prelucrare, clasificare“
Compartimentul ”Catalogare”
Compartimentul ”Depozitul legal, activitate editorială”
Compartimentul ”Dezvoltarea colecţiilor”
Compartimentul ”Activitate metodică”
Compartimentul ”Înscriere unică, restituiri”
Compartimentul ”Informatizare, tehnoredactare”

- evidenţa globală şi individuală a documentelor din categoriile: carte, publicaţii seriale, documente audiovizuale şi elecronice se realizează în sistem automatizat, cu respectarea elementelor de structură şi identificare prevăzute în Registrul de Mişcare a Fondurilor şi Registrul de Inventar şi sunt transpuse şi pe suport tradiţional, conform normelor biblioteconomice obligatorii.
- intrarea sau ieşirea documentelor din evidenţele bibliotecilor publice se face numai pe baza unui act însoţitor.
- recepţia cantitativ-valorică a documentelor.
- activităţi specifice de prelucrare curentă a documentelor intrate sau aflate în colecţii, prin operaţiile specifice de catalogare, clasificare, indexare şi cotare în regim automatizat.
- organizarea şi coordonarea activităţii Depozitului legal.
- efectuează înscrierea utilizatorilor, eliberarea permiselor unice.
- asigură coordonarea activităţilor bibliotecilor publice din judeţ.
- asigurarea bunului mers al sistemului informatic existent în Bibliotecă.

Toate secţiile Serviciului ”Dezvoltarea și prelucrarea colecțiilor. Informatizare” îşi desfăşoară activitatea de luni până vineri între orele 800-1600, cu excepţia compartimentului “Informatizare“ şi a compartimentului ”Înscriere unică, restituiri” care au programul de luni până vineri între orele 800-1900.

Serviciul ”Dezvoltarea și prelucrarea colecțiilor. Informatizare”

- Compartimentul ”Evidenţă, prelucrare, clasificare” asigură evidenţa globală şi individuală a documentelor din colecţii, în sistem informatizat, cu respectarea standardelor bibliografice de constituire a acestora în unităţi de înregistrare; realizează, în sistem tradiţional şi automatizat, operaţiunile de eliminare din colecţiile şi evidenţele Bibliotecii a unor documente (pierdute şi achitate de utilizatori, uzate fizic sau moral), precum şi cele de transfer a unor documente; colectează şi comunică datele statistice aferente serviciului, în vederea realizării statisticii generale a Bibliotecii şi a evaluării activităţii; asigură administrarea şi funcţionarea sistemului integrat de bibliotecă.
- Compartimentul ”Catalogare” asigură activităţile specifice de prelucrare curentă, în sistem automatizat, a tuturor categoriilor de documente, efectuând operaţiile de catalogare, clasificare, indexare şi cotare; dezvoltarea şi corectarea baza de date; efectuează operaţiuni de echipare a documentelor achiziţionate în vederea introducerii lor în circuitul lecturii publice.
- Compartimentul ”Depozitul legal, activitate editorială” asigură organizarea şi coordonarea activităţii Depozitului legal conform Legii 111 din 1995 , modificată.
- Compartimentul ”Dezvoltarea colecţiilor” asigură dezvoltarea şi completarea colecţiilor prin activitatea de achiziţie curentă şi retrospectivă a documentelor de bibliotecă, utilizând în mod eficient resursele bugetare alocate, şi prin donaţii, schimb interbibliotecar etc. Precum şi dezvoltarea fondului de carte al bibliotecii, urmărindu-se totodată cerinţele utilizatorilor şi noutăţile de pe piaţă; se ocupă de corespondenţă asigurând legătura cu instituţia specializată.
- Compartimentul ”Activitate metodică” asigură coordonarea activităţilor bibliotecilor publice din judeţ, acordând asistenţă metodologică şi asigurând organizarea biblioteconomică a colecţiilor acestora, conform normelor biblioteconomice; se preocupă de perfecţionarea bibliotecarilor care lucrează în bibliotecile publice din judeţul Buzău, de crearea punctelor de informare comunitară şi de iniţierea unor acţiuni privind comunicarea colecţiilor existente; întocmeşte chestionarele, rapoartele statistice anuale precum şi situaţia indicatorilor de performanţă privind activitatea Bibliotecii; centralizează chestionarele şi rapoartele statistice anuale privind activitatea bibliotecilor publice din judeţul Buzău; ţine legătura cu toate bibliotecile publice din judeţ pentru a cunoaşte situaţia acestora.
- Compartimentul ”Înscriere unică, restituiri” efectuează înscrierea utilizatorilor, eliberarea permiselor unice valabile pe o perioadă de 5 ani în toate secţiile; se completează şi ordonează formularele de contract de utilizare; se centralizează situaţiile/filialele; se centralizează situaţiile statistice privind înscrierea utilizatorilor şi circulaţia documentelor de bibliotecă.
- Compartimentul ”Informatizare, tehnoredactare” asigură bunul mers al sistemului informatic existent în Bibliotecă (aplicaţia pentru bibliotecă, aplicaţia Lex Expert, aplicaţii contabile şi de personal, tehnoredactări) atât software cât şi hardware şi se implică în menţinerea funcţionării sistemului şi mărirea gradului de informatizare prin implementarea de noi produse; asigură digitalizarea fondului de periodice şi a altor documente pentru ca acestea, ulterior să fie accesibile tuturor utilizatorilor/bibliotecarilor, după caz.